Insitutirea unui drept de retentie asupra unui bun. Exceptia inadmisibilitatii

In considerentele hotararii recurate s-a aratat ca prin cererea dedusa judecatii,modificata si precizata ulterior,reclamantul D.D. prin tutore a chemat in judecata pe paratii S.E., S.I., D.F. si D.N., pentru obligarea acestora la plata sumei de 14.407,48 lei,reprezentand actualizarea sumei de 10.931,40 lei, constand in lipsa de folosinta a apartamentului situat in Mangalia, in perioada 01.07.2003-01.07.2006, la plata sumei de 1900 USD, reprezentand contravaloarea chiriei incasata de acestia din inchirierea apartamentului in perioada 01.03.2005-30.09.2006 si compensarea sumei de 2.800 lei, ramasa de achitat paratilor,invederand ca prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 24204/28.06.1994,reclamantul a vandut apartamentul proprietatea sa numitei B.M.,iar prin sentinta civila nr. 13406/23.11.1995 actul a fost anulat.
La data de 19.01.1996,B.M. a incheiat cu numita S.E. antecontractul autentificat sub nr.109/1996,conventie anulata prin sentinta civila nr. 1235/24.02.2001.
A retinut instanta fondului ca dupa momentul anularii conventiei mentionate,paratii S.E. si S.I. au refuzat sa paraseasca apartamentul,au continuat sa-l foloseasca,impreuna cu ginerele si fiica acestora,paratii D.F. si D.N. si ulterior l-au inchiriat unor terte persoane,insusindu-si chiria.
S-a constatat,de asemenea,ca paratii au formulat cerere reconventionala prin care au solicitat instituirea unui drept de retentie asupra imobilului pana la achitarea efectiva de catre reclamant a sumei de 2.800 lei si obligarea reclamantului la plata acestei sume reactualizate.
Din materialul probator s-a stabilit ca,desi s-a facut dovada ca apartamentul a fost locuit si de alte persoane,nu s-a reusit a se proba ca paratii au incasat chirie de la persoanele care au locuit in apartament in perioada decembrie 2005-septembrie 2006.
S-a apreciat insa ca in raport cu cererea de plata a contravalorii lipsei de folosinta,sunt intrunite conditiile legale ale raspunderii civile delictuale,intrucat prin refuzul de a lasa in deplina posesie apartamentul proprietatea reclamantului, paratii au creat un prejudiciu acestuia, constand in lipsa de folosinta a apartamentului, in perioada 01.07.2003-09.05.2006.
In aprecierea cuantumului sumei solicitate cu titlu de daune pentru lipsa de folosinta a apartamentului,instanta a avut in vedere nivelul chiriilor pentru imobile similare in perioada mentionata,constatandu-se ca potrivit concluziilor expertului contabil suma totala actualizata,aferenta perioadei 01.07.2003-01.07.2006,este de 14.407,48 lei,iar dispozitia de plata va privi numai perioada 01.07.2003-09.05.2006, respectiv suma de 13.707,48 lei.
Referitor la cererea reconventionala formulata de parati,instanta de fond a constatat ca acestia au evacuat imobilul la data de 30.09.2006, astfel ca la momentul formularii cererii de instituire a dreptului de retentie nu mai aveau detentia bunului,aceasta cerere fiind neintemeiata si a apreciat ca in mod temeinic pretind paratii obligarea reclamantului la plata sumei de 2.800 lei actualizata,reprezentand diferenta de plata pentru imbunatatirile aduse imobilului de catre parati,suma stabilita prin expertiza fiind de 3.151 lei.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti au declarat recurs,in termen legal, paratii S.E., S.I., D.F. si D.N., care au criticat solutia instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie numai raportat la primul capat de cerere din actiunea reclamantului,prin prisma motivelor de nelegalitate prevazute de art.304 pct.9 si in virtutea art.305 raportat la art.312 alin.3 C.pr.civila,astfel:
1.Instanta de judecata a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii (art.304 pct.9 C.pr.civila).
Au sustinut recurentii-parati ca in mod eronat s-a apreciat ca sunt intrunite cerintele raspunderii civile delictuale instituita de art.998-999 C.civil,intrucat lipseste elementul vinovatiei paratilor,aspect care rezulta atat din hotararile judecatoresti pronuntate in legatura cu actele de vanzare avand ca obiect imobilul in discutie,cat si din probele administrate in cauza,respectiv interogatoriul intimatului-reclamant si declaratiile martorilor audiati.
2.Instanta a pronuntat o hotarare care nu poate fi modificata,fiind necesara administrarea de probe noi(art.305 si art.312 alin.3 C.pr.civila).
Recurentii au solicitat ca in situatia in care se va constata indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale,sa se tina seama de modalitatea in care a fost stabilit cuantumul prejudiciului,invederand ca in cauza nu a fost realizat un calcul contabil de catre un specialist in domeniu,ci numai o actualizare a sumei ceruta de reclamant,desi paratii cerusera obiectiv expres al expertizei judiciare.
