Functionari publici. Contestatie decizie de incetare de drept a raportului de serviciu prin pensionare. Discriminare pe criteriu de gen

Se constata ca rolul principal al reglementarii cuprinse in art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 a fost acela de a asigura intotdeauna existenta unei cai in justitie pentru reclamarea cazurilor de discriminare, insa daca o astfel de cale exista deja la nivelul legii speciale care reglementeaza relatiile sociale apartinand altor ramuri ori domenii ale dreptului in contextul carora s-a manifestat comportamentul discriminatoriu, „legea speciala se va aplica cu intaietate, sub toate aspectele, atat in ceea ce priveste conditiile de fond si de forma carora va fi supusa actiunea” – par. 37 din Decizia RIL nr. 10/2016 a ICCJ.

Discriminarea constituie, in esenta, o cauza ori un criteriu de nelegalitate care ``manifestata la nivelul actelor juridice, induce caracterul nelegal al acestora, in ambele cazuri natura juridica a raspunderii pe care o antreneaza fiind aceea specifica raportului juridic in care se manifesta comportamentul discriminatoriu`` - par. 40. Prin urmare, retinand caracterul obligatoriu al acestor considerente, se observa in cauza ca corect prima instanta a facut aplicarea normelor de drept materiale referitoare la prescriptia dreptului de a solicita anularea actului administrativ de incetare a raportului de serviciu, dispozitii cuprinse in art. 11 din Legea nr. 554/2004, care constituie norme speciale fata de cele cuprinse in art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000, astfel ca trebuiau aplicate cu prioritate.

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Iasi la 16.04.2019, reclamanta a solicitat ca, in contradictoriu cu Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi, sa se dispuna: anularea Deciziei 3191/17.01.2017 emisa de parata; reintegrarea reclamantei in functia de inspector vamal, grad profesional asistent, gradatia 5, Compartiment Supraveghere si Control Vamal - BVF ``X.`` - DGRFP Iasi in vederea continuarii raportului de serviciu pana la implinirea varstei de 65 de ani; obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu drepturile salariale cuvenite pentru perioada cuprinsa intre data pensionarii si data reintegrarii efective, actualizate cu indicele de inflatie.

Prin sentinta civila nr. 1281/15.10.2019, Tribunalul Iasi a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de parata, respingand ca prescrisa actiunea formulata de reclamanta A., in contradictoriu cu Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi.

Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut ca reclamanta A. a fost functionar public, fiind incadrata pe functia de inspector-sef vamal, grad profesional asistent, gradatia 5, iar prin Decizia nr. 3191/17.01.2017 emisa de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi s-a dispus, conform art. 1, incepand cu data de 26.01.2017, incetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantei, in conformitate cu prevederile art. 97 lit. a) si 98 lit. d) din Legea nr. 188/1999, ca urmare a indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

La aceeasi data, 26.01.2017 reclamanta intra in posesia unui exemplar, conform mentiunilor facute chiar de ea, pe exemplarul paratei.

Analizand cu prioritate exceptia prescriptiei dreptului la actiune, raportat la dispozitiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, invocata de parata, instanta a constatat ca exceptia este intemeiata.

Analizand inscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat, in acord cu parata, ca termenul de prescriptie aplicabil cauzei este de 6 luni si incepe sa curga de la: a) data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila; b) data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii; c) data expirarii termenului de solutionare a plangerii prealabile, respectiv data expirarii termenului legal de solutionare a cererii; d) data expirarii termenului prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis in solutionarea favorabila a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile, conform art. 11 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la dispozitiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, care reglementeaza o conditie de admisibilitate a actiunii introductive.

Or, reclamanta a intrat in posesia Deciziei la 26.01.2017, adresele efectuate ulterior, atat catre parata, cat si catre alte institutii primind raspuns negativ, raspuns de la care a trecut mai mult de 6 luni chiar daca se ia in considerare ultima adresa efectuata.

Introducerea actiunii la 16.04.2019, in conditiile in care reclamanta nu a aratat nici un motiv temeinic pentru care sa justifice ca s-a aflat in imposibilitate de a formula actiune in termenul prevazut de art. 11 alin. (1), fac inaplicabile dispozitiile art. 11 alin. (2).

Determinarea momentului in care expira termenul de prescriptie implica un calcul care presupune cunoasterea urmatoarelor elemente: termenul de prescriptie aplicabil in cazul dat, inceputul acestui termen, daca a intervenit o cauza de suspendare sau de intrerupere a prescriptiei si regulile de calcul al termenului de prescriptie .

