Politist. Raspundere disciplinara. Prescriptia aplicarii sanctiunii disciplinare. Autoritatea competenta sa aplice sanctiunea.

In conditiile date, a operat intreruperea termenului de prescriptie de 1 an prevazut pentru aplicarea sanctiunii disciplinare pe intreaga perioada de timp cuprinsa intre momentul savarsirii infractiunii si data identificarii autorului acesteia, astfel ca nu s-a prescris dreptul autoritatilor publice parate de aplicare a sanctiunii disciplinare, conform art. 59 pct. 9 din Legea nr. 360/2002.

Dar, daca aceasta atributie a fost conferita ministrului administratiei si internelor, in cazul ofiterilor de politie (altii decat chestorii de politie), aplicarea principiului potrivit caruia cine poate mai mult poate si mai putin face posibila - in conditiile raporturilor de subordonare ierarhica, specifice organizarii ministeriale - emiterea de catre ministru a ordinului de destituire din functie a unui agent sef adjunct de politie.

Prin actiunea introdusa la data de 19 decembrie 2002 N.M. a chemat in judecata Ministerul Administratiei si Internelor si Inspectoratul de Politie al Judetului Arges, solicitand sa se dispuna:

- anularea ordinului nr. II/04505 din 17 decembrie 200 prin care a fost destituit din functia de agent sef adjunct de politie la Sectia 3 a Politiei municipiului Pitesti;

- reintegrarea sa in functia publica mentionata mai sus si obligarea celor doi parati sa-i plateasca drepturile banesti cuvenite de la data luarii masurii si pana la reintegrarea efectiva, precum si cheltuielile de judecata .

Reclamantul si-a motivat actiunea, aratand ca actul administrativ de autoritate supus controlului jurisdictional este nelegal, deoarece a fost emis cu depasirea termenului de 1 an de la savarsirea faptei ce constituie abatere disciplinara.

Mai precis, el a comis fapta respectiva (calificata ca infractiune de viol) la data de 14 decembrie 2001 si cu toate ca Inspectoratul de Politie a Judetului Arges a luat cunostinta de aceasta abatere la data de 24 septembrie 2002, ministrul de interne a emis ordinul sanctionator abia la 18 decembrie 2002, adica dupa expirarea termenului prevazut de art. 59 pct. 9 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului. Curtea de Apel, sectia comerciala si de contencios administrativ prin sentinta civila nr. 79/F/C din 21 aprilie 2003 a respins actiunea ca neintemeiata.

Instanta a retinut ca la data de 14 decembrie 2001, reclamantul N.M. a intretinut cu numita P.A. un raport sexual impotriva vointei acesteia. In urma plangerii formulate de partea vatamata s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, iar pe baza analizei ADN recoltata de la victima s-a stabilit ca reclamantul este autorul faptei si totodata, a fost luata impotriva lui masura arestarii preventive.

In legatura cu masura respectiva, la data de 25 septembrie 2002 a fost incunostiintat Inspectoratul de Politie al Judetului Arges si prin dispozitia sefului acestei autoritati publice s-a desemnat un ofiter cu intocmirea dosarului de cercetare prealabila a faptei .

Avand in vedere gravitatea deosebita a abaterii, reclamantul N.M. a fost trimis imediat in fata Consiliului de disciplina, care in sedinta din 13 noiembrie 2002, a stabilit vinovatia faptuitorului, cu propunerea de destituire din functia publica detinuta.

Apararea reclamantului cu privire la lipsa cercetarii prealabile a faptei si la ingradirea dreptului sau la aparare a fost inlaturata, retinandu-se inexistenta pretinsului viciu de procedura, precum si imprejurarea ca la 13 noiembrie 2002, la solicitarea aparatorului ales s-a acordat termen pentru pregatirea apararii, la 14 noiembrie 2002.

Referitor la alcatuirea Consiliului de disciplina, Curtea a motivat ca persoana mentionata in actiune nu a avut calitatea de sef ierarhic superior al reclamantului, ci pe aceea de subofiter de control al agentilor de ordine, la un alt schimb de agenti decat cel in cadrul caruia isi desfasura activitatea reclamantul.

