Nulitate absoluta contract de cesiune de creanta si contract de gaj fara deposedare

Pentru a hotari astfel, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI- a Civila sub nr. 45627/3/2011 , reclamanta S.C G SA a chemat-o in judecata pe parata AVAS , solicitand sa se constate: (1) nulitatea absoluta a Contractului de Cesiune de creanta nr.090575 din 7.07.1999, semnat de Bancorex si Agentia de Valorificare a Activelor Bancare, (2) nulitatea absoluta a Contractului de gaj fara deposedare incheiat la data de 28 ian.1993 intre Bancorex si General Transport SA, transcris in registrul de gajuri al Notariatului de stat Local al Sectorului 6 sub nr.5686/28.03.1993 si (3) sa se dispuna in sarcina AVAS ca, in temeiul prevederilor art.42 din HG nr.802/1999 , sa efectueze in termen de 5 zile de la ramanerea definitiva a hotararii instantei formalitatile de inscriere a avizului de garantie initial avand identificatorul de inscriere 2001-98655620237-GBQ si a prelungirilor ulterioare. Ca o consecinta a admiterii capatului (1) de cerere, se solicita (4) sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara, respectiv toate platile efectuate de reclamanta in contul B/AVAB/AVAS ulterior datei de 20 septembrie 1996 cu titlu de "rambursare credit" urmand a fi considerate ca fiind facute din eroare si (5) sa se dispuna in sarcina paratei AVAS repetitiunea platilor efectuate de reclamanta din eroare in contul B /AVAB /AVAS , al carui cuantum se va stabili prin expertiza contabila, cat si a dobanzilor legale datorate din ziua primirii pe nedrept a sumelor.

In drept , au fost invocate dispozitiile art.111 si urmatoarele Cod procedura civila, art.948, 966, 992, 1169 Cod civil , Legea 99/1999 si art.42 din H.G. 802/1999.

Prin intampinare, parata a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului .

Tinuta fiind, potrivit art.137 alin.1 Cod procedura civila , sa se pronunte mai intai asupra exceptiei de necompetenta materiala in conditiile art.159 pct.2 Cod procedura civila, instanta a constatat ca nu Tribunalul Bucuresti este competent a solutiona cauza.

Astfel, potrivit art. 45 din OUG 51/1998, in redactarea in vigoare in prezent, ,, cererile de orice natura privind drepturile si obligatiile in legatura cu activele bancare preluate de AVAB, inclusiv cele formulate pentru angajarea raspunderii civile a persoanelor fizice si juridice, altele decat debitorii definiti la art. 38, sunt de competenta Curtii de apel in a carei raza teritoriala se afla sediul sau, dupa caz, domiciliul paratului si se judeca de urgenta si cu precadere``. Avand in vedere obiectul cererii reclamantei, instanta constata ca aceasta norma juridica este incidenta in cauza, iar aceasta trebuie sa se aplice in redactarea in vigoare in prezent, fata de dispozitiile art. 725 alin. 1 si 2 Cod procedura civila .

Cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V- a Civila sub nr. 1308/2/2012 la 17 februarie 2012 .

La termenul din 3 mai 2012, Curtea a pus in discutie exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de intimata parata AVAS prin intampinarea depusa in dosarul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Civila.

Exceptia este intemeiata.

Atat Tribunalul Bucuresti, in motivarea sentintei prin care a declinat competenta materiala de solutionare a cauzei in favoarea Curtii de Apel Bucuresti, cat si Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V- a Civila, in motivarea incheierii de sedinta pronuntata la 20 aprilie 2012 in prezenta cauza , prin care a respins exceptia necompetentei materiale a Curtii de Apel Bucuresti, au retinut incidenta in cauza a dispozitiilor OUG nr. 51/1998, intrucat litigiul priveste drepturile si obligatiile in legatura cu activele statului preluate de A.V.A.S.

Acest act normativ nu se impune, in speta, numai sub aspectul determinarii competentei de atributiune, ci si in materia prescriptiei dreptului material la actiune, ca act normativ special, aplicabil conform principiului general de drept specialia generalibus derogant.

In materia prescriptiei dreptului material la actiune, trebuie reamintit faptul ca Legea nr. 409/2011 a introdus dispozitii speciale in OUG nr. 51/1998, prin articolul 1923 care, dupa republicarea OUG nr. 51/1998, a devenit articolului 49.

Aceste dispozitii legale prevad un termen de prescriptie pentru toate actiunile indreptate impotriva A.V.A.S. de 6 luni, care curge de la data la care s-a cunoscut sau trebuia sa se cunoasca faptul sau actul pe care se intemeiaza actiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau a incheierii actului, daca legea nu prevede un termen mai scurt.

Curtea constata ca, in lumina alin. 1 al OUG nr. 51/1998, nu se distinge dupa tipul de actiune introdusa impotriva A.V.A.S, ceea ce face ca termenul special de prescriptie sa fie aplicabil tuturor tipurilor de actiuni .

Constata, de asemenea, ca alin.1 al articolului 49 precitat pare prima facie a nu avea incidenta in speta, intrucat actele juridice a caror nulitate se solicita a se constata sunt anterioare OUG nr.51/1998 si Legii nr. 409/2011.

Numai ca alin. 2 al aceluiasi articolul prevede ca, pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a OUG nr.51/1998, termenul de prescriptie prevazut de alin. 1 curge de la data intrarii in vigoare a legii de aprobare.

In speta , Curtea constata ca actele si faptele invocate in sustinerea actiunii introductive de instanta erau preexistente Legii nr.409/2001, ca urmare termenul de prescriptie de 6 luni a inceput sa curga de la data intrarii in vigoare a acestei legi - 19 iulie 2001 si s-a implinit la 19 ianuarie 2002.

Curtea a inlaturat aparare reclamantei cu privire la aplicabilitatea principiului tempus regit actum si a principiului neretroactivitatii legii civile, nu pentru ca ar pune la indoiala aceste doua principii fundamentale, ci in considerarea alin.2 al articolului 49 din OUG nr. 51/1998, care are in vedere exact situatia din speta, a actiunilor intemeiate pe acte sau fapte anterioare acestui act normativ.

Curtea a apreciat ca forta acestor dispozitii legale nu putea fi inlaturata in speta decat pe calea contenciosului constitutional, insa reclamanta nu a uzat de aceasta cale .

Prin urmare, in temeiul articolului 49 alin. 1 si 2 din OUG nr. 51/1998, Curtea a respins cererea ca prescrisa .