Transferarea persoanelor condamnate. Masura de siguranta a internarii medicale

Transferarea in vederea executarii masurii de siguranta a internarii medicale poate fi dispusa, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 129 din Legea nr. 302/2004, intrucat, in conformitate cu art. 2 lit. k) din aceeasi lege, notiunea de condamnare include masurile de siguranta aplicate ca urmare a savarsirii unei infractiuni .

Prin sentinta nr. 209/F din 4 august 2009 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a ll-a penala si pentru cauze cu minori si familie, a fost respinsa sesizarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti cu privire la transferarea cetateanului roman N.F. in vederea executarii pedepsei intr-un spital de psihiatrie din Romania.

S-a retinut ca prin sesizarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, inregistrata pe rolul acestei instante la data de 22 iulie 2009, in baza art. 149 din Legea nr. 302/2004 modificata, s-a solicitat ca aceasta instanta sa aprecieze cu privire la cererea de transfer formulata de N.F. in vederea executarii pedepsei intr-un spital de psihiatrie din Romania.

In motivarea sesizarii s-a aratat ca, prin adresa nr. 135558/2007, Ministerul Justitiei - Directia Drept International si Tratate a transmis Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti cererea formulata de Ministerul Justitiei al Landului Renania - Palatin prin care solicita examinarea posibilitatii transferarii in Romania a numitului N.F., invinuit pentru savarsirea infractiunilor de amenintare, tentativa la constrangere si incalcarea Legii privind regimul armelor, in prezent aflat intr-un spital de psihiatrie.

Din documentele comunicate de statul de condamnare, in aplicarea art. 6 paragraf 2 din Conventia europeana asupra transferarii persoanelor condamnate, adoptata la Strasbourg la 21 martie 1983, a rezultat ca, la data de 8 ianuarie 2004, Judecatoria Locala a emis un mandat de depunere in baza caruia N.F. a fost internat la 13 ianuarie 2004 in Clinica Nette Gut, conform art. 126 C. pen. german.

Prin sentinta Marii Camere Penale nr. 9 a Tribunalului Regional Koblenz din 20 iulie 2004, definitiva la 28 iulie 2004, s-a dispus depunerea lui N.F. intr-un spital de psihiatrie, fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoica, conform art. 63 C. pen. german.

Ulterior, Tribunalul Regional Koblenz, prin hotararea nr. 2118 VRs 14120/04, ramasa definitiva la 21 iulie 2007, a dispus continuarea depunerii intr-un spital de psihiatrie.

In fapt, s-a retinut ca din cauza unui autovehicul cumparat de prietena sa la data de 21 iulie 2003, N.F. s-a certat cu un comerciant de autovehicule. El a pretins banii inapoi si l-a amenintat pe acesta cu un pistol de gaz incarcat, deoarece el a crezut ca este amenintat, lucru conditionat de boala sa. Ulterior, la data de 5 august 2003 a furat o sabie si a mers cu ea prin centrul Bonn-ului.

In urma corespondentei cu statul de condamnare, din scrisoarea medicala transmisa de autoritatile judiciare germane reiese faptul ca pentru tratamentul in tara de executare este necesara tinerea intr-un spital inchis, care nu trebuie sa fie o inchisoare normala, o clinica psihiatrica inchisa fiind suficienta.

Curtea de apel, examinand actele si lucrarile din dosar, a constatat nefondata sesizarea, in cauza nefiind indeplinite conditiile transferarii prevazute in art. 129 din Legea nr. 302/2004, si anume nu s-a dispus condamnarea unui resortisant al statului de executare si care mai are de executat cel putin 6 lei din durata pedepsei la data primirii cererii de transferare, iar statul de condamnare si statul de executare nu s-au pus de acord asupra acestei transferari a unei persoane fata de care autoritatile judiciare germane au dispus depunerea intr-un spital de psihiatrie din Germania.

Ca urmare, in cauza nefiind indeplinite cerintele art. 129 din Legea nr. 302/2004, a fost respinsa ca nefondata sesizarea .

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti si persoana condamnata N.F., prin curator.

Parchetul a aratat ca instanta de fond a dat o semnificatie gresita termenului de condamnare, intrucat legea speciala prevede ca are calitatea de condamnat cel supus unei pedepse privative de libertate sau unei masuri de siguranta, urmare a savarsirii unei infractiuni.

Persoana condamnata a criticat solutia de respingere a cererii, sustinand ca dorinta sa este sa fie transferata in Romania.

Examinand hotararea atacata prin prisma criticilor formulate si din oficiu, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca ambele recursuri sunt fondate.

Din actele si lucrarile dosarului rezulta ca, urmare a comiterii de catre numitul N.F. a mai multor infractiuni pe teritoriul Germaniei (amenintare, tentativa la constrangere, incalcarea regimului armelor), prin sentinta definitiva a Tribunalului Koblenz s-a dispus internarea sus-numitului intr-un spital de psihiatrie.

In esenta, s-a retinut ca acesta a comis faptele ``in stare de incapacitate de raspunderea€¯, insa din aprecierea generala a invinuitului si a faptei sale rezulta ca el este periculos pentru societate, avand in vedere afectiunile psihice de care sufera.

Prin urmare, din actele dosarului rezulta ca, desi nu a fost condamnat la pedeapsa inchisorii, impotriva invinuitului s-a dispus o masura de siguranta, ce isi gaseste corespondent si in Codul penal roman, respectiv internarea medicala prevazuta in art.114 C. pen.

Este adevarat ca, potrivit art. 127 din Legea nr. 302/2004, acest act normativ se aplica in domeniul transferarii persoanelor condamnate, insa conform art. 2 lit. k) din aceeasi lege, prin condamnare se intelege orice pedeapsa sau masura de siguranta aplicata ca urmare a savarsirii unei infractiuni .

Or, in speta, instanta de fond a analizat cauza cu care a fost investita, ignorand dispozitia legala sus-amintita, care da un inteles mai larg notiunii de condamnare, ce nu se rezuma la o pedeapsa privativa de libertate.

In aceste conditii, avand in vedere ca prima instanta nu a stabilit in mod corect obiectul judecatii si, prin aceasta, nu a solutionat fondul cauzei cu care a fost investita, urmeaza a se admite ambele recursuri declarate, a se casa sentinta si a se trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, Curtea de Apel Bucuresti.

Cu ocazia rejudecarii, instanta de fond va analiza si celelalte conditii prevazute de lege in vederea transferului, cu referire expresa la cele prevazute in art. 129 lit. d) si f) din Legea nr. 302/2004, tinand seama de particularitatile cauzei (autoritatile romane nu au fost sesizate in mod direct de persoana transferabila, iar acesteia, datorita afectiunilor de care sufera, i s-a instituit curatela).

Fata de considerentele ce preced, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursurile declarate de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti si de persoana condamnata N.F. impotriva sentintei nr. 209/F din 4 august 2009 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a ll-a penala si pentru cauze cu minori si familie, a casat sentinta penala atacata si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, Curtea de Apel Bucuresti.