In cazul in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea art. 6 paragraf 1 din Conventie, stabilind ca hotararea definitiva de condamnare a fost pronuntata intr-o cauza ce nu a fost solutionata intr-un mod echitabil, precum si incalcarea art. 10 din Conventie, relevanta pentru stabilirea vinovatiei, reabilitarea nu poate constitui un temei pentru respingerea cererii de revizuire, cu motivarea ca, in ipoteza in care a intervenit reabilitarea, consecintele grave ale incalcarilor Conventiei nu continua sa se produca.
Reabilitarea nu este prevazuta in dispozitiile art. 465 alin. (1) C. proc. pen., ca temei pentru respingerea cererii de revizuire si, in consecinta, poate constitui numai una dintre imprejurarile care trebuie evaluate de catre instanta in cadrul verificarii conditiei prevazute in art. 465 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la producerea in continuare a consecintelor grave ale incalcarii Conventiei.
Prejudiciul moral cauzat prin pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare, fara a da posibilitatea persoanei acuzate sa administreze probe in aparare si fara ca instantele sa examineze toate apararile (art. 6 paragraf 1 din Conventie), precum si prin incalcarea libertatii de exprimare (art. 10 din Conventie) este atat de insemnat incat nici pronuntarea hotararii de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului si nici reabilitarea nu stopeaza consecintele grave ale incalcarilor Conventiei constatate in hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului, impunandu-se rejudecarea cauzei cu asigurarea caracterului echitabil al procesului penal.
Prin decizia nr. 65/A din 7 iulie 2015 pronuntata de Curtea Militara de Apel, in temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti impotriva deciziei nr. 4 din 17 februarie 2015 a Tribunalului Militar Bucuresti.
In motivarea deciziei mentionate s-au retinut urmatoarele:
Prin decizia nr. 4 din 17 februarie 2015, pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti, in baza art. 465 alin. (11) lit. a) C. proc. pen., a fost admisa cererea de revizuire formulata de revizuentul A. privind sentinta nr. 177 din 20 octombrie 1998 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, definitiva prin decizia nr. 2377 din 13 mai 2002 a Curtii Supreme de Justitie, Sectia penala.
A fost desfiintata in parte sentinta nr. 177 din 20 octombrie 1998 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, definitiva prin decizia nr. 2377 din 13 mai 2002 a Curtii Supreme de Justitie, Sectia penala si rejudecand cauza:
- in baza art. 396 alin. (1) si (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infractiunii de culegere si transmitere de informatii cu caracter secret prin orice mijloace in afara cadrului legal, fapta prevazuta in art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, cu aplicarea art. 5 C. pen.;
- in baza art. 396 alin. (1) si (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infractiunii de divulgare sau folosire in afara cadrului legal de catre salariatii serviciilor de informatii a datelor privind viata particulara, onoarea sau reputatia persoanelor, cunoscute incidental in cadrul obtinerii datelor necesare sigurantei nationale, fapta prevazuta in art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1991, cu aplicarea art. 5 C. pen.;
- in baza art. 396 alin. (1) si (5) C. proc. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013, a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infractiunii de furt prevazuta in art. 208 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior si cu aplicarea art. 5 C. pen.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul Militar Bucuresti a retinut urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 25 din 24 februarie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus declinarea competentei solutionarii cererii de revizuire formulata de revizuentul A. in favoarea Tribunalului Militar Bucuresti, instanta competenta potrivit dispozitiilor art. 465 alin. (3) C. proc. pen. sa solutioneze revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Cauza a fost inregistrata la instanta Tribunalului Militar Bucuresti.
Analizand actele si lucrarile efectuate in cauza de fata, instanta a retinut, intre altele, urmatoarele:
Prin sentinta nr. 177 din 20 octombrie 1998 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, inculpatul A., capitan rez. al Serviciului Roman de Informatii, a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute in art. 208 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior si art. 13 C. pen. anterior, pedeapsa integral gratiata conform art. 1 si art. 10 din Legea nr. 137/1997 si la doua pedepse de cate 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunilor prevazute in art. 19 alin. (1) si art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1991.
In baza art. 33 lit. a) si art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare, iar in temeiul art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei si s-a stabilit termen de incercare conform art. 82 C. pen. anterior, pentru inculpat, pe o durata de 4 ani.
Prin decizia nr. 54 din 14 iunie 1999, Curtea Militara de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de catre inculpatul A. impotriva sentintei nr. 177 din 20 octombrie 1998 pronuntata de Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti.
Prin decizia nr. 2377 din 13 mai 2002, Curtea Suprema de Justitie, Sectia penala a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. impotriva deciziei penale nr. 54 din 14 iunie 1999.
La data de 8 ianuarie 2013, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Sectia a III-a, in Cauza A. si B. impotriva Romaniei, a hotarat in unanimitate ca a fost incalcat dreptul revizuentului A. la un proces echitabil prevazut in art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si dreptul la libertatea de exprimare, prin atingerea dreptului de a comunica informatii, prevazut in art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Din perspectiva instantei investita cu solutionarea acestei cereri de revizuire, unicul remediu adaptabil inlaturarii consecintelor drepturilor incalcate si care continua sa se produca il reprezinta in final admiterea cererii formulate de revizuent.
Pe fondul cauzei, Tribunalul Militar Bucuresti a retinut ca revizuentul A. a facut obiectul urmaririi penale si apoi al condamnarii penale pentru ca in perioada ianuarie - mai 1996, in afara atributiilor de serviciu, a cules informatii cu caracter secret, pe care le-a transmis in afara cadrului legal, respectiv prin prezentarea acestora la data de 13 mai 1996 intr-o conferinta de presa.
In indeplinirea sarcinilor de serviciu din cadrul compartimentului de supraveghere-inregistrare a comunicatiilor de la unitatea de transmisiuni din cadrul Serviciului Roman de Informatii, revizuentul a apreciat ca procesul de interceptare a convorbirilor telefonice nu era garantat in totalitate de elementele de legalitate necesare unei astfel de proceduri.
Neregulile pe care revizuentul le-a constatat, respectiv faptul ca rubricile din registrul compartimentului se completau cu creion, aceste rubrici nu erau complete, uneori nu era specificat numele real al persoanei ascultate, faptul ca nu se preciza adresa postului telefonic pus sub ascultare si ca nu exista intotdeauna o concordanta intre persoana indicata in registru si titularul real al postului telefonic, au fost disfunctii care l-au determinat sa aprecieze ca in cadrul acestui compartiment se desfasurau activitati nelegale.
