Revendicare imobil. Concurs intre legea speciala si Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Prin sentinta civila nr. 805/ C din 20 decembrie 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor, sectia civila, in dosar nr. 6342/111/2005, a fost respinsa actiunea precizata, formulata de reclamantii S.A., S.J.G. si S.A., in contradictoriu cu paratii Municipiul Oradea, C.L.M.O., P.M.O., A.P.I., S.C.C.T.I. B. SA Oradea, T.D., T.M.M., B.Y. (in calitate de mostenitori ai defunctilor P.L. si P.E.), K.E., B.I., B.E., H.L., I.F.L., P.Z., O.E.T. (in calitate de mostenitoare a defunctului B.Z.), B.E. (in calitate de mostenitoarea a defunctului B.F.), M.E.F.P., SC I. SA Oradea, SC S. SA Oradea, U.F., R.M.E., M.I.C., S.Z. (in calitate de mostenitor al defunctei K.M.T.), M.B.I., P.B.E., P.B.G.M., M.B.A.L., B.D., B.F.J. (in calitate de mostenitori ai defunctului B.F.); s-a respins cererea de chemare in garantie formulata de parata S.C.C.T.I. B. SA Oradea impotriva chematului in garantie Statul Roman, prin M.E.F.P. si au fost obligati reclamantii sa plateasca paratilor T.P.D., T.M.M., B.Y., B.I., B.E., H.L., I.F.L., P.Z., M.I.C., S.Z., suma de 3.800 lei cheltuieli de judecata .
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut ca imobilele in litigiu, mentionate in petitul actiunii, au trecut in proprietatea Statului in temeiul Decretului nr. 92/1950 (care, potrivit Legii nr. 112/1995 a fost apreciata de legiuitor ca fiind o preluare cu titlu), o parte din imobile fiind vandute de catre R.A.G.C.L. si S.C.C.T.I. paratilor persoane fizice, aratati in actiune, in temeiul Legii nr. 112/1995, in temeiul contractelor de vanzare-cumparare aratate in actiune si a caror anulare s-a solicitat.
Legea nr. 112/1995 a prevazut ca fostii proprietari sau mostenitorii acestora beneficiaza de restituirea in natura, prin redobandirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor in care locuiesc in calitate de chiriasi sau a celor care sunt libere, iar pentru celelalte apartamente primesc despagubiri in conditiile art. 12.
Statul a vandut aceste apartamente chiriasilor care locuiau in aceasta calitate la data vanzarii in apartamentele in litigiu, acestea neputand fi restituite in natura in temeiul Legii nr. 112/1995 fostului proprietar tabular, deoarece nici el si nici mostenitorii lui nu locuiau in ele si nici nu erau libere la data vanzarii, fiind de principiu ca motivele de nulitate ale actului se analizeaza la data incheierii acestuia, or, la acea data s-a constatat ca nu este incidenta nici o nulitate, chiriasii fiind cumparatori de buna credinta, ce au cumparat apartamentele fiindca dispozitiile legale permiteau aceasta.
Prima instanta a mai retinut ca, din actele aflate la dosar nu rezulta faptul ca reclamantii nu au formulat notificare in baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele in litigiu si nu s-au adresat comisiei constituite special in acest scop pentru obtinerea, eventual de despagubiri, aceasta fiind o lege speciala care deroga de la prevederile legii generale, reclamantii neavand la indemana actiunea de drept comun si nu pot eluda prevederile unei legi speciale prin nesocotirea dispozitiilor cuprinse in aceasta, care prevede o procedura administrativa prealabila obligatorie, in acest sens fiind si dispozitiile art. 109 C. proc. civ. In acest sens sunt si prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, potrivit careia bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a legii. Conform Legii nr. 10/2001 si O.U.G. nr. 109/2001, actiunile in constatarea nulitatilor absolute a actelor juridice de instrainare trebuiau promovate pana la data de 14 august 2002, ori prezenta actiune a fost introdusa pe rolul judecatoriei la data de 30 septembrie 2004, cu depasirea termenului prevazut de lege.