Analizand inscrisurile de la dosar, instanta de fond a constatat ca, de la data emiterii actului atacat si pana la introducerea actiunii, reclamanta nu a iesit din pasivitate, in sensul ca nu a inteles sa conteste masura luata, astfel incat - la momentul sesizarii instantei - actiunea sa este prescrisa.

A retinut ca nu s-a formulat nici o cerere de repunere in termenul de prescriptie, dupa cum nu s-a dovedit nici o cauza de intrerupere sau suspendare a acestui termen.

Impotriva sentintei nr. 1281//15.10.2019 a Tribunalului Iasi a promovat recurs reclamanta, invocand incidenta motivului de casare prevazut de dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila.

In sustinerea caii de atac promovate, recurenta a aratat ca motivele de recurs vizeaza modalitatea de solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune .

Prin cererea introductiva, reclamanta a aratat ca temeiul actiunii il constituie principiul egalitatii de sanse si de tratament intre femei si barbati, in vederea pensionarii la varste egale, respectiv 65 de ani, prin prisma dispozitiilor art. 14 din Conventia Europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv ale Protocolului 12 la aceasta Conventie .

In mod practic, actiunea reclamantei a avut ca temei juridic situatia de discriminare intre situatia angajatului de sex feminin fata de cel de sex masculin.

Prevederile O.G. 137/2000 au caracter derogatoriu de la legislatia contenciosului administrativ, stabilindu-se un termen special de 3 ani de zile pentru introducerea actiunii in restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularii situatiei create prin discriminare . Prin raportare la acest termen de 3 ani de zile, dreptul reclamantei-recurente de a solicita anularea deciziei de pensionare si reintegrarea in functia avuta anterior putea fi exercitat pana la data de 26.01.2020, astfel incat actiunea a fost introdusa in termen.

Suplimentar, a aratat ca cererea de reintegrare in functia publica detinuta anterior apare ca fiind imprescriptibila in conditiile art. 2502 alin. (2) pct. 1 C.civ., deoarece prin actiunea introdusa reclamanta a incercat apararea dreptului nepatrimonial la munca si la egalitatea intre cetateni fara discriminare pe criterii de sex.

Totodata, recurenta solicita instantei de recurs sa aiba in vedere hotararile pronuntate de Curtea Europeana de Justitie, invocate prin cererea de chemare in judecata, precum si de principiile prevazute de aquis-ul comunitar, care stabilesc ca atunci cand a fost constatata o discriminare contrara dreptului comunitar, atat timp cat nu au fost adoptate masuri care restabilesc egalitatea de tratament, judecatorul national este tinut sa indeparteze orice dispozitie nationala discriminatorie, fara a fi necesar sa solicite sau sa astepte eliminarea prealabila de catre legiuitor.

Intimata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei civile recurate, ca fiind legala si temeinica.

Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Invoca recurenta incalcarea de catre prima instanta a normelor de drept material aplicabile prescriptiei dreptului de a solicita anularea deciziei de incetare de drept a raportului de serviciu, ca urmare a pensionarii, critica ce se circumscrie motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

Sustine reclamanta ca, in cauza, fata de motivul de nelegalitate invocat, respectiv discriminarea pe criteriu de gen interzisa de dispozitiile art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 202/2002 si art. 14 alin. 1 lit. c din Directiva 2006/54/CE, astfel cum a fost interpretat de CJUE in cauzele C-356/09, C-614/11 si C-231/06 - C-233/06, termenul de prescriptie aplicabil era cel de trei ani prevazut de art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000.

Curtea a retinut ca, asa cum a facut-o si Inalta Curte de Casatie si Justitie in Decizia RIL nr. 10/23.05.2016 - par. 18, este esential de subliniat ca domeniul de reglementare al OG nr. 137/2000, este unul general si se refera la asigurarea mijloacelor necesare prevenirii si sanctionarii tuturor formelor de discriminare ``[ca mijloc de realizare a principiului constitutional al egalitatii intre cetateni si ca instrument de garantare a drepturilor si libertatilor constitutionale evocate in cuprinsul art. 1 alin. (2)], indiferent de modalitatea in care aceasta se concretizeaza, prin acte sau fapte, manifestate in toate domeniile vietii sociale, cum ar fi: a) in raporturile de munca - in legatura cu conditiile de incadrare in munca, criteriile si conditiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfectionare profesionala; b) protectia si securitatea sociala; c) serviciile publice, orice alte servicii, accesul la bunuri si facilitati; d) sistemul educational; e) libertatea circulatiei; f) linistea si ordinea publica; g) orice alte domenii ale vietii sociale``.