Este fara indoiala ca, urmare a unor constatari proprii in compartimentul in care-si desfasura activitatea, corelata cu relatari din presa vremii asupra activitatii unor cadre cu functii de conducere din serviciu, revizuentului i-a fost alimentata temerea ca legalitatea este incalcata si ca, in consecinta, respectarea Constitutiei prevaleaza in final oricarui ordin, instructiune si regulament interior.
In aceste circumstante, convins fiind de justetea demersului sau, revizuentul procedeaza la sustragerea unui numar de 11 casete audio continand inregistrari ale unor convorbiri de la posturile telefonice, convins fiind ca acestea apartin unor persoane interceptate fara mandat .
Situatia de fapt, astfel cum a fost prezentata, evidentiaza indubitabil atitudinea constiintei faptuitorului fata de faptele comise si urmarile acestora in sensul inexistentei vinovatiei ca trasatura esentiala a infractiunilor prevazute in art. 19 alin. (1) si art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1991.
Fata de cele mai sus aratate, Tribunalul Militar Bucuresti, in rejudecarea cauzei, a apreciat ca trebuie sa achite pe inculpatul A., in baza art. 396 alin. (1) si (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., pentru comiterea infractiunilor prevazute in art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, cu aplicarea art. 5 C. pen., precum si in art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1991, cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv faptele nu au fost savarsite cu vinovatia prevazuta de lege.
In ceea ce priveste savarsirea infractiunii de furt in forma continuata prevazuta in art. 208 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, retinuta in sarcina inculpatului pentru ca in perioada 1990 - martie 1996 a sustras in mod repetat in dauna Serviciului Roman de Informatii un numar de 32 casete, prima instanta a retinut urmatoarele:
Din ansamblul actelor si lucrarilor dosarului ce au stat la baza condamnarii pentru sustragerea repetata a casetelor, a rezultat ca, din totalul de 32 casete trecute fara drept in posesia inculpatului, 11 au facut obiectul suportului magnetic al inregistrarilor convorbirilor telefonice interceptate in cadrul Serviciului Roman de Informatii.
Aceste 11 casete nu au fost sustrase in scopul insusirii pe nedrept, astfel cum se precizeaza in ``verbum regens`` al infractiunii de furt din vechea reglementare a Codului penal, ci in scopul dovedirii de catre inculpat a activitatilor de interceptare ilegala efectuate in compartimentul unitatii in care-si desfasura activitatea si predate deputatului C. pentru a fi folosite in conferinta de presa din data de 13 mai 1996.
Restul casetelor audio intrate in posesia inculpatului (22 casete) au fost folosite, asa cum se retine in motivarea hotararii de condamnare nr. 177 din 20 octombrie 1998, in interes personal, iar din acestea numai 17 casete audio ``la momentul recuperarii aveau caracteristici fizico-materiale ce atestau faptul ca erau aproape noi si se aflau in perfecta stare de functionare.``
Prima instanta a apreciat ca, in cauza, pericolul social al insusirii de catre inculpat a 17 casete audio lipseste, in circumstantele in care valoarea prejudiciului cauzat era la data pronuntarii hotararii de condamnare (sentinta penala nr. 177 din 20 octombrie 1998) de 271.398,40 lei.
Dand relevanta dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013, instanta a dispus achitarea.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti.
Apelul Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti a fost respins ca nefondat, conform art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotararea atacata fiind mentinuta.
Impotriva acestor hotarari a declarat recurs Parchetul Militar de pe langa Curtea Militara de Apel.
Examinand cauza, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
I. Legea procesual penala aplicabila. Admisibilitatea recursului. Limitele investirii Inaltei Curti de Casatie si Justitie:
Este fondata sustinerea parchetului in sensul ca in speta sunt aplicabile dispozitiile procesual penale ce reglementau solutionarea cailor de atac, astfel cum erau in vigoare la momentul solutionarii definitive a cauzei finalizata prin condamnarea numitului A., respectiv la data de 13 mai 2002.
Se constata ca, atat de la momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare a carei revizuire se cere, cat si dupa formularea cererii de revizuire, au intervenit modificari ale legii procesual penale.
In ce priveste dispozitiile ce reglementeaza solutionarea cererii de revizuire, sunt incidente prevederile art. 465 C. proc. pen., intrate in vigoare la 1 februarie 2014, in conformitate cu principiul imediatei aplicari a legii de procedura, principiu reafirmat prin art. 3 din Legea nr. 255/2013. In plus, se constata ca in materia revizuirii nu exista dispozitii tranzitorii, prevazute ca exceptie de la principiul mentionat.
La momentul intrarii in vigoare a noului Cod de procedura penala, cauza se afla in curs de solutionare (cererea a fost formulata la data de 6 ianuarie 2014, iar, ulterior, prin sentinta penala nr. 25 din 24 februarie 2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul de 5 judecatori, s-a dispus trimiterea cererii de revizuire la Tribunalul Militar Bucuresti).
Conform art. 465 alin. (12) C. proc. pen.: ``hotararea pronuntata este supusa cailor de atac prevazute de lege pentru hotararea revizuita.`` Or, asa cum s-a retinut, hotararea a carei revizuire se cere a fost supusa caii de atac a apelului la Curtea Militara de Apel si recursului la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Este adevarat ca, potrivit Codului de procedura penala in vigoare, calea de atac a recursului nu mai este reglementata, iar potrivit normelor de competenta, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are in atributii solutionarea unei asemenea cai de atac.
Legea nr. 255/2013 contine, insa, dispozitii tranzitorii referitoare la recursurile in curs de judecata la data intrarii in vigoare a legii noi, declarate impotriva hotararilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, prevazand in art. 12 alin. (1) ca acestea raman in competenta aceleiasi instante si se judeca potrivit dispozitiilor legii vechi referitoare la recurs.
In speta, insa, la momentul intrarii in vigoare a noului Cod de procedura penala nu ne aflam intr-o atare situatie, la acel moment cererea de revizuire nefiind inca solutionata. Abia dupa pronuntarea deciziei prin care Tribunalul Militar Bucuresti a desfiintat hotararea de condamnare s-a redeschis procedura de solutionare a cailor de atac cu privire la solutia pronuntata asupra fondului cauzei.
