Nulitatea unor contracte de vanzare-cumparare succesive incheiate cu privire la acelasi bun

Contractul incheiat de societatea reclamanta prin administrator este valabil in raport de art. 948 C. civ. in lipsa incidentei ipotezei art. 143 din Legea nr. 31/1990, iar succesiunea contractelor de vanzare-cumparare incheiate ulterior cu privire la acelasi bun nu este de natura, prin simpla ei existenta, sa infranga prezumtia de existenta si liceitate a cauzei fiecaruia dintre contractele a caror nulitate absoluta se cere sa se constate, instituita de art. 967 alin. (2) C. civ., art. 966 C. civ. nefiind deci incalcat la momentul incheierii lor.

Nota: In prezenta decizie au fost avute in vedere dispozitiile din vechiul Cod civil

Prin sentinta nr. 159 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Brasov, Sectia comerciala si de contencios administrativ, a respins actiunea formulata de reclamanta SC P. SA Brasov ca nefondata.

Instanta de fond a retinut in considerentele sentintei ca reclamanta a sesizat instanta cu o actiune in constatarea nulitatii absolute a patru contracte de vanzare-cumparare succesive privind acelasi bun imobil, incheiate in februarie 2000, 19 decembrie 2001, 15 decembrie 2003 si respectiv 21 aprilie 2005 si radierea drepturilor de proprietate .

Contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 658 din 23 februarie 2000 prin care reclamanta SC P. SA a vandut paratilor G.V. si G.F. imobilul constructii si terenuri de 3763,21 mp, inscris in CF 93 Harman, s-a retinut a fi perfect valabil, el fiind incheiat cu respectarea art. 143 din Legea nr. 31/1990, valoarea bunului nedepasind jumatate din valoarea contabila a activelor societatii pentru a fi necesara aprobarea adunarii generale.

Cauza de nulitate pentru acest prim contract nesubzistand s-a retinut de prima instanta ca, pe cale de consecinta, nu subzista nici nulitatea absoluta a celorlalte contracte de vanzare-cumparare, relatiile apropiate intre persoanele care au incheiat contractele neconstituindu-se intr-o cauza de nulitate absoluta a acestora.

Curtea de Apel Brasov, Sectia civila, prin decizia nr. 16 din 21 februarie 2012, subsecventa deciziei de casare nr. 2644/2011 a Inaltei Curti prin care s-a admis recursul declarat de reclamanta SC P. SA Predeal impotriva deciziei nr. 92 din 21 octombrie 2010 a Curtii de Apel Brasov, Sectia comerciala, intrucat nu a raspuns exigentelor art. 261 C. proc. civ., fiind motivata lacunar, a respins exceptiile de prematuritate a actiunii, prescriptiei dreptului material la actiune si lipsei de interes invocata de intimatii-parati si pe fond a admis apelul declarat de reclamanta.

In consecinta, instanta de apel a schimbat in tot sentinta, a admis cererea de chemare in judecata si a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare sub semnatura privata si in forma autentica incheiat intre reclamanta SC P. si paratii G.F. si G.V. avand ca obiect activul ``Ferma H.`` in suprafata de 3763,21 mp si teren aferent, autentificat la 23 februarie 2000, precum si nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat la 19 decembrie 2002 incheiat intre paratii G.F. si G.V. si parata SC T.I.C. SRL Brasov, a contractului incheiat intre SC T.I.C. SRL Brasov si parata H.V. autentificat la 15 decembrie 2003 si a contractului incheiat intre parata H.V. si paratii P.D. si P.C.M. autentificat la 21 aprilie 2005 cu privire la acelasi imobil.

S-a dispus prin aceeasi decizie si radierea dreptului de proprietate a dobanditorilor succesivi din Cartea Funciara, intimatii-parati fiind obligati la 12.920 lei cheltuieli de judecata .

Instanta de apel, prezentand succesiunea contractelor de vanzare, a retinut ca paratul P. este de totala rea-credinta prin faptul ca a urmarit constant sa-si apropie bunul incheind in calitate de administrator al reclamantei contractul de vanzare-cumparare, mai intai prin inscris sub semnatura privata, apoi in forma autentica, in lipsa unei hotarari a Consiliului de Administratie, contract, in consecinta, nul absolut.

