INTEGRAL: Hotararea CEDO in Cauza Maties impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

HOTARAREA
din 8 iunie 2010

in Cauza Maties impotriva Romaniei
(Cererea nr. 13.202/03)

In Cauza Maties impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecatori,

si Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 18 mai 2010,

pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 13.202/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Doru Octavian Maties (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 24 februarie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

3. La data de 2 iunie 2008, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa ii comunice cererea Guvernului. Asa cum permite art. 29 A§ 3 din Conventie, acesta a mai hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

4. Reclamantul s-a nascut in anul 1946 si locuieste in Targu Mures.

5. Bunicul reclamantului, P.O., era proprietarul unui teren situat la Iernut, pe care a fost obligat sa il cedeze statului in timpul regimului comunist.

6. Dupa anul 1990 au fost adoptate Legea fondului funciar nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 si Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, care stabilesc masuri de despagubire pentru fostii proprietari de terenuri. Ultima dintre aceste legi dispunea ca fostii proprietari de terenuri carora nu le puteau fi restituite terenurile in natura aveau dreptul sa li se atribuie in schimb un alt teren sau despagubiri.

7. Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 1/2000, reclamantul si P.V.R., un alt mostenitor, au facut demersuri administrative pentru a li se restitui un teren in suprafata de 17,47 hectare ce ii apartinuse lui P.O.

8. Prin Decizia nr. 40/L/2000, Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate (Comisia judeteana) a constatat ca, desi reclamantul si P.V.R. aveau dreptul sa obtina o reparatie in temeiul Legii nr. 18/1991, restituirea terenului in discutie nu era posibila. Comisia a decis inscrierea creantei lor in tabelul prevazut in anexa nr. 39 la Hotararea Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 131/1991. Acest tabel indica persoanele care, aflate in imposibilitatea obiectiva de a li se restitui terenurile ce le-au apartinut in trecut sau de a obtine in schimb alte terenuri echivalente, aveau dreptul la o despagubire.

9. Reclamantul a contestat aceasta decizie, sustinand ca prefera atribuirea unui teren echivalent decat o reparatie pecuniara care, dupa parerea sa, era ineficienta si iluzorie. Prin decizia ramasa definitiva din data de 7 martie 2003, Tribunalul Judetean Mures a confirmat Decizia nr. 40/L/2000 si a statuat ca, deoarece nu putea fi atribuit niciun teren din cauza lipsei de terenuri disponibile la Iernut, partea interesata avea sa fie despagubita in conditiile prevazute de Legea nr. 1/2000.

10. Prin decizia din data de 21 octombrie 2008, tinand cont de rezultatul unei expertize tehnice, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a stabilit cuantumul despagubirii datorate reclamantului si lui P.V.R. in suma de 1.886.771 lei (RON). De asemenea, decizia prevedea ca reclamantul trebuia sa urmeze procedura prevazuta de Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente pentru a obtine executarea sa. Aceasta decizie i-a fost comunicata reclamantului la data de 5 noiembrie 2008.

11. Pentru a obtine executarea deciziei din data de 21 octombrie 2008 mentionate mai sus, reclamantul trebuia sa se adreseze Directiei pentru acordarea despagubirilor in numerar, directie ce functiona in cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu urmatoarele documente: o cerere prin care opta pentru plata unei sume de bani, decizia prin care i se recunostea dreptul la despagubiri, certificatul de actionar la Fondul "Proprietatea", daca acesta i-a fost emis, coordonatele sale bancare si un mandat din partea lui P.V.R.

12. Printr-o scrisoare din data de 1 septembrie 2009, reclamantul a informat Curtea ca nu s-a adresat Directiei pentru acordarea despagubirilor in numerar, pe motivul ca posibilitatea de a obtine o suma de bani ramane iluzorie.

II. Dreptul si practica interne si internationale pertinente

13. Prevederile legale esentiale si jurisprudenta interna relevanta, inclusiv extrasele din Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv (OUG nr. 81/2007) referitoare la sistemul de despagubire pentru imobilele nationalizate, sunt descrise in hotararile Tudor impotriva Romaniei (nr. 29.035/05, A§A§ 15-20, 17 ianuarie 2008) si Viasu impotriva Romaniei (nr. 75.951/01, A§A§ 38-49, 9 decembrie 2008). Textele relevante ale Consiliului Europei, si anume Rezolutia Res (2004)3 cu privire la hotararile care releva o problema structurala subsecventa si Recomandarea Rec (2004)6 privind imbunatatirea recursurilor interne, adoptate de Comitetul de ministri, sunt de asemenea citate in hotararea Viasu, mentionata mai sus (A§A§ 50 si 51).

