Obligatie sub conditie suspensiva. Neindeplinirea obligatiei. Efecte

Vanzarea bunurilor viitoare este permisa sub conditia ca aceste bunuri sa intre in viitor in patrimoniul vanzatorului si, din aceasta perspectiva, pana la indeplinirea conditiei suspensive, creditorul nu poate cere executarea obligatiei de la debitor, deoarece conditia suspensiva presupune ca obligatia nu exista, nu este perfectata (art.1017 C. civ.).

1. Reclamanta SC F.I.R. P.I.E. SA a solicitat prin actiunea introductiva de instanta formulata in contradictoriu cu paratele SC S.I. SRL si SC F. SRL sa se constate nulitatea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.63/2004 incheiat intre cele doua parate cu privire la transmiterea dreptului de proprietate a suprafetei de teren de 825 mp situata in Bucuresti si sa se dispuna obligarea paratei SC S.I. SRL la incheierea contractului de vanzare-cumparare pentru suprafata de 825 mp teren cu reclamanta.

Potrivit sustinerilor reclamantei, contractul nr.63, a carui nulitate a invocat-o, a fost incheiat urmare fraudarii drepturilor si intereselor sale in conditiile in care, prin antecontractul nr.513/2002, parata SC S.I. SRL si-a asumat obligatia de a-i vinde suprafeta de teren de 825 mp, dupa solutionarea litigiului al carui obiect il forma situatia juridica a terenului, litigiu care se purta intre parata SC S.I. SRL si o terta persoana juridica SC A. 95 I. SRL.

2. Prin sentinta comerciala nr.12923/26 noiembrie 2008, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta.

Tribunalul a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Prin antecontractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.513/2002 parata SC S.I. SRL s-a obligat sa vanda reclamantei suprafata de 3.416 mp teren din totalul de 4.241 mp situat in Bucuresti si sa nu il instraineze altei persoane .

Cu privire la promisiunea de vanzare-cumparare a suprafetei de 825 mp, reprezentand diferenta pana la limita celor 4.241 mp, partile au stabilit un regim juridic distinct, instrainarea urmand a se face dupa solutionarea litigiului ce se derula cu privire la aceasta suprafata de teren, ceea ce impune concluzia ca s-a avut in vedere situatia in care, la sfarsitul litigiului, terenul se afla in patrimoniul paratei, iar o eventuala interdictie de finalizare a acelui litigiu printr-o tranzactie nu a fost prevazuta.

In acest sens, tribunalul a retinut ca prin sentinta comerciala nr.73/3/2004 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, s-a luat act de tranzactia intervenita intre SC S.I. SRL si SC A95I SRL prin care partile au convenit stingerea litigiilor dintre ele cu privire la constructia situata pe terenul proprietatea SC S.I. SRL din Bucuresti, societatea S.I. obligandu-se prin tranzactie sa vanda catre SC F. SRL terenul in suprafata de 825 mp. S-a mai retinut ca, in aceste conditii, o eventuala coniventa a SC A. 95 I. SRL cu paratele din cauza apare exclusa si, pe cale de consecinta, cerinta coniventei frauduloase a paratelor nu este intrunita pentru a conduce la nulitatea contractului de vanzare-cumparare nr.63/2004.

3. Apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei fondului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a comerciala, prin decizia comerciala nr.207 din 15 aprilie 2009.

Instanta de control judiciar a constatat ca nulitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre SC S.I. SA si SC F. SRL pentru cauza ilicita nu se justifica in conditiile in care incheierea contractului este urmare a celor stabilite prin tranzactia consfintita printr-o hotarare de expedient pronuntata de o instanta judecatoreasca, iar in cauza nu s-a solicitat si nulitatea tranzactiei incheiate intre SC S.I. SA si SC A. 95 I. SRL.

Totodata, instanta de apel a apreciat ca stipulatia consimtita in favoarea lui SC F. SRL prin tranzactie nu ascunde o relatie de interpus a acesteia fata de SC S.I. SA, deoarece societatea beneficiara se afla in raporturi comerciale cu SC A. 95 I. SRL, actionariatul celor doua societati fiind in parte comun.

4. Impotriva deciziei nr.207/2009 reclamanta a declarat recurs intemeiat in drept pe art.304 pct.7, 8 si 9 C. proc. civ. in argumentarea carora a sustinut urmatoarele:(a��)

- instanta de apel a incalcat dispozitiile art.977-979 si ale art.982 si 984 din codul civil interpretand pro cauza obligatiile asumate de parti prin antecontractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.513/2002, respectiv art.6 din contract, inlocuind sintagma a��dupa solutionarea litigiuluia�� cu o concluzie artificiala, in sensul existentei unei obligatii eventuale determinata de castigarea proceselor;

- instanta de apel a incalcat efectele pe care le produce antecontractul intre partile semnatare, antecontract cu putere de lege si care obliga pe promitenta-vanzatoare ca prin actiunile sale sa sprijine executarea antecontractului, respectiv sa faca toate demersurile legale pentru castigarea procesului cu SC A. 95 I. SRL si nu sa renunte la dreptul asupra terenului prin tranzactie;

- instanta de apel a pronuntat o hotarare cu incalcarea grava a dispozitiilor art.969 C. civ., lipsind de eficienta juridica antecontractul de vanzare-cumparare nr.513/2002, desi vointa reala a partilor a fost de a se vinde catre societate si diferenta de teren de 825 mp;

- contractul de vanzare-cumparare incheiat cu SC F. SRL este lovit de nulitate absoluta in conditiile in care cumparatorul cunostea la data incheierii actului despre obligatia asumata de vanzatoare prin antecontractul nr.513/2002, intelegand sa cumpere pe riscul sau, prin nesocotirea dreptului reclamantei.