In ceea ce priveste partea din imobile care este folosita de SC I. SA Oradea si SC S. SA Oradea, s-a constatat ca aceste societati au fost privatizate in temeiul Legii nr. 137/2002 si nu s-a dovedit faptul ca reclamantii ar fi formulat notificare conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 conducerii societatii, in termenul de 6 luni prevazut de lege, care este un termen de decadere, situatie in care nu s-a putut considera ca imobilul a fost indisponibilizat pana la solutionarea notificarii si deci nu putea fi cuprins in capitalul social.
Fata de cele de mai sus, instanta de fond a constatat ca succesiunea dupa fostul proprietar tabular nu poate fi dezbatuta, deoarece acesta nu este inscris in cartea funciara in aceasta calitate, iar reclamantii nu pot justifica un interes procesual legitim pentru dezbaterea succesorala pe cale judecatoreasca cata vreme nu s-a dovedit ca problema succesiunii, intre ei, reprezinta o problema litigioasa, avand posibilitatea de a se adresa unui notar pentru rezolvarea acestei chestiuni .
Nefiind proprietari tabulari, reclamantii nu pot pretinde paratilor in temeiul art. 480 C. civ., ca acestia sa le lase in deplina proprietate si posesie imobilele revendicate.
Instanta de fond a apreciat ca, in considerarea celor expuse, actiunea nu poate fi admisa, urmand a fi respinsa si ca urmare a respingerii acesteia, a fost respinsa si cererea de chemare in garantie formulata de parata S.C.C.T.I. B. SA Oradea impotriva chematului in garantie Statul Roman, prin M.E.F.P., deoarece nefiind anulate contractele de vanzare-cumparare, nu s-a mai impus restituirea vreunui pret fata de vreo persoana .
Fiind in culpa procesuala, in temeiul art. 274 C. proc. civ., instanta i-a obligat pe reclamanti sa plateasca paratilor care au dovedit cheltuieli judiciare cu onorariu de avocat, cheltuielile de judecata ocazionate cu prezentul proces.
Impotriva acestei sentinte, in termen au declarat apel reclamantii, solicitand desfiintarea acesteia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru solutionarea pe fond .
Prin decizia civila nr. 111/ A. din 17 iunie 2008, pronuntata de Curtea de Apel Oradea, sectia civila mixta in dosar nr. 6342/111/2005, s-a admis ca fondat apelul si a fost desfiintata sentinta primei instante cu trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru o noua judecare, cheltuielile de judecata urmand a fi avute in vedere la rejudecare.
Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut ca, prin actiunea inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Oradea la data de 30 septembrie 2004, declinata prin sentinta civila nr. 6425 din 28 noiembrie 2005 in favoarea Tribunalului Bihor, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., reclamantii au formulat mai multe capete de cerere vizand intregul imobil inscris initial in C.F. Oradea, care a format proprietatea antecesorului acestora S.I., decedat la data de 17 noiembrie 2003.
Prima instanta a solutionat cauza pe cale de exceptie, retinand ca reclamantii nu au formulat notificare in baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele din litigiu si nu s-au adresat comisiei speciale constituite in acest scop pentru obtinerea, eventual de despagubiri, situatie in care o actiune de drept comun este inadmisibila fata de prevederile legii speciale in materie.
Solutionarea cauzei exclusiv pe cale de exceptie, respectiv respingerea actiunii ca inadmisibila, este contrara dreptului de acces la instanta, astfel cum este garantat de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.Pe de alta parte, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Conventie, include printre altele, dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor, si, intrucat Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decat daca aceste observatii sunt in mod real "ascultate", adica in mod corect examinate de catre instanta sesizata. Astfel spus, art. 6 implica mai ales in sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta (hotararea P. contra Frantei (G.C.), cererea nr. 47287/1999 si hotararea V.H. impotriva Olandei, din 19 aprilie 1994).
Or, in speta, prima instanta, prin hotararea atacata, fara sa incuviinteze probatiunea solicitata de catre reclamanti, a trecut in mod gresit la solutionarea cererii acestora exclusiv pe cale de exceptie, fara sa se analizeze fondul cauzei si a se pronunta cu privire la temeinicia acestuia.
Aceasta cu atat mai mult cu cat reclamantii au invederat ca imobilul revendicat de catre ei se compune din trei categorii de parti componente, cu situatie juridica diferita, aspecte care nu a fost cercetate de catre prima instanta.
