INTEGRAL: Decizia CEDO in Cauza Draganschi impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

DECIZIA
din 18 mai 2010
in Cauza Draganschi impotriva Romaniei
(Cererea nr. 40.890/04)

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 18 mai 2010 intr-o camera compusa din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,
avand in vedere cererea introdusa la 22 octombrie 2004,
dupa ce a deliberat, pronunta prezenta decizie.

IN FAPT

1. Reclamantii, doamna Silvia Draganschi si domnul Constantin Draganschi, sunt cetateni romani, nascuti in 1965 si, respectiv, in 1985 si locuiesc in Tulcea.
A. Circumstantele cauzei
2. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de catre reclamanti, pot fi rezumate astfel.
1. Circumstantele decesului sotului reclamantei si primele masuri de ancheta dispuse de autoritati
3. In dimineata zilei de 11 noiembrie 2003, la ora 8 si 10 minute, M. D., sotul primei reclamante si tatal celui de-al doilea reclamant, topitor la societatea metalurgica F., si-a pierdut cunostinta in cursul unei operatiuni de curatare a unui cuptor la care participa impreuna cu alti colegi. In ciuda incercarilor de reanimare intreprinse de colegii sai si, in special, de catre o asistenta medicala a societatii F. si de catre personalul Spitalului de Urgenta Tulcea, unde el a fost dus cu o ambulanta, M. D. a decedat la ora 9.
4. Parchetul de pe langa Tribunalul Tulcea a deschis o ancheta si, la 12 noiembrie 2003, a solicitat Institutului de Medicina Legala (IML) efectuarea unei necropsii pentru stabilirea cauzelor decesului, inclusiv a unui examen toxicologic care sa clarifice existenta unei eventuale legaturi de cauzalitate intre deces si activitatea desfasurata de catre M. D. la locul de munca. Ca urmare a unei examinari efectuate in aceeasi zi, IML a concluzionat, la sfarsitul lunii aprilie 2004, ca decesul lui M. D. "a fost cauzat de o insuficienta cardiorespiratorie acuta datorata ischemiei cardiace (scleroza miocardului, zone hipoxice miocardice si arteroscleroza coronariana) de care suferea M.D., asociata unei posibile miocardite (reactie inflamatorie reziduala discreta) a carei etiologie nu a putut fi precizata". De altfel, examenul toxicologic exprimase rezultate negative pentru substantele chimice obisnuite.
5. La 16 decembrie 2003, Inspectoratul Teritorial de Munca Tulcea (ITM) a intocmit un proces-verbal cuprinzand concluziile cercetarilor efectuate cu privire la decesul lui M. D., pentru a stabili circumstantele si cauzele decesului, eventualele dispozitii legale incalcate si responsabilitatile, precum si masurile necesare pentru a preveni aparitia unor incidente similare.
6. Procesul-verbal retine ca M. D., avand varsta de 38 de ani si o vechime de 21 de ani in meseria de topitor, si-a pierdut cunostinta la cateva secunde dupa ce un alt coleg, A. C., a observat semne de oboseala pe chipul lui si i-a cerut sa iasa din echipa care curata cuptorul prin introducerea de conuri de masa carbonica in orificiile cuptorului. Operatiunea in cauza implica un important efort fizic in conditii de temperatura ridicata si emanatii de gaze chimice.
7. Procesul-verbal a identificat drept cauze ale decesului efortul fizic pe fondul bolii cardiace de care suferea M. D. si care nu putea fi depistata la controalele medicale periodice, precum si acceptarea lui la munca in conditiile in care era foarte obosit, cu incalcarea art. 11 lit. i) din Regulamentul cu privire la protectia muncii din 2002. Procesul-verbal mentiona ca nivelul emanatiilor de gaze in societatea F., controlat periodic (ultima data in iunie 2003), se situa in limitele admise. Procesul-verbal concluziona ca era vorba despre un accident de munca, dar ca nu existau persoane responsabile si nici sanctiuni de aplicat. Totusi, se recomanda sa se ia masuri pentru a limita efortul fizic implicat de asemenea operatiuni si pentru a nu permite accesul la munca al persoanelor prezentand o stare de oboseala accentuata.
2. Derularea anchetei penale cu privire la decesul lui M.D.
8. Reclamanta s-a adresat de mai multe ori in scris Parchetului, Inspectoratului Teritorial de Munca si Institutului de Medicina Legala, solicitand informatii despre cauzele decesului lui M. D. si despre derularea anchetei, precum si pentru a avea acces la dosarul anchetei si a primi copii ale documentelor din dosar, in special ale declaratiilor martorilor. De asemenea, ea a solicitat exhumarea corpului lui M. D. pentru o noua examinare medico-legala. Autoritatile au raspuns la o parte dintre aceste solicitari, informand reclamanta ca ancheta este in desfasurare si trimitandu-i in mai multe randuri copii ale documentelor solicitate. Astfel, in lunile aprilie si mai 2004, reclamanta a primit copii ale rapoartelor redactate de ITM si IML, mentionate mai sus. Ea a contestat raportul IML, sustinand ca M. D. era perfect sanatos, astfel cum rezulta din ultima examinare medicala realizata in octombrie 2003 sub controlul societatii F., si ca decesul a fost cauzat de conditiile dificile sau chiar necorespunzatoare de munca si de emanatiile de substante chimice, de care societatea F. era responsabila.
9. La 8 mai 2004, reclamanta a fost audiata de procurorul care conducea ancheta; ea a refuzat sa semneze declaratia, sustinand ca a fost supusa unor presiuni pentru a declara ca M.D. suferea de boli cardiace. La 6 august 2004, in urma cererii sale, reclamanta a putut sa consulte dosarul de cercetare penala, dar nu putut face copii ale declaratiilor martorilor audiati de parchet.
10. La 18 noiembrie 2004, Parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale cu privire la circumstantele decesului lui M. D. Reclamanta a atacat aceasta solutie cu o plangere adresata Judecatoriei Tulcea, cu motivarea ca Parchetul nu a raspuns scrisorilor sale si nici nu i-a furnizat copii ale documentelor solicitate. Ea a solicitat sa i se permita studierea tuturor mijloacelor de proba care au stat la baza emiterii solutiei Parchetului.
