Prin prisma dispozitiilor art. 156 din Legea nr. 105/1992, litispendenta internationala nu are aplicare, competenta instantei romane nefiind inlaturata prin faptul ca acelasi proces conex a fost dedus in fata unei instante judecatoresti straine. In lipsa unei dispozitii speciale cuprinse intr-un tratat la care Romania sa fi aderat sau a unei conventii aplicabile, instantele romane nu-si pot declina competenta in favoarea unei instante straine.
Prin Sentinta civila nr. 378/2006 pronuntata de Judecatoria Sebes in dosar nr. 2272/2005 a fost respinsa actiunea civila de divort formulata de reclamantul T.I. impotriva paratei T.D.
Prin aceeasi sentinta a fost admisa actiunea civila reconventionala formulata de reclamanta-reconventionala T.D. impotriva paratului-reconventional T.I. si s-a dispus desfacerea casatoriei partilor din culpa exclusiva a paratului-reconventional.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele:
Conform Certificatului de casatorie seria C3 nr. 992112, partile s-au casatorit la 25.08.1970. Din relatia acestora a rezultat un fiu, in prezent major.
Raporturile dintre parti s-au deteriorat, reclamantul fiind evacuat pe cale judecatoreasca de parata din locuinta din Franta.
Martorul B.N. a declarat ca intr-o convorbire telefonica purtata de reclamant si sotia sa, T.I. i-a adresat cuvinte jignitoare sotiei.
In consecinta s-a constatat ca raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate, casatoria nemaiputand continua, motiv pentru care, in baza art. 38 alin. 1 din Codul Familiei, instanta a admis actiunea reconventionala si a dispus desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a paratului-reconventional T.I.
Actiunea promovata de reclamantul T.I. a fost respinsa, casatoria neputand fi desfacuta din vina exclusiva a reclamantului, acesta neputand invoca propria culpa.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta-reconventionala T.D.A. criticand-o pentru nelegalitate si solicitand schimbarea in parte a acesteia, in sensul de a se lua act de exceptia de necompetenta teritoriala a instantei romane de a judeca prezenta cauza si a se declina competenta in favoarea instantei franceze din urmatoarele considerente:
Domiciliul ambilor soti se afla actualmente in Franta la adresa: Franta, 102 R. du S., S-TE C.; paratul-reconventional-intimat, la data initierii procesului de divort, nu avea domiciliul in Romania, indicand un domiciliu ales. Se sustine ca, din aceste motive, este lipsita de legalitate hotararea instantei de fond cu privire la respingerea exceptiei de necompetenta teritoriala, motivata prin faptul ca ultimul domiciliu comun al partilor ar fi fost in Romania, in Sebes, intrucat apelanta-reclamanta-reconventionala ar fi venit si-ar fi montat o centrala termica in acest apartament pe care il detin in Romania, fara a avea instanta de fond in vedere ca faptul ca detine un apartament in Romania nu inseamna ca domiciliaza in Romania, cata vreme aceasta vine cel mult o saptamana pe an in tara, tocmai pentru a se ocupa de intretinerea acelui apartament. Pe de alta parte se sustine ca intimatul nu s-a folosit niciodata de domiciliul invocat, pentru a putea fi catalogat drept domiciliu comun; el nu are nici macar cheia acestui apartament, intrucat acesta cand vine temporar in Romania domiciliaza la concubina sa.
Cu privire la acest aspect s-au invocat in drept dispozitiile art. 607 Cod Procedura Civila. S-au invocat de asemenea dispozitiile art. 20 alin. ultim din Legea nr. 105/1992 aratandu-se ca cele mai stranse legaturi teritoriale, atat apelanta cat si intimatul, in ultimii ani, le-au avut cu Franta, unde apelanta actualmente domiciliaza si lucreaza, iar intimatul are o pensie acordata de statul francez, o resedinta la adresa mentionata in petit, unde au domiciliat si domiciliaza sotii impreuna.
Apelanta arata ca, in plus, aceasta a initiat procedura divortului pe teritoriul francez, inainte de prima zi de infatisare, neindeplinind astfel prevederile art. 608 Cod Procedura Civila; cu aceasta actiune intimatul a fost de acord .
Inainte de prima zi de infatisare apelanta a completat motivele de apel, solicitand schimbarea in intregime a Sentintei civile nr. 278/2006.