Printre mijloacele de prevenire si sanctionare a formelor de discriminare, legiuitorul a reglementat si antrenarea raspunderii civile, despre care vorbeste art. 2 alin. 11 din OG nr. 137/2000, fiind pusa in practica prin mijlocirea art. 27 din acelasi act normativ. Articolul in cauza concretizeaza, in realitate, conditiile procedurale si mijlocul procesual de antrenare a raspunderii civile (lato sensu) - in opozitie cu raspunderea penala si contraventionala, mentionate la art. 2 alin. (11) din acelasi act normativ - ce poate fi angajata pentru acte/fapte discriminatorii, semnificatia sa fiind aceea ca orice persoana care se considera discriminata are asigurata intotdeauna calea unei actiuni in fata instantei de judecata pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare .

Cu toate acestea, contrar sustinerilor recurentei si in acord cu cele statuate de ICCJ prin decizia RIL amintita, ``ori de cate ori actul sau faptul discriminatoriu a carui sanctionare se urmareste intra in sfera ori a fost savarsit in raporturile juridice care apartin altor domenii/ramuri ale dreptului - dreptul muncii si asigurarilor sociale ori dreptului administrativ, dreptul concurentei etc. - si in care protectia drepturilor subiective se realizeaza in conditiile unor legi speciale, in fata unor jurisdictii speciale, angajarea raspunderii civile (lato sensu) pentru actele/faptele acuzate drept discriminatorii va avea loc, in virtutea principiului de drept specialia generalibus derogant, chiar pe calea respectivelor legi speciale, asadar in conditiile acestora ...`` - par. 31.

In ceea ce priveste contenciosul administrativ, desi acesta este, in principal, un contencios al actelor juridice, iar nu al faptelor juridice, nu este exclus, astfel dupa cum chiar OG nr. 137/2000 precizeaza, ca actiunea discriminatorie sa se materializeze intr-un act administrativ, in vreme ce dovedirea caracterului sau discriminatoriu sa constituie chiar motivul nelegalitatii acestuia.

Prin urmare, se constata ca rolul principal al reglementarii cuprinse in art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 a fost acela de a asigura intotdeauna existenta unei cai in justitie pentru reclamarea cazurilor de discriminare, insa daca o astfel de cale exista deja la nivelul legii speciale care reglementeaza relatiile sociale apartinand altor ramuri ori domenii ale dreptului in contextul carora s-a manifestat comportamentul discriminatoriu, ``legea speciala se va aplica cu intaietate, sub toate aspectele, atat in ceea ce priveste conditiile de fond si de forma carora va fi supusa actiunea`` - par. 37 din Decizia RIL nr. 10/2016 a ICCJ.

Conform considerentelor obligatorii ale par. 39 din decizia ICCJ mai sus amintite, chiar in conditiile in care anularea actului administrativ vatamator a fost justificata exclusiv pe argumente de discriminare, litigiile deduse judecatii isi pastreaza natura lor proprie, de drept administrativ, ``principiul nediscriminarii si egalitatii de sanse fiind unul de ordin constitutional, asadar valabil si general aplicabil in orice domeniu al vietii sociale, indiferent de raportul de drept analizat, fara a-i schimba natura juridica a acestuia``.

In fine, mai retine Curtea ca discriminarea constituie, in esenta, o cauza ori un criteriu de nelegalitate care ``manifestata la nivelul actelor juridice, induce caracterul nelegal al acestora, in ambele cazuri natura juridica a raspunderii pe care o antreneaza fiind aceea specifica raportului juridic in care se manifesta comportamentul discriminatoriu`` - par. 40.

Prin urmare, retinand caracterul obligatoriu al acestor considerente, se observa in cauza ca corect prima instanta a facut aplicarea normelor de drept materiale referitoare la prescriptia dreptului de a solicita anularea actului administrativ de incetare a raportului de serviciu, dispozitii cuprinse in art. 11 din Legea nr. 554/2004, care constituie norme speciale fata de cele cuprinse in art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000, astfel ca trebuiau aplicate cu prioritate.