Drept urmare, noile dispozitii procesual penale sunt aplicabile numai in ceea ce priveste procedura de solutionare a cererii de revizuire - art. 465 C. proc. pen. intrat in vigoare la 1 februarie 2014. Dupa pronuntarea hotararii de desfiintare a hotararii de condamnare, ultraactiveaza dispozitiile Codului de procedura penala referitoare la exercitarea cailor de atac, in vigoare la momentul solutionarii initiale a cauzei pe fond - art. 3851 si urm. C. proc. pen. anterior.
Dispozitiile art. 465 alin. (12) C. proc. pen. se constituie, astfel, intr-o exceptie de la regulile de competenta (in special competenta functionala) prevazute in Partea generala, Titlul III - Capitolul II din Codul de procedura penala. Specificul revizuirii in cazul hotararilor pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului impune reguli speciale referitoare la sistemul cailor de atac, avand in vedere ca, in atare situatie, prin revizuire se urmareste repunerea partilor in situatia anterioara incalcarii unui drept prevazut de Conventie . In mod firesc, si hotararea pronuntata in procedura revizuirii trebuie sa urmeze aceleasi etape ca si in procesul desfasurat anterior, in urma caruia a fost pronuntata hotararea de condamnare a carei revizuire se cere.
De altfel, problema de drept a fost dezlegata prin Decizia nr. 2/2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala. Desi a avut in vedere o situatie specifica (cea in care recursul ca a doua cale ordinara de atac reglementata de legea veche a fost exercitat de catre procuror si nu de catre inculpat, cum a fost cazul in speta), aceasta decizie stabileste la nivel de principiu, in materia cailor de atac exercitate in situatia procedurii revizuirii in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului, ultraactivitatea legii procesual penale aplicabila la momentul solutionarii fondului cauzei si al ramanerii definitive a hotararii de condamnare.
Astfel, fara a distinge dupa cum solutia pronuntata initial sau dupa rejudecarea cauzei in procedura revizuirii a fost de achitare sau de condamnare, prin decizia de mai sus s-a stabilit ca, ``in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala, in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului, calea de atac este recursul in forma si reglementarea prevazuta de lege la data judecarii recursului initial.``
La fel, in speta de fata, prin decizia pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti a fost desfiintata hotararea initiala de condamnare si, implicit, prin efectul legii, au fost desfiintate atat hotararea pronuntata in apel, cat si cea pronuntata in recurs, ultima in data de 13 mai 2002, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Drept urmare, avand in vedere dispozitiile art. 465 alin. (12) C. proc. pen., precum si Decizia nr. 2/2015 pronuntata in dezlegarea unei chestiuni de drept, luand in considerare si principiul egalitatii de tratament, neexistand niciun temei pentru a distinge dupa cum calea de atac a recursului este sau nu exercitata de catre procuror, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca recursul ce face obiectul cauzei de fata este admisibil, fiind aplicabile dispozitiile Codului de procedura penala in vigoare la 13 mai 2002 (varianta Codului, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 169/2002, publicata in M. Of. nr. 261 din 18 aprilie 2002), hotararea pronuntata in cererea de revizuire fiind supusa atat apelului, cat si recursului.
In concluzie, procedura de solutionare a recursului este reglementata de aceste dispozitii, ce vor fi avute in vedere de Inalta Curte de Casatie si Justitie in cele ce urmeaza.
II. Analiza cazurilor de casare:
1. Gresita aplicare a legii prin admiterea cererii de revizuire - caz de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. anterior, pe motiv ca:
- niciuna din consecintele grave ale incalcarii Conventiei nu mai continua sa se produca, revizuentul fiind reabilitat de drept;
- chiar daca se constata ca se mai produc consecintele grave ale incalcarii Conventiei, ele nu pot fi remediate prin revizuirea hotararii pronuntate.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. anterior, este supusa casarii hotararea contrara legii sau cand prin hotarare s-a facut o gresita aplicare a legii. Acest caz de casare vizeaza exclusiv aspecte de legalitate, fara sa poata fi examinata situatia de fapt sau aprecierea instantei asupra mijloacelor de proba .
Din acest punct de vedere, se constata ca motivele de recurs vizeaza aspecte de legalitate, deoarece parchetul critica indeplinirea conditiilor de admitere a cererii de revizuire, astfel cum sunt prevazute in dispozitiile art. 465 alin. (1) C. proc. pen.
Critica este, insa, nefondata.
Nu poate fi acceptata sustinerea ca argumentul instantei de apel in sensul ca ``hotararea de condamnare a ramas in vigoare`` conduce la revizuirea tuturor hotararilor pentru care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea unui drept protejat de Conventie, ceea ce ar face inutile conditiile prevazute in art. 465 C. proc. pen. Tocmai aceste conditii se constituie intr-un veritabil filtru de admitere a cererii de revizuire, pentru ca, in caz contrar, pronuntarea de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului a unei hotarari de constatare a incalcarii drepturilor prevazute in Conventie ar fi suficienta pentru admiterea revizuirii.
Intr-adevar, in cauza a intervenit reabilitarea de drept, termenul de reabilitare implinindu-se, conform modului de calcul al termenelor substantiale, la data de 12 mai 2006. Aceasta imprejurare nu constituie, insa, un temei pentru a considera ca incalcarea drepturilor prevazute de Conventie, astfel cum a fost constatata prin hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului, nu continua sa se produca. Efectele reabilitarii constau in incetarea decaderilor, interdictiilor si incapacitatilor ce decurg dintr-o hotarare de condamnare, insa, reabilitarea are ca si situatie premisa tocmai solutia de condamnare, prin intermediul careia s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat savarsirea cu vinovatie de catre inculpat a unei fapte prevazute de legea penala.
In acest sens, se constata ca, in mod corect, Curtea Militara de Apel a retinut ca reabilitarea nu are valoarea constatarii lipsei de vinovatie penala a revizuentului si ca, in cazul revizuirii, nu o iertare de consecinte pe viitor se cere, ci o constatare a nevinovatiei persoanei si a netemeiniciei hotararii, in general, asa incat consecintele condamnarii se sting doar formal prin reabilitare .