14. In temeiul art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 81/2007, persoanele care erau indreptatite sa obtina o despagubire ce depasea 500.000 RON puteau obtine o suma in numerar, in cuantum de maximum 500.000 RON, diferenta fiind transformata in actiuni la Fondul "Proprietatea". Despagubirea in numerar era platita in doua transe a cate 250.000 RON, intr-un interval de 2 ani.

15. La data de 12 februarie 2008, Hotararea Guvernului nr. 128/2008 privind modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.095/2005, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Conform acestei noi norme legale, dupa emiterea titlului de despagubire de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, partea interesata trebuia sa opteze la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor fie pentru primirea unei parti din suma in numerar (in limita a 500.000 RON), iar restul in actiuni la Fondul "Proprietatea", fie pentru primirea de actiuni la fond pentru intreaga suma (vezi si paragraful 11 de mai sus).

16. Daca opta pentru primirea unei parti din suma in numerar, partea interesata trebuia sa formuleze o cerere in acest sens la Directia pentru acordarea despagubirilor in numerar ce functiona in cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor. Aceasta autoritate trebuia sa inlocuiasca titlul de despagubire cu un titlu de plata corespunzator sumei de plata in numerar, precum si cu un titlu de conversie corespunzator restului sumei de convertit in actiuni la Fondul "Proprietatea". Hotararea Guvernului mentionata mai sus prevedea ca cererile de optiune sa fie analizate in ordine cronologica, fara sa fie prevazut in mod expres vreun termen in acest sens. Titlurile de despagubire pot fi valorificate in termen de cel mult 3 ani de la data emiterii lor, termen care, in orice caz, nu expira decat dupa 12 luni de la prima tranzactionare la bursa a actiunilor Fondului "Proprietatea".

17. Termenul de 2 ani prevazut pentru plata sumei in numerar (paragraful 14 in fine de mai sus) incepe sa curga de la data emiterii titlului de plata.

18. Conform informatiilor oficiale aflate pe site-ul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, la data de 19 aprilie 2010 au fost inregistrate 16.463 de cereri de optiuni la autoritatea competenta. Valoarea despagubirilor pentru care partile interesate si-au exprimat intentia de a primi o suma in numerar este de 1.855.395.376 RON. Suma platita pana la data mentionata mai sus este de 343.270.664 RON.

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

19. Reclamantul se plange cu privire la imposibilitatea de a se bucura de dreptul de a fi despagubit pentru terenul nationalizat, conform prevederilor legale in materie, si invoca in acest sens art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:

"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii

20. Guvernul ridica o exceptie de incompatibilitate ratione materiae a acestui capat de cerere cu dispozitiile Conventiei. Acesta considera ca reclamantul nu detine un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, in masura in care Decizia nr. 40/L/2000 a Comisiei judetene nu stabileste valoarea despagubirii datorate reclamantului si nicio alta hotarare judecatoreasca definitiva nu i-a recunoscut dreptul de a i se acorda o despagubire al carei cuantum sa fi fost stabilit. Prin urmare, Guvernul considera ca, spre deosebire de cauzele Broniowski impotriva Poloniei [MC] (nr. 31.443/96, CEDO 2004-V) si Matache si altii impotriva Romaniei (nr. 38.113/02, 19 octombrie 2006), reclamantul nu are o creanta stabilita si exigibila.

21. Reclamantul nu prezinta observatii in aceasta privinta.

22. Curtea reaminteste faptul ca a statuat deja, in cauze similare cu cea de fata, ca deciziile administrative necontestate prin care li se recunoaste partilor interesate dreptul la o despagubire fara a-i stabili suma reprezinta un "interes patrimonial" suficient de bine stabilit in dreptul intern, cert, nerevocabil si exigibil, care, in opinia sa, se include in notiunea de "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (Viasu, mentionata mai sus, A§A§ 58-60).

23. Argumentele Guvernului nu pot duce, in speta, la o concluzie diferita. Curtea observa ca dreptul reclamantului la o despagubire a fost confirmat in mod constant si regulat de catre autoritati, stabilit clar in dreptul intern, asa cum reiese din Decizia nr. 40/L/2000 a Comisiei judetene, prin care se valideaza inscrierea creantei reclamantului, si chiar, din Decizia ramasa definitiva din data de 7 martie 2003 a Tribunalului Judetean Mures (mutatis mutandis, Viasu, mentionata mai sus, A§ 59).

24. Prin urmare, exceptia Guvernului trebuie respinsa. Pe de alta parte, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie si ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

25. Reclamantul subliniaza ca se afla de mai multi ani in imposibilitatea de a beneficia in mod efectiv de despagubirea in discutie. El considera ca Decizia din 21 octombrie 2008 prin care se stabilea cuantumul despagubirii nu poate fi executata in mod efectiv. Mai exact, el considera inacceptabile termenul de 2 ani prevazut pentru plata sumei in numerar, ce reprezinta in cazul sau mai putin de o treime din despagubirea datorata, precum si faptul ca diferenta va fi convertita in actiuni la Fondul "Proprietatea", fond care nu functioneaza.

26. Guvernul insista asupra faptului ca reclamantul a utilizat posibilitatea de a se adresa autoritatilor administrative pentru a i se acorda o despagubire. In opinia sa, mecanismul implementat prin Legea nr. 247/2005 si referitor la infiintarea Fondului "Proprietatea" este capabil sa le ofere persoanelor indreptatite o despagubire care sa corespunda cerintelor din jurisprudenta Curtii. Conform ultimelor modificari ale Legii nr. 247/2005, o parte din despagubirea in discutie i-ar putea fi platita in numerar partii interesate si au fost facute progrese pentru ca Fondul "Proprietatea" sa devina functional.

27. Guvernul mai observa ca reclamantul a obtinut o decizie prin care i se acordau despagubiri, insa decizia nu poate fi executata din cauza ca partea interesata nu a urmat procedura prevazuta de Legea nr. 247/2005 (paragrafele 11 si 12 de mai sus).

28. Curtea face trimitere la jurisprudenta invocata in Cauza Viasu, mentionata mai sus, cu privire la obligatiile stabilite de art. 1 din Protocolul nr. 1 in sarcina statului care a adoptat o legislatie care prevede restituirea sau despagubirea pentru bunurile confiscate intr-un regim anterior (Viasu, mentionata mai sus, A§ 58).

29. Aceasta reaminteste ca neexecutarea unei decizii prin care se recunoaste dreptul de proprietate constituie o ingerinta in sensul primei fraze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1. In speta, ingerinta in discutie consta in omisiunea autoritatilor competente de a asigura caracterul efectiv al dreptului pe care i l-au recunoscut reclamantului prin Decizia nr. 40/L/2000 (Viasu, mentionata mai sus, A§A§ 60 si 66, si Ramadhi si alti 5, mentionata mai sus, A§A§ 76-77).

30. Curtea a examinat deja cauze ce ridicau probleme legate de omisiunea autoritatilor de a asigura caracterul efectiv al dreptului pe care l-au recunoscut partilor interesate prin decizii definitive de a primi despagubiri pentru bunurile imobiliare trecute in patrimoniul statului in timpul regimului comunist si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (Viasu, mentionata mai sus, A§A§ 62-73, Katz impotriva Romaniei, nr. 29.739/03, 20 ianuarie 2009, si Faimblat impotriva Romaniei, nr. 23.066/02, 13 ianuarie 2009). Cu toate acestea, ea apreciaza ca, in cauza de fata, situatia este in mod sensibil diferita de cauzele mentionate mai sus, in masura in care reclamantul a obtinut o decizie a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor care preciza, pe baza unei expertize, cuantumul despagubirii ce ii era datorata (a contrario Viasu, Katz si Faimblat, mentionate mai sus). Fara a contrazice concluziile la care a ajuns in cauzele mentionate mai sus, Curtea apreciaza ca, in speta, din motivele precizate mai jos, se impune o analiza mai nuantata.

31. Curtea constata ca prevederile legale aplicabile in materie ii permiteau reclamantului sa obtina plata in numerar a unei parti din despagubirea stabilita prin Decizia din 21 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor. Mai exact, reclamantul ar fi putut sa incaseze suma de 250.000 RON, adica circa o treime din suma ce ii era datorata (paragraful 14 de mai sus). Pentru a beneficia de aceasta posibilitate, reclamantul ar fi trebuit sa isi exercite un drept de optiune (paragraful 15 de mai sus), ceea ce nu a facut. Or, conform legii interne, aceasta etapa era obligatorie pentru a obtine un titlu de plata care i-ar fi permis sa obtina plata sumei mentionate mai sus intr-un termen de 2 ani. De altfel, Curtea observa ca, din informatiile puse la dispozitia publicului de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, reiese ca pentru persoanele care au exercitat un drept de optiune, sunt pe cale de a fi facute plati si o cincime din sumele solicitate a fost deja platita (paragraful 18 de mai sus).

32. Avand in vedere acestea, Curtea observa ca este dificil sa solutioneze in abstracto problema eficientei procedurii speciale implementate de autoritatile nationale pentru accelerarea platii despagubirilor prevazute de Legea nr. 247/2005 (paragrafele 14-16 de mai sus). De aceea, in speta, Curtea constata ca, desi a fost informat de autoritatile nationale despre necesitatea de a isi exercita dreptul de optiune, reclamantul a refuzat sa o faca (paragrafele 10-12 de mai sus). Astfel, reclamantul a blocat cu buna stiinta procedura. Or, daca Curtea nu poate specula asupra eficientei procedurii speciale implementate pentru plata accelerata a unei parti a despagubirii, totusi, data fiind atitudinea partii interesate, Curtea nu poate concluziona ca autoritatile sunt in intregime raspunzatoare de imposibilitatea sa de a obtine o parte a despagubirii. De altfel, Curtea observa ca termenul acordat de lege reclamantului pentru exercitarea dreptului sau de optiune nu a expirat inca (paragraful 16 in fine de mai sus). Rezulta ca, pentru acea parte a cererii care corespunde sumei pe care reclamantul ar fi putut sa o primeasca in numerar, nu a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

33. In ceea ce priveste restul despagubirii, si anume mai mult de doua treimi din suma datorata reclamantului, Curtea constata ca aceasta trebuia sa faca obiectul unor actiuni la Fondul "Proprietatea" (paragraful 14 de mai sus). Or, luand nota cu satisfactie de evolutia care pare sa se intrevada in practica in privinta mecanismului de plata prevazut de Legea nr. 247/2005, modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 81/2007, Curtea observa ca, pana in prezent, Guvernul nu a demonstrat ca sistemul de despagubire pus in aplicare prin intermediul Fondului "Proprietatea" le permitea persoanelor indreptatite, si in special reclamantului, sa incaseze, conform unei proceduri si unui calendar previzibile, despagubirile pe care sunt indreptatite sa le primeasca.

34. Prin urmare, Curtea apreciaza ca, pentru aceasta parte a cererii, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Asupra celorlalte pretinse incalcari

35. Tot in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, reclamantul se plange de imposibilitatea de a obtine restituirea terenului si de lipsa de folosinta a acestuia.

36. Curtea reaminteste ca un reclamant nu poate sustine o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in masura in care deciziile pe care le incrimineaza se refera la "bunurile" sale, in sensul acestei prevederi. Conform jurisprudentei constante a organelor Conventiei in materie, nu trebuie considerate ca "bunuri" in sensul articolului mentionat mai sus speranta de a i se recunoaste un drept de proprietate care s-a stins de mult timp si nici creanta conditionala ramasa fara obiect in urma nerealizarii conditiei (KopeckAEť impotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, A§ 35, CEDO 2004-IX).

37. In speta, ascendentul reclamantului, P.O., fusese deposedat de un teren in timpul regimului comunist. Astfel, procedura administrativa introdusa in temeiul Legii nr. 1/2000 si actiunea subsecventa nu vizau "bunuri existente" in patrimoniul reclamantului. Curtea mai observa ca nicio decizie administrativa sau judiciara nu a recunoscut dreptul reclamantului de a i se atribui un teren in natura. Prin urmare, Curtea considera ca reclamantul nu detinea un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

38. Rezulta ca acest capat de cerere intemeiat pe art.1 din Protocolul nr. 1 este incompatibil ratione materiae cu prevederile Conventiei in sensul art. 35 A§ 3 si trebuie respins in aplicarea art. 35 A§ 4.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

39. Conform art. 41 din Conventie,

"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

40. Reclamantul solicita, ca daune materiale, suma de 522.912 euro (EUR), reprezentand valoarea terenului a carui restituire a fost solicitata si suma de 155.555 EUR pentru lipsa de folosinta timp de zece ani. El mai solicita 15.000 EUR ca daune morale.

41. Guvernul considera ca reclamantul nu poate solicita decat partea ce ii revine din despagubirea de 1.886.771 RON, stabilita prin Decizia din 21 octombrie 2008. De asemenea, acesta observa ca reclamantul nu si-a justificat cererea referitoare la lipsa de folosinta a terenului in cauza si considera ca nu exista o legatura de cauzalitate intre pretinsul prejudiciu moral si eventuala incalcare a Conventiei.

42. Curtea reaminteste ca o hotarare ce constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia de a pune capat incalcarii si de a-i inlatura consecintele astfel incat sa refaca pe cat posibil situatia anterioara acesteia [Iatridis impotriva Greciei (reparatie echitabila) [MC], nr. 31.107/96, A§ 32, CEDO 2000-XI].

43. In speta, Curtea apreciaza, in acord cu Guvernul, ca reclamantul nu poate pretinde decat jumatate din valoarea estimata a terenului, tinand cont ca decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor il vizeaza si pe P.V.R., in parti egale. Prin urmare, partea ce ii revine reclamantului este de 943.385,5 RON. Curtea reaminteste apoi ca a considerat ca reclamantul ar fi trebuit sa faca la nivel national demersurile necesare pentru a obtine plata unei parti a despagubirii (paragrafele 30-32 de mai sus).

44. Totusi, pentru restul sumei, Curtea apreciaza ca plata despagubirii validate prin Decizia din 21 octombrie 2008 si fixata conform criteriilor stabilite de legislatia romana (Viasu, mentionata mai sus, A§ 38), l-ar repune pe reclamant, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. Insa, tinand cont de constatarile hotararii de fata din care reiese ca sistemul actual de restituire nu este eficient, Curtea apreciaza ca nu are alta optiune decat sa acorde suma care, in opinia sa, ar constitui o solutionare definitiva si completa a prezentului litigiu patrimonial (Viasu, mentionata mai sus, A§ 89).

45. Curtea mai observa ca reclamantul nu a prezentat documente justificative relevante pentru pretinsa lipsa de folosinta. Asadar, nu ii va fi acordata nicio suma cu acest titlu.

46. In lumina celor de mai sus, Curtea ii aloca reclamantului suma de 167.485 EUR, pentru prejudiciul material.

47. Pe de alta parte, Curtea apreciaza ca situatia litigioasa trebuie sa ii fi cauzat partii interesate o stare de incertitudine si neplaceri care justifica acordarea unei sume pentru prejudiciul moral. Tinand cont de aceste elemente, Curtea, statuand in echitate, ii aloca reclamantului suma de 4.000 EUR, pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecata

48. Reclamantul mai solicita suma de 2.000 EUR pentru cheltuielile de judecata. El prezinta documente justificative pentru o parte din aceste cheltuieli.

49. Guvernul considera ca reclamantul nu a prezentat documente justificative pentru intreaga suma solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata, care este, in orice caz, excesiva.

50. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta si tinand cont de documentele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 50 EUR pentru procedura in fata Curtii si i-o acorda reclamantului.

C. Dobanzi moratorii

51. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie referitor la imposibilitatea reclamantului de a primi o despagubire si inadmisibila in rest;

2. hotaraste ca nu a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie pentru acea parte a despagubirii pentru care reclamantul ar fi putut incasa o suma in numerar;

3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie pentru acea parte a despagubirii ce trebuie convertita in actiuni la Fondul "Proprietatea";

4. hotaraste:

a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 A§ 2 din Conventie, urmatoarele sume, ce vor fi convertite in lei romanesti, la cursul de schimb valabil la data platii:

(i) 167.485 EUR (una suta saizeci si sapte mii patru sute optzeci si cinci euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material;

(ii) 4.000 EUR (patru mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(iii) 50 EUR (cincizeci euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamant, pentru cheltuielile de judecata;

b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;

5. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 8 iunie 2010, in aplicarea art. 77 A§A§ 2 si 3 din regulament.

Josep Casadevall, Santiago Quesada,
presedinte grefier