Actiune in pretentii. Intreruperea cursului prescriptiei prin recunoasterea datoriei

Astfel, in masura in care recunoasterea indeplineste conditiile mai sus prezentate, ea produce efectul intreruptiv de drept (ipso iuris), conform art. 17 alin. (1) si (2) din Decretul nr. 167/1958, chiar daca este facuta in cursul derularii procedurii de executare silita.

Prin urmare, noua prescriptie care incepe sa curga dupa intreruperea prin efectul recunoasterii este de aceeasi natura cu cea inlaturata, adica prescriptia dreptului material la actiune stricto sensu, iar nu a dreptului de a cere executarea silita.


Nota : Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011

1. Obiectul cauzei si hotararea pronuntata la data de 7 octombrie 2011 de Tribunalul Botosani, Sectia a II-a civila, ca prima instanta.

Reclamanta SC A.S. SRL a solicitat prin actiunea introductiva inregistrata la 22 martie 2011 obligarea paratilor Statiunea de Dezvoltare Cercetare pentru Pomicultura F. si persoanele fizice L.G. si G.A. (fosta I.) la plata in solidar a sumei de 194.142 lei daune reprezentand penalitati de intarziere calculate in baza contractului de vanzare - cumparare nr. 554 din 20 aprilie 2005.

Potrivit reclamantei, la 20 aprilie 2005, a incheiat cu parata Statiunea de Dezvoltare Cercetare pentru Pomicultura F., reprezentata de L.G. si G.A. in calitate de director si, respectiv, director economic, un contract de vanzare - cumparare in baza caruia a livrat Statiunii de Dezvoltare Cercetare pentru Pomicultura produse de uz fitosanitar in valoare totala de 194.142 lei, plata pretului urmand sa se faca in doua rate pana la 15 decembrie 2005.

A sustinut reclamanta ca parata a achitat pretul in doua transe, la 12 noiembrie 2010 suma de 10.000 lei si in data de 10 ianuarie 2011 suma de 184.142 lei cu o intarziere de 5 ani, acumuland penalitatile de intarziere stabilite prin clauza de la art. 4.1 din contract .

Totodata, reclamanta si-a motivat cererea sa de obligare in solidar a persoanelor fizice pe dispozitiile din art. 4.3 din contract prin care partile au convenit ca reprezentantul legal al cumparatorului sa garanteze si sa raspunda in solidar cu acesta de executarea obligatiilor asumate.

Paratii s-au aparat prin intampinarea formulata in cauza invocand exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, ca urmare a prescriptiei dreptului principal, prescriptie care, in opinia lor, s-a implinit la 11 ianuarie 2009.

In plus, paratii persoane fizice au invocat si exceptia lipsei calitatii lor procesuale pasive sustinand ca nu si-au asumat ca persoane fizice obligatia de a raspunde pentru plata pretului, singurele parti semnatare ale contractului de vanzare-cumparare fiind societatea reclamanta si parata Statiunea de Dezvoltare Cercetare pentru Pomicultura.

Astfel investit, Tribunalul Botosani, examinand cu prioritate exceptiile invocate, prin sentinta nr. 2337 din 7 octombrie 2011, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor persoane fizice si, pe cale de consecinta, a respins actiunea reclamantei impotriva acestora ca inadmisibila; a admis si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune a reclamantei si a respins ca inadmisibila actiunea in raport de parata Statiunea de Dezvoltare Cercetare pentru Pomicultura.

Analizand contractul de vanzare-cumparare cu plata in rate, incheiat la 20 aprilie 2005 intre reclamanta SC A.S. SRL, in calitate de vanzator, si parata Statiunea de Dezvoltare Cercetare pentru Pomicultura, in calitate de cumparator, tribunalul a apreciat ca cele doua persoane fizice - L.G. si G.A. au semnat numai in calitate de reprezentanti legali ai cumparatorului, nerezultand intentia clara de a se obliga si in calitate de fidejusori.