Hotararea de condamnare este urmarea desfasurarii procesului penal, care ar trebui sa aiba loc cu respectarea tuturor dispozitiilor legale, iar in cazul de fata, prin hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat incalcarea acestor dispozitii, mai precis incalcarea dreptului la libera exprimare si a dreptului la proces echitabil, prin aceea ca instantele interne au refuzat sa verifice daca parea justificata clasificarea ``strict secret``, in lumina eventualelor date culese de SRI, precum si sa raspunda la intrebarea daca interesul pastrarii confidentialitatii informatiilor prevala asupra interesului public de a lua cunostinta de presupusele interceptari fara drept, ca instantele interne nu s-au straduit sa examineze cauza sub toate aspectele, limitandu-se la a constata doar existenta actelor de autorizare prevazute de lege, desi era vorba despre un argument esential in apararea reclamantului, pe care instantele l-au lasat fara raspuns (paragraf 131), elemente suficiente Curtii pentru a concluziona ca aceasta cauza care a condus la condamnarea penala a reclamantului nu a fost solutionata intr-un mod echitabil, fiind incalcat art. 6 paragraf 1 din Conventie (paragraf 132). Curtea mai concluzioneaza ca atingerea adusa dreptului la libertatea de exprimare a reclamantului, in special a dreptului sau de a comunica informatii, nu era ``necesara intr-o societate democratica``, asa incat a fost incalcat art. 10 din Conventie (paragraf 120).
In atare situatie, este nu numai nefiresc, dar si inechitabil sa i se opuna condamnatului intervenirea reabilitarii prin raportare la o hotarare de condamnare a carei justete este pusa sub semnul intrebarii prin constatarea de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului a unor incalcari grave ale Conventiei, cu atat mai mult cu cat constatarea incalcarii art. 10 din Conventie vizeaza nu doar aspecte de procedura, ci are o stransa legatura cu fapta comisa si este relevanta pentru stabilirea vinovatiei.
Astfel, referitor la actul de conduita al lui A., Curtea de la Strasbourg a retinut ca in circumstantele specifice ale cauzei, divulgarea faptelor denuntate direct opiniei publice putea fi justificata (paragraf 100), ca informatiile divulgate de reclamant vizau chestiuni foarte importante care apartin dezbaterii politice intr-o societate democratica, asupra carora opinia publica are un interes legitim de a fi informata (paragraf 103), ca mai multe elemente sprijineau afirmatiile reclamantului potrivit carora s-au efectuat interceptari telefonice fara drept in cadrul SRI si acesta avea motive rezonabile sa creada ca informatiile divulgate erau adevarate, motive pentru care Curtea conchide ca A. era animat de intentiile declarate si ca a actionat cu buna-credinta (paragrafele 108, 113, 118).
In plus, reabilitarea este strans legata de factorul timp, intervenind dupa trecerea unei anumite perioade prevazute de lege, in cazul de fata, la data implinirii termenului de incercare, iar posibilitatea de promovare a cererii de revizuire depinde de solutionarea cauzei de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, fara ca vreuna din durata acestor perioade sa poata fi imputata condamnatului.
Suplimentar, trebuie avut in vedere ca dispozitiile art. 465 C. proc. pen. nu prevad ca si motiv de respingere a cererii de revizuire intervenirea reabilitarii (la fel cum nici dispozitiile art. 457 C. proc. pen. nu limiteaza formularea cererii de revizuire cel mai tarziu pana la implinirea termenului de reabilitare).
Drept urmare, reabilitarea condamnatului este numai una din imprejurarile ce trebuie evaluate de catre instanta la verificarea conditiei prevazute in art. 465 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la producerea in continuare a consecintelor grave ale incalcarii Conventiei.
De altfel, chiar din jurisprudenta invocata de catre parchet rezulta ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a avut in vedere intervenirea reabilitarii de drept, insa, a luat in considerare si alte aspecte, respectiv constatarile Curtii Europene a Drepturilor Omului in ce priveste incalcarea Conventiei, dar si acordarea unei satisfactii echitabile prin recunoasterea incalcarii si acordarea unor sume de bani de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, in cauza solutionata prin decizia penala nr. 420 din 18 mai 2009 de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul de 9 judecatori, nu a fost avuta in vedere doar imprejurarea intervenirii reabilitarii, ci s-a analizat efectul concret pe care incalcarile constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului l-au produs asupra desfasurarii judecatii si s-a stabilit ca, in cazul in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea drepturilor garantate de art. 5 paragraful 1 si art. 8 din Conventie, insa hotararea de condamnare a inculpatilor s-a pronuntat in urma unei proceduri necontestata sub aspectul caracterului sau echitabil, iar consecintele condamnarii au incetat prin efectul reabilitarii de drept, cererea de revizuire este nefondata.
In cauza solutionata prin decizia penala nr. 224 din 5 noiembrie 2012 de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul de 5 judecatori, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea dispozitiilor art. 6 paragraf 1 si 3 din Conventie in ceea ce priveste echitatea procedurii, deoarece instanta de recurs a schimbat incadrarea juridica a faptelor in timpul deliberarii, incalcand astfel dreptul la aparare al inculpatului. Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat intervenita reabilitarea de drept si a apreciat ca recunoasterea incalcarii drepturilor, precum si suma acordata de catre instanta europeana pentru recuperarea prejudiciului suferit de catre reclamant se inscriu in acceptiunea notiunii de ``satisfactie echitabila``, fiind suficienta pentru inlaturarea prejudiciului moral produs revizuentului.
In cauza solutionata prin decizia penala nr. 3 din 13 ianuarie 2014 de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul de 5 judecatori, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea dispozitiilor art. 6 paragraf 1 si 3 din Conventie si incalcarea dreptului prevazut in art. 10 din Conventie, deoarece mijloacele utilizate au fost disproportionate in raport cu scopul urmarit, instantele interne depasind ceea ce constituie o restrictie necesara a libertatii de exprimare a petentei, deoarece, cel putin o parte din afirmatiile reclamantei, se inscriau in contextul unei dezbateri de ordin general. Si in acest caz, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca nu este indeplinita conditia legala si obligatorie ce impune continuarea producerii consecintelor grave ale incalcarii Conventiei si dupa pronuntarea Curtii Europene a Drepturilor Omului, deoarece a intervenit reabilitarea de drept si prejudiciul moral incercat de revizuenta ca urmare a hotararii de condamnare a fost compensat nu doar prin constatarea de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului a incalcarii dreptului la libera exprimare, ci si material prin acordarea unei sume de bani pentru prejudiciul moral suferit, suma care fusese deja achitata de statul roman, considerandu-se ca a fost de natura sa compenseze in integralitate incalcarea de catre instantele romane a art. 10 din Conventie . De asemenea, in aceasta speta, Inalta Curte de Casatie si Justitie a examinat si un alt motiv invocat de revizuenta, referitor la utilizarea de catre partea adversa a hotararii penale de condamnare, ca proba in alte cauze .