- in principal, in sensul respingerii actiunii reconventionale, in temeiul art. 157 din Legea nr. 105/1992, retinand ca nu apartine instantelor romane competenta de solutionare a acesteia.
- in subsidiar, in sensul constatarii nulitatii cererii reconventionale, ca fiind formulata de catre o persoana fara calitate si mandat, in temeiul art. 161 Cod Procedura Civila.
In sustinerea exceptiei de necompetenta a instantelor romane in solutionarea divortului s-a aratat ca sotii au locuit neintrerupt in Franta din 17.08.1999.
S-a sustinut ca, chiar daca s-ar retine existenta domiciliului reclamantului in Romania, instantele romane tot nu ar fi competente sa judece acest divort, fata de prevederile art. 20 alin. ultim si art. 22 alin. 1 din Legea nr. 105/1992, ci competenta apartine Judecatoriei Lyon, unde apelanta a promovat actiune de divort.
Apelanta mai sustine ca este exclusa incidenta art. 151 pct. 5 sau 150 pct. 1 din Legea nr. 105/1992 intrucat primul articol de lege ar presupune ca ambii soti sa domicilieze in Romania iar cel de-al doilea se refera la acte de stare civila, fiind o norma generala, iar dispozitiile art. 22 din lege reprezinta o norma speciala derogatorie in materie de divort.
Chiar daca reclamantul-intimat ar locui sporadic sau perioade mai mari de timp in Romania, potrivit art. 607 Cod Procedura Civila competenta ar apartine instantei de la domiciliul reclamantului, ori acesta are domiciliul in Franta.
Cu privire la nulitatea actiunii reconventionale s-au invocat lipsa mandatului special al avocatului de a formula cerere reconventionala.
Intimatul-reclamant T.I. a depus o cerere de aderare la apelul formulat de parata-reclamanta-reconventionala, solicitand schimbarea in parte a sentintei atacate in sensul admiterii actiunii principale si desfacerii casatoriei partilor din culpa comuna.
Cu privire la aceasta cerere de aderare la apel s-a invocat tardivitatea de catre apelanta T.D., care a sustinut ca a fost depusa dupa prima zi de infatisare.
S-a invocat totodata inadmisibilitatea aderarii la apel.
Prin Decizia civila nr. 243/A/2007, Tribunalul Alba - Sectia Civila a admis apelul declarat de parata T.D. impotriva Sentintei civile nr. 378/2006 a Judecatoriei Sebes, a schimbat in parte sentinta atacata in ceea ce priveste solutionarea actiunii reconventionale si procedand la o noua judecata a respins actiunea reconventionala formulata de catre reclamanta-reconventionala.
Au fost mentinute in rest dispozitiile sentintei apelate si a fost respinsa cererea de aderare la apel formulata de catre reclamant.
A fost obligat reclamantul la plata sumei de 1.054,5 lei in favoarea apelantei cu titlu de cheltuieli de judecata .
Pentru a hotari in acest mod Tribunalul a retinut urmatoarele:
Sotii, parti in proces, au dubla cetatenie romana si franceza, au avut ultimul domiciliu in Franta, S-te C., 102 R. du S. Au locuit neintrerupt impreuna in Franta din data de 17.08.1999. Au depus copie dupa chitanta aferenta anilor 2004, 2005 privind taxa de locuit, care se plateste doar de catre cetatenii sau rezidentii francezi care domiciliaza efectiv in Franta, din care rezulta ca reclamantul a achitat-o.
Probele testimoniale administrate in prima instanta nu au facut dovada sustinerilor reclamantului, in sensul ca acesta ar avea domiciliul in Municipiul Sebes.
Instanta de apel a pus in vedere reclamantului sa depuna copie dupa buletinul de identitate, din care rezulta ca are domiciliul in Romania, insa reclamantul nu a depus decat copia cartii sale de identitate emisa in data de 17.01.2007 (dupa inaintarea actiunii de divort).
In mod firesc o persoana nu poate avea decat un singur domiciliu, astfel ca atata timp cat reclamantul isi declara domiciliul in Franta in toate documentele depuse in fata autoritatilor franceze, iar potrivit cartii sale de identitate franceze are domiciliul in Franta S-te C., R. du S., este evident ca nu poate avea un domiciliu si in Romania.