Aceasta deoarece, potrivit Legii nr. 31/1990, art. 70, administratorului ii este permisa incheierea oricarei operatiuni in limitele legii si statutului societatii, insa in statutul societatii nu se regaseste atributia administratorului de a dispune de activele societatii, caz in care instrainarea trebuia autorizata de adunarea generala ordinara conform art. 111 alin. (2) lit. f) din lege si, cum o asemenea hotarare AGA nu a existat, incalcarea acestor dispozitii imperative atrage nulitatea absoluta a actului astfel incheiat.

S-a inlaturat motivarea ca potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990 paratul avea posibilitatea sa instraineze bunul, intrucat nu s-a facut nicio dovada a valorii contabile a imobilului ca sa fie aplicabil textul, retinandu-se ca, oricum, nulitatea n-ar putea fi acoperita chiar daca valoarea imobilului s-ar situa sub pragul valorii-contabile, modul de iesire a bunului din patrimoniul reclamantei fiind ilicit.

La momentul transferului dreptului de proprietate catre parata SC T.I.C. SRL paratul P. era atat administratorul reclamantei SC P. cat si al acestuia.

S-a sustinut, de asemenea, ca paratii G. sunt si ei, la randul lor, de rea-credinta, retinand ca au vandut imobilul catre SC T.I.C. SRL. Conform facturilor se creeaza aparenta platii unui pret, pentru ca, apoi, sa intervina compensarea cu contravaloarea pompelor de benzina. Nici parata H.V. nu poate invoca buna-credinta fata de imprejurarile mentionate.

S-a concluzionat in sensul ca imobilul a iesit fraudulos din patrimoniul reclamantei, cu incalcarea normelor imperative ale legii cu scopul de a intra in patrimoniul paratilor P., incidente fiind art. 948, 966 si 968 C. civl.

In contra deciziei instantei de apel au declarat recurs paratii G.F. si G.V., H.V., P.C.M., P.D.L si SC T.I.C. SRL Brasov.

Recurentii G.F., G.V. si H.V. nu au timbrat recursul, cu privire la acesta urmand a se face aplicarea art. 20 din Legea nr. 147/1996 si a anula recursul ca netimbrat.

Recurenta-parata SC T.I.C. SRL si recurentii-parati P.D. si P.C.M., desi au formulat cereri distincte, criticile, in esenta, sunt comune avand in vedere pozitia procesuala comuna fata de decizia atacata si considerentele acesteia, motiv pentru care se va face o evocare si o examinare comuna a acestora.

Criticile de nelegalitate sunt incadrate, global, in situatiile de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 si 9 C. proc. civ., acestea fiind:

- motivarea lacunara si contradictorie a exceptiilor prematuritatii, prescriptiei dreptului material la actiune si lipsei de interes;
- motivarea contradictorie si straina de natura pricinii, pe fond;
- incalcarea principiului tantum devolutum si a art. 292 C. proc. civ. prin precizarea actiunii in apel in primul ciclu procesual, dupa depunerea intampinarii;
- nu s-a dovedit cauza de nulitate pretins nelicita, fiind indeplinite conditiile de validitate prevazute de art. 948 C. civ. si respectiv prin Legea nr. 31/1990;
- singurul temei in precizarea actiunii este art. 132 din Legea nr. 31/1990, care se refera la nulitatea hotararii AGA, iar obiectul actiunii este nulitatea unor contracte de vanzare-cumparare;
- dispozitiile Legii nr. 31/1990 au fost respectate, inlaturarea prevederilor art. 143 din lege, intrucat nu ar fi facuta dovada valorii imobilului, este nelegala ca si solutia pronuntata, valoarea imobilului rezultand din toate actele contabile, iar actiunea in nulitate a fost promovata la 9 ani de la incheierea primului contract;
- instrainarea activului a fost hotarata de consiliul de administratie prin hotararea nr. 6/1999, iar AGA din 15 martie 2000 a aprobat raportul cenzorilor privitor la bilantul din anul 1999 si a dat descarcare de gestiune administratorului;
- interdictiile prevazute de art. 145 din Legea nr. 31/1990 referitoare la rude si afini nu sunt incidente in speta, fiind de stricta interpretare;
- pretul a fost incasat, procesul-verbal de compensare si factura vanzarilor pompelor de catre reclamanta la un pret superior pretului vanzarii facand aceasta dovada;
- Legea nr. 52/1994 si Regulamentul nr. 2/1996 CNVM nu au incidenta in cauza, nefiind aplicabile activului din patrimoniul societatii;
- contractul de vanzare-cumparare autentificat in 2005 este incheiat cu respectarea prevederilor legale, pretul fiind achitat prin contractarea unui imprumut;
- radierea din cartea funciara s-a dispus fara a fi citata Banca Transilvania SA titular al dreptului de ipoteca asupra imobilului;

Recurenta SC T.I.C. SRL a invocat gresita retinere de catre instanta de apel a relei sale credinte prin simplul fapt ca partile contractante ``se cunosteau``.