In ce-l priveste pe revizuentul A., Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcari grave prin raportare la art. 6 si art. 10 din Conventie, incalcari care vizeaza echitatea desfasurarii procesului penal, dreptul la aparare si dreptul la libera exprimare al acuzatului, precum si probele pe baza carora a fost dispusa condamnarea. Acestea constituie aspecte importante ce afecteaza justetea procesului penal si stabilirea adevarului, cu influenta determinanta asupra solutiei pronuntate (in acest sens, constatarile Curtii din paragrafele 100, 103, 104, 108, 109, 111, 113, 117, 118).
In plus, atat desfasurarea procesului penal, cat si hotararea de condamnare au suscitat in mod deosebit interesul opiniei publice, cazul fiind intens mediatizat, avand in vedere calitatea inculpatului de ofiter al Serviciului Roman de Informatii, dar si modul in care a actionat, respectiv prin divulgarea unor informatii secrete dobandite in timpul serviciului, precum si importanta valorilor a caror protejare a invocat-o, fiind vorba despre legalitatea interceptarii convorbirilor telefonice, inculpatul A. dezvaluind in mass-media ca Serviciul Roman de Informatii procedeaza, in lipsa unui mandat legal, la interceptarea convorbirilor telefonice ale unor persoane cunoscute, fiind vorba despre politicieni si oameni de afaceri.
Chiar in conditiile in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat existenta acestor incalcari si a oferit in compensatie o suma de bani revizuentului, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca prejudiciul moral cauzat prin pronuntarea hotararii de condamnare, fara a-i da posibilitatea acuzatului sa administreze probe in aparare si fara ca instantele sa examineze toate apararile (art. 6 din Conventie) si prin incalcarea dreptului la libera exprimare (art. 10 din Conventie) este atat de insemnat, incat nici pronuntarea hotararii de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului si nici intervenirea reabilitarii de drept nu au stopat consecintele grave ale incalcarilor constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, impunandu-se rejudecarea cauzei prin desfasurarea in conditii de echitate a procesului penal.
Referitor la efectele pronuntarii hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului, trebuie reamintit, asa cum se retine si in Decizia nr. 2/2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, ca analiza dispozitiilor art. 465 C. proc. pen., referitoare la revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului, releva ca aceasta cale extraordinara de atac are o natura juridica tipica, aparte, determinata de fundamentul, obiectul, functionalitatea si functia sa procesuala, care o deosebeste de celelalte cai extraordinare de atac, mai ales prin aceea ca determina examinarea din nou a cauzei pe fond, prin retractarea de catre instanta a propriei solutii.
Esenta acestei proceduri o reprezinta garantia ce i se ofera acuzatului, in sensul ca exigentele referitoare la executarea hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt respectate, iar acest lucru se va putea realiza doar prin repunerea partii in situatia in care se afla la data incalcarii dreptului, indiferent ca este vorba despre prima instanta, instanta de apel sau de recurs.
Desi Curtea Europeana a Drepturilor Omului lasa la latitudinea statelor alegerea mijloacelor la care vor recurge pentru a pune capat violarii constatate si pentru a indeparta consecintele acesteia, se poate afirma ca statul parat este obligat nu numai sa se abtina de la a stanjeni in vreun fel exercitarea eficace a dreptului de sesizare a instantei europene si sa furnizeze toate facilitatile pentru stabilirea faptelor, ci si sa coopereze mai departe pentru asigurarea eficacitatii solutiei adoptate de instanta europeana.
Fara a putea aprecia asupra temeiniciei solutiei pronuntata in speta asupra fondului cauzei in urma solutionarii cererii de revizuire (din cauza limitelor investirii instantei de recurs), Inalta Curte de Casatie si Justitie nu poate sa omita faptul ca insasi solutia de achitare pronuntata ca urmare a rejudecarii cauzei dupa admiterea cererii de revizuire (in conditiile in care parchetul nu a atacat solutia de achitare pentru lipsa vinovatiei) vine sa confirme persistenta incalcarii drepturilor prevazute de Conventie si utilitatea revizuirii, ca mijloc procedural prin intermediul caruia s-a ajuns la pronuntarea unei solutii contrare celei dispuse anterior prin incalcarea art. 6 si art. 10 din Conventie .
Altfel spus, dupa rejudecarea cauzei s-a ajuns la concluzia lipsei de vinovatie a revizuentului A., ceea ce nu se putea obtine decat pe calea procedurii revizuirii.
Pe de alta parte, in ce priveste consecintele condamnarii, se constata, intr-adevar, ca prin hotararea de condamnare nu au fost stabilite decaderi sau interdictii care sa vizeze pierderea locului de munca al revizuentului sau imposibilitatea desfasurarii activitatii de care s-a folosit la comiterea infractiunilor pentru care a fost acuzat, iar trecerea in rezerva a acestuia s-a dispus pe cale administrativa, prin aplicarea unei sanctiuni disciplinare, anterior inceperii urmaririi penale in cauza de fata (urmarirea penala a inceput fata de invinuitul capitan A. in data de 31 iulie 1996, iar trecerea in rezerva a operat anterior, prin Ordinul Directorului Serviciului Roman de Informatii din 27 mai 1996).
Se constata, insa, ca aceasta decizie administrativa a fost emisa la scurt timp dupa declansarea cercetarilor in cauza penala de fata, respectiv dupa data de 14 mai 1996, cand Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie s-a sesizat din oficiu, sesizare ce a avut loc a doua zi dupa conferinta extraordinara de presa in cadrul careia A. a facut dezvaluirile in mass-media si dupa ce, la data de 20 mai 1996, a fost efectuata o perchezitie la domiciliul numitului A. si acesta a fost audiat de procuror.
Mai mult, temeiul legal al trecerii in rezerva il constituie dispozitiile art. 85 alin. (1) lit. j) si alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, dispozitii care se refera la comiterea unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispozitii legale, ipoteza in care trecerea in rezerva se face la propunerea consiliului de judecata al unitatii. Decizia de trecere in rezerva nu a fost comunicata niciodata revizuentului, iar din adeverinta din 4 octombrie 2013 emisa la cererea acestuia, la fel ca si din adresa din 31 mai 1996 emisa de Serviciul Roman de Informatii catre Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie, rezulta numai temeiul legal al masurii, fara sa se arate motivele concrete ce au determinat aplicarea sanctiunii disciplinare.