Chiar daca s-ar fi retinut si s-ar fi probat existenta domiciliului reclamantului in Romania, instantele romane nu sunt competente sa judece cererea de divort, fata de prevederile art. 20 alin. ultim si art. 22 alin. 1 din Legea nr. 105/1992 care arata ca in situatia in care sotii nu mai au un domiciliu comun, divortul este supus legii statului pe teritoriul caruia sotii au avut resedinta comuna sau care intretin in comun cele mai stranse legaturi.
In speta, apelanta si reclamantul au avut ultimul domiciliu comun in Franta, sunt ambii cetateni francezi, detin bunuri imobiliare in aceasta tara si locuiesc efectiv in Franta, iar apelanta si lucreaza acolo.
Este evident ca cele mai stranse legaturi le au cu Statul Francez. Reclamantul vine la domiciliul lor comun de cateva ori pe an si locuieste perioade mai indelungate de timp, isi achita impozitele pe venituri si pentru imobil, primeste pensie de boala, etc.
Ca atare, competenta sa judece cererea de divort este Tribunalul de Inalta Instanta Lyon (Franta) unde apelanta a si promovat actiune de divort, aflata in curs de solutionare (dosar nr. 2005136). Aceasta instanta s-a pronuntat deja asupra masurilor accesorii (respectiv beneficiul locuintei, pensie de intretinere), potrivit hotararii depuse la dosar.
In cauza nu este incident cazul de competenta exclusiva a instantei romane, prevazut de art. 151 pct. 5 din Legea nr. 105/1992, intrucat aceasta presupune ca ambii soti sa domicilieze in Romania.
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 150 pct. 1 din aceeasi lege, intrucat textul mentionat reprezinta o norma generala referitoare la actele de stare civila, iar dispozitiile art. 22 din lege reprezinta norma speciala derogatorie in materie de divort.
Partile nu au avut niciodata domiciliul comun in Sebes, intrucat veneau in Romania doar sporadic (anual sau de doua ori pe an), dupa cum a declarat si martora B.P.
Sub aspectul reglementarii internationale in materie, potrivit Regulamentului Consiliului Europei nr. 1347/29.05.2000, cunoscut sub numele de "Bruxelles II", privind recunoasterea si aplicarea hotararilor in materie matrimoniala si a problemelor de responsabilitate parentala si intre soti, in Capitolul II, Sectiunea 1, art. 2 pct. 1 se stipuleaza ca: in problemele legate de divort, separare legale si nulitatea casatoriei, jurisdictia va apartine instantelor Statului Membru:
- pe a carui teritoriu
- unde sotii locuiesc in mod obisnuit
- unde sotii au locuit in mod obisnuit (domiciliul comun), in masura in care unul dintre ei mai locuieste acolo.
Ca arate, potrivit acestor dispozitii comunitare, in materia divortului ce atrage aplicabilitatea normelor interne a doua sau mai multe state membre ale C.E., sunt incidente dispozitiile legii comunitare, in conformitate cu prevederile art. 11 si art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei care dau prioritate normelor internationale, fata de reglementarile interne.
Atat reclamantul cat si apelanta sunt cetateni francezi, din anul 2003, reclamantul primeste pensie de boala de la Statul Francez din anul 2003 si detin imobile in Franta. Reclamantul a depus la dosar copie dupa contractele si chitantele privind plata utilitatilor aferente apartamentului din S., str. L. B. Este evident ca acest apartament beneficia de toate utilitatile, intrucat veneau o data pe an si locuiau in acest imobil.
Pentru considerentele de mai sus, Tribunalul a constatat ca instantele romane, respectiv Judecatoria Alba-Iulia si Tribunalul Alba, nu sunt competente a judeca prezenta cauza, imprejurare fata de care ambele actiuni de divort, principala si reconventionala, au fost respinse, fara a se mai putea cerceta vreo alta exceptie sau aparare de fond, intrucat exceptia de necompetenta a instantelor romane este peremptorie si dirimanta in raport cu orice alta exceptie, precum si in raport cu fondul cauzei.