- imobilul a intrat in proprietatea sa prin achitarea pretului de 215.000.000 lei;
- buna-credinta se prezuma conform art. 1899 alin. (2) C. civ., iar in cauza nu s-a facut dovada unei cauze de nulitate conform art. 966 C. civ.;
- conform principiului relativitatii actul juridic produce efecte numai intre partile contractante, nulitatea unei dobandiri anterioare nefiind opozabila subdobanditorilor de buna-credinta;
- s-au incalcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., desi reclamanta nu a solicitat rectificarea inscrisurilor in cartea funciara s-a dispus radierea dreptului de proprietate al tuturor proprietarilor tabulari.

Intimata-reclamanta SC P. SA a depus intampinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a sustinut ca prin decizia atacata au fost corect solutionate exceptiile prematuritatii actiunii in raport de art. 7201 C. proc. civ., exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, actiunea in constatarea nulitatii absolute fiind imprescriptibila extinctiv, cat si exceptia lipsei de interes prin restituirea pretului reactualizat reclamanta nu ar suferi un prejudiciu deoarece acesta fata de bun a fost derizoriu. Pe fondul cauzei, intimata a criticat sentinta si a solicitat mentinerea deciziei in raport de prevederile Legii nr. 54/1998, actiunile societatii reclamante fiind tranzactionate pe piata RASDAQ, si prevederile din Legea nr. 31/1990, art. 113 si 115, avand in vedere inexistenta unei hotarari AGA publicata in Monitorul Oficial pentru opozabilitate.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele care urmeaza.

Societatea reclamanta a investit instanta cu o actiune in constatarea nulitatii absolute a patru contracte de vanzare-cumparare privind acelasi imobil, incheiate in forma autentica, primul fiind incheiat in data de 23 februarie 2000 intre reclamanta si paratii G.F. si G.V., precedat de un antecontract sub semnatura privata intre reclamanta si G.V. din 28 ianuarie 2000.

Motivarea in fapt a actiunii fiind succinta ea poate fi reprodusa in extenso si consta in sustinerea ca administratorul societatii reclamante, paratul P.D., fost presedinte al Consiliului de Administratie si directorul societatii, a instrainat imobilul in speta paratilor G.F. si G.V., fara aprobarea AGA si a Consiliului de Administratie. ``Scopul acestei instrainari a fost ca prin instrainari succesive, pentru a beneficia de prezumtia cumparatorului de buna-credinta, a efectuat vanzari succesive in ordinea actelor aratate in petitul actiunii, pentru ca in final sa si-l transfere in patrimoniul sau``. Reclamanta arata ca, contractele de vanzare-cumparare sunt lovite de nulitate absoluta pentru cauza ilicita in baza art. 948 si 966 C. civ.

Actiunea a fost promovata la 8 ianuarie 2009, primul contract de vanzare-cumparare a fost incheiat in februarie 2000, iar ultimul in 21 aprilie 2005.

In primul ciclu procesual, prin sentinta nr. 159 din 26 ianuarie 2010, tribunalul a respins actiunea promovata cu motivarea ca primul contract de vanzare-cumparare este valabil incheiat in raport de dispozitiile Legii nr. 31/1990 in forma in vigoare la acea epoca, si, pe cale de consecinta, si cele subsecvente. Aceasta solutie a fost confirmata de Curtea de Apel Brasov prin decizia nr. 92 din 21 octombrie 2010, apelul declarat de reclamanta fiind respins ca nefondat.

Tribunalul, prin incheierea din 2 ianuarie 2009, a pus in discutia partilor exceptiile prematuritatii formularii actiunii, prescriptiei dreptului la actiune si lipsei de interes invocate prin intampinare de paratii-recurenti P.D. si P.C., G.F. si G.V. si H.V., exceptii pe care instanta de fond le-a respins prin incheierea mentionata.

Cum paratii nu au declarat apel impotriva sentintei instantei de fond si, implicit, a incheierilor premergatoare, in ce-i priveste solutia asupra exceptiilor procedurale a intrat in puterea lucrului judecat.

Decizia instantei de apel a fost casata si cauza trimisa spre rejudecare intrucat fata de dispozitiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aceasta nu era convingatoare pentru parti, ``a��nu cuprinde motivele pe care se sprijina si care au format convingerea instantei, precum si pe cele pentru care au fost inlaturate cererile partilor``, ca, deci, ``nu poate fi supusa controlului in calea de atac a recursului``.