Avand in vedere parcursul profesional al revizuentului, luand in considerare momentul si imprejurarile in care a fost emisa decizia administrativa de trecere in rezerva (inainte de inceperea urmaririi penale, dar la scurt timp dupa ce, in data de 13 mai 1996, A. a facut dezvaluirile in mass-media, dupa sesizarea din oficiu a organului de urmarire penala, dupa efectuarea perchezitiei si dupa audierea lui A. de catre procuror), rezulta cu claritate stransa legatura intre aplicarea sanctiunii disciplinare si cauza penala de fata, fiind vorba despre aceleasi fapte care au facut obiectul acuzatiei penale. Fata de cele retinute, apare ca plauzibila sustinerea revizuentului in sensul ca datorita acestei stranse legaturi nu a atacat decizia administrativa de trecere in rezerva, considerand ca existenta anchetei penale, iar ulterior pronuntarea hotararii de condamnare, nu-i ofereau nicio speranta cu privire la desfiintarea deciziei administrative de trecere in rezerva .
Reiese astfel ca, desi din punct de vedere formal, trecerea in rezerva nu este consecinta procesului penal si a hotararii de condamnare, in realitate, aceasta masura (atat in ce priveste luarea sa, cat si, ulterior, definitivarea), implicit, cariera militara a revizuentului, au fost in mod puternic influentate de formularea acuzatiilor penale si, ulterior, de condamnare.
Este adevarat ca unul din capetele de cerere adresate Curtii Europene a Drepturilor Omului avea ca obiect repunerea in drepturi cu toate consecintele ce decurg din aceasta, avand in vedere ca in urma incalcarii drepturilor sale A. si-a pierdut locul de munca si drepturile salariale aferente, iar Curtea Europeana a Drepturilor Omului a respins cererea . Solutia a avut in vedere insa faptul ca ``prejudiciul pretins nu a fost sustinut de documente justificative`` (paragraf 177) si nu lipsa unei legaturi intre condamnare si consecintele negative asupra carierei. Dimpotriva, in hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat ca sanctiunea penala a avut repercusiuni extrem de negative asupra carierei reclamantului A. (paragraf 119).
Prin decizia atacata s-a retinut in mod corect ca nici cu ocazia solutionarii apelului nu au fost depuse documente care sa ateste motivul trecerii in rezerva si din care sa rezulte ca nu exista legatura de cauzalitate cu faptele pentru care a fost inculpat, judecat si condamnat revizuentul A.
Este, de asemenea, adevarat ca prin pronuntarea unei noi hotarari in urma revizuirii nu se poate determina reincadrarea numitului A. in functia si pe postul detinute anterior condamnarii, insa, data fiind calitatea acestuia de militar de cariera, avand in vedere gravitatea incalcarilor constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, dar si anvergura cazului penal, nu poate fi omisa o alta consecinta fireasca a unei hotararii de condamnare, si anume supunerea numitului A. oprobriului public, dar si crearea unui prejudiciu moral important constand in nemultumirea, frustrarea acestuia de a nu fi judecat in mod echitabil, cu consecinta pronuntarii unei hotarari de condamnare prin atestarea vinovatiei, pe care, potrivit hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului, A. a incercat fara succes sa o combata, prin solicitarea administrarii unor probe ce au fost refuzate si prin invocarea unor argumente neanalizate de instante.
Asa cum reiese din motivele de revizuire, A. a urmarit repunerea sa in situatia anterioara, solicitand rejudecarea cauzei si inlaturarea condamnarii in conditiile in care chiar prin hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului se constata producerea unui puternic prejudiciu moral pentru condamnat, nu doar prin incalcarea dreptului la aparare, ci si prin incalcarea dreptului la libera exprimare, in conditiile in care A. era acuzat de dezvaluiri cu privire la o tema de interes public covarsitor pentru societatea romaneasca. In acest sens, se constata ca revizuentul a invocat crearea unui statut dezonorant, conferit de condamnarea sa penala pentru un demers justificat din punct de vedere etic si civic, aspecte constatate si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (paragrafele 100, 103, 104, 113, 117, 118). Or, asa cum s-a aratat, incalcarile constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului vizeaza aspecte importante, ce afecteaza justetea procesului penal si stabilirea adevarului, cu influenta determinanta asupra solutiei pronuntate.
Rezulta, in acest fel, ca revizuirea hotararii este de natura sa produca efecte concrete asupra situatiei revizuentului.
Inalta Curte de Casatie si Justitie mai retine si faptul ca despagubirile stabilite prin hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului nu acopera prejudiciul moral suferit de inculpat prin pronuntarea hotararii de condamnare, avand in vedere contextul factual si calitatea de militar - ofiter al Serviciului Roman de Informatii a lui A., mediatizarea cazului si interesul general pentru subiectul in discutie, dar si gravitatea incalcarilor stabilite prin hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului, toate acestea justificand necesitatea reluarii procesului penal in conditii de echitate.
