Desemnarea altei instante pentru judecarea cauzei. Prelungirea duratei arestarii in cursul urmaririi penale

Admiterea cererii si desemnarea unei instante egale in grad cu cea careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta nu opereaza, prin urmare, anterior emiterii rechizitoriului.

In consecinta, competenta de a solutiona propunerea de prelungire a duratei arestarii in cursul urmaririi penale apartine, conform art. 155 alin. (2) C. proc. pen., instantei careia i-ar reveni c ompetenta sa judece cauza in fond sau instantei corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevazute de legea penala ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, chiar daca Inalta Curte de Casatie si Justitie a desemnat o instanta egala in grad cu cea careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta, care sa fie sesizata in cazul in care se va emite rechizitoriul.

Prin incheierea nr. 30/MP din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulata de Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Alba si, in temeiul art. 155 si urm. C. proc. pen., a dispus prelungirea masurii arestarii preventive luata fata de inculpatii A.F., prim-procuror al parchetului de pe langa judecatorie, si P.T., ofiter, pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 25 noiembrie 2010 pana la 24 decembrie 2010.

Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin incheierea nr. 3793 din 27 octombrie 2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie a casat incheierea nr. 26/MP din 22 octombrie 2010 a Curtii de Apel Alba Iulia si a dispus arestarea preventiva a inculpatilor pe o perioada de 29 de zile .

Ulterior luarii masurii arestarii preventive fata de cei doi inculpati, prin ordonanta, respectiv, rezolutia nr. 92/P/2010 din datele de 8 noiembrie 2010 si 9 noiembrie 2010, procurorul a dispus extinderea cercetarilor si inceperea urmaririi penale fata de acestia, dupa cum urmeaza:

- inculpatul A.F., pentru savarsirea, in conditiile concursului real, a infractiunilor de: fals material in inscrisuri oficiale prevazuta in art. 288 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); uz de fals prevazuta in art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; fals material in inscrisuri oficiale prevazuta in art. 288 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte); uz de fals prevazuta in art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte); fals in declaratii prevazuta in art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (4 fapte);

- inculpatul P.T., pentru savarsirea, in conditiile concursului real, a infractiunilor de: complicitate la infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale prevazuta in art. 26 raportat la art. 288 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); complicitate la infractiunea de uz de fals prevazuta in art. 26 raportat la art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, retinandu-se ca:

Inculpatul A.F. in complicitate cu inculpatul P.T. au schimbat in dosarul penal nr. 94/P/2010 al parchetului de pe langa judecatorie declaratia olografa a numitului B.R. si declaratia olografa a martorului L.A., prim-procurorul aplicand stampila parchetului pe declaratiile plasmuite.

Inculpatul A.F., in mod abuziv, a procedat la solutionarea dosarului penal nr. 94/P/2010 al parchetului de pe langa judecatorie, in numele magistratului procuror F.L. care avea repartizat dosarul spre solutionare si care se afla in concediu de odihna la momentul desfasurarii activitatii infractionale de catre inculpati, aplicand la numele procurorului semnatura sa si cu semnul ``/`` - pentru.

In inscrisurile intitulate ``Declaratii de avere``, magistratul procuror A.F. a mentionat in mod nereal la capitolul bunuri mobile ca detine in anii 2006, 2007 si 2008 un autovehicul dobandit in sistem leasing V., iar in cursul anului 2009 a declarat in mod nereal ca este utilizatorul unui autovehicul marca A. achizitionat tot in sistem leasing, in conditiile in care aceste autovehicule au facut obiectul unor contracte de leasing intre societatea comerciala A. si societatea comerciala I., autovehicule reprezentand obiect al infractiunii de luare de mita retinute in sarcina inculpatului A.F. si a infractiunii de dare de mita retinuta in sarcina invinuitului C.I.

Prin ordonanta nr. 92/P/2010 din 19 noiembrie 2010, procurorul a dispus extinderea cercetarii penale fata de inculpatul A.F., retinandu-se ca:

In calitatea sa de prim-procuror al parchetului de pe langa judecatorie, in conditiile in care pe rolul acestui parchet existau mai multe dosare penale privind pe numitul B.R., a primit de la Centrul Teritorial de Perfectionare Profesionala sume de bani pentru proiectul ``W.`` finantat comunitar, fapta care ar putea constitui infractiunea de luare de mita prevazuta in art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 comisa de catre A.F. si infractiunea de dare de mita prevazuta in art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 comisa de catre numitul B.M., reprezentant legal al Centrului Teritorial de Perfectionare Profesionala si tatal numitului B.R.