Impotriva Deciziei civile nr. 243/A/2007 a Tribunalului Alba a declarat recurs in termen reclamantul T.I., solicitand:
- in principal sa se modifice in intregime decizia civila atacata si sa se constate nulitatea apelului declarat de intimata;
- in subsidiar, sa se modifice in intregime decizia atacata in sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de intimata T.D.A.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arata sub un prim aspect ca instanta de apel trebuia sa constate nulitatea apelului intrucat semnaturile dispuse pe cererea de apel si motivarea acestuia nu apartin apelantei T.D.A.
Pe de alta parte se sustine ca decizia recurata este nelegala, fiind rezultatul interpretarii eronate a prevederilor art. 20 alin. ultim, art. 22 alin. 1, art. 151 pct. 5 din Legea nr. 105/1992 precum si a Regulamentului Consiliului Europei nr. 1347/29.05.2000, Sectiunea 1, art. 2 pct. 1. Se arata totodata ca instanta de apel a interpretat in mod gresit probele de la dosar intrucat partile sunt cetateni romani care aveau domicilii comune atat in Romania cat si in Franta.
Interpretarea corecta a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 105/1992 este ca in speta legea aplicabila divortului este legea romana iar nu cea franceza deoarece ambii soti si-au pastrat cetatenia romana, reclamanta reconventionala are doar rezidenta in Franta, recurentul in prezent domiciliaza in Romania si ambele parti au cele mai stranse legaturi cu Romania.
Cat priveste sustinerile apelantei privitoare la nulitatea cererii reconventionale aceste sunt nedovedite, odata ce nici o proba de la dosar nu confirma lipsa mandatului avocatului.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila.
Prin intampinarea formulata, intimata T.D.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand sub un prim aspect ca semnaturile de pe cererea de apel si motivarea acestuia ii apartin.
Sub aspectul competentei jurisdictionale se arata ca atat recurentul cat si intimata au un singur domiciliu, acesta fiind ultimul lor domiciliu comun din Franta. Chiar daca s-ar retine ca reclamantul ar avea domiciliul in Romania, potrivit art. 20 alin. ultim si art. 22 alin. 1 din Legea nr. 105/1992, divortul este supus legii statului pe teritoriul caruia sotii au avut resedinta comuna sau cu care intretin in comun cele mai multe legaturi. Ca atare, competent sa judece cererea de divort este Tribunalul de Inalta Instanta din Lyon unde intimata a promovat o atare cerere, aflata in curs de solutionare.
Se apreciaza ca dispozitiile art. 151 pct. 5 din Legea nr. 105/1992 nu sunt aplicabile intrucat ar trebui ca ambii soti sa aiba domiciliul in Romania si nici prevederile art. 150 pct. 1 din aceeasi lege intrucat textul mentionat reprezinta o norma generala referitoare la actele de stare civila, in timp ce dispozitiile art. 22 din lege reprezinta norma speciala derogatorie in materie de divort.
In plus, chiar daca reclamantul ar locui sporadic sau pentru mai mult timp in Romania, Judecatoria Sebes nu ar fi competenta intrucat potrivit art. 607 Cod Procedura Civila competenta ar apartine instantei de domiciliu al reclamantului, or acesta are domiciliul in Franta.
In final se invoca de catre intimata dispozitiile Capitolului II Sectiunea 1 art. 2 pct. 1 din Regulamentul Consiliului Europei nr. 1347/29.05.2000 care ar da instantei franceze competenta de solutionare a cererii de divort.
In acest sens se arata ca odata cu dobandirea de catre Romania a calitatii de membru al U.E. a devenit obligatorie si aplicabila legislatia comunitara .
Analizand legalitatea si temeinicia hotararii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum si din oficiu, conform art. 306 Cod Procedura Civila, Curtea constata ca recursul reclamantului este fondat pentru considerentele ce vor urma:
Prin cererea inregistrata in data de 01.11.2005 la Judecatoria Sebes, sub dosar nr. 2272/2005, astfel cum a fost precizata, reclamantul T.I., cetatean roman, cu domiciliul ales in Alba-Iulia a chemat in judecata pe parata T.D.A., cetatean roman cu domiciliul in Sebes, solicitand desfacerea casatoriei incheiate de parti in data de 25.08.1970, inregistrata sub nr. 137/25.08.1970 in Registrul Starii Civile al Primariei orasului Sebes.