In ceea ce priveste critica parchetului cu privire la argumentul invocat de Curtea Militara de Apel in sensul ca hotararea de condamnare are si un potential efect de descurajare asupra unor alti functionari care ar dori sa aduca la cunostinta opiniei publice fapte nelegale, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca acest argument a fost preluat de Curtea Militara de Apel chiar din Hotararea A. si B. impotriva Romaniei, in care, sub aspectul incalcarii art. 10 din Conventie, se mentioneaza (paragraf 119): ``In cele din urma, Curtea observa ca reclamantul a fost condamnat penal la o pedeapsa cu inchisoarea de doi ani cu suspendarea executarii . Aceasta sanctiune nu numai ca a avut repercusiuni extrem de negative asupra carierei sale, dar risca, de asemenea, sa aiba un efect de descurajare asupra altor agenti SRI si sa-i descurajeze sa semnaleze fapte nelegale. In plus, tinand seama de ecoul pe care l-a avut cauza reclamantului in mass-media, sanctiunea putea avea un efect de descurajare nu doar asupra agentilor SRI, ci si asupra altor functionari publici si angajati (Guja, citata anterior, pct. 95; Heinisch, citata anterior, pct. 91).``
Desi acesta nu este un argument dirimant pentru admiterea cererii de revizuire, nu poate fi ignorat, chiar in conditiile in care dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare a numitului A. a fost adoptata Legea nr. 571/2004 privind protectia personalului din autoritatile publice, institutiile publice si din alte unitati care semnaleaza incalcari ale legii, caci adoptarea acestei legi trebuie luata in considerare dintr-o alta perspectiva, si anume aceea ca un comportament de tipul celui pentru care numitul A. a fost condamnat a fost ulterior legitimat de catre Parlamentul Romaniei, fara ca A. sa fi avut posibilitatea de a beneficia de o atare protectie la momentul comiterii faptelor. Aceasta imprejurare este, de altfel, mentionata si in Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului (paragraf 99): ``Curtea observa ca intre timp Romania a optat, prin adoptarea Legii nr. 571/2004, pentru o legislatie specifica pentru protectia avertizorilor care ocupa o functie publica. Acest lucru nu schimba faptul ca modificarea legislativa respectiva, care trebuie salutata cu atat mai mult cu cat foarte putine state s-au angajat in aceasta directie (...), a survenit la mult timp in urma faptelor denuntate de reclamant si nu era aplicabila acestuia.``
2. Judecarea cererii de revizuire fara administrarea de probe, motiv de recurs subsidiar - cazul de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. anterior:
Nu se poate sustine ca rejudecarea cauzei dupa admiterea cererii de revizuire a avut loc fara administrarea de probe, intrucat, asa cum reiese din actele si lucrarile dosarului, asa cum se mentioneaza in decizia atacata si asa cum se indica chiar in motivele de recurs, Tribunalul Militar Bucuresti a dispus atasarea dosarului de fond si a volumelor de urmarire penala in care se regaseau documente clasificate. De asemenea, in temeiul art. 352 alin. (11) C. proc. pen., Tribunalul Militar Bucuresti a solicitat declasificarea de catre Serviciul Roman de Informatii a acestor documente. S-a constatat ca documentele din volumul I nu sunt clasificate si au fost atasate de catre Serviciul Roman de Informatii celelalte documente, care au fost declasificate in parte . In acelasi temei legal, instanta a solicitat declasificarea documentelor de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Camera Deputatilor, ca autoritati emitente.
In concluzie, se constata ca rejudecarea cauzei s-a realizat in urma administrarii unor probe noi, asa incat nu se poate sustine ca a fost formala sau nelegala.
In cuprinsul hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului au fost indicate punctual probele solicitate de catre condamnatul A. care au fost refuzate de catre instantele care au dispus condamnarea, mentionandu-se, de asemenea, ca instantele nu au efectuat o examinare efectiva a motivelor, argumentelor si probelor depuse de catre reclamant.
Desigur, rejudecarea cauzei dupa admiterea cererii de revizuire trebuie sa aiba in vedere constatarile Curtii Europene a Drepturilor Omului (in acest sens, decizia nr. 367 din 23 iunie 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul de 9 judecatori, www.scj.ro, invocata de parchet), insa, instanta de rejudecare nu este obligata sa administreze in totalitate probele la care Curtea Europeana a Drepturilor Omului face referire, putand aprecia asupra utilitatii, dar si asupra posibilitatii administrarii respectivelor probe.
Asa cum s-a aratat, in cauza de fata instanta de rejudecare a procedat la readministrarea unor mijloace de proba, imprejurarea ca nu a procedat la administrarea tuturor probelor neconstituind o chestiune de nelegalitate, ci de oportunitate, tinand de aprecierea instantei - ca si atribut conferit de lege exclusiv pentru instanta de fond si instanta de apel, fiind un aspect ce nu mai poate fi cenzurat cu ocazia solutionarii recursului.
Este adevarat ca revizuentul a solicitat completarea probatoriului in fata Tribunalului Militar Bucuresti prin referire la constatarile Curtii Europene a Drepturilor Omului, cererea sa nefiind admisa. Doar din aceasta perspectiva, Inalta Curte de Casatie si Justitie poate efectua un examen de legalitate, prin raportare la incalcarile constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si necesitatea desfasurarii procesului penal in conditii de echitate.
In urma acestei analize, luand in considerare solutia de achitare pronuntata de catre instantele de rejudecare, nu se poate constata afectarea dreptului la aparare al inculpatului A., asa incat cererea parchetului de casare a hotararii si trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Militar Bucuresti este nefondata.
3. Incalcarea autoritatii de lucru judecat - caz de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. anterior:
Motivul de recurs se incadreaza in cazul de casare mai sus mentionat, deoarece vizeaza legalitatea solutiei, insa Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza nefondata si aceasta critica.
Posibilitatea partii de a exercita revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului vine sa confirme faptul ca dreptul la un proces echitabil in fata instantei nationale este garantat de art. 6 paragraf 1 din Conventie .
Acest drept trebuie sa fie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante, iar unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data de catre instante in mod definitiv oricarui litigiu sa nu mai fie rejudecata (a se vedea Cauza Brumarescu contra Romaniei), securitatea raporturilor juridice presupunand respectarea principiului autoritatii de lucru judecat, adica a caracterului definitiv al hotararilor judecatoresti (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52854/99, paragraf 52).
Principiul autoritatii de lucru judecat este, insa, limitat atunci cand se constata de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului incalcarea unui drept prevazut de Conventie si impune instantelor obligatia de a relua procesul din stadiul in care s-a aflat partea in momentul incalcarii dreptului.
Desi din considerentele hotararii pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Cauza A. si B. impotriva Romaniei rezulta ca analiza Curtii s-a axat in principal pe infractiunile prevazute de legea sigurantei nationale, se constata insa ca instanta europeana face mentiune expresa cu privire la furtul casetelor, analizand incalcarea art. 10 din Conventie, din perspectiva sustinerilor reclamantului care a considerat condamnarea sa penala ca fiind o ingerinta in dreptul sau la libertatea de exprimare, argument ce nu a fost contestat de Guvern. Curtea a considerat ca aceasta masura pronuntata impotriva reclamantului pe motiv ca a facut publice informatii secrete si si-a insusit unsprezece casete in vederea fundamentarii sustinerilor sale se interpreteaza ca o ``ingerinta a unei autoritati publice`` in exercitarea, de catre persoana in cauza, a dreptului sau la libertatea de exprimare garantat prin art. 10 paragraf 1 din Conventie (paragraf 77).