La data de 30 septembrie 2010, in contextul discutiilor purtate de
inculpatul A.F. cu numitul V.M., magistratul procuror i-a indicat acestuia pozitia procesuala si continutul declaratiilor pe care sa le dea in fata organelor de politie, astfel incat V.M. sa fie pus la adapost de consecintele legii penale, in conditiile in care acesta din urma era cercetat pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o imbibatie alcoolica in sange peste limita admisa de lege, fapta care constituie infractiunea de favorizarea infractorului prevazuta in art. 264 C. pen.

In cursul anului 2010, A.F., in calitatea de prim-procuror al parchetului de pe langa judecatorie, a solutionat in mod nejustificat si abuziv, in numele procurorilor subordonati, un numar de 100 dosare penale; actele de finalizare a cercetarilor aveau semnaturile contrafacute de A.F., fie prin imitare, fie prin semnarea in numele procurorului mentionat in act, fapte care constituie infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale prevazuta in art. 288 C. pen. si infractiunea de uz de fals prevazuta in art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

In argumentarea propunerii de prelungire a masurii arestarii preventive, Directia Nationala Anticoruptie a aratat ca, pe de-o parte, temeiurile avute in vedere la luarea masurii nu s-au schimbat, iar pe de alta parte, ca investigatiile efectuate au condus la descoperirea faptelor noi aratate mai sus si in legatura cu care exista presupunerea ca au fost savarsite de catre inculpati.

S-a sustinut ca prelungirea masurii arestarii preventive a inculpatilor este justificata de pericolul social concret deosebit de ridicat al activitatii infractionale retinute in sarcina celor doi, avand in vedere calitatile lor profesionale, numarul faptelor cercetate, consecintele acestora asupra actului de justitie.

S-a aratat ca, in cauza, pentru lamurirea tuturor circumstantelor si identificarea tuturor participantilor, se impune a mai fi efectuate urmatoarele acte de urmarire penala:
- audieri de martori, atat pentru lamurirea tuturor circumstantelor comiterii infractiunilor pentru care A.F. si P.T. au fost deja inculpati, cat si cu privire la infractiunile pentru care s-a dispus extinderea cercetarilor penale;
- confruntarea inculpatului P.T. cu invinuitii C.S. si C.M.;
- intocmirea raportului de expertiza a scrisului dispus cu privire la infractiunile de fals retinute in sarcina invinuitilor C.S. si C.M. si care sunt legate de activitatea infractionala a inculpatilor A.F. si P.T.;
- reaudierea inculpatilor;
- prezentarea materialului de urmarire penala si emiterea actului de finalizare a urmaririi penale.

S-a apreciat ca, in cauza, fiind vorba de un magistrat si un ofiter acuzati de fapte de coruptie, controlul continuu si limitarea contactului inculpatilor cu alte persoane poate fi esential in a evita ascunderea probelor si influentarea martorilor, cu atat mai mult cu cat, pana in prezent, s-a probat ca acestia aveau stranse legaturi cu persoane implicate in activitatile frauduloase si care au fost audiate in acest sens in faza de urmarire penala.

In raport de argumentele expuse, instanta de fond a constatat ca in cauza sunt intrunite exigentele art. 155 alin. (1) teza I si a II-a C. proc. pen.

S-a aratat ca, in legatura cu faptele pentru care s-a inceput urmarirea penala la data de 9 noiembrie 2010, exista indicii puternice de vinovatie a inculpatilor, sustinute de declaratiile martorilor, a invinuitilor C.S. si C.M. si de recunoasterea partiala a acestora.

Cauza in curs de desfasurare este complexa, implicand efectuarea a numeroase acte de urmarire penala. Din ratiuni de economie si utilitate procedurala, prelungirea masurii arestarii preventive se dovedeste justificata si necesara administrarii acestora. Masura se dovedeste necesara si oportuna si prin prisma naturii acuzatiilor aduse, calitatii inculpatilor, urmarilor produse cu grave implicatii in actul de justitie.

Curtea de apel a aratat ca, la nivelul actual al investigatiilor, plasarea inculpatilor in detentie pe o perioada de inca 30 de zile este justificata de ratiuni plauzibile legate de eventuala perturbare a mersului anchetei. In situatia infractiunilor de coruptie, controlul continuu si limitarea contactului direct al inculpatului cu alte persoane poate fi esential in a evita ascunderea probelor si, mai important, influentarea martorilor.