5. Inalta Curte a constatat urmatoarele: (a��)

5.1. Cu privire la motivul de nelegalitate prevazut de art.304 pct.8 C. proc. civ.

De principiu, instantele de fond, precum si cele de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei cai de atac, sunt suverane in interpretarea conventiilor deduse judecatii, cu conditia ca prin interpretarea data sa nu denatureze clauzele clare si precise, denaturare care semnifica o violare a vointei partilor exprimate in mod clar si neindoielnic.

In speta, clauza a carei interpretare este criticata pentru denaturare este inserata in art.6 din antecontractul nr.513/2002 si prevede obligatia vanzatoarei-promitente SC S.I. SA de a vinde reclamantei la pretul de 70 USD/mp si diferenta de 825 mp teren, dupa solutionarea litigiului avand ca obiect situatia juridica a terenului.

Potrivit sustinerilor recurentei, obligatia astfel asumata este o obligatie cu termen si nu o obligatie conditionala, asa cum a fost interpretata de instanta.

Sustinerile recurentei sunt vadit nefondate.

Din continutul clauzei, nu rezulta ca partile au convenit suspendarea executarii obligatiei, respectiv amanarea executarii ei pana la implinirea unui anumit termen, ca eveniment viitor si sigur ca se va produce. In alte cuvinte, obligatia asumata nu este o obligatie pura si simpla care este amanata pana la implinirea unui anumit termen cand devine exigibila.

Obligatia asumata este conditionata de producerea unui eveniment viitor si incert, respectiv de indeplinirea conditiei ce tine de clarificarea situatiei juridice a terenului, conditie pozitiva in sensul confirmarii dreptului de proprietate al promitentului asupra terenului.

Prin urmare, interpretarea data de instanta fondului si confirmata de instanta de apel asupra acestei clauze este in deplina concordanta cu vointa partilor, circumscrisa unui comportament de buna-credinta, deoarece nimeni nu se poate obliga sa vanda ceea ce nu detine in mod legal.

Curtea a subliniat, in acest punct al analizei, ca vanzarea bunurilor viitoare este permisa sub conditia ca aceste bunuri sa intre in viitor in patrimoniul vanzatorului, si din aceasta perspectiva, pana la indeplinirea conditiei suspensive, creditorul nu poate cere executarea obligatiei de la debitor, deoarece conditia suspensiva presupune ca obligatia nu exista, nu este perfectata (art.1017 C. civ.).

Or, in cauza litigiul cu privire la dreptul de proprietate al promitentului asupra celor 825 mp teren s-a finalizat prin tranzactia consfintita de sentinta comerciala nr.7313/28 mai 2005 potrivit careia SC S.I. SA s-a obligat sa vanda suprafata de teren catre SC F. SRL si, pe cale de consecinta, conditia nu se poate considera realizata asa cum s-au inteles partile, respectiv promitentul sa ramana proprietarul terenului.

Nu s-a retinut, sustinerea recurentei ca prin incheierea tranzactiei, debitorul obligatiei a impiedicat indeplinirea conditiei, deoarece tranzactia este un mod legal de stingere a unui litigiu prin concesiile reciproce pe care si le fac partile implicate, iar conformitatea tranzactiei cu legea si ordinea publica a fost verificata de instanta care a pronuntat hotararea de expedient.

In acest sens, rationamentul instantei de apel potrivit caruia nulitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat in executarea tranzactiei este subsecventa nulitatii insasi a tranzactiei, nulitate care nu s-a solicitat, este pe deplin corect.

5.2. In ceea ce priveste motivul de recurs vizand incalcarea dispozitiilor art.969 si 970 din codul civil, potrivit carora conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante si ele trebuie executate cu buna-credinta, argumentele recurentei sunt o reluare a aspectelor legate de interpretarea clauzei din art.6, ce au fost examinate in cadrul motivului de la pct.5.1.

Cum in cauza, conditia suspensiva de a carei indeplinire depinde nasterea obligatiei, nu s-a realizat (in sensul confirmarii dreptului de proprietate asupra terenului in patrimoniul promitentului vanzator), s-a considerat ca obligatia nu a existat, iar partile se gasesc in situatia in care nu ar fi incheiat raportul juridic obligational, si, in acest context juridic, nu se poate imputa promitentului-vanzator incalcarea conventiei.

Potrivit principiului autonomiei de vointa, partile semnatare ale antecontractului autentificat sub nr.513/2002 au conditionat obligatia de a vinde terenul in suprafata de 825 mp de indeplinirea unei conditii suspensive, conditie care nu s-a realizat, efectele acestei neindepliniri urmand a fi respectate atat de creditorul obligatiei care nu poate sa mai ceara executarea ei, cat si de debitor care trebuie sa restituie prestatiile in masura in care au avut loc.

Pentru ratiunile mai sus infatisate, Inalta Curte, in temeiul art.312 alin.(1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.