Prin intampinarea formulata la 26.01.2005, parata a invederat Judecatoriei ca domiciliaza in Franta, ca ambii soti au si cetatenia franceza, si a solicitat declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea instantei competente din Franta.
La termenul de judecata din data de 22.06.2006, la dosarul cauzei s-a depus de catre avocata paratei o cerere reconventionala prin care se solicita desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a reclamantului-parat-reconventional si revenirea paratei la numele purtat anterior casatoriei.
Prin incheierea de sedinta din data de 22.06.2006, instanta de fond a respins exceptia de necompetenta ridicata de catre parata prin intampinare, stabilind ca este competenta sa solutioneze pricina.
Prin Sentinta civila nr. 378/2006 a Judecatoriei Sebes a fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamantul T.I., admisa cererea reconventionala a paratei T.D.A. si desfacuta casatoria partilor din culpa exclusiva a reclamantului-parat-reconventional. S-a dispus totodata ca reclamanta-reconventionala sa revina la numele purtat anterior incheierii casatoriei, acela de "M.".
S-a retinut in considerentele hotararii ca Judecatoria Sebes este competenta sa solutioneze cauza fata de dispozitiile Legii nr. 105/1992 si prevederile art. 607 Cod Procedura Civila, intrucat ultimul domiciliu comun al partilor a fost in Sebes, iar reclamantul locuieste in prezent la acel domiciliu . Pe de alta parte, s-a aratat ca este inadmisibila solicitarea paratei de declinare a competentei in favoarea unei instante din Franta, o atare procedura fiind aplicabila doar intre instantele romanesti.
Cat priveste fondul litigiului s-a retinut ca singurul culpabil pentru destramarea casatoriei este reclamantul-parat-reconventional.
In apelul formulat apelanta T.D.A. a aratat ca ultimul domiciliu comun al sotilor a fost in Franta, R. du S. S-te C., iar intimatul nu locuieste in Romania in imobilul proprietatea partilor din Municipiul Sebes, ce a fost retinut de catre instanta de fond ca fiind ultimul lor domiciliu comun, ci la concubina sa.
Avand in vedere actele dosarului, Curtea constata sub un prim aspect ca raportul juridic dedus judecatii prezinta elemente de extraneitate vizand domiciliul si cetatenia care fac aplicabile normele dreptului international privat.
Prima problema de solutionat in acest caz este cea a conflictului de jurisdictii, respectiv determinarea instantei competente a solutiona litigiul conform normelor aplicabile.
Raportat la data introducerii cererii, 01.11.2005, Curtea observa ca legea aplicabila este Legea nr. 105 din 22.09.1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Sub acest aspect se retine ca in cauza nu se aplica Regulamentul Consiliului Europei nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor in materie familiala si responsabilitatii parintesti, intrucat potrivit art. 64 si 72 din Regulament, acesta este aplicabil doar cererilor in materie familiala formulate dupa data de 01.01.2007 - data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.
Odata determinate normele care solutioneaza conflictul de jurisdictii respectiv prevederile Legii nr. 105/1992, urmeaza a se stabili daca instantele romane sunt competente a judeca prezentul litigiu.
In acest punct trebuie a se inlatura confuzia realizata de instanta de apel, intre competenta jurisdictionala, care presupune determinarea instantei romane sau straine competente si competenta legislativa, care presupune determinarea legii aplicabile raportului litigios. Determinarea jurisdictiei competente a unei anumite tari nu atrage dupa sine intotdeauna aplicarea dreptului acesteia, asa cum determinarea legii aplicabile nu atrage dupa sine si determinarea competentei jurisdictionale in dreptul international privat.
Astfel, in materia statutului personal care include starea, capacitatea si relatiile de familie, art. 11-12 din Legea nr. 105/1992 stabileste ca legea nationala a cetateanului roman este legea romana, chiar daca el are dubla cetatenie, iar art. 20 stabileste ca relatiile personale si patrimoniale dintre soti sunt supuse legii nationale comune (lex patriae) si numai in cazul in care au cetatenii deosebite, legii domiciliului lor comun (lex domicilii).
Pentru a afla competenta jurisdictionala in materie de divort sunt aplicabile normele din sectiunea "competenta jurisdictionala" (art. 148-157 din Legea nr. 105/1992), iar nu cele cuprinse in art. 20 si 22 din lege, intrucat acestea privesc aspecte de drept material, cu aplicare subsecventa stabilirii competentei.