Cercetarea aspectelor de fond ale cauzei de catre prima instanta se impune si in baza deciziei pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in sedinta din 9 iunie 2008, in dosar nr. 60/2007, sectiile unite, cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 si care a decis printre altele ca, "In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001) si C.E.D.O., conventia are prioritate.
Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice".
Fata de cele aratate mai sus si pentru ca instanta de fond sa analizeze in ce masura exista neconcordanta intre legea speciala si Conventia Europeana si daca aceasta din urma are prioritate, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamantilor, astfel cum s-a aratat mai sus.
Impotriva acestei decizi au declarat recurs paratii T.P.D., T.M.M., B.Y., K.E., B.E., B.I., H.E., I.F.U., P.Z., S.Z., Municipiul Oradea, C.L.M.O. - A.I.O. si SC I. SA, recursuri care a fost admise prin decizia nr. 6192 din 29 mai 2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosar nr. 6342/111/2005, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceeasi instanta.
In motivarea hotararii instantei de recurs s-a retinut ca sentinta civila nr. 805 din 20 decembrie 2007 a fost pronuntata de Tribunalul Bihor in contradictoriu si cu parata SC I. SA, insa in etapa apelului aceasta parte nu a fost citata deloc si nici nu a fost prezenta la vreun termen de judecata, drept urmare a suferit o vatamare procesuala ce nu poate fi acoperita altfel decat prin anularea deciziei date in apel, imprejurare fata de care instanta a dispus casarea hotararii cu trimitere spre rejudecare, criticile formulate prin intermediul celorlalte recursuri neputand fi astfel analizate.
Prin decizia civila nr. 251/ A din 23 martie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Oradea, sectia civila mixta in dosarul nr. 6342/111/2005 s-a admis apelul reclamantilor impotriva sentintei civile nr. 805/ A din 20 decembrie 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor, sectia civila si s-a trimis cauza spre rejudecare acestei instante.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut ca prin motivele de apel, dezvoltate si in memoriul depus ulterior la dosar de catre reclamanti, s-a invederat, in esenta, ca sentinta este nelegala si netemeinica, deoarece in mod gresit a fost respinsa actiunea pe exceptie, fara analizarea fondului, desi numai o parte din imobilul ce a apartinut antecesorului lor, S.I., este transcris pe numele Statului in perioada vizata de Legea nr. 10/2001, o parte din imobil formeaza si in prezent proprietatea tabulara a antecesorului lor, iar o alta parte a fost transcrisa pe numele Statului dupa anul 1990, restul proprietatii fiind transcrisa fara temei legal.
Apelantii mai considera ca se impune administrarea probelor solicitate de catre reclamanti indiferent daca este admisibila sau nu actiunea in drept comun pentru partile nationalizate, dupa adoptarea Legii nr. 10/2001, deoarece reclamantii, in calitate de mostenitori, au revendicat intregul imobil, in intindere de peste un hectar, sunt si astazi pe numele antecesorului lor S.I., intrucat Statul nu a dobandit nici o proprietate asupra acestor terenuri in conditii legale, conform art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, cat si din Legea nr. 7/1996, astfel ca reclamantii pot solicita revendicarea si in conditiile dreptului comun, fara sa fie inscrisi ca proprietari in cartea funciara.
De asemenea, apelantii au aratat ca au contestat titlul Statului si cu privire la acele parti ale imobilului care formal s-ar incadra in conditiile Legii nr. 10/2001, iar restul imobilului inca era in proprietatea antecesorului lor si in anul 1990, astfel ca nu poate forma in nici un caz proprietatea Statului si obiectul un unor legi speciale de reparatie.
Faptul ca in anul 1995 si, respectiv 2000, in baza unor cereri ale Primariei Oradea s-au mai transcris pe numele Statului si alte numere topografice, nu inseamna ca aceste imobile formeaza obiectul Legii nr. 10/2001, din moment ce Statul a devenit "proprietarul" acestora in afara perioadei de aplicabilitate vizata de aceasta lege.
Prin intampinarea depusa la dosar, intimatul C.L.M.O. a solicitat respingerea apelului civil de fata, solutia pronuntata de instanta de fond fiind legala si temeinica deoarece Legea nr. 10/2001 este o lege speciala de reparatie, care se refera la imobilele preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, si de vreme ce reclamantii nu au formulat notificare in conditiile acestei legi, este evident ca actiunea in revendicare formulata la data de 30 septembrie 2004 nu este admisibila, iar in ce priveste nulitatea contractelor e vanzare - cumparare, actiunea este prescrisa, potrivit prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc, prin derogare de la dreptul comun, ca indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a acestei legi, acest termen fiind prelungit pana la data de 14 august 2002 prin O.U.G. nr. 109/2001 si nr. 145/2001.