Exceptia de prescriptie a dreptului paratilor de a aplica sanctiunea disciplinara a fost respinsa pe considerentul ca efectul sanctiunii pentru fapta comisa la 14 decembrie 2001, se produce de la data ramanerii definitive a hotararii Consiliului de disciplina, in urma respingerii contestatiei, respectiv 26 noiembrie 2002, data in raport de care ordinul atacat a fost emis in termenul legal.

Pe de alta parte, hotararea Consiliului de disciplina a fost contestata de N.M., dar Inspectoratul General al Politiei Romane si-a exprimat acordul cu aplicarea sanctiunii in forma adoptata, astfel ca masura trecerii in rezerva se vadeste conforma cu prevederile art. 58 lit. g), 69 lit. f), 72(2), 74(2) si 78(2) din Legea nr. 360/2002.

S-a concluzionat ca, intrucat nu s-a adus nici o vatamare reclamantului intr-un drept legitim si sanctiunea disciplinara a fost in mod legal aplicata, actiunea in contencios administrativ formulata pentru anularea actului administrativ trebuie respinsa.

Impotriva sentintei a declarat recurs reclamantul N.M.

Recurentul a sustinut ca, in mod gresit, actiunea a fost respinsa deoarece:

- dreptul de emitere al ordinului sanctionator s-a prescris prin scurgerea unei perioade de peste un an de la data savarsirii faptei ce constituie abatere disciplinara;

- nu s-au respectat dispozitiile art. 54 din Regulamentul nr. 317 din 13 septembrie 2002 privind acordarea recompenselor si aplicarea sanctiunilor disciplinare politistilor (potrivit carora sanctiunea disciplinara se aplica in maximum 30 de zile de la data comiterii faptei), precum si cele continute in art. 59 pct. 9 din Legea nr. 360/2002;

- au fost nesocotite dispozitiile art. 30 lit. g), 34 si 35 alin. (2) din acelasi regulament referitoare la competenta Consiliului de disciplina, la sesizarea acestuia de catre seful unitatii si la termenul de intocmire a dosarului;

- actul administrativ este lovit de nulitate absoluta, sanctiune ce deriva din emiterea lui de catre ministrul administratiei si internelor in loc de seful Inspectoratului General de Politie.

Recursul este nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate.

Nu se contesta de toate partile litigante ca in dosarul nr. 1493/P/2001, Parchetul Militar Bucuresti a efectuat cercetari penale cu privire la infractiunea de viol reclamata de partea vatamata P.A., ca fiind comisa asupra sa la data de 14 decembrie 2001, de catre un subofiter de politie necunoscut.

Dosarul a fost inregistrat cu autor necunoscut, dar in urma expertizei genetice si a celorlalte probe administrate (s-a stabilit ulterior ca autorul infractiunii este plutonierul-major agent sef adjunct N.M.), fata de care, prin ordonantele din 23 septembrie 2002 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si arestarea preventiva pe o durata de 30 de zile a inculpatului.

La data de 10 octombrie 2002, partea vatamata si-a retras plangerea penala prealabila si in aceasta situatie prin ordonanta, procurorul a incetat urmarirea penala fata de N.M. De asemenea, a dispus punerea lui in libertate, de indata.

Este adevarat ca, potrivit art. 59 pct. 9 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, sanctiunea disciplinara se aplica in maximum 30 de zile de la luarea la cunostinta despre abaterea savarsita, dar nu mai tarziu de un an de la data comiterii faptei .

Ca si termenul de o luna, termenul maxim de 1 an nu este de decadere, ci tot de prescriptie, adica de prescriptie a raspunderii disciplinare, similar ca natura juridica cu termenele de prescriptie a raspunderii penale sau contraventionale.

In speta, desi fapta reclamata de P.A. a fost savarsita in ziua de 14 decembrie 2001, descoperirea autorului sau a avut loc abia in luna septembrie 2002, dupa efectuarea unor cercetari penale ample, inclusiv a unei expertize medico-legale si a utilizarii sistemului amprentei genetice. (nota euroavocatura.ro: discutii pe tema amprentarii AICI )

Prin urmare, atitudinea culpabila a faptuitorului nu s-a limitat la savarsirea infractiunii de viol, ci a continuat ulterior, prin ascunderea adevarului, pe toata durata cercetarilor penale si pana la arestarea lui preventiva, masura comunicata organului de politie cu adresa nr. 12698 din 25 septembrie 2002.

Comportamentul necorespunzator al politistului implicat in procesul penal a adus, indiscutabil o grava atingere onoarei sale si prestigiului autoritatii publice din care a facut parte .

In conditiile date, a operat intreruperea termenului de prescriptie de 1 an prevazut pentru aplicarea sanctiunii disciplinare pe intreaga perioada de timp cuprinsa intre momentul savarsirii infractiunii si data identificarii autorului acesteia in persoana reclamantului N.M., astfel ca nu s-a prescris dreptul autoritatilor publice parate de aplicare a sanctiunii disciplinare, conform art. 59 pct. 9 din Legea nr. 360/2002. Fara temei se sustine in recurs ca exceptia invocata de reclamant in actiune trebuia totusi admisa, cu consecinta anularii actului administrativ sanctionator.

Dreptul de aplicare a sanctiunii disciplinare nu s-a prescris nici sub aspectul reglementarii instituite prin Regulamentul nr. 317 din 13 septembrie 2002, emis de Ministerul de Interne cu privire la acordarea recompenselor si aplicarea sanctiunilor disciplinare politistilor.

Avand in vedere gravitatea deosebita a abaterii disciplinare savarsite, in temeiul art. 33 lit. b) din acest act normativ, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Arges a emis dispozitia nr. 0436 din 31 octombrie 2002 prin care a dispus trimiterea lui N.M. In fata Consiliului de disciplina si a desemnat pentru efectuarea cercetarii si intocmirea dosarului cauzei un comisar, ofiter specialist I la Serviciul cercetari penale.

Dupa efectuarea cercetarii, in cursul careia reclamantul a dat o noua declaratie olografa, prin hotararea din 14 noiembrie 2002, Consiliul de disciplina a stabilit vinovatia acestuia, propunand destituirea lui din functie.

Pe hotararea respectiva, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Arges a pus rezolutia "De acord cu propunerea Consiliului de disciplina" si la aceeasi data (15 noiembrie 2002) a dispus inaintarea fisei de cadre cu propunerea Consiliului, conform prevederilor regulamentare.

Contestatia adresata de N.M. Inspectoratului General al Politiei Romane, la 18 noiembrie 2002, a fost respinsa ca neintemeiata la 26 noiembrie 2002, data la care conducerea inspectoratului si-a exprimat acordul cu mentinerea hotararii atacate.

In raport cu data respectiva, masura disciplinara a destituirii reclamantului din functia publica a fost luata de ministrul de interne prin ordinul nr. II/04505 din 18 decembrie 2002, cu respectarea normelor legale si regulamentare in vigoare.

Cat priveste desemnarea agentului sef principal D.V. In Consiliul de disciplina, realizata prin dispozitia nr. 0436 din 31 octombrie 2002, Curtea de apel a retinut in mod judicios ca aceasta persoana nu avea calitatea de sef ierarhic superior, ci aceea de subofiter de control al agentilor de ordine, la un alt schimb de agenti decat cel in cadrul caruia N.M. si-a desfasurat activitatea .

Pe de alta parte, este adevarat ca potrivit dispozitiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, destituirea din politie se dispune in mod corespunzator de persoanele care, conform art. 15, au competenta sa acorde gradele profesionale.

Dar, daca aceasta atributie a fost conferita ministrului administratiei si internelor, in cazul ofiterilor de politie (altii decat chestorii de politie), aplicarea principiului potrivit caruia cine poate mai mult poate si mai putin face posibila - in conditiile raporturilor de subordonare ierarhica, specifice organizarii ministeriale - emiterea de catre ministru a ordinului de destituire din functie a unui agent sef adjunct de politie.

Rezulta prin urmare, ca pretinsa unitate a actului administrativ sanctionator care in opinia recurentului s-ar datora emiterii lui de catre o persoana necompetenta, nu poate fi retinuta pentru a justifica reformarea solutiei in sensul cerut.

Avand in vedere considerentele expuse si lipsa unor motive de casare, de ordine publica, care ar putea fi invocate chiar din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.