Cerere de compensatie financiara

Prin cererea inregistrata la Judecatoria Baia Mare, reclamanta minora V.R.L. prin reprezentantul ei legal V.M.E., a solicitat acordarea compensatiei financiare in temeiul Legii nr. 211/2004.
Prin sentinta civila nr. 204 din 26 februarie 2009 a Tribunalului Maramures, s-a admis exceptia tardivitatii si in consecinta, a fost respinsa ca tardiva cererea de compensatie financiara formulata de reclamanta V.M.E. in calitate de reprezentata legala a minorei V.R.L..

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca in conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) lit.a) din Legea nr. 211/2004 privind unele masuri pentru asigurarea protectiei victimelor infractiunilor, in cazul in care faptuitorul este cunoscut, compensatia financiara poate fi acordata victimei numai daca aceasta a formulat o cerere in termen de un an de la data ramanerii definitive a hotararii prin care instanta penala a pronuntat condamnarea sau achitarea in situatiile prevazute de art.10 alin. (1) lit.d) si e) din Codul de procedura penala si a acordat despagubiri civile ori a pronuntat achitarea in cazul prevazut la art.10 alin. (1) lit.c) C.pr.pen., sau incetarea procesului penal in cazurile prevazute la art.10 alin. (1) lit.g) si i1 C.pr.pen.

Sentinta penala nr. 94 din 22.02.2007 a Tribunalului Maramures a ramas definitiva la data de 19.10.2007, prin decizia nr.4878 din 19.10.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Cererea de acordare a compensatiei financiare a fost inregistrata la data de 4.02.2009, cu depasirea termenului de un an reglementat de art. 24 alin. (1) lit.a) din Legea nr. 211/2004.

In aceasta situatie, tribunalul a apreciat ca termenul de un an prevazut de lege este un termen legal imperativ, a carui nerespectare atrage decaderea din dreptul de a mai formula cerere de compensatie financiara.

Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs reclamanta V.R.L. prin reprezentantul ei legal, solicitand modificarea ei in sensul admiterii cererii introductive de instanta.

In motivarea recursului, reclamanta a sustinut ca prima instanta a interpretat gresit dispozitiile art. 24 lit.c) din Legea nr. 211/2004, reducandu-si rolul activ la o simpla operatiune matematica, de a calcula termenul de un an de la data ramanerii definitive a titlului executoriu.

Conform metodei logice, norma de drept trebuie interpretata in sensul aplicarii ei, or dispozitia din art. 24 lit.c) din Legea nr. 211/2004, prevede tocmai situatia ignorata de prima instanta si anume calculul termenului de un an de la data cand faptuitorul este insolvabil sau a disparut.

In speta sunt indeplinite ambele conditii prevazute de art. 24 lit.c) din Legea nr. 211/2004: insolvabilitatea si disparitia faptuitorului.

Calcularea termenului de un an de la data ramanerii definitive a sentintei, fara a lua in considerare demersurile pe care le efectueaza creditorul in vederea recuperarii sumelor prin executare silita, il aduce pe acesta in situatia fortuita de a fi nevoit sa puna in executare sentinta in termen de un an si nu de 3 ani cat prevede art. 3715 C.pr.civ., or legiuitorul a prevazut tocmai posibilitatea de a se depune cererea de compensatie financiara in termen de un an de la data constatarii insolvabilitatii faptuitorilor, pentru a nu se ingradi accesul la justitie.

Recurenta a mai aratat ca a invederat primei instante ca stia doar de termenul de 3 ani pentru solicitarea daunelor, cu obligativitatea constatarii insolvabilitatii paratilor de catre executorul judecatoresc.

Recursul este nefondat.

Reclamanta minora V.R.L., este fiica defunctului V.E., decedat la data de 12.04.2005, ca urmare a savarsirii asupra acestuia a infractiunii de loviri si vatamari cauzatoare de moarte prevazute de art.183 C.pen., comise de inculpatii D.O., C.D.A. si B.B.E., care au fost condamnati la inchisoare prin sentinta penala nr. 94 din 22 februarie 2007 a Tribunalului Maramures, ramasa irevocabila prin decizia nr.4878 din 19 octombrie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Pentru executarea sumei la care au fost obligati inculpatii sa le plateasca partii civile V.R.L., aceasta s-a adresat executorului judecatoresc, care la data de 28.01.2009 i-a comunicat urmatoarele: D.O. nu detine bunuri, disponibil banesc in conturi bancare si venituri urmaribile, fiind plecat in Spania; B.B.E. a achitat la data de 6.11.2008 suma de 350 lei, dar nu detine bunuri, disponibil banesc in conturi bancare si venituri urmaribile; C.D.A. nu detine bunuri, disponibil banesc in conturi bancare si venituri urmaribile, fiind plecat in Anglia.

In aceasta situatie, reclamanta s-a adresat Tribunalului Maramures, pentru a i se acorda compensatia financiara in temeiul art. 21 din Legea nr. 211/2004. Potrivit art. 24 alin. (1) lit.a) si c) din Legea nr. 211/2004, in cazul in care faptuitorul este cunoscut, compensatia financiara poate fi acordata victimei, daca aceasta a formulat cerere de compensatie financiara in termen de un an de la data ramanerii definitive a hotararii prin care instanta penala a pronuntat condamnarea.

Observand ca intrucat reclamanta s-a adresat mai intai executorului judecatoresc pentru executarea silita a inculpatilor, dupa care executorul a constatat ca debitorii sunt insolvabili, iar atunci cand reclamanta s-a adresat instantei pentru acordarea compensatiei financiare expirase termenul de un an de la data ramanerii definitive a hotararii penale, curtea prin incheierea din 17.06.2009, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 211/2004.

Prin decizia Curtii Constitutionale nr. 384 din 13 aprilie 2010, s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 24 alin. (1) lit.a) din Legea nr. 211/2004, retinand ca dreptul de a solicita compensatii financiare nu se confunda cu executarea unei hotarari judecatoresti, intrucat acesta este instituit ca un beneficiu acordat de catre stat si care are drept fundament principiul echitatii si solidaritatii sociale; in scopul prevenirii unor eventuale abuzuri sau limitarii unor efecte perturbatoare asupra stabilitatii si securitatii raporturilor juridice civile, el poate fi exercitat numai intr-un climat de ordine juridica prestabilita. In plus, exigentele de genul celor contestate in prezenta exceptie nu neaga dreptul in sine, dar absolutizarea exercitarii lui poate avea drept consecinta fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, carora statul este tinut sa le acorde ocrotire, in egala masura .

Curtea Constitutionala a facut trimitere in considerentele deciziei sale la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care in legatura cu dreptul de acces la justitie, in Cauza Z. si altii contra Regatului Unit al Marii Britanii, a decis ca art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a libertatilor sale fundamentale, poate fi invocat de orice persoana care considera ca a existat o ingerinta ilegala in privinta exercitiului unuia din drepturile sale avand caracter civil, adaugand insa ca ``dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut`` si ca ``acesta poate fi supus unor restrictii legitime, cum ar fi termenele legale de prescriptie sau ordonantele care impun depunerea unei cautiuni``.

Asadar, cererea de compensatie financiara trebuie depusa inauntrul termenului de un an de la data ramanerii definitive a hotararii penale, prevazut de legea speciala, iar nu de la data cand s-a constatat ca faptuitorul este insolvabil, sau in termenul comun de trei ani prevazut de art. 6 din Decretul nr.167/1958.

Reclamanta nu a formulat nici o cerere de repunere in termen, potrivit art. 103 C.pr.civ. Prin urmare, tinand cont si de statuarile Curtii Constitutionale, in mod legal prima instanta a respins cererea de compensatie financiara, ca fiind tardiva.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 304 pct.9, art. 3041 si art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul, ca nefondat.