Cu privire la prescriptia dreptului material la actiune, prima instanta a retinut ca in raport de data de 11 ianuarie 2006, care marcheaza inceputul curgerii termenului de prescriptie de 3 ani, actiunea introdusa de reclamanta la 22 martie 2011 pentru plata penalitatilor de intarziere se situeaza in afara termenului de prescriptie, in conditiile in care plata debitului principal la 12 noiembrie 2010 si 10 ianuarie 2011 a fost realizata de parata de buna-voie, pentru sume deja prescrise, care nu mai sunt susceptibile de intrerupere a cursului prescriptiei deja implinit.

2. Apelul. Decizia pronuntata de Curtea de Apel Suceava la 3 februarie 2012.

Prin decizia nr. 10 din 3 februarie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamanta SC A.S. SRL impotriva sentintei fondului, pe care a anulat-o si, in rejudecare, a respins ca nefondata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor persoane fizice si exceptia prescrierii dreptului la actiune, a admis in parte actiunea reclamantei si a obligat parata Statiunea de Dezvoltare Cercetare pentru Pomicultura sa plateasca reclamantei suma de 194.142 lei penalitati de intarziere conform contractului nr. 554/2005; a respins ca nefondata actiunea formulata in contradictoriu cu paratii L.G. si G.A., a obligat parata si la plata sumei de 8240,76 lei cheltuieli de judecata in fond si apel, respectiv taxa de timbru si timbru judiciar.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel a constatat ca in raport de clauza inserata la art. 4.3 din contract, potrivit careia reprezentantul legal al cumparatorului garanteaza si raspunde solidar cu acesta de executarea obligatiilor asumate, paratii persoane fizice au calitate procesual pasiva in litigiul promovat de reclamanta.

Examinand pe fond obligatia asumata prin aceasta clauza, in raport de celelalte prevederi din contract, instanta de control judiciar a apreciat ca nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 1656 C. civ., pentru a produce efectele unei fidejusiuni, deoarece exista indoiala asupra intentiei manifestate de fidejusori.

Instanta a avut in vedere clauza de la art. 5 din contract din continutul careia retine ca cele doua persoane fizice au semnat contractul doar in calitate de reprezentanti legali ai paratei cumparator, garantiile acordate vizand legala constituire a persoanei juridice pe care o reprezinta si anuntarea cumparatorului in situatia in care pe parcursul derularii contractului se va declansa procedura reorganizarii, lichidarii judiciare sau se vor schimba semnaturile autorizate.

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, Curtea de Apel a constatat ca plata pretului, a debitului principal a fost stabilita in doua transe, ultima fiind scadenta la 15 decembrie 2005, ca parata nu si-a indeplinit obligatia la scadenta, si incepand cu 11 ianuarie 2006 si-a luat succesiv angajamentul de a plati, garantand executarea obligatiei prin emiterea de bilete la ordin, care insa au fost refuzate la plata din lipsa de disponibil . Ulterior, parata si-a aratat disponibilitatea stingerii datoriei prin livrare de mere, asa cum rezulta din procesul-verbal incheiat de executorul judecatoresc la 26 septembrie 2007 si din adresele emanand de la parata la datele 15 septembrie 2009 si 12 octombrie 2010.

Apreciind ca recunoasterea datoriei a avut ca efect intreruperea cursului prescriptiei, si luand in considerare data de 12 octombrie 2009 ca moment al inceperii curgerii unui nou termen de prescriptie pentru debitul datorat, instanta de apel a retinut ca achitarea acestuia in noiembrie 2010 si, respectiv, decembrie 2011, precum si promovarea actiunii pendinte pentru penalitati de intarziere se inscriu in termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de Decretul nr. 167/1958 si, prin urmare, parata datoreaza penalitatile de intarziere stabilite prin art. 4 din contract care reprezinta o clauza penala in sensul art. 1066-1069 C. civ.

3. Recursul. Motivele de recurs.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs in termen legal parata Statiunea de Dezvoltare Cercetare pentru Pomicultura F., solicitand, in principal, modificarea hotararii in sensul respingerii apelului declarat de reclamanta si mentinerii sentintei fondului, iar in subsidiar casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.

Recurenta si-a intemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 5 si pct. 9 C. proc. civ., sustinand, in sinteza, urmatoarele:

3.1. Instanta de apel a nesocotit dispozitiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. prin inlaturarea nemotivata a unor aparari esentiale formulate atat in fata primei instante cat si in apel referitoare la pretinsele recunoasteri ale debitului, desi ele au fost facute in cadrul unei proceduri de executare silita si nu puteau avea efectul intreruptiv cu privire la dreptul material la actiune, deoarece dispozitiile art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958 reglementeaza intreruperea dreptului de a cere executarea silita.

In acest context, a sustinut recurenta, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune a fost solutionata cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale incidente, deoarece, in conformitate cu art. 4051 teza intai C. proc. civ., ofertele voluntare de executare a obligatiilor prevazute in titlurile executorii sau recunoasterea in orice mod a datoriei ce rezulta din titluri reprezinta acte de intrerupere a prescriptiei dreptului de a cere executarea silita.

Potrivit recurentei, biletele la ordin puse in executare de reclamanta, reprezinta titluri executorii in temeiul art. 104 din Legea nr. 58/1934, iar actele prin care in dosarele de executare silita a fost confirmata existenta debitului reprezinta numai acte de intrerupere a cursului prescriptiei dreptului de a cere executarea silita.

3.2. Sub un al doilea motiv subsumat criticilor intemeiate pe art. 304 pct. 9 recurenta a sustinut ca decizia recurata este nelegala, in cauza nefiind indeplinite conditiile pentru antrenarea raspunderii sale contractuale sub forma penalitatilor de intarziere.

Potrivit recurentei, inscrisurile administrate dovedesc cu prisosinta ca plata cu intarziere a pretului a fost generata de o imprejurare obiectiva, neimputabila statiunii de cercetare, respectiv nerealizarea productiei pentru anul 2005 cu consecinta pierderii singurei surse de venit, datorita calitatii necorespunzatoare a produselor livrate de reclamanta, ceea ce impunea aplicarea dispozitiilor art. 1082 C. civ. in sensul retinerii cazului fortuit cu privire la plata cu intarziere a pretului.

4. Inalta Curte, verificand in cadrul controlului de legalitate decizia atacata, in raport de criticile formulate si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata ca recursul este nefondat pentru considerentele ce urmeaza:

4.1. Critica de nemotivare va fi examinata din perspectiva motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care o reglementeaza expres, motivul invocat de recurenta 304 pct. 5 C. proc. civ. sanctionand alte neregularitati procedurale prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, Inalta Curte constata ca dezlegarea data de instanta de apel pe exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantei se intemeiaza pe o examinare exhaustiva a probatoriului administrat, respectiv a inscrisurilor care configureaza modul de derulare al raporturilor dintre parti urmare incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 554/2005.

Concluzia desprinsa de instanta cu privire la incidenta cauzei de intrerupere a cursului prescriptiei este fundamentata in fapt si in drept, iar apararile paratei referitoare la aplicarea dispozitiilor speciale din Legea nr. 58/1934 sunt inlaturate motivat.

In sfarsit, si apararile paratei intemeiate pe existenta unui caz fortuit - neobtinerea unei recolte scontate - de natura sa o exonereze de plata penalitatilor de intarziere, au facut obiectul analizei instantei de apel, astfel cum rezulta din partea finala a considerentelor deciziei, asa incat si sub acest aspect critica de nemotivare se vadeste nefondata.

4.2. Cu privire la motivul de nelegalitate vizand aplicarea gresita a dispozitiilor legale care reglementeaza intreruperea cursului prescriptiei art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Instanta de apel a stabilit in baza inscrisurilor administrate ca dupa expirarea scadentei obligatiei de plata a pretului produselor furnizate de reclamanta, scadenta stabilita in contract la data de 15 decembrie 2005, parata a recunoscut succesiv datoria si si-a aratat disponibilitatea de a stinge obligatia, prin emiterea unor bilete la ordin scadente in perioada ianuarie-aprilie 2007, si apoi, dupa refuzul acestora la plata din lipsa de disponibil parata a propus stingerea datoriei prin livrare de mere, conform adreselor datate 15 septembrie 2009 si 12 octombrie 2009 emanand de la aceasta.

In raport de ultima adresa 12 octombrie 2009 - in care s-a concretizat recunoasterea datoriei, urmata de plata debitului principal, introducerea actiunii pentru plata penalitatilor la 22 martie 2011 a fost considerata ca fiind promovata cu respectarea termenului general de prescriptie de 3 ani prevazut de Decretul nr. 167/1958.

Cu privire la existenta recunoasterii dreptului de catre cel in folosul caruia curge prescriptia, recurenta-parata nu contesta existenta, data si continutul inscrisurilor administrate in cauza, care contin, in opinia Curtii, fie o recunoastere expresa a datoriei (procesul-verbal din 11 ianuarie 2006), fie o recunoastere tacita, conform celor mentionate de parata in adresele din 26 septembrie 2007, 15 septembrie 2009 si respectiv 12 octombrie 2009 prin care propune achitarea debitului datorat prin livrarea unei cantitati de mere in echivalenta.

Cum recunoasterea paratei este in mod evident voluntara, neindoielnica si pura si simpla nefiind afectata de nicio conditie sau rezerva din partea autorului ei, ea este de natura sa produca efectul intreruptiv al cursului prescriptiei dreptului material la actiune potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, asa cum corect a constatat instanta de apel.

Singura obiectie a recurentei cu privire la existenta cauzei de intrerupere a cursului prescriptiei dreptului material la actiune se refera la imprejurarea ca recunoasterile au intervenit in contextul in care se derula procedura de executare silita a biletelor la ordin, ceea ce confera recunoasterilor numai efectul intreruptiv al dreptului de a cere executarea silita in temeiul biletelor la ordin si, prin urmare, dupa scadenta din aprilie 2007 nu a mai operat nicio intrerupere a dreptului material la actiune .

Constructia juridica pe care recurenta incearca sa o acrediteze este falsa, deoarece recunoasterea independent de modul in care a fost exprimata, in masura in care indeplineste conditiile mai sus prezentate, produce efectul intreruptiv de drept (ipso iuris) conform art. 17 alin. (1) si (2) din Decretul nr. 167/1958, iar noua prescriptie care incepe sa curga dupa intreruperea prin efectul recunoasterii este de aceeasi natura cu cea inlaturata, adica prescriptia dreptului material la actiune stricto sensu, efectele intreruperii producandu-se instantaneu.

Aplicarea regulilor speciale cu privire la prescriptia dreptului la actiune cambiala directa prevazute in Legea nr. 58/1934 si cu privire la prescriptia dreptului la actiune cauzala intemeiata pe raportul fundamental si caracterul ei subsecvent in raport cu actiunea cambiala sunt irelevante pentru chestiunea examinata a recunoasterii debitului potrivit unor adrese care emana de la parata cu valoare de act juridic unilateral.

In cauza, nu s-a invocat de catre recurenta prescriptia dreptului la actiune cauzala intemeiata pe raportul fundamental, cu referire la scadenta cambiala, pentru a verifica aceasta aparare, distinct de faptul ca cele doua actiuni se exercita succesiv, dupa ce actiunea cambiala a fost respinsa, urmare prescriptiei sau decaderii a doua actiune ,,cauzala`` este supusa prescriptiei de drept comun. Ceea ce a contestat a fost efectul intreruptiv al recunoasterii debitului, or, recunoasterea datoriei in circumstantele in care a fost consemnata este neechivoca.

In ce priveste ultima critica potrivit careia plata cu intarziere a pretului a fost generata de o imprejurare obiectiva ce poate fi asimilata fortei majore sau cazului fortuit, argumentele recurentei vizeaza aspecte de netemeinicie, de apreciere a situatiei de fapt invocate, care scapa controlului de legalitate si asupra carora instanta de apel s-a pronuntat motivat.

Pentru ratiunile mai sus infatisate, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.