Potrivit art. 150 pct. 1 din Legea nr. 105/1992, instantele romane sunt de asemenea competente sa judece: "procesele dintre persoane cu domiciliul in strainatate, referitoare la acte sau fapte de stare civila inregistrate in Romania, daca cel putin una dintre parti este cetatean roman". Cum casatoria este un act de stare civila, urmeaza ca prevederea legala citata este aplicabila si in cazul actiunilor de divort.
Textul mentionat aplicat in speta da in competenta instantelor romane solutionarea actiunii de divort inaintata de catre reclamant atat pentru situatia in care domiciliul sau ar fi fost in strainatate cat si pentru situatia in care el domiciliaza in tara, la data introducerii cererii.
Odata stabilita competenta jurisdictionala in favoarea instantelor romane, normele de competenta teritoriala sunt cele stabilite de dispozitiile art. 607 Cod Procedura Civila.
In considerarea tezei ultime a art. 607 Cod Procedura Civila, in mod corect Judecatoria Sebes si-a stabilit competenta, atata vreme cat nu s-a contestat imprejurarea ca reclamantul locuia efectiv in circumscriptia acestei instante la data introducerii actiunii.
Cat priveste exceptia litispendentei internationale invocata de catre parata, se observa ca in mod corect instanta de fond a respins solicitarea acesteia de declinare a competentei in favoarea instantei franceze investite cu cererea de divort.
Constatand asadar ca Tribunalul Alba in mod gresit a aplicat prevederile art. 157 din Legea nr. 105/1992, apreciind ca cererile deduse judecatii nu sunt de competenta instantelor romane, ceea ce ocazioneaza motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila, Curtea, in temeiul art. 312 alin. 1, 5 Cod Procedura Civila, a admis recursul reclamantului T.I., a casat decizia atacata si a trimis cauza spre rejudecare instantei de apel pentru a cerceta motivele de fond ale apelului precum si cererea de aderare la apel. Totodata vor fi avute in vedere si celelalte critici invocate de recurent privitor la nulitatea apelului.
CEDO: Michnea impotriva Romaniei. Dreptul la respectarea vietii private si de familie Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
CEDO: Marina impotriva Romaniei. Dreptul la respectarea vietii private si de familie Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
CEDO: Convertito si altii impotriva Romaniei. Respectarea vietii private si de familie Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
CEDO: Cinta impotriva Romaniei Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
CEDO: Ciupercescu impotriva Romaniei Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Opinie contrara: mentinerea sanctiunii pentru nedeclararea salariului confidential al membrilor de familie Pronuntaţă de: Judecatoria Sectorul 3 Bucuresti, Sentinta civila nr. 1221 din 13.02.2019
Neindicarea salariului confidential al membrilor de familie in declaratia de avere nu poate fi sanctionata cu amenda Pronuntaţă de: Judecatoria Pascani Sentinta civila nr. 1976 din 20 noiembrie 2020
Cuantificarea prejudiciilor materiale si morale in cazul accidentelor de munca Pronuntaţă de: Judecatoria Sectorul 3 Bucuresti - Sentinta Penala nr. 358 din 25.04.2019
Comunicarea deciziei de concediere prin posta electronica. Inserarea motivelor concedierii in notificarea de preaviz Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti - Sentinta civila nr. 5926 din data de 04.11.2020
Hotararea CEDO in cauza Michnea impotriva Romaniei. Respectarea vietii de familie Pronuntaţă de: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Alocatia de stat pentru copii in anul 2024. Conditii de acordare si valoare alocatie Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor de cresa in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
Absenta salariatului de la locul de munca in situatii de urgenta familiala Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut
Concediul de maternitate si concediul de crestere a copilului. Aspecte practice Sursa: MCP Cabinet avocati
Fenomenul muncii subdeclarate. Reglementare si probleme practice Sursa: avocat Irina Maria Diculescu | MCP Cabinet avocati
Dreptul cetatenilor UE inactivi din punct de vedere economic de a fi afiliati la sistemul public de asigurari de sanatate al statului membru gazda Sursa: Curtea de Justitie a Uniunii Europene
Dialogurile MCP (IV) � Daunele morale acordate salariatilor in litigiile de munca Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut