Condamnare bazata in mod determinant pe declaratiile martorilor neaudiati in prima instanta si in apel

Prin sentinta nr. 961 din 18 noiembrie 2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a II-a penala, s-au dispus urmatoarele:

In baza art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul M.C. la o pedeapsa de 6 ani inchisoare. S-a facut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen., ca pedeapsa accesorie.

In baza art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelasi inculpat la o pedeapsa de 10 ani inchisoare. S-a facut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen., ca pedeapsa accesorie.

In baza art. 215 alin. (1), (2), (3) si (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelasi inculpat la o pedeapsa de 10 ani inchisoare. S-a facut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen., ca pedeapsa accesorie.

In baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a si b) C. pen., pe o perioada de 3 ani, dupa executarea pedepsei, ca pedeapsa complementara.

In baza art. 33 si art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul M.C. urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani inchisoare.

S-a facut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen., ca pedeapsa accesorie.

In baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a si b) C. pen., pe o perioada de 3 ani, dupa executarea pedepsei, ca pedeapsa complementara.

In baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 11.500 USD, catre partea civila E.G. prin Biroul Atasatului Legal F.B.I si la 1.064.872,14 USD catre partea civila I.M., prin Biroul Atasatului Legal F.B.I.

S-a luat act ca partea vatamata A.S. nu s-a constituit parte civila in cauza.

Impotriva acestei solutii a declarat apel inculpatul M.C.

Curtea de Apel Bucuresti, Sectia I penala, a constatat ca apelul este nefondat, respingandu-l prin decizia nr. 56 din 29 februarie 2012.

Impotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul M.C.

Recursul a fost motivat in termenul prevazut de dispozitiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., invocandu-se, intre altele, cazurile de casare prevazute in art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. sub aspectul nelegalei sesizari a instantei de fond, rechizitoriul nerespectand dispozitiile art. 263 C. proc. pen. si nefiind confirmat de procurorul sef de directie, ci de procurorul adjunct; art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. sub aspectul nemotivarii deciziei pronuntata de catre instanta de apel; art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., sustinandu-se ca instanta nu s-a pronuntat asupra tuturor motivelor de apel invocate; art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., invocandu-se faptul ca judecata ar fi avut loc fara citarea legala a partilor vatamate.

Avand in vedere ca in cauza au fost invocate motive de casare care conduc la restituirea cauzei la parchet (art. 3859 alin. 1 pct. 2 raportat la art. 38516 alin. 2 C. proc. pen.) si la trimiterea cauzei spre rejudecare, Inalta Curte de Casatie si Justitie va face o analiza prioritara a acestora.

Astfel, prin prisma cazului de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., se invoca nelegala sesizare a instantei datorita neregularitatii actului de sesizare sub doua aspecte: pe de o parte, se sustine ca rechizitoriul nu prezinta pentru fiecare fapta in parte probele pe care se sustine invinuirea, acestea fiind indicate in final, aspect ce nu permite identificarea probatiunii pentru fiecare fapta si, pe de alta parte, se arata ca rechizitoriul nu ar fi fost verificat de catre procurorul sef de directie, ci de procurorul adjunct al acestuia, incalcandu-se dispozitiile art. 20 din Legea nr. 508/2004.

Se constata ca aceasta critica a fost ridicata si in apel, iar instanta, considerand ca este investita cu o exceptie privind neregulariatatea actului de sesizare, s-a pronuntat prin incheierea din 1 februarie 2012, respingand-o ca neintemeiata. Modalitatea in care s-a procedat este discutabila, intrucat ceea ce se invoca de catre aparare era un motiv de apel asupra caruia instanta trebuia sa se pronunte cu ocazia solutionarii caii de atac si nu anterior.

Trecand peste aceste aspecte procedurale, concluzia instantei, in sensul ca tribunalul a fost legal sesizat, este corecta. Astfel, in ceea ce priveste continutul rechizitoriului, se observa ca ceea ce se critica este doar maniera de redactare a actului de sesizare si nu faptul ca acesta nu ar cuprinde date sau fapte cu privire la inculpat si care ar face imposibila judecarea cauzei. Or, verificarea respectarii dispozitiilor art. 263 C. proc. pen. se face prin prisma continutului actului de sesizare si nu a modului in care procurorul a inteles sa prezinte faptele si sa faca referire la probatoriul administrat.

Referitor la imprejurarea ca procedura prevazuta de dispozitiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen. s-ar fi efectuat de procurorul sef adjunct al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca prima instanta a solicitat informatii suplimentare de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din acestea rezultand ca, la data de 25 iunie 2008, conform ordinului nr. 216 din 10 iunie 2008, procurorul sef adjunct indeplinea toate atributiile procurorului sef directie, acesta din urma nefiind in tara.

Ca atare, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca nu exista temeiuri care sa conduca la incidenta cazului de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. si sa atraga casarea hotararilor si restituirea cauzei la parchet, sesizarea instantei fiind facuta prin rechizitoriu intocmit cu respectarea conditiilor de forma si continut prevazute de dispozitiile art. 263 si art. 264 C. proc. pen.

In ceea ce priveste criticile formulate din perspectiva art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., legate de nelegala indeplinire a procedurii de citarea cu partile vatamate E.G. si I.M. la sediile din Statele Unite ale Americii in fata instantei de fond si prin care se tinde la pronuntarea unei solutii de casare cu trimitere spre rejudecarea in fata primei instantei, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine urmatoarele:

Nerespectarea dispozitiilor legale privind citarea nu este prevazuta printre cazurile de nulitate absoluta, astfel ca sanctiunea ce intervine este aceea a nulitatii relative, ce poate fi invocata numai in conditiile art. 197 alin. (1) si (4) C. proc. pen. Este, asadar, necesar ca partii sa i se fi adus o vatamare prin solutionarea cauzei in conditiile nelegalei sale citari, vatamare care nu poate fi inlaturata in alt mod, impunandu-se anularea actului si, nu in ultimul rand, aceasta trebuie invocata de catre parte intr-un anumit termen (la primul termen de judecata cu procedura completa).

Inculpatul invoca existenta unei vatamari in dreptul sau la aparare si la un proces echitabil, prin aceea ca a fost lipsit de posibilitatea de a-si face aparari cu privire la situatia de fapt, respectiv elucidarea modului in care s-a patruns in sistemele informatice, stabilirea modului in care erau supravegheate aceste sisteme, stabilirea valorii prejudiciului.

Este adevarat ca, in cazurile in care hotararea de condamnare se fundamenteaza in mod determinant pe declaratiile partii vatamate, nelegala indeplinire a procedurii de citare cu aceasta ar putea cauza o vatamare inculpatului, aducand atingere dreptului sau la aparare, prin imposibilitatea de a-i adresa intrebari si de a-i contesta astfel credibilitatea, nulitatea relativa convertindu-se intr-o nulitate absoluta, in conditiile art. 197 alin. (4) teza finala C. proc. pen. Nu aceasta este, insa, situatia in cauza, partile vatamate fiind persoane juridice, aspectele invocate de catre inculpat fiind lamurite prin efectuarea unei expertize tehnice, nefiind necesara audierea nemijlocita a reprezentantilor societatilor in fata instantei.

Considerand, asadar, ca prin necitarea de catre instanta de fond a partilor civile la sediul acestora din Statele Unite ale Americii nu s-a produs nicio vatamare inculpatului, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu poate retine incidenta cazului de casare invocat.

Referitor la cazul de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., criticile vizeaza nemotivarea deciziei, aratandu-se ca hotararea instantei de apel preia in considerente rechizitoriul, prin copierea acestuia integrala, fara a exista nicio apreciere a instantei cu privire la probele administrate in cursul urmaririi penale sau a cercetarii judecatoresti, iar in final s-a concluzionat ca inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis in judecata . Lipsa totala a motivarii a fost invocata si in privinta laturii civile a cauzei, unde s-a aratat succint ca instanta fondului a facut o apreciere corecta cu privire la cuantumul prejudiciului creat celor doua parti vatamate.

Din examinarea deciziei recurate, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca aceasta preia in mare parte considerentele instantei de fond, care, la randul ei, a preluat aproape in integralitate continutul rechizitoriului. Astfel se si explica faptul ca in ambele hotarari se fac referiri la ``invinuiti``, si nu la calitatea pe care respectivele persoane o au in faza cercetarii judecatoresti, de inculpat respectiv martori . Sub aspectul laturii civile, hotararea este total nemotivata, nerezultand care sunt argumentele instantei de apel care au determinat concluzia ca ``instanta de fond a facut o corecta apreciere cu privire la cuantumul prejudiciului cauzat celor doua parti vatamate de catre inculpat.``

Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Conventie, inglobeaza, intre altele, dreptul partilor in cauza de a prezenta observatiile pe care le considera elocvente pentru cauza lor, precum si obligatia instantei de a examina efectiv mijloacele, argumentele si ofertele de proba ale partilor.

Astfel cum s-a statuat in mod constant in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv in cauzele pronuntate impotriva Romaniei (Albina, Boldea), notiunea de proces echitabil cere ca o instanta interna care nu si-a motivat decat pe scurt hotararea, indiferent daca a facut-o alipind motivele oferite de o instanta inferioara sau altfel, sa fi examinat cu adevarat problemele esentiale ce i-au fost supuse atentiei si nu sa se fi multumit sa confirme pur si simplu concluziile unei instante inferioare.

Ca atare, in principiu, doar faptul ca in apel a fost preluat continutul hotararii primei instante nu este contrar exigentelor art. 6 paragraf 1 din Conventie, conditia fiind ca instanta sa fi examinat efectiv apararile formulate de catre inculpat in calea de atac, aceasta nepresupunand insa un raspuns detaliat la fiecare argument adus.

Din aceasta perspectiva, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca instanta de control judiciar s-a limitat a raspunde numai aspectelor de procedura invocate de catre inculpat, fara a analiza apararile pe care acesta si le-a formulat cu privire la fondul acuzatiilor, astfel cum acestea au fost pe larg dezvoltate in cadrul motivelor de apel, dar si in cadrul concluziilor scrise. Apelantul inculpat a invocat faptul ca hotararea de condamnare se baza pe probe administrate in alt sistem judiciar, unele dintre acestea nefiind recunoscute din punct de vedere procedural, ca in mod gresit au fost inlaturate concluziile expertizei tehnice care a constatat ca nu exista indicii sau probe de natura tehnica care sa certifice ca s-a realizat legatura intre sistemele de calcul apartinand inculpatului si sistemele informatice ale partilor vatamate si ca nu exista probe sau indicii de natura tehnica care sa certifice ca echipamentele de calcul apartinand inculpatului au fost singurele echipamente care au fost conectate la reteaua Internet prin intermediul unei adrese IP. De asemenea, s-au formulat critici punctuale referitor la fiecare infractiune ce a fost retinuta in sarcina sa si care dovedeau, in opinia apararii, netemeinicia hotararii de condamnare.

Pe langa lipsa unui raspuns la toate aceste critici, care constituiau motive de apel, si nemotivarea hotararii, care atrag incidenta cazurilor de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 9 si 10 C. proc. pen., cu consecinta casarii deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata si imprejurarea ca ambele instante si-au fundamentat decizia pe probe pe care nu le-au administrat in mod nemijlocit.

Sub acest aspect se retine ca, in cursul urmaririi penale, prin ordonantele din 26 aprilie 2004 si 27 august 2004, procurorul a procedat la recunoasterea ca mijloace de proba a unor probe efectuate de autoritatile americane in instrumentarea cauzei privind plangerea formulata de catre I.M. Astfel, au fost recunoscute, printre altele, si declaratiile numitului O.T., W.C., M.G., B.B. etc.

Totodata, se constata ca hotararea de condamnare, mentinuta in apel, s-a bazat in mod determinant pe probele recunoscute de catre procuror, respectiv pe declaratiile persoanelor anterior mentionate (date in cauzele in care erau cercetati pentru comiterea acelorasi infractiuni ca si inculpatul M.C.), instantele retinand ca acestea au fost contactate de catre inculpat, care le-a comunicat ca a patruns fara drept in computerul unei mari companii din California, ca i-au furnizat inculpatului nume si adrese de persoane din Statele Unite ale Americii si ca, ulterior, produsele comandate pe numele acestor persoane au fost retrimise in Romania, inculpatului M.C., contra unor sume de bani sau parti din respectivele bunuri . Pe tot parcursul procesului penal, prin apararile formulate, inculpatului a contestat aceste sustineri.

Nici in cadrul cercetarii judecatoresti desfasurata in fata instantei de fond si nici in apel nu au fost folosite instrumentele procedurale care permiteau ascultarea acestor persoane in calitate de martori (prin efectuarea de comisii rogatorii sau videoconferinte), imprejurarea ca depozitiile acestora au fost recunoscute de catre procuror in procedura reglementata de dispozitiile art. 519, art. 520 C. proc. pen. (in prezent abrogate) nescutind instantele de obligatia administrarii acestor probe.

Inalta Curte de Casatie si Justitie retine, din jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv in cauzele pronuntate impotriva Romaniei (Reiner si altii c. Romaniei, VB c. Romaniei), ca in anumite situatii se poate dovedi necesar pentru autoritati sa recurga la declaratiile date inca din faza cercetarii preliminare. Daca inculpatul a avut o ocazie adecvata si suficienta sa conteste asemenea declaratii, in momentul in care au fost facute sau mai tarziu, folosirea lor in sine nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 1 si 3 lit. d) din Conventie . Cu toate acestea, dreptul la aparare este limitat intr-un mod incompatibil cu garantiile art. 6 atunci cand o condamnarea se bazeaza exclusiv sau intr-o masura hotaratoare pe declaratiile facute de o persoana pe care acuzatul nu a putut sa o interogheze sau a carei audiere nu a putut fi obtinuta nici in faza urmaririi penale si nici ulterior.

Instanta de apel, in baza efectului devolutiv integral al caii de atac, trebuia sa observe aceste lipsuri ale cercetarii judecatoresti si sa le suplineasca, prin ascultarea martorilor pe declaratiile carora care s-a fundamentat hotararea de condamnare, prin videoconferinta, fie, in cazul in care acesta nu era posibila (datorita diferentelor de fus orar sau din orice alte cauze), prin dispunerea unei comisii rogatorii.

Ca atare, si sub acest aspect hotararea instantei de apel este criticabila, astfel ca, la rejudecarea apelului inculpatului M.C., urmeaza a fi luate masuri pozitive care sa conduca la respectarea exigentelor art. 6 paragraf 1 si 3 lit. d) din Conventie .

In raport cu toate aceste considerente, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul declarat de inculpatul M.C. impotriva deciziei nr. 56 din 29 februarie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I penala, a casat decizia penala atacata si a trimis cauza la Curtea de Apel Bucuresti in vederea rejudecarii apelului declarat de inculpatul M.C. impotriva sentintei nr. 961 din 18 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a II-a penala.

Nota: Potrivit Legii nr. 2/2013, dispozitiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 2, 9, 10 si 21 C. proc. pen. se abroga.