Nationalizare imobil. Restituire. Acordare despagubiri

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a Civila sub nr.10733/3/2008 la data de 14.03.2008, contestatoarea H.M. in contradictoriu cu intimatul M.B. prin P.G., a formulat contestatie impotriva Dispozitiei nr.9499/7.02.2008 emisa de Primarul General al Municipiului Bucuresti in temeiul Legii nr.10/2001) solicitand: anularea Dispozitiei nr.9499/7.02.2008, obligarea intimatului sa-i restituie imobilul - constructie S+P+1E+M si teren situat in Bucuresti, Calea C. nr.150, sector 3, potrivit legii (restituire in natura a spatiilor nevandute din constructie, a terenului de sub constructie aferent acestora si a terenului curte liber de constructii autorizate, si propunere de despagubiri pentru apartamentele vandute), obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata .

In motivare a aratat ca prin Dispozitia nr.9499/7.02.2008 emisa de Primarul General al Municipiului Bucuresti, s-a respins notificarea contestatoarei nr.1328/2001 formulata in temeiul Legii nr.10/2001, ca "nedovedita", cu motivarea sumara ca "notificatoarea nu face dovada de persoana indreptatita la restituire".

Astfel, a aratat ca notificarea mai sus mentionata priveste imobilul situat in Bucuresti, Calea C. nr.150 (fost nr.142), sector 3, alcatuit initial din constructie-parter si teren in suprafata de aproximativ 217 mp (235 mp in evidentele cadastrale), avand ca vecinatati: la Nord - Calea C. pe o lungime de 6,35 m; la Sud - proprietate B. (ulterior, G.I. si apoi Fabrica de bomboane R.) pe o lungime de 6,50 m; la Est - proprietatea A. (ulterior, Colonel G. pe o lungime de 34,25 m; la Vest - proprietatea M.B. pe o lungime de 34,25 m., imobil ce a fost dobandit de bunicul sau patern, D.G. prin Actul de vanzare autentificat sub nr.14710/30.09.1913, incheiat cu vanzatoarea T.I..

Ulterior, prin Actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.14886/15.04.1938, el a vandut cota indiviza de 1/2 din intregul imobil bunicii sale paterne, D. (nascuta S.) D., de care divortase in 1929, dar cu care continuase sa convietuiasca, cei doi devenind astfel coproprietari.

In aceasta calitate, la 11.08.1938, bunicii sai au obtinut de la primarie Autorizatia de construire nr.139C/1938, in baza careia au edificat, in regie proprie (asa cum rezulta din documentatia aferenta autorizatiei), un corp de cladire nou S+P+1E+M, pe terenul in litigiu.

Toate aceste titluri de proprietate, inclusiv planurile pe baza carora s-a

emis autorizatia de construire, au fost atasate notificarii, pentru dovedirea

uneia dintre cele doua conditii esentiale prevazute de Legea nr. 10/2001 in

vederea stabilirii calitatii de persoana indreptatita, aceea a probarii dreptului

de proprietate a autorului.

In jurul anului 1950, imobilul in litigiu a fost trecut in proprietatea

statului, in mod abuziv, fara un titlu legal valabil si fara a se plati vreo despagubire, desi bunicii erau exceptati de la nationalizare, D.G. fiind de profesie mecanic, iar D. (S.) D. casnica (numai pentru ca bunicul era de origine franceza).

Potrivit situatiei juridice comunicate de Primaria Municipiului Bucuresti cu adresa nr.6537/28.09.1998, parcela de teren din Bucuresti, Calea C. nr.150, sector 3, figureaza ca fiind proprietate mixta, de stat si particulara, cu o suprafata mai mare, ca posesor-persoana fizica figurand N.B.E., mostenitoarea proprietarului imobilului vecin.

Sub aspectul celei de-a doua conditii ce se cere a fi indeplinita pentru a fi considerata persoana indreptatita, contestatoarea a aratat ca a depus acte de stare civila si certificat de mostenitor, precum si relatii de la Camera Notarilor Publici din care rezulta cu certitudine ca este unica mostenitoare legala a tatalui sau, D.E.-D., fiul (predecedat) al fostilor proprietari ai imobilului in litigiu, D. (ns.S.) D. si D.G., de asemenea decedati.

In aceste conditii, este vadit neintemeiata si in totala contradictie cu dispozitiile art.2, 4 si 23 din Legea nr. 10/2001 si ale art.22.1. din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.498/2003 solutia respingerii notificarii sale, prin dispozitia atacata.

In acest sens, prin Normele mai sus mentionate, s-a explicat faptul ca, prin "acte doveditoare" se intelege: a) orice acte juridice translative de proprietate, care atesta detinerea proprietatii de catre o persoana fizica sau juridica (act de vanzare-cumparare, tranzactie, donatie, extras carte funciara, act sub semnatura privata si altele asemenea); b) actele juridice care atesta calitatea de mostenitor (certificat de mostenitor, testament, acte de stare civila care atesta rudenia sau filiatia cu titularul initial al dreptului de proprietate); c) orice acte juridice sau sustineri care permit incadrarea preluarii ca fiind abuziva ..."

Din relatiile pe care cu greu a reusit sa le obtina de la SC T.A. SA, din intregul imobil au fost vandute doar spatiile prevazute in Contractele de vanzare-cumparare nr.8530/18.06.1997 (apartament 1 4 parter, reprezentand o cota indiviza de 33,33% din imobil si 50 mp teren sub constructie) si nr.8529/27.01.1998 (apartament 3 - etaj 2/mansarda, reprezentand o cota indiviza de 19,23% din imobil si 20,13 mp teren sub constructie).

Prin urmare, restul imobilului (cota indiviza de 47,44 % din constructiei plus terenul aferent acesteia de sub constructie si curtea libera, in suprafata de aproximativ 165 mp) este inca in posesia paratului ca urmare a uzurparii dreptului de proprietate al autorilor sai in anul 1950.

In ceea ce priveste spatiile nevandute de la subsol si etajul 1 - SC T.A. SA a refuzat sa-i comunice situatia acestora si copii de pe eventualele contracte de inchiriere, motiv pentru care intelege sa solicite concursul instantei de judecata in obtinerea acestor relatii pe baza unei adrese oficiale.

In drept, si-a intemeiat contestatia pe disp.art.26 alin.3 din Legea nr.10/2011 republicata art.109, 112 C.proc.civ.

Prin sentinta civila nr.1736/22.11.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins contestatia formulata de contestatoarea H.M. in contradictoriu cu intimatul M.B. prin P.G., ca neintemeiata.

Analizand actele si lucrarile dosarului tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin dispozitia nr. 9499/7.02.2008 a Primarului General al Municipiului Bucuresti a fost respinsa notificarea nr. 1328/6.08.2001 formulata de H.M., cu privire la restituirea in natura a imobilului situat in Bucuresti, Calea C. nr.150 (fost 142), sector 3, retinandu-se ca notificatoarea nu face dovada de persoana indreptatita la restituire .

Cu privire la calitatea de persoana indreptatita, tribunalul a retinut ca prin contractul de vanzare-cumparare nr.14710/1913, G.D., bunicul patern al contestatoarei, cumpara imobilul din Calea C. nr.142. (fila 25).

In 1938, prin contractul de vanzare-cumparare nr.14886, G.D. vinde D.S. (fosta D.) 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilul anterior mentionat, ce la nivelul anului 1913 purta nr.142, iar la nivelul anului 1938 purta nr.150.

In acelasi an, cei doi coproprietari, G.D. si D.S., obtin autorizatie de construire pentru imobilul din Calea C. nr.150, pentru edificarea unei constructii S+P+1 E+M.

Din adresele comunicate de SC T.A. SA, DITL sector 3 (filele 49,119, 68) se retine ca imobilul din Calea C. nr.150 a fost preluat in bazaecretului nr.92/1950d, ca proprietari de la care s-a nationalizat fiind mentionati la pozitia nr.124 C.M. si S., iar la pozitia 7799 T.M. si N.. Desi exista contradictii intre relatiile obtinute, in sensul mentionarii aceluiasi imobil la doua pozitii ale decretului, tribunalul remarca ca niciuna din ele nu vizeaza pe autorii reclamantei, de la care se sustine ca s-a nationalizat imobilul, respectiv G.D. si S.D. (fosta D.).

Tribunalul a aratat ca in cauza este necontestat faptul ca H.M. (nascuta D.) este succesoarea bunicilor sai, G.D. si S.D. (fosta D.), in calitate de nepoata de fiu predecedat (D.E.D.), in acest sens fiind actele de stare civila depuse la dosar, aflate la filele 54, 57, 59, 95, reprezentate de certificat de deces, de nastere si despartenie.

Motivul pentru care a fost respinsa notificarea a fost reprezentat de imprejurarea ca din mentiunile din Decretul nr. 92/1950 rezulta ca s-a nationalizat de la alte persoane, respectiv C.M. si S., sau T.M. si N..

In cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care "In absenta unor probe contrare, existenta si, dupa caz, intinderea dreptului de proprietate, se prezuma a fi cea recunoscuta in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus masura preluarii abuzive sau s-a pus in executare masura preluarii abuzive". Alineatul 2 din acelasi articol prevede ca "In aplicarea prevederilor alin. (1) si in absenta unor probe contrare, persoana individualizata in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, dupa caz, s-a pus in executare masura preluarii abuzive este presupusa ca detine imobilul sub nume de proprietar."

Textul de lege enuntat instituie o prezumtie relativa de proprietate in favoarea celor mentionati in actul de preluare, cei interesati putand face dovada contrara, in sensul ca nationalizarea in fapt a vizat alte persoane, in anexa decretului proprietarii nefiind mentionati.

De altfel, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aplicarea prevederilor art. 24 opereaza numai in absenta unor probe contrare, fapt ce implica pe de o parte, conditia obtinerii de catre solicitant a negatiilor referitoare la actele de proprietate, obtinute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Nationale si primariei in a carei raza teritoriala este situat imobilul revendicat, dublat de depunerea unei declaratii olografe, prin care solicitantul declara pe propria raspundere ca nu mai detine alte inscrisuri si , pe de alta parte, coroborarea informatiilor furnizate de actele normative cu celelalte informatii aflate la dosarul de restituire .

Aceasta este si ipoteza invocata de contestatoare, respectiv aceea ca la momentul nationalizarii proprietari erau autorii sai, iar in decret au fost gresit mentionate alte persoane .

Tribunalul a constatat ca sustinerile contestatoarei nu au fost dovedite, in conditiile in care sarcina probei ii incumba. In acest sens, se retine ca in cauza s-a facut dovada dreptului de proprietate al autorilor contestatoarei in intervalul 1913-1938, neexistand nici un fel de dovezi privind dreptul de proprietate al acestora in perioada 1938-1950, respectiv la momentul nationalizarii.

Dimpotriva, in contra sustinerilor contestatoarei vin atat mentiunile din decretul de nationalizare cat si cele din evidentele fiscale, care arata ca rolul fiscal era pe numele unui alt contribuabil decat cel indicat de contestatoare (fila 49).

In atare conditii, desi dificil, era necesar sa se dovedeasca imprejurarea ca persoanele mentionate in decretul de nationalizare nu erau proprietarii imobilului la momentul nationalizarii, proba ce nu a fost facuta de contestatoare.

Prin urmare dispozitiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile contestatoarei in sensul ca nu i se poate retine calitatea de persoana indreptatita pana la rasturnarea prezumtiei relative de proprietate a celor mentionati in actul de nationalizare.

Asa fiind, tribunalul a constatat ca in conformitate cu dispozitiile art. 3 si 4 din Legea nr.10/2001, contestatoarea nu are calitate de persoana indreptatita la restituire in natura sau masuri reparatorii, motiv pentru care contestatia a fost respinsa ca neintemeiata.

Impotriva sentintei primei instante a formulat apel contestatoarea H. M..

Constatandu-se legal investita si competenta sa solutioneze calea de atac promovata, Curtea, analizand actele si lucrarile dosarului si sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor legale aplicabile, apreciaza apelul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Prin cererea de apel formulata, reclamanta a solicitat schimbarea in tot a sentintei in sensul admiterii contestatiei si anularii dispozitiei atacate, cu consecinta restituirii in natura a imobilului, cu exceptia partilor instrainate in baza legii 112/1995, pentru care solicita propunerea acordarii de despagubiri . Avand in vedere ca reclamanta nu a motivat apelul, Curtea, facand aplicarea prevederilor art. 292 alin 2 cod procedura civila, va examina cauza pe fond, pe baza celor invocate in fata primei instante.

Asa cum rezulta din considerentele sentintei apelate, motivul respingerii contestatiei formulate de reclamanta in temeiul prevederilor art.26 din Legea nr.10/2001, rezida in faptul ca apelanta nu a facut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat in persoana autorilor sai, pentru perioada 1938-1950, in conditiile in care imobilul a fost preluat de catre stat, in temeiul Decretului 92/1950, iar din mentiunile decretului de nationalizare si din evidentele contabile imobilul figureaza pe numele altei persoanei.

Instanta de control judiciar, din oficiu, in virtutea rolului activ, conferit de prevederile art. 129 alin 5 Cod procedura civila, a facut demersuri in vederea obtinerii unor relatii suplimentare referitoare la circulatia juridica a imobilului ulterior anului 1938 (cand bunicul patern al contestatoarei, G.D. a vandut fostei sale sotii, D.D., nascuta S., cota de 1/2 din imobil, dupa care construiesc un nou corp de cladire, potrivit autorizatiei depuse la dosar). Potrivit relatiilor furnizate de P.M.B., Directia Patrimoniu, incepand cu anul 1890, imobilul a figurat cu numarul 142 pe str.C., iar incepand cu anul 1925, imobilul in litigiu a figurat pe aceeasi strada cu numarul postal 150, numerotare mentinuta si la nivelul anului 1948. Din relatiile furnizate de Directia de Impozite si Taxe Locale Sector 3, Curtea retine ca, in privinta imobilului situat pe str.C. nr.150, figureaza ca titular de rol fiscal C.S.M., incepand din anul 1942 si pana in anul 1950, aceste informatii coroborandu-se cu relatiile comunicate de Ministerul Administratiei si Internelor - Serviciul Municipiului Bucuresti a Arhivelor Nationale, potrivit carora din procesul verbal de carte funciara/ 16 03 1945, imobilul in litigiu figureaza intabulat pe numele C.D.M. si C.M. S., in baza contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 17462/19 05 1941, incheiat intre autorii reclamantei si familia C.. Pe cale de consecinta, Curtea constata ca imobilul notificat a fost instrainat de autorii reclamantei anterior preluarii de catre stat, motiv pentru care reclamanta, in calitate de succesor in drepturi a autorilor sai nu poate avea calitatea de persoana indreptatita la masuri reparatorii in temeiul legii 10/2001, aceasta calitate revenind succesorilor proprietarilor deposedati abuziv de catre statul comunist.

Pentru toate aceste considerente, fata de prevederile art. 296 Cod procedura civila, Curtea, apreciind solutia primei instante ca fiind legala si temeinica, va respinge apelul ca nefondat.