In plus, Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu a limitat in mod expres efectul constatarii incalcarilor doar la condamnarea pentru infractiunile prevazute in Legea nr. 51/1991, iar o atare concluzie nu poate fi dedusa luand in considerare si stransa legatura intre, pe de o parte, infractiunile de culegere si transmitere de informatii cu caracter secret in afara cadrului legal, respectiv de divulgare sau folosire in afara cadrului legal de informatii privind viata particulara, onoarea sau reputatia persoanelor cunoscute incidental in cadrul obtinerii datelor necesare sigurantei nationale si, pe de alta parte, infractiunea de furt, intre care exista o relatie mijloc-scop.
Pe cale de consecinta, rejudecarea cauzei dupa admiterea cererii de revizuire s-a desfasurat in mod corect in integralitate si fara limitare la anumite infractiuni, asa incat nu exista temeiuri pentru a considera ca s-a incalcat autoritatea de lucru judecat.
4. Gresita achitare a revizuentului pentru savarsirea infractiunii de furt - caz de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior:
Critica se incadreaza doar formal in cazul de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior.
Acesta era singurul caz de casare care dadea posibilitatea instantei de recurs sa procedeze la o analiza in fapt a cauzei, insa, potrivit jurisprudentei constante, cazul de casare mentionat vizeaza o eroare grava de fapt, in sensul ca instanta a retinut o anumita imprejurare contrar a ceea ce rezulta din probe sau, dimpotriva, nu a retinut un element de fapt, desi acesta a fost dovedit prin probele administrate.
Nu se incadreaza in dispozitiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior criticile care vizeaza gresita apreciere a probelor, rezultand ca in speta ceea ce parchetul critica este tocmai modul in care Tribunalul Militar Bucuresti a evaluat criteriile prevazute in art. 181 C. pen. anterior si a dispus achitarea.
Toate consideratiile referitoare la incidenta cazului de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, exprimate in doctrina si jurisprudenta, au fost reafirmate prin Decizia in interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, prin care s-a stabilit, intr-adevar, ca si solutia de achitare dispusa in temeiul art. 181 C. pen. anterior poate fi cenzurata in temeiul cazului de casare mentionat, insa, o asemenea analiza trebuie subsumata conditiilor generale de solutionare a recursului. Mai precis, critica privind gresita achitare pe motiv ca fapta nu prezinta pericolul social al unei infractiuni poate fi intemeiata numai pe veritabile erori de fapt, care trebuie sa vizeze realitatea imprejurarilor retinute de catre instanta, pe baza carora sunt analizate criteriile prevazute in art. 181 C. pen. anterior si nu trebuie sa vizeze aprecierea pe care instanta o da unor asemenea imprejurari, ce au fost retinute in mod corect, in concordanta cu materialul probator.
Cat priveste temeiul achitarii, se constata ca este corect indicat ca fiind cel prevazut in art. 396 alin. (1) si (5) raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013, avand in vedere, pe de o parte, principiul imediatei aplicari a normelor noi de procedura, dar si dispozitiile tranzitorii cu privire la temeiul achitarii pentru lipsa pericolului social concret al faptei (temei inexistent in legea noua), coroborat cu principiul aplicarii legii penale mai favorabile, respectiv art. 5 C. pen. cu referire la norma tranzitorie prevazuta in art. 19 din Legea nr. 255/2013.
Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, ca nefondat, recursul formulat de Parchetul Militar de pe langa Curtea Militara de Apel impotriva deciziei nr. 65/A din 7 iulie 2015 a Curtii Militare de Apel.
Hotararea CEDO in Cauza Danciu si altii impotriva Romaniei. ancheta prompta si efectiva Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului - CEDO
Alegerea perioadei care se ia in considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei militare de stat se poate face o singura data Pronuntaţă de: Decizia civila nr. 7783/28.11.2018 a Curtii de Apel Galati
Contestatie tardiva. Apararile pe care le mai poate invoca pensionarul in cadrul unei contestatii, odata ce titlul executoriu este deja pus in executare Pronuntaţă de: Decizia civila nr.399/14.06.2018 a Curtii de Apel Galati
Revizuire. Inscrisurile descoperite in Arhivele Statului nu reprezinta �inscrisuri noi� Pronuntaţă de: Decizia civila nr. 19/A din 02.02.2018 a Curtii de Apel Galati
Pensionarii militari decorati cu ordinul �Meritul Militar�. Beneficiul semnului onorific se acorda in favoarea beneficiarului pensionar militar sub forma unui spor adaugat la cuantumul pensiei brute Pronuntaţă de: Curtea de Apel Iasi, Sectia Litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 304/16.07.2020
Revizuire. Caracterul de �inscris determinant� in sensul dispozitiilor Codului procedura civila Pronuntaţă de: Curtea de Apel Bacau � Sectia I Civila - Decizia civila nr. 495 din 19 iunie 2019
CEDO: Sava impotriva Romaniei. Protectia proprietatii Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
CEDO: Hassine impotriva Romaniei. Garantii procedurale in cazul expulzarilor de straini Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
CEDO: Iancu impotriva Romaniei. Proces echitabil Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
CEDO: Gheorghe-Florin Popescu impotriva Romaniei. Libertatea de exprimare Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Ce se intampla cu sumele achitate in temeiul unui act administrativ fiscal anulat. Poate instanta dispune direct restituirea lor? Sursa: Alex Slujitoru si Cristiana Ionescu, Avocati, Radu si Asociatii SPRL
Dezvaluire pe intranet-ul institutiei de date din dosarul personal al salariatului Sursa: Raportul pe anul 2020 al ANSPDCP
Accesul neautorizat si divulgarea neautorizata a datelor cu caracter personal prin postarea codului sursa al website-lui Sursa: Raportul pe anul 2020 al ANSPDCP
GDPR: Dezvaluirea datelor cu caracter personal ale pacientilor pe un site Sursa: Raportul pe anul 2020 al ANSPDCP
GDPR: Acces neautorizat la datele cu caracter personal ale unei paciente si ale copilului sau Sursa: Raportul pe anul 2020 al ANSPDCP
Divulgarea neautorizata a datelor cu caracter personal ale pacientilor de catre o unitate spitaliceasca Sursa: Raportul pe anul 2020 al ANSPDCP
Divulgare neautorizata de date cu caracter personal ale clientilor si angajatilor prin intermediul e-mail-ului Sursa: Raportul pe anul 2020 al ANSPDCP