S-a apreciat ca in lipsa unei conventii legal incheiata,la stabilirea prejudiciului trebuia sa se tina seama de dispozitiile art.31 si art.32 din Legea nr.114/1996 si O.G. nr.40/1999 cu privire la stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatie de locuinta perceputa de stat .
Recursul este neintemeiat.
In urma analizarii materialului probator administrat nemijlocit de catre instanta fondului,se retine ca fiind indeplinite cerintele art.998-999 C.civil care antreneaza raspunderea civila delictuala,atat sub aspectul faptei ilicite,al prejudiciului si al legaturii de cauzalitate dintre acestea,cat si cu privire la vinovatia paratilor in savarsirea faptei ilicite cauzatoare de paguba .
Astfel,potrivit inscrisurilor depuse-sentinta civila nr.1235/24.02.2001 a Judecatoriei Mangalia,sentinta civila nr.266/12.02.2003 pronuntata de Judecatoria Mangalia,definitiva prin decizia civila nr.136/28.01.2005 a Tribunalului Constanta,adeverinta emisa de Primaria mun.Mangalia,acte de executare intocmite in dosarele executionale dintre parti,adeverinte eliberate de Asociatia de proprietari,potrivit raspunsurilor la interogatoriu si conform depozitiilor testimoniale,de la inceputul anului 1996 imobilul in discutie a fost ocupat de parati,care de la momentul anularii antecontractului de vanzare si chiar anterior acestei date,au cunoscut imprejurarea ca lipseste titlul locativ care le acorda dreptul posesiei imobilului si au produs astfel un prejudiciu reclamantului,prejudiciu care nu poate fi insa acoperit decat in termenul general de prescriptie stabilit de art.3 din Decretul nr.167/1958(pentru perioada 01.07.2003-09.05.2006).
Vinovatia paratilor,constand in atitudinea subiectiva pe care au avut-o fata de imprejurarea ocuparii imobilului pentru care cunosteau,in mod neindoielnic, ca nu mai detin nici un titlu,rezulta din toate probele administrate,in chiar cuprinsul raspunsurilor la interogatoriu afirmandu-se continuarea posesiei asupra apartamentului,ulterior insa(dupa data de 09.05.2006)chiar cu acordul reclamantului,obligat la randul sau la plata contravalorii imbunatatirilor.
Imprejurarea ca reclamantul nu a achitat,la randul sau,suma restanta in cuantum de 2.800 lei nu exonereaza pe parati de obligatia platii contravalorii lipsei de folosinta a apartamentului,nefiind o cauza de natura a inlatura vinovatia ceruta de art.998-999 C.civil,avand in vedere ca raspunderea civila delictuala opereaza si pentru cea mai usoara culpa.
In consecinta,primul motiv de recurs este neintemeiat,constatandu-se ca prima instanta a aplicat si interpretat corect legea,conditiile raspunderii civile delictuale pentru obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinta fiind intrunite cumulativ in persoana paratilor.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs se constata ca in mod corect a stabilit judecatorul fondului cuantumul sumei care reprezinta contravaloarea lipsei de folosinta utilizand criteriul chiriei lunare practicate pe piata libera pentru imobile similare celui in discutie,in perioada 01.07.2003-09.05.2006.
Fiind vorba despre un raport juridic nascut intre doua sau mai multe persoane fizice,in legatura cu locatiunea unui imobil,chiar in lipsa unui act scris care sa fie rezultatul acordului partilor,contravaloarea folosirii efective a spatiului de locuit nu poate fi decat la nivelul chiriilor practicate pe piata libera si in nici un caz la nivelul chiriilor stabilite conform art.32 din Legea nr.114/1996 si art.26-31 din O.G. nr.40/1999,care se refera numai la locuinte inchiriate din proprietatea statului sau care s-au aflat in patrimoniul statului.
Se constata,de altfel,ca paratii nu s-au opus la obiectivul stabilit de instanta cu privire la expertiza contabila(incheierea de sedinta din 14.10.2008) si nu au formulat obiectiuni la expertiza in conditiile art.212 alin.2 C.pr.civila.
Expertiza contabila judiciara retinuta de prima instanta a fost efectuata de un expert judiciar inscris pe listele expertilor Biroului local de expertize judiciare tehnice si contabile din cadrul Tribunalului Constanta,numit in conditiile art.201-202 C.pr.civila,in sedinta publica din data de 14.10.2008,astfel ca suma finala la care au fost obligati paratii este rezultatul probatoriului administrat in conditii procedurale.
Fata de aspectele mentionate,constatandu-se ca in cauza a fost administrat intreg probatoriul propus de parti si incuviintat de instanta ca pertinent si concludent,nefiind necesara completarea probelor,tribunalul apreciaza ca si cel de-al doilea motiv de recurs este neintemeiat.
In considerarea prevederilor art.312 C.pr.civila,tribunalul a respins recursul ca nefondat si in temeiul art.274 alin.1 C.pr.civila a obligat recurentii la plata cheltuielilor de judecata,reprezentand onorariu de avocat.