Curtea de apel a aratat ca pericolul concret pentru ordinea publica nu poate fi disociat de pericolul social al faptelor ce formeaza obiectul acuzatiilor si nici privit individual . Acuzatiile grave de coruptie aduse unor persoane cu functii si responsabilitati importante a creat o stare de nesiguranta, de incertitudine in randul opiniei publice care constata ca actul de justitie este negociat, iar reprezentanti inalti ai institutiilor statului sunt implicati in influentarea acestuia.

Curtea de apel a constatat ca imperativele realizarii unei protectii reale a ordinii de drept justifica prelungirea masurii arestarii preventive a inculpatilor, lasarea in libertate a acestora neputand fi supusa in acest moment unor garantii suficiente care sa asigure derularea in conditii optime a urmaririi penale.

Impotriva acestei incheieri, in termen legal, au declarat recurs inculpatii A.F. si P.T., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Printr-un prim motiv comun de recurs, s-a sustinut ca instanta competenta sa se pronunte asupra propunerii de arestare preventiva este Curtea de Apel Constanta, intrucat prin incheierea din 17 noiembrie 2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis cererea procurorului si a desemnat aceasta instanta pentru judecarea cauzei, ceea ce inseamna ca acesteia ii revine competenta, atat din punct de vedere material, cat si teritorial, de a se pronunta si asupra propunerii de prelungire a arestarii preventive.

Printr-un al doilea motiv de recurs, s-a criticat de catre ambii inculpati netemeinicia hotararii atacate, sustinandu-se ca nu s-a aratat in ce consta pericolul concret pentru ordinea publica a lasarii lor in libertate, astfel ca nu s-a facut dovada indeplinirii cerintelor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Examinand recursurile prin prisma motivelor invocate, dar si din oficiu, potrivit dispozitiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca acestea nu sunt fondate pentru urmatoarele considerente:

Curtea de Apel Alba Iulia este instanta competenta sa solutioneze propunerea de prelungire a arestarii preventive in cauza de fata.

In conformitate cu dispozitiile art. 61 1 C. proc. pen., procurorul care efectueaza urmarirea penala in cauza cu privire la inculpatii A.F. si P.T. a cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa desemneze o instanta egala in grad cu cea careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta, care sa fie sesizata in cazul in care se va emite rechizitoriul.

Stramutarea cauzei la Curtea de Apel Constanta, astfel cum a dispus instanta suprema, va opera efectiv doar din acest moment si nicicum inaintea emiterii actului de trimitere in judecata .

Cum potrivit dispozitiilor art. 155 alin. (2) C. proc. pen. prelungirea duratei arestarii preventive a inculpatului poate fi dispusa de instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau de instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevazute de legea penala ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, rezulta ca in mod legal Curtea de Apel Alba Iulia a fost sesizata cu propunerea de prelungire si a dispus intemeiat asupra acesteia.

Pentru a admite propunerea procurorului si a dispune prelungirea arestarii preventive, instanta de fond a facut o atenta examinare a cerintelor art. 136, art. 148 alin. (1) lit. f) si art. 155 alin. (1) C. proc. pen., aratand in mod temeinic si convingator motivele pertinente si suficiente care impun continuarea privarii de libertate a inculpatilor.

S-a constatat existenta indiciilor temeinice de vinovatie care fac rezonabila presupunerea ca inculpatii au savarsit faptele pentru care sunt cercetati si s-a analizat impactul acuzatiilor aduse acestora pentru comiterea de infractiuni de coruptie asupra opiniei publice.

Curtea de apel a invederat ca acuzatiile grave aduse unui prim-procuror care a condus o unitate locala a parchetului si unui ofiter sunt de natura sa decredibilizeze in constiinta sociala increderea in institutiile statului, in corectitudinea si obiectivitatea actului de justitie.

Posibilitatea influentarii, a negocierii actului de justitie determina o stare de nesiguranta in randul membrilor comunitatii, iar lasarea in libertate a persoanelor acuzate de comiterea unor astfel de fapte nu ar face decat sa accentueze o asemenea stare si sa induca sau sa potenteze reactia de neincredere in eficienta sistemului judiciar.

Tot astfel, instanta a aratat necesitatea mentinerii in detentie a inculpatilor, data fiind nevoia de a asigura derularea in conditii optime a urmaririi penale, eliminarea posibilitatilor de influentare a instructiei penale, amploarea activitatilor pe care le implica ancheta procurorului.

In consecinta, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpati.