Elementele constitutive ale infractiunii de neglijenta in serviciu savarsita de un executor judecatoresc

prin care s-a cauzat o vatamare importanta a intereselor legale ale unui asociat al societatii, care, nefiind notificat in mod corespunzator, nu a avut posibilitatea de a participa la luarea deciziei privind majorarea capitalului social al societatii, devenind asociat minoritar prin diminuarea partilor sociale, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de neglijenta in serviciu prevazuta in art. 249 alin. (1) C. pen.

Prin sentinta nr. 252/F din 20 iunie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penala, a fost respinsa cererea de schimbare a incadrarii juridice, retinuta in sarcina inculpatului T.G., din infractiunea prevazuta in art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., in infractiunea prevazuta in art. 246 C. pen. coroborat cu art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., formulata de partea civila G.C.

In baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.G. sub aspectul infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevazuta in art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si fals intelectual, prevazuta in art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

In baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsa actiunea civila a partii civile G.C.

Analizand probator administrat in cauza, instanta de fond a retinut urmatoarele:

In sarcina inculpatului T.G. s-a retinut ca acesta, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, la datele de 30 noiembrie 2005 si, respectiv, 15 decembrie 2005, cu intentie, nu si-a indeplinit atributiile de serviciu ca executor judecatoresc, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti si Ordinul nr. 210 din 5 februarie 2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere in aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, prin aceasta cauzand o vatamare a intereselor legale ale numitului G.C., fapta ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevazuta si pedepsita de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

In ceea ce priveste fapta retinuta in sarcina inculpatului T.G., instanta constata ca din materialul probator administrat rezulta ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu prevazuta in art. 246 C. pen.

Potrivit art. 246 C. pen., reprezinta infractiune si este pedepsita de lege fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane .

Instanta nu supune niciunei indoieli calitatea de functionar public pe care executorul judecatoresc o are, potrivit art. 147 alin. (1) C. pen., raportandu-se la atributiile sale de serviciu reglementate in art. 1 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, potrivit caruia ``executorii judecatoresti sunt investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public constand in executarea silita a dispozitiilor civile din titlurile executorii, precum si alte atributii date prin lege in competenta lor.``

Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor se realizeaza, sub aspectul elementului material, fie printr-o inactiune - neindeplinirea unui act, fie prin o actiune - indeplinirea defectuoasa a unui act, aceasta din urma modalitate fiind cea retinuta in sarcina inculpatului.

Potrivit rechizitoriului, indeplinirea defectuoasa a actului ar fi constat in comunicarea notificarilor din 30 noiembrie 2005 si din 15 decembrie 2005 catre partea vatamata G.C., atributie pe care, desi este data expres in competenta executorului judecatoresc, potrivit dispozitiilor art. 1 alin. (2) si art. 7 lit. b) din Legea nr. 188/2000, acesta a ``delegat-o`` martorei N.S., ce reprezenta chiar partea care solicitase efectuarea acestor notificari.

La dosarul cauzei au fost depuse, atat procesele-verbale de comunicare a notificarilor din 30 noiembrie 2005 si din 15 decembrie 2005, cat si delegatiile date de executorul judecatoresti martorei N.S., precum si procesele-verbale de descarcare de mandate incheiate cu aceasta.

Declaratiile inculpatului T.G. si apararile acestuia se bazeaza pe faptul ca, potrivit legii, comunicarea celor doua notificari a fost indeplinita legal, cu respectarea prevederilor art. 54 din Legea nr. 188/2000 si art. 82 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000.

Intr-adevar, potrivit art. 82 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000, ``pentru efectuarea lucrarilor, executorul judecatoresc poate incheia contracte de munca cu unul sau mai multi secretari si, dupa caz, cu alt personal auxiliar, avand si posibilitatea de a incheia contracte civile si cu colaboratori externi.``

Legea nu distinge si nu limiteaza natura contractelor civile sau calitatea colaboratorilor externi cu care executorul judecatoresc poate incheia aceste contracte, asa incat nu exclude legalitatea incheierii unui contract de mandat .

Raportandu-ne la atributiile executorului judecatoresc, asa cum sunt specificate in art. 7 din Legea nr. 188/2000, cu referire la sfera de aplicabilitate a art. 36 din acelasi act normativ, potrivit caruia executorii judecatoresti isi exercita personal atributiile, obligativitatea indeplinirii atributiilor, personal de catre executor, se rezuma exclusiv la actele de executare silita propriu-zisa, nu si la actele auxiliare, aspecte de altfel comunicate si prin adresa din data de 15 iulie 2011 de catre Ministerul Justitiei, Corpul de Control al Ministrului.

Pentru inceput trebuie sa mentionam ca notificarile din 30 noiembrie 2005 si din 15 decembrie 2005 nu sunt acte de executare propriu-zisa, ci, fiind acte de comunicare a unor convocari a partii vatamate G.C. la adunarile asociatilor societatii M., sunt acte nonexecutionale (auxiliare).

Este evidenta intentia si ratiunea legiuitorului, prin prevederile art. 82 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, de a acorda posibilitatea delegarii (prin incheierea contractelor de munca cu secretari sau personal auxiliar sau contracte civile, cu colaboratori externi) a acestor indatoriri ale executorului si altor persoane, angajate de catre acesta prin contracte civile.

Mai mult, instanta constata ca, prin rechizitoriul parchetului, se porneste de la premisa, fara a fi fost dovedita, ca aceste comunicari ale convocarilor, din 30 noiembrie 2005 si din 15 decembrie 2005, nu s-au realizat, ca acestea nu au fost afisate, astfel incat partea vatamata G.C. nu a luat la cunostinta despre intrunirea adunarii generale extraordinare a asociatilor societatii M., din datele de 14 decembrie 2005 si 4 ianuarie 2006. Aceasta premisa s-a bazat doar pe sustinerile partii vatamate, care, de altfel, a dovedit a avea un interes in anularea actelor de comunicare, in situatia in care actiunile civile demarate de aceasta in anularea hotararilor adunarilor generale din acele date au fost respinse.

O alta observatie o reprezinta solutia de neincepere a urmaririi penale fata de N.S. si de numitul C.C., care au fost ulterior propusi pentru a fi audiati in calitate de martori, cu motivarea ca martora N.S. a avut reprezentarea ca respectivele inscrisuri au fost intocmite corect de catre invinuitul executor judecatoresc T.G. si, prin urmare, folosirea lor a fost facuta cu aceeasi convingere ca inscrisurile sunt legat intocmite, iar in ceea ce il priveste pe martorul C.C., din actele de cercetare efectuate in cauza nu au rezultat indicii temeinice in sensul ca acesta ar fi desfasurat vreo activitate de instigare sau de ajutorare a invinuitului executor judecatoresc.

Astfel, este cel putin hazardata concluzia cuprinsa in rechizitoriu ca inculpatul T.G., executor judecatoresc, primind din partea societatii M., prin martora N.S., solicitarea de a comunica anumite acte catre partea vatamata G.C., fara a avea vreun interes si fara concursul persoanelor care reprezentau societatea, din proprie initiativa a luat hotararea sa indeplineasca defectuos aceste acte, in mod intentionat si in scopul vatamarii intereselor partii vatamate.

Exista, astfel, o contradictie izvorata din chiar logica desfasurarii actiunilor fiecarei parti, intre actiunile martorei N.S., care, in opinia parchetului, a actionat fara vinovatie, dar care ar fi avut interesul de a nu se realiza acea comunicare si cele ale inculpatului T.G., care, la solicitarea acesteia, cu intentie directa si-ar fi indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu .

Nu este indeplinita, asadar, nici conditia existentei laturii subiective sub forma intentiei, directe sau indirecte, de a cauza o vatamare a intereselor legale ale partii vatamate G.C., intrucat, din probele administrate, se desprinde concluzia ca inculpatul T.G. nu a cunoscut si nu a prevazut o eventuala intentie a asociatilor societatii M. de a nu aduce la cunostinta partii vatamate despre intrunirea adunarii generale extraordinare a asociatilor societatii M., din datele de 14 decembrie 2005 si 4 ianuarie 2006.

De altfel, din declaratiile martorei N.S. rezulta, in concordanta cu declaratiile inculpatului T.G., ca aceasta a primit delegatie de a se realiza comunicarea de la inculpat, intrucat solicitarea adresata biroului executorului judecatoresc a fost formulata, avand un timp scurt la dispozitie, iar datorita aglomerarii biroului, persoana angajata cu indeplinirea acestor acte era ocupata.

Martora declara ca s-a deplasat la locuinta partii vatamate si ca, intrucat nu a raspuns nimeni la poarta, a afisat comunicarea pe poarta, prin lipire cu un scotch, realizand, cu acea ocazie, si fotografii.

In plus, din declaratiile martorilor C.V., C.C., S.C. si N.S. rezulta ca partea vatamata G.C. a cunoscut despre intentiile celorlalti asociati de a majora capitalul social al societatii M., pentru a se putea realiza investitii si i-au fost aduse la cunostinta telefonic si datele la care fusesera convocate adunarile generale ale asociatilor.

Infractiunea de abuz in serviciu include in elementele sale constitutive si legatura de cauzalitate intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si vatamarea adusa intereselor legale ale unei persoane .

In cauza, nu este indeplinita conditia existentei acestei legaturi de cauzalitate, intrucat lantul cauzal intre presupusa indeplinirea defectuoasa si rezultatul vatamator nu a reprezentat un proces obiectiv de conditionare, ci a fost intrerupt de actiunile martorei N.S., asupra carora inculpatul nu a putut avea niciun control si a caror responsabilitatea o are doar martora, in virtutea contractului de mandat incheiat.

Concluzionand, in privinta infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, in forma continuata, prevazuta in art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., retinuta in sarcina inculpatului T.G., instanta constata ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale acesteia, respectiv nu au fost relevate existenta elementului material al laturii obiective, intrucat contractul de mandat a fost incheiat cu respectarea prevederilor legale, nereprezentand o indeplinire defectuoasa a atributiilor de serviciu, a laturii subiective, intrucat inculpatul a actionat fara vinovatie si nici a legaturii de cauzalitate, prin ruperea acestei legaturi prin interventia actiunilor unei alte persoane .

De asemenea, in sarcina inculpatului s-a retinut prin rechizitoriu si infractiunea de fals intelectual, prevazuta si pedepsita de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru aceea ca inculpatul, executor judecatoresc, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, la datele de 30 noiembrie 2005 si, respectiv, 15 decembrie 2005, cu intentie, a atestat in mod necorespunzator realitatii, prin completarea rubricilor proceselor-verbale de comunicare a notificarilor din 30 noiembrie 2005 si din 15 decembrie 2005, in sensul ca el este persoana care s-a deplasat la domiciliul partii vatamate G.C. si a efectuat procedura de comunicare prin afisare, in fapt aceasta fiind efectuata de martora N.S.

Falsul intelectual presupune, sub aspectul elementului material, o activitate de falsificare a unui inscris oficial in continutul sau, adica de alterare a adevarului cu privire la faptele sau imprejurarile despre care inscrisul este destinat sa faca proba .

In cauza, procedura de comunicare a convocarilor din 30 noiembrie 2005 si din 15 decembrie 2005 a fost realizata, prin intermediul Biroului Executorului Judecatoresc T.G., prin delegarea, in cadrul contractului de mandat al martorei N.S., aspecte deja analizate mai sus, prin care instanta a concluzionat ca aceasta s-a desfasurat potrivit normelor legale.

Dupa realizarea procedurii prin afisare, numita N.S. a prezentat procesul-verbal de aducere la indeplinire a comunicarii, inculpatului, executor judecatoresc, completat la rubricile privind modalitatea de aducere la indeplinire, mai putin la rubrica agent procedural, care a fost completata de catre inculpat.

Instanta constata ca, in privinta contractului de mandat cu reprezentare, asa cum este cel incheiat intre Biroul Executorului Judecatoresc si martora, mandatarul incheie actul juridic in numele si pe seama mandantului; nu se creeaza raporturi juridice intre mandatar si terti (F. Deak, S. Carpenaru, Contracte civile si comerciale, Ed. Lumina Lex, 1993, p. 151).

Asadar, in speta, actul juridic de comunicare, desi realizat de tert, calitatea de agent procedural ramane tot a executorului judecatoresc, respectiv inculpatul T.G., mandatarul nesubstituindu-se mandantului in privinta calitatii acestuia din urma, ci fiind obligat a duce la indeplinire mandatul in limitele imputernicirii.

Instanta constata, asadar, ca mentiunea de pe procesul-verbal de aducere la indeplinire a procedurii de comunicare la rubrica ``agent procedural`` nu este una falsa. Desigur ca, pentru acuratete, ar fi fost indicat ca sa se fi facut mentiunea ca aceasta s-a realizat prin mandatar, insa aceasta nu poate reprezenta o mentiune in fals a unei imprejurari nereale.

Instanta constata, deci, ca nu sunt intrunite nici elementele constitutive ale infractiunii de fals intelectual, in forma continuata, prevazuta in art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., lipsind elementul material al laturii obiective, in sensul ca mentiunile de pe procesul-verbal de indeplinire a procedurii de comunicare realizate de catre inculpatul T.G. nu reprezinta o consemnare in fals in cuprinsul acestor inscrisuri .

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs procurorul si partea civila G.C.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

La termenul din 25 aprilie 2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie a procedat la audierea directa si nemijlocita a inculpatului T.G., a partii civile G.C. si a martorilor N.S. si S.C.

Cu ocazia deliberarii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca este necesara punerea in discutie a eventualei schimbari a incadrarii juridice a uneia dintre faptele deduse judecatii, din infractiunea de abuz in serviciu in infractiunea de neglijenta in serviciu, sens in care pentru a da posibilitatea partilor sa-si exprime un punct de vedere si sa-si formuleze apararea in raport cu noua incadrare juridica, prin incheierea din 28 mai 2013, s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

Examinand hotararea atacata prin prisma criticilor formulate, dar si din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca recursurile sunt fondate.

Din materialul probator administrat in cauza, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine, ca situatie de fapt, ca la data de 30 noiembrie 2005, la sediul Biroul Executorului Judecatoresc al inculpatului T.G. s-a prezentat martora N.S., in calitate de avocat al societatii M., cu patru cereri, prin care solicita comunicarea notificarilor catre cei patru asociati ai societatii referitoare la convocarea adunarii generale extraordinare a asociatilor pentru data de 14 decembrie 2005, pe ordinea de zi fiind inclusa si problema majorarii capitalului social.

In privinta notificari, doar cea adresata partii civile G.C. s-a solicitat a fi transmisa prin intermediul agentului procedural (printr-o mentiune olografa, apartinand martorei).

In loc sa execute el insusi (sau prin intermediul personalului auxiliar angajat al biroului) aceasta insarcinare, inculpatul T.G. s-a inteles cu martora N.S. si i-a inmanat acesteia notificarea, urmand ca ea sa se deplaseze la domiciliul partii civile si sa efectueze procedura de notificare (fie prin inmanarea ei persoanelor prevazute de lege, fie prin afisarea ei pe usa locuintei sau pe cea principala a cladirii).

Pentru a da o aparenta de legalitate acestui demers, inculpatul a incheiat un inscris intitulat ``imputernicire``, in care se preciza expres ca martora va indeplini comunicarea notificarii, ca aceasta va intocmi apoi un referat in baza caruia inculpatul, in calitate de executor judecatoresc, va intocmi procesul-verbal de comunicare ce va servi ca dovada de indeplinire a procedurii.

Ulterior, martora a revenit la sediul biroului, comunicand-i inculpatului ca a afisat notificarea, intrucat la domiciliul partii civile nu a fost gasita nicio persoana, intocmind in acest sens ``referatul`` mentionat in imputernicire.

In baza referatului, inculpatul a completat in nume personal rubricile procesului-verbal de comunicare a notificarii, pe care l-a semnat, stampilat si inmanat martorei.

Intrucat partea civila a fost singurul asociat care nu s-a prezentat la adunarea generala extraordinara din data de 14 decembrie 2005, iar potrivit actului constitutiv deciziile la prima convocare se luau cu unanimitatea voturilor asociatilor, s-a hotarat convocarea unei a doua asemenea adunari pentru data de 4 ianuarie 2006, data la care hotararile se puteau lua cu majoritatea simpla a asociatilor.

In acest context, la data de 15 decembrie 2005, martora N.S. s-a prezentat din nou la sediul Biroului Executorului Judecatoresc al inculpatului T.G. cu alte patru cereri de notificare, procedandu-se in aceeasi modalitate ca si cea descrisa anterior, pentru convocarea noii adunari generale extraordinare pentru data de 4 ianuarie 2006.

Intrucat partea civila nu s-a prezentat nici la noua data fixata, ceilalti asociati au decis in lipsa sa asupra majorarii capitalului social, modificandu-se corespunzator partile sociale ale fiecaruia, astfel incat partea civila a devenit asociat minoritar, cu 0,34% din capitalul social (de la 25%).

De indata ce a aflat despre aceasta decizie, partea civila a inceput demersuri legale pentru anularea acesteia, insa actiunile sale in justitie au ramas fara rezultat, intrucat instantele civile au pornit de la prezumtia ca notificarile adresate partii civile au fost comunicate prin intermediul inculpatului, in calitate de executor judecatoresc, fapt probat de mentiunile inculpatului si semnatura inculpatului de pe procesele-verbale de comunicare a notificarilor.

Contrar concluziilor la care a ajuns instanta de fond, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca faptele inculpatului T.G. intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de neglijenta in serviciu (iar nu abuz in serviciu, asa cum s-a retinut in actul de sesizare) si fals intelectual.

Inalta Curte de Casatie si Justitie constata, astfel, ca inculpatul si-a incalcat din culpa atributiile de serviciu care ii reveneau in calitate de executor judecatoresc in legatura cu comunicarea celor doua notificari adresate partii civile, prin neindeplinirea acestora in conditiile legii, cauzand o vatamare importanta intereselor sale legale ale partii civile, care a pierdut posibilitatea de a participa la luarea deciziei privitoare la majorarea capitalului social al societatii pe care o fondase, devenind asociat minoritar prin diminuarea partilor sociale de la 25% la 0,34%, cu consecinte patrimoniale negative, respectiv reducerea corespunzatoare a cotei-parti din beneficiile societatii.

Apararea inculpatului T.G. a vizat, in esenta, modul in care acesta a interpretat dispozitiile legale in vigoare, sustinand ca avea posibilitatea de a-si delega atributiile de serviciu privitoare la comunicarea notificarilor, sens in care putea apela si la alte persoane decat personalul angajat al biroului, cu care putea incheia contracte civile.

Aceasta ar fi fost si situatia in speta, in conditiile in care datorita imposibilitatii de a folosi serviciile propriilor angajati, a apelat chiar la partea care dorea efectuarea notificarii, delegand-o pe martora N.S. sa realizeze in fapt procedura notificarii, dupa care, in baza referatului intocmit de aceasta, a incheiat si semnat el insusi procesul-verbal prevazut de lege.

Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca, in realitate, procedand astfel, inculpatul a incalcat dispozitiile legale care reglementeaza activitatea executorilor judecatoresti, respectiv Legea nr. 188/2000 si Regulamentul de punere in aplicare a acesteia.

Potrivit art. 7 lit. b) din Legea nr. 188/0000, executorul judecatoresc are ca atributie si notificarea actelor judiciare si extrajudiciare.

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 188/0000, executorul judecatoresc poate angaja executori stagiari, alt personal de specialitate, precum si personal auxiliar corespunzator, necesar pentru desfasurarea activitatii biroului.

Din coroborarea dispozitiilor legale si a celor regulamentare (art. 36 din Lege si art. 82 din Regulament), rezulta ca executorul judecatoresc isi exercita personal atributiile, iar pentru efectuarea lucrarilor, acesta poate incheia contracte de munca (cu secretari sau alt personal auxiliar) si contracte civile (cu colaboratori externi).

Raportand continutul acestor prevederi legale si regulamentare la situatia concreta din speta, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca inculpatul avea obligatia de a efectua personal comunicarea notificarii adresate partii civile ori, in situatia in care acest lucru nu era posibil, sa apeleze la personalul auxiliar angajat al biroului.

In apararea sa, inculpatul a sustinut ca la data de 30 noiembrie 2005, cand i s-a solicitat efectuarea primei notificari, nu a putut sa indeplineasca nici personal si nici prin intermediul unui angajat procedura de notificare a partii civile, invocand volumul mare de activitate al biroului, fara ca aceasta imprejurare sa fie in vreun fel dovedita.

Pe de alta parte, faptul ca si cu ocazia celei de-a doua notificari inculpatul a procedat similar, demonstreaza ca in realitate acesta a fost mai degraba un mod al sau de operare, iar nu un caz izolat.

In al doilea rand, activitatea desfasurata in concret de martora N.S. nu poate avea acoperire legala in dispozitiile regulamentare invocate de inculpat. Inalta Curte de Casatie si Justitie constata, astfel, ca sintagma ``contracte civile cu colaboratori externi`` are o alta semnificatie decat cea atribuita de inculpat, fiind vorba despre persoane care desfasoara o activitate, sporadic sau cu o oarecare continuitate, in legatura cu atributiile de serviciu ale executorului, fara a se confunda chiar cu acestea. In acest sens, se poate apela la serviciile unor terti (experti, traducatori, avocati), iar fiecare din acestia isi va indeplini obligatiile asumate contractual fata de biroul executorului judecatoresc, potrivit specificului activitatii profesionale a fiecaruia.

Or, in speta, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca, fara a incheia vreun contract explicit (in forma scrisa), inculpatul a apelat la un avocat, insa nu pentru vreo insarcinare specifica profesiei acestuia, ci pentru a indeplini chiar o atributie de serviciu care ii revenea potrivit legii executorului.

Mai mult, inculpatul nu doar ca ``i-a delegat`` atributia unui avocat (incasand un onorariu pentru ceva ce nu a prestat), ci a acceptat ca procedura de comunicare a notificarii sa fie efectuata de acesta, in conditiile in care era chiar reprezentantul partii care ii solicitase notificarea .

Ratiunea pentru care indeobste se apeleaza la serviciile unui executor judecatoresc in cazul comunicarii notificarilor consta tocmai in efectele pe care legea le recunoaste in favoarea unei asemenea proceduri, mai precis procesului-verbal de comunicare, care face dovada pana la inscrierea in fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a incheiat.

Fara a fi un act inatacabil, acest proces-verbal are fara indoiala o mai mare greutate, ca si dovada de comunicare a unei notificari, decat alte modalitati ce pot fi utilizate in acest scop (fax, posta, internet), procedura de notificare prin intermediul unui executor judecatoresc fiind, de regula, utilizata in cazul unor relatii de adversitate (daca nu chiar de conflict) intre cel care face notificarea si cel notificat.

Aceasta situatie premisa trebuie avuta in vedere de catre executor, ca si posibilitate, fiind de aceea exclusa folosirea unei alte persoane decat un angajat al biroului (si aceasta, numai in masura in care executorul nu este disponibil) in procedura mai restrictiva, de comunicare a unei notificari solicitate a se face prin agent procedural.

In mod evident, cu atat mai putin se poate delega o asemenea atributie chiar partii de la care provine notificarea, indiferent de calitatea reprezentantului, fiind vorba in sens larg despre un conflict de interese.

In speta, pe langa aceasta chestiune derivand din corecta interpretare si aplicare a legii, existau si elemente de fapt pe care inculpatul putea si trebuia sa le ia in considerare atunci cand a decis comunicarea notificarii de catre un tert .

Astfel, inculpatul trebuia sa observe faptul ca, desi a primit cu aceeasi ocazie notificari pentru toti cei 4 asociati, doar pentru partea civila s-a solicitat efectuarea ei prin agent procedural; or, interesul special acordat partii civile de catre partea care a intocmit notificarea impunea o rigoare din partea inculpatului in exercitarea atributiei ce-i revenea potrivit legii.

Mai mult, respectiva solicitare a fost adaugata olograf pe tipizatul cererii chiar de catre persoana care a semnat-o si care nu era administratorul societatii, ci avocatul acesteia, adica insasi persoana careia ulterior inculpatul i-a delegat atributia comunicarii notificarii.

De asemenea, din continutul notificarii rezulta clar faptul ca prezenta partii civile notificate era absolut necesara pentru a se putea lua decizii la prima adunare convocata, ceea ce impunea o diligenta sporita din partea inculpatului in comunicarea notificarii.

Este evident ca o asemenea concluzie se impunea cu atat mai mult in cazul celei de-a doua notificari, din care rezulta ca problema majorarii capitalului se va decide la cea de-a doua convocare, chiar si in lipsa partii civile.

Din toate aceste chestiuni de fapt, dar si din continutul reglementarilor legale si regulamentare, rezulta ca inculpatul a avut posibilitatea de a prevedea ca, prin ``delegarea`` partii care a intocmit notificarea de a realiza in fapt si comunicarea acesteia, exista riscul vatamarii intereselor legale ale partii notificate.

Practic, inculpatul a pierdut controlul asupra procedurii de notificare din momentul in care, contrar dispozitiilor legale, a transferat responsabilitatea comunicarii acesteia in favoarea reprezentantului societatii.

Imprejurarea ca partea civila era sau nu la curent cu intentia celorlalti asociati de majorare a capitalului social este lipsita de relevanta, cata vreme probatoriul administrat in cauza nu a demonstrat ca aceasta a aflat pe alta cale, chiar si in lipsa notificarilor, despre datele celor doua adunari generale extraordinare si despre ordinea de zi a acestora.

De altfel, daca partea civila ar fi avut o asemenea posibilitate de informare, demersul unei notificari prin executor judecatoresc, solicitata a fi comunicata prin agent procedural, nu ar mai fi avut sens.

Prin urmare, fara a evalua corespunzator aspectele de fapt, bazandu-se totodata pe o interpretare eronata a dispozitiilor legale si regulamentare, inculpatul T.G. si-a incalcat indatoririle de serviciu in legatura cu solicitarea de comunicare a celor doua notificari adresate partii civile, desi trebuia si putea sa prevada ca prin implicarea reprezentantului societatii in efectuarea acestei proceduri exista riscul vatamarii intereselor persoanei careia i se adreseaza notificarea .

Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca fapta inculpatului nu a fost savarsita cu intentie, ci din culpa, astfel incat urmeaza ca in baza art. 334 C. proc. pen. sa dispuna schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor in forma continuata in infractiunea de neglijenta in serviciu in forma continuata, fiind intrunite toate elementele constitutive ale acestei din urma infractiuni .

In privinta celei de-a doua infractiuni retinute in sarcina inculpatului, aceea de fals intelectual in forma continuata, este evident ca, prin completarea in nume propriu si semnarea celor doua procese-verbale de comunicare a notificarilor, inculpatul a atestat in mod neadevarat ca a fost persoana care s-a deplasat la domiciliul partii civile si a efectuat procedura de comunicare prin afisare.

Sustinerile inculpatului potrivit carora este vorba despre o simpla eroare materiala (constand in nementionarea faptului ca a actionat prin reprezentant) nu pot fi primite, cata vreme, potrivit art. 100 din vechiul Cod de procedura civila in vigoare la data savarsirii infractiunii, respectivul proces-verbal face dovada faptelor constatate personal de cel care l-a incheiat, pana la inscrierea in fals .

Prin urmare, in toate cazurile exista o identitate intre persoana care a efectuat in fapt procedura de comunicare si cea care a intocmit si semnat mai apoi procesul-verbal.

In caz contrar, ar insemna ca niciodata nu s-ar mai putea pune problema inscrierii in fals, caci persoana care a semnat procesul-verbal va invoca faptul ca nu ea a fost cea care a efectuat comunicarea, iar aceasta din urma va invoca faptul ca nu ea a semnat actul respectiv.

In consecinta, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca sunt intrunite si elementele constitutive ale infractiunii de fals intelectual in forma continuata, inculpatul atestand cu intentie in cele doua procese-verbale aspecte necorespunzatoare adevarului.

In ce priveste latura civila a cauzei, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca urmarea imediata a infractiunii de neglijenta in serviciu retinuta in cauza nu este paguba produsa patrimoniului partii civile, ci vatamarea (importanta) adusa intereselor legale ale acesteia in conditiile in care, nefiind legal notificata, nu a putut participa la adunarea generala ce a decis majorarea capitalului social, devenind astfel asociat minoritar.

In egala masura, desi partea civila a formulat pretentii civile in cauza sub forma daunelor materiale si morale, ea nu a administrat probe pentru dovedirea acestora.

In fine, tinand seama de faptul ca se va dispune desfiintarea proceselor-verbale de comunicare a notificarilor din 30 noiembrie 2005 si din 15 decembrie 2005, intocmite in fals de catre inculpat, partea civila va putea solicita revizuirea hotararilor judecatoresti pronuntate de instantele civile, care au pornit de la premisa regularitatii notificarilor adresate partii civile prin Biroul Executorului Judecatoresc T.G.

In consecinta, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursurile declarate de procuror si de partea civila G.C. impotriva sentintei nr. 252/F din 20 iunie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a ll-a penala, a casat in totalitate sentinta penala atacata si rejudecand:

In baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat incadrarea juridica a faptelor retinute in sarcina inculpatului T.G. din infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prevazuta in art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., in infractiunea de neglijenta in serviciu prevazuta in art. 249 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

In baza art. 249 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.G. la pedeapsa de 1 an inchisoare.

In baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelasi inculpat la pedeapsa de 10 luni inchisoare.

In baza art. 33 lit. a) si art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an inchisoare.

A facut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) si c) C. pen.

In baza art. 81 - art. 82 C. pen., a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de 3 ani, iar in baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii, se suspenda si executarea pedepsei accesorii.

In baza art. 348 C. proc. pen., a dispus desfiintarea proceselor-verbale de comunicare a notificarilor din 30 noiembrie 2005 si din 15 decembrie 2005.

A respins pretentiile civile formulate de partea civila G.C.