Prin motivele de apel formulate, reclamanta a criticat sentinta de respingere a actiunii, pentru urmatoarele considerente:

- actiunea a fost intemeiata pe motivul de nulitate absoluta justificat pe cauza ilicita - frauda la lege care reprezinta o incalcare intentionata de catre parti, prin utilizarea de mijloace viclene, a dispozitiilor imperative ael legislatiei in vigoare, cu ocazia incheierii unui act juridic;
- art. 145 din Legea nr. 31/1990 interzice operatiunile efectuate de societate in situatia in care administratorul are interese contrare celor ale societatii, iar actele incheiate cu incalcarea interesului social sunt lovite de nulitate absoluta, conform art. 966 C. civ.;
- scopul ilicit al instrainarii terenului de paratul P.D., administrator al reclamantei, rezulta din intreg probatoriul administrat, din acesta rezulta ca nu opereaza prezumtia de buna-credinta fata de faptul ca operatiunile succesive de vanzare-cumparare s-au derulat intre persoane apropiate;
- art. 143 din legea societatilor este incident cand operatiunea de instrainare a respectat conditiile de valabilitate ale unui contract de vanzare-cumparare dar, in cauza de fata, eliminand intermediarii, contractul s-a incheiat cu fostul administrator P.D. - cumparator;
- in speta, instrainarea nu a avut loc in conditii de normalitate si cu respectarea conditiilor de valabilitate ale unui act juridic de instrainare, deoarece, anterior instrainarii, paratul P. a impovarat societatea cu o tranzactie de achizitionare pompe benzina neutile societatii cu care a realizat o compensatie nelegala cu valoarea terenului.

Din prezentarea efectuata, raportat la principiile procesual civile care guverneaza procesul civil in fata instantei de fond, de apel si de recurs, in ordine: principiul disponibilitatii, tantum devolutum quantum indicatum si tantum devolutum quantum apellatum - pentru apel, art. 292 alin. (1) C. proc. civ., iar in caz de casare, principiul consacrat legislativ de art. 315 alin. (1) si (3) C. proc. civ., conform caruia hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului, iar dupa casare instanta de fond va judeca din nou tinand seama de toate motivele invocate inaintea instantei a carei hotarare a fost casata, Inalta Curte constata cele ce urmeaza:

In speta de fata, prin decizia de casare nu s-a rezolvat nicio problema de drept, casarea fiind determinata de motivarea deficitara a primei decizii din apel care ar fi facut imposibil examenul de legalitate, caz in care se impunea o motivare care sa raspunda exigentelor art. 261 C. proc. civ.

Ca atare, in rejudecarea apelului, instanta trebuia sa se limiteze la criticile formulate de reclamanta-apelanta prin motivele de apel si la ceea ce aceasta a supus judecatii instantei de fond .

Or, prin chiar actiunea sa, la a carei motivare in fapt si in drept Inalta Curte a facut referire, societatea reclamanta invoca, practic, nulitatea numai a primului contract de vanzare-cumparare pentru cauza ilicita in raport de art. 948 si 966 C. civ., aratand ca cele subsecvente acestuia s-au incheiat mizandu-se pe primul contract de chiar societatea reclamanta prin administrator, pe buna-credinta a subsecventilor cocontractanti cu privire la acelasi bun.

De rea-credinta in anticiparea unui mecanism al derularii operatiunilor este, in opinia reclamantei, paratul P.D. care, la momentul incheierii primului contract - martie 2000, avea calitatea de administrator, presedinte al consiliului de administratie si director general, calitati pierdute in acelasi an, in virtutea carora a contractat pentru societatea reclamanta vanzarea-cumpararea imobilului fara aprobarea AGA, si care, dupa 5 ani, la capatul acestor operatiuni a avut chiar el calitatea de cumparator alaturi de P.C.

Reclamanta, prin actiunea sa, nu a invocat pretul derizoriu conform art. 1303 C. civ. si nici faptul ca acesta nu s-ar fi platit, obligatiile cu privire la compensarea creantei pretului de o maniera neprofitabila reclamantei fiind, de altfel, contrara realitatii.

In rejudecarea apelului, instanta era obligata in primul rand sa se mentina in limitele a ceea ce reclamanta a criticat si in limitele a ceea ce instanta de fond a judecat.

Din expunerea motivelor de apel rezulta ca reclamanta-apelanta a criticat aplicarea de catre instanta de fond a dispozitiilor art. 143 din Legea nr. 31/1990 si neaplicarea prevederilor art. 145 din aceeasi lege la succesiunea operatiunilor de vanzare-cumparare care ar demonstra caracterul ilicit al contractului de vanzare-cumparare incheiat de paratul P.D. in calitate de administrator.

De aceasta data, contrar motivarii actiunii si cu depasirea limitelor acesteia, sustine si reaua-credinta a celorlalte parti contractante decat a administratorului P., prin faptul ca erau persoane apropiate, precum si compensarea nelegala a pretului cu pompe de benzina neutile societatii, dar care, conform sustinerilor din recurs, au fost vandute de aceasta la un pret superior pretului fixat la primul contract de vanzare-cumparare.

Cu privire la acest din urma aspect, instanta de apel trebuia sa faca aplicarea art. 292 C. civ. si, intrucat ele nu au format obiect al judecatii, deoarece reclamanta prin actiunea sa nu le-a dedus judecatii, nu trebuia sa le examineze, art. 315 alin. (3) C. proc. civ. referindu-se, desigur, la toate motivele de apel, intrucat numai acestea sunt invocate inaintea instantei ``a carei hotarare a fost casata`` de care trebuie sa tina seama, dar cu respectarea celor doua principii care guverneaza apelul mai sus mentionate.

Oricum, reaua-credinta pe care instanta de apel o retine nu numai pentru paratul P.D., contrar celor sustinute de reclamanta in actiune, ci pentru toate partile contractante din cele trei contracte de vanzare-cumparare subsecvente nu are aptitudinea procesuala si substantiala sa atraga sanctiunea nulitatii absolute a unui contract . In caz ca ea se constata ca fiind dovedita, reaua-credinta neprezumandu-se, sanctiunea este una patrimoniala, iar nu de nulitate absoluta, cauzele de nulitate absoluta fiind cele expres prevazute de lege sau cele virtuale consacrate, printre care nu figureaza reaua-credinta.

Ceea ce reclamanta a invocat ca temei de nulitate a fost cauza ilicita, intemeiata pe art. 948 si 966 C. civ., constand in scopul instrainarii efectuate de presedintele C.A., fara aprobarea C.A. si AGA, ca, prin vanzari succesive, bunul sa ajunga in patrimoniul sau.

Potrivit, insa, art. 967 C. civ. alin. (1), ``Conventia este valabila cu toate ca cauza nu este expresa`` si potrivit alin. (2) ``Cauza este prezumata pana la dovada contrarie``. Se instituie, deci, o prezumtie a valabilitatii cauzei in contracararea careia, in contextul spetei, s-a invocat, la 9 ani de la incheierea primului contract, existenta unor contracte succesive cu privire la acelasi bun, incheiate pe durata a 5 ani, afirmatie, iar nu dovada, care nu este de natura sa rastoarne prezumtia de valabilitate a cauzei primei instrainari si, pe cale de consecinta, a celor subsecvente.

Potrivit art. 966, ``Obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita, nu poate avea niciun efect``.

Cauza obligatiei unei parti consta in contraprestatia celeilalte parti.

In speta nu se poate sustine, si nici reclamanta prin actiunea sa nu a sustinut, lipsa contraprestatiei, a pretului, sau vaditul dezechilibru al contraprestatiilor, existenta si veridicitatea cauzei fiind de necontestat din aceasta perspectiva .

Cu privire la ilicitatea cauzei trebuie avute in vedere prevederile art. 967 C. civ. si principiul pe care-l consacra art. 969 C. civ., in sensul ca, ``Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante``.

Particularizand, art. 968 C. civ. prevede in sensul: ``Cauza este nelicita cand este prohibita de lege, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice``.

Sub acest aspect, reclamanta a mai sustinut ca prin contractul incheiat s-au incalcat dispozitiile Legii nr. 31/1990.

Si decizia sustine ``ilicitul primelor doua acte de instrainare si reaua-credinta manifestata de parti la incheierea actelor succesive``, de fapt primele doua acte semnifica contractul de vanzare-cumparare incheiat de societatea reclamanta cu G.V. si G.F., prin administrator la acea data P.D., in forma autentica, decizia concluzionand fara distinctie ``ca toate contractele de vanzare-cumparare sunt nule absolut, fiind incidente art. 948, 966 si 968 C. civ. coroborandu-se cu normele speciale expuse, dorindu-se atat nesocotirea normelor imperative ale legii cat si fraudarea drepturilor reclamantei``.

Normele ``speciale si imperative`` avute in vedere de instanta de apel sunt art. 70 alin. (1) si art. 143 din Legea nr. 31/1990 carora, insa, aceasta le atribuie o interpretare contrara evidentei literale si scopului avut in vedere de legiuitor.

Din lectura art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pe care decizia il citeaza, rezulta expres ca ``administratorii pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv``. Cu alte cuvinte, ceea ce legea sau statutul nu interzic este permis administratorului.

Decizia, dimpotriva, sustine ca, intrucat in cuprinsul statutului societatii reclamante nu se regaseste atributia administratorului de a dispune de activele societatii, inseamna ca aceste operatiuni ii sunt interzise.

Cat priveste incadrarea operatiunilor de vanzare in limita ipotezei art. 143, a pragului valoric contabil, caz in care o hotarare AGA nu este necesara, instanta de apel sustine numai ca nu s-a facut o dovada a valorii contabile a bunului, fara a inlatura constatarea instantei de fond in sens contrar si a stabili, eventual, sarcina probei.

Gresit instanta de apel a retinut si incidenta art. 145 din Legea nr. 31/1990, deoarece imobilul a fost vandut catre SC T.I. de paratii G.V. si G.F., nu de paratul P.D., in anul 2002, cand, oricum, P. nu mai avea calitatea de administrator la societatea reclamanta si, ceea ce este relevant raportat la obiectul actiunii, pentru eventuala incalcare a prevederilor art. 145 din Legea nr. 31/1990, sanctiunea pe care acest articol o prevede expres este de natura patrimoniala, raspunderea personala a administratorului pentru daunele care s-ar fi cauzat societatii, iar nu sanctiunea nulitatii actului juridic incheiat, aceeasi sanctiune intervenind si pentru eventuala incalcare a dispozitiilor art. 143 din lege raportat la dispozitiile subsecvente ale art. 144.

Retinand si ca, in prezent, in actuala redactare, in vigoare la data promovarii actiunii, Legea nr. 31/1990 permite, cu respectarea anumitor conditii si in anumite limite, ca administratorii chiar in nume propriu sa instraineze, respectiv sa dobandeasca bunuri catre sau de la societate si ca acestia nu-si incalca obligatia de prudenta si diligenta prin luarea unei decizii de afaceri in conditiile legii, Inalta Curte constata ca, contractul de vanzare-cumparare incheiat in martie 2000 de societatea reclamanta prin administrator P.D. cu paratii G. nu contravine niciunei dispozitii imperative din Legea nr. 31/1990, prevederile art. 143 si 145 din lege nefiind incidente in speta si, oricum, nici sanctionabile, in caz de incalcare, cu nulitatea absoluta a actelor juridice incheiate nici la momentul incheierii lor si nici in prezent.

Nefiind incidenta ipoteza art. 143 din Legea nr. 31/1990, contractul incheiat de societatea reclamanta prin administrator este valabil si in raport de art. 948 C. civ., iar succesiunea contractelor de vanzare-cumparare cu privire la acelasi bun derulata pe o perioada de 5 ani nu este de natura, prin simpla ei existenta, sa infranga prezumtia de existenta si licitate a cauzei fiecaruia dintre contractele in speta a caror nulitate absoluta s-a cerut sa se constate, instituita de art. 967 alin. (2) C. civ., art. 966 C. civ. nefiind deci incalcat la momentul incheierii lor.

Intrucat din evocarea motivelor de apel rezulta ca apelanta a formulat critici privind nerespectarea legislatiei pietei de capital, care nu se constituie insa in temei al actiunii si, deci, nici obiect al judecatii instantei de fond, nefiind examinate nici prin decizia recurata in raport de art. 292 C. proc. civ., antamarea lor prin motivele de recurs este fara obiect, cum fara obiect este si critica relativa la incidenta art. 132 C. proc. civ. la care instanta de apel nu se raporteaza, situatie in care ele nu vor fi examinate de instanta de recurs, iar critica privind incidenta art. 129 C.d proc. civ. raportat la inexistenta unei cereri de radiere este fara suport in realitate, actiunea cuprinzand o atare solicitare sub petitul de la pct. 6.

Pentru considerentele mai sus expuse, in raport de dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ., in ipotezele carora se incadreaza criticile formulate, Inalta Curte a admis recursurile, a modificat decizia atacata si a respins apelul declarat de societatea reclamanta impotriva sentintei ca nefondat.