De asemenea prin intampinarea formulata, intimata SC I. SA Oradea a solicitat respingerea apelului, invocand exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestei intimate, intrucat reclamantii apelanti nu au precizat si nici nu au dovedit amplasamentul exact al imobilelor solicitate, in special a acelora despre care se afirma ca sunt folosite de SC I. SA Oradea, desi sarcina probei calitatii procesuale atat active cat si pasive, incumba reclamantilor.
Considera ca se impune respingerea apelului si in ce priveste fondul cauzei, sustinand in esenta ca solutia primei instante este legala si temeinica, intrucat din continutul cererii de chemare in judecata si din motivele de apel rezulta ca reclamantii au formulat in anul 2004 o actiune in realizare potrivit dreptului comun si nu au formulat notificare in termenul si conform procedurii Legii nr. 10/2001, lege speciala in vigoare si care a instituit o procedura obligatorie de restituire a imobilelor preluate abuziv de Statul Roman in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar faptul ca dupa anul 1989 s-ar fi operat intabulari in favoarea Statului sau prin instrainare in favoarea dobanditorilor, nu inseamna ca preluarea imobilelor respective de catre Stat se plaseaza in afara perioadei vizate de aplicare a Legii nr. 10/2001, in acest sens invocand si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Aceeasi pozitie au exprimat-o prin notele scrise si prin reprezentantul prezent in instanta la termenul din 16 martie 2010, intimatii T.P.D., T.M., B.Y. in calitate de mostenitoare a paratilor P.L. si P.E., K.E., B.I. si B.E., H.L., I.F., P.Z., S.Z., solicitand obligarea apelantilor la plata cheltuielilor de judecata .
In rejudecare, Curtea de Apel Oradea a retinut, instanta de fond a solutionat cauza pe cale de exceptie, retinand ca reclamantii nu au formulat notificare in baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele din litigiu si nu s-au adresat comisiei speciale constituite in acest scop pentru obtinerea eventual de despagubiri, aceasta fiind o lege speciala care deroga de la prevederile legii generale, reclamantii neavand la indemana actiunea de drept comun si nu pot eluda prevederile unei legi speciale prin nesocotirea dispozitiilor cuprinse in aceasta, dispozitii care prevad o procedura administrativa prealabila obligatorie, situatie in care o actiune de drept comun este inadmisibila fata de prevederile legii speciale in materie.
Aceasta solutionare a cauzei exclusiv pe cale de exceptie, respectiv prin respingerea actiunii ca inadmisibila, este contrara dreptului de acces la instanta, astfel cum este definit si garantat de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.
Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Conventie, include printre altele, dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. intrucat Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decat daca aceste observatii sunt in mod real "ascultate", adica in mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 implica mai ales in sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta (hotararea P. contra Frantei (G.C.) si hotararea V.H. impotriva Olandei, din 19 aprilie 1994).
Or in speta, asa cum s-a retinut prin hotararea atacata, prima instanta a trecut in mod gresit la solutionarea cererii reclamantilor exclusiv pe cale de exceptie, fara sa incuviinteze probatiunea solicitata de catre acestia, fara sa analizeze fondul cauzei si fara a se pronunta cu privire la temeinicia acesteia, cu atat mai mult cu cat reclamantii au invederat ca imobilul revendicat de catre ei se compune din trei categorii de parti componente, cu situatie juridica diferita, aspecte care nu a fost cercetate de catre instanta de fond .
Cercetarea aspectelor de fond ale cauzei de catre prima instanta se impune si in baza Deciziei nr. XXXIII pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectiile unite in sedinta din 9 iunie 2008, in dosar nr. 60/2007, cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 si care a decis ca "In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001) si C.E.D.O., conventia are prioritate.
Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice".
Astfel, pentru ca instanta de fond sa analizeze in ce masura exista neconcordante intre legea speciala si Conventia Europeana si daca aceasta din urma are prioritate, Curtea de Apel Oradea in temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelul, a desfiintat sentinta civila nr. 805/ A din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Bihor, sectia civila si a trimis cauza spre rejudecare pe fond aceleasi instante.
Impotriva acestei decizi au formulat recurs paratii M.F.P. - D.G.F.P. Bihor, Municipiul Oradea, C.L.M.O., T.D., T.M.M., B.Y., I.F.F. si SC I. SA.
Recurentii-parati Municipiul Oradea si, respectiv, C.L.M.O., au aratat ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica, actiunea reclamantilor fiind in mod corect respinsa pe cale de exceptie, fata de imprejurarea ca este vorba de imobile revendicate pe dreptul comun, actiune inadmisibila odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.
Recurentul parat M.F.P., prin D.G.F.P. Bihor a aratat ca instanta de apel nu s-a pronuntat asupra apararilor formulate de catre aceasta parte prin intampinarea depusa la dosarul cauzei la termenul de judecata din 26 ianuarie 2010, respectiv, in mod gresit nu a fost analizata exceptia anterior invocata, in conditiile in care in speta calitatea procesual pasiva apartine altor institutii, A.N.R.P. si nicidecum M.F.P.
A mai aratat ca actiunea reclamantilor este inadmisibila, acestia nu au formulat notificare in temeiul Legii nr. 10/2001, iar instanta de apel trebuia sa se limiteze la o motivare circumscrisa acestor texte de lege si nu sa se raporteze la dispozitiile art. 1 Protocolul nr. 1 C.E.D.O.
De asemenea, instanta de apel a omis sa analizeze prescriptia dreptului material la actiune prevazuta de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit caruia actiunile in constatarea nulitatilor absolute a actelor juridice de instrainare trebuiau promovate pana la data de 14 august 2002, data fata de care prezenta actiune, introdusa la 30 septembrie 2004, este prescrisa.
Mai arata ca instanta de apel nu a stabilit corect cadrul procesual, in sensul ca obiectul prezentului cauze este dat de imobile care se afla in proprietatea unor societati comerciale privatizate de A.V.A.S., institutie ce are calitate procesuala pasiva in asemenea litigii.
Recurentii-parati T.D., T.M.M., B.Y., I.F.U. au aratat ca instanta de apel a aplicat si interpretat in mod gresit dispozitiile Legii nr. 10/2001 si ale Deciziei nr. 33/2008 data de I.C.C.J. in sectii unite, dispozitii raportat la care prima instanta a solutionat cauza in mod corect si, chiar daca a respins ca inadmisibila actiunea reclamantilor, a antamat fondul cauzei, pronuntand o solutie conforma legii.
Au mai aratat ca problemele privind formularea in termen sau nu a notificarii intemeiate pe Legea nr. 10/2001, precum si posibilitatea atacarii in justitie a contractelor de vanzare catre chiriasi reprezentau aspecte ce puteau fi solutionate de catre instanta de apel, in virtutea efectului devolutiv al acestei cai de atac.
Recurenta-parata SC I. SA a aratat ca actiunea reclamantilor a fost introdusa cu depasirea termenului prevazut de art. 45 din Legea nr. 10/2001 si cu incalcarea principiului specialia generalibus derogant, aspecte fata de care procedura de restituire instituita de legea speciala avea caracter obligatoriu, fiind inlaturate posibilitatile de actiune pe calea dreptului comun.
A mai aratat ca solutionarea cauzei pe cale de exceptie nu incalca reglementarile internationale in materie si dreptul de acces la justitie, intrucat dispozitiile art. 137 C. proc. civ., stabilesc in mod clar si fara echivoc ca instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiilor de fond sau de procedura care fac inutila cercetarea in fond a pricinii.
Analizand recursurile paratilor din perspectiva aspectelor de nelegalitate invocate, Inalta Curte constata ca acestea vizeaza toata critica conform careia solutionarea pe cale de exceptie a actiunii introductive de instanta este conforma legii, insa le va respinge, pentru urmatoarele argumente:
Prin actiunea inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Oradea, la data de 30 septembrie 2004, declinata prin sentinta civila nr. 6425 din 28 noiembrie 2005 in favoarea Tribunalului Bihor, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., reclamantii au formulat mai multe capete de cerere vizand intregul imobil inscris initial in C.F. Oradea, care a format proprietatea antecesorului acestora S.I., decedat la data de 17 noiembrie 2003.
Prima instanta a solutionat cauza pe cale de exceptie, retinand ca, reclamantii nu au formulat notificare in baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele din litigiu si nu s-au adresat comisiei speciale constituite in acest scop pentru obtinerea, eventual de despagubiri, situatie in care o actiune de drept comun este inadmisibila fata de prevederile legii speciale in materie.
Solutionarea cauzei exclusiv pe cale de exceptie, respectiv respingerea actiunii ca inadmisibila este contrara dreptului de acces la instanta, astfel cum este garantat de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.
Pe de alta parte, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Conventie, include printre altele, dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. intrucat Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decat daca aceste observatii sunt in mod real "ascultate", adica in mod corect examinate de catre instanta sesizata. Astfel spus, art. 6 implica mai ales in sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta (hotararea P. contra Frantei (G.C.), si hotararea V.H. impotriva Olandei, din 19 aprilie 1994).
Or, in speta, prima instanta, prin hotararea atacata, fara sa incuviinteze probatiunea solicitata de catre reclamanti, a trecut in mod gresit la solutionarea cererii acestora, exclusiv pe cale de exceptie fara sa se analizeze fondul cauzei si a se pronunta cu privire la temeinicia acestuia.
Aceasta cu atat mai mult cu cat, reclamantii au invederat ca, imobilul revendicat de catre ei se compune din trei categorii de parti componente, cu situatie juridica diferita, aspecte care nu a fost cercetate de catre prima instanta.
Cercetarea aspectelor de fond ale cauzei de catre prima instanta se impune si in baza deciziei pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in sedinta din 9 iunie 2008, in dosar nr. 60/2007, sectiile unite, cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 iulie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 si care a decis printre altele ca, "In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001), si C.E.D.O., conventia are prioritate.
Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice".
Fata de cele aratate mai sus si pentru ca instanta de fond sa analizeze in ce masura exista neconcordanta intre legea speciala si Conventia Europeana si, daca aceasta din urma are prioritate, in mod corect Curtea de Apel Oradea, in temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelul, a desfiintat sentinta civila nr. 805 din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Bihor si a trimis cauza spre rejudecare pe fond, aceleasi instante.
Astfel, prima instanta nu a procedat la stabilirea unor elemente esentiale in aprecierea existentei concursului intre legea speciala si cea generala, respectiv, data preluarii imobilelor in litigiu si modalitatea de preluare, situatia juridica a acestora, in conditiile in care reclamantii au aratat ca imobilul revendicat se compune, de fapt, din trei parti componente cu regim juridic diferit, iar in cauza au operat preluari succesive ale aceluiasi bun.
Din actele si lucrarile dosarului nu a rezultat daca reclamantii au formulat sau notificare in temeiul Legii nr. 10/2001 si s-a constatat ca o parte din imobil este detinut de societati comerciale privatizate de catre A.V.A.S., entitate ce nu a figurat ca parte in prezentul litigiu.
Mai mult, chiar parata SC I. SA, prin intampinarea depusa la instanta, a aratat ca "reclamantii-apelanti nu au precizat si nici nu au dovedit amplasamentul exact al imobilelor solicitate.. ", iar paratul Municipiul Oradea, prin apararile formulate, a aratat ca autorul reclamantilor nu este proprietar tabular, astfel incat acestia nu au dovedit calitatea de persoane indreptatite.
Astfel, din moment ce nu s-a stabilit daca regimul juridic al bunului revendicat este cel prevazut de Legea nr. 10/2001 pentru a se stabili existenta obligatiei transmiterii notificarii catre unitatea detinatoare, nu se poate stabili nici care este legea prioritar aplicabila in cauza.
Fata de cele aratate, solutia instantei de apel, de trimitere in rejudecare a cauzei pentru analizarea neconcordantelor intre legea speciala si Conventia Europeana si stabilirii daca aceasta din urma are prioritate, este conforma legii, motiv pentru care, in aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte va respinge recursurile formulate in cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de paratii M.F.P. prin D.G.F.P. Bihor, Municipiul Oradea, C.L.M.O., T.D., T.M.M., B.Y., I.F.L. si SC I. SA impotriva deciziei civile nr. 25/ A din 23 martie 2010 a Curtii de Apel Oradea, sectia civila mixta.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 11 februarie 2011.