11. Printr-o sentinta din 15 martie 2005, Judecatoria a respins plangerea ca nefondata. Instanta a amintit circumstantele decesului si a stabilit ca nu exista legatura de cauzalitate intre deces si conditiile de munca in respectivul loc de la societatea F., in care nivelul emisiilor toxice se situa in limite normale. De altfel, pe baza informatiilor furnizate de IML, instanta a relevat ca era posibil ca bolile cardiace ale lui M. D. sa nu fi putut fi observate cu ocazia unui control medical de rutina, in lipsa unor simptome sau manifestari comunicate de catre acesta medicului.
12. Reclamanta a introdus recurs la Tribunalul Tulcea ("Tribunalul Judetean") impotriva sentintei Judecatoriei. Ea a contestat concluzia de neincepere a urmaririi penale, a aratat ca avocatul ales nu dorea sa o mai reprezinte si a acuzat Judecatoria ca nu ar fi examinat documentele pe care le depusese la dosar.
13. Printr-o decizie definitiva din 12 mai 2005, Tribunalul a respins recursul. Pe langa motivarea instantei de fond, Tribunalul a retinut ca bolile cardiace de care suferea M. D. puteau sa fi avut ca rezultat o moarte subita, ca Judecatoria luase in considerare toate documentele medicale pertinente pentru raportul medico-legal prezentate de catre reclamanta si ca autoritatile nu erau obligate sa asigure reclamantei un avocat din oficiu in acest tip de procedura.
3. Procedurile civile si in contencios administrativ introduse de catre reclamanta cu privire la decesul lui M.D.
14. La 13 septembrie 2004, in baza art. 998 din Codul civil si a Codului muncii, reclamantii s-au adresat Tribunalului cu o actiune in despagubiri impotriva societatii F., solicitand un milion de euro drept daune morale pentru decesul lui M. D. si 500.000 lei romanesti pentru neglijenta societatii in a-l proteja pe M. D. impotriva accidentelor de munca. Ei au aratat ca, si daca decesul ar fi fost cauzat de o insuficienta cardiorespiratorie, societatea F. ramanea responsabila pentru nerespectarea mai multor dispozitii ale contractului colectiv de munca cu privire la obligatiile de a asigura muncitorilor controale medicale periodice, o asigurare medicala si conditii de munca adecvate. Societatea F. a contestat sustinerile reclamantilor.
15. Dupa ce a fost suspendata, la cererea reclamantilor, in asteptarea solutionarii anchetei penale mentionate mai sus, procedura a fost reluata din oficiu de catre Tribunal, care, printr-o sentinta din 7 septembrie 2006, a constatat ca cei interesati nu au solicitat repunerea dosarului pe rol intr-un termen de un an dupa pronuntarea Hotararii din 12 mai 2005 (paragraful 13 de mai sus), in cauza intervenind perimarea actiunii. Reclamantii nu au formulat recurs impotriva acestei sentinte.
16. In cadrul unei proceduri paralele in contencios administrativ, printr-o decizie irevocabila din 8 mai 2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a fost respinsa actiunea avand ca obiect despagubiri pe care reclamantii au introdus-o impotriva Guvernului si a Presedintelui Romaniei, acuzati de a fi responsabili pentru lipsa de supraveghere a societatii F. (emisii de substante chimice, controale medicale etc.). Decizia a confirmat inadmisibilitatea unei asemenea actiuni, ca urmare a inexistentei unor raporturi juridice intre autoritati si M. D. si a faptului ca autoritatile nu erau responsabile pentru conditiile de munca pe care le denuntau reclamantii.
4. Proceduri cu privire la libertatea de circulatie a reclamantilor
17. Prin doua sentinte pronuntate la 28 aprilie 2006 in prima instanta la sesizarea Directiei de Pasapoarte, Tribunalul, retinand ca reclamantii au facut obiectul unei returnari dispuse de catre autoritatile franceze, a dispus, in baza Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, sa restranga exercitiul dreptului la libera circulatie pe teritoriul statelor Uniunii Europene pentru o durata de un an, in cazul reclamantei, si de 6 luni, in cazul reclamantului. Reclamantii nu au formulat recurs impotriva acestor hotarari.
B. Dreptul si practica interne relevante
18. Aspectele esentiale cu privire la regimul general al raspunderii civile delictuale, rezultand din art. 998-1000 din Codul civil, in vigoare la momentul derularii faptelor, sunt descrise in cauzele Iambor impotriva Romaniei (nr. 1) (nr. 64.536/01, paragraful 142, 24 iunie 2008) si Toma impotriva Romaniei (nr. 42.716/02, paragraful 32, 24 februarie 2009).
19. Instantele interne au fost sesizate cu mai multe actiuni avand ca obiect acordarea de despagubiri, bazate pe art. 998-999 din Codul civil si pe dispozitiile Codului muncii, in care victimele unor accidente de munca incercau sa demonstreze responsabilitatea angajatorului si sa obtina repararea daunelor suferite. Instantele au analizat fondul acestor actiuni si circumstantele accidentului incriminat in fiecare dintre ele, admitand solicitarile privind acordarea de despagubiri cand au constatat ca angajatorul era responsabil pentru comiterea unei greseli, chiar usoare, avand o legatura de cauzalitate cu accidentul, chiar atunci cand si victima era responsabila de producerea accidentului si chiar cand Parchetul a dispus eventual neinceperea urmaririi penale, eliminand raspunderea penala a angajatorului (Hotararea nr. 27R din 11 ianuarie 2000 a Curtii de Apel Targu Mures, Hotararea nr. 829AA din 20 mai 1998 a Curtii de Apel Cluj, Hotararea nr. 71 din 23 ianuarie 2003 a Curtii de Apel Timisoara, Hotararea nr. 3.838 din 7 octombrie 2003 a Curtii Supreme de Justitie - care respinge actiunea datorita culpei exclusive a victimei - si Hotararea nr. 3.602 din 5 mai 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).

CAPETE DE CERERE

20. Invocand art. 1, 2, 5, 6 paragrafele 1 si 8 din Conventie, reclamantii se plang ca autoritatile nu au desfasurat o ancheta efectiva si diligenta pentru a clarifica circumstantele decesului lui M. D. si a-i sanctiona pe vinovati. In acest sens, reclamanta considera vinovata conducerea societatii F. pentru decesul lui M. D., cauzat de conditiile si organizarea nepotrivite ale muncii si prin lipsa de supraveghere in vederea evitarii producerii accidentelor. Dupa ce au sustinut, intr-un prim formular de plangere din octombrie 2004, ca Parchetul nu i-a informat despre rezultatul anchetei si nici nu le-a oferit copii ale declaratiilor martorilor, chiar in conditiile in care ar fi putut consulta dosarul de urmarire penala, reclamantii se plang, intr-un al doilea formular de plangere din noiembrie 2006, cu privire la modul de solutionare a procedurilor judiciare avand ca obiect circumstantele decesului lui M.D.
21. In baza acelorasi articole, reclamantii se plang in esenta cu privire la deciziile din 28 aprilie 2006 ale Tribunalului Tulcea prin care s-a dispus restrangerea dreptului lor la libera circulatie pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

IN DREPT

22. Curtea observa ca se impune examinarea capetelor de cerere mentionate mai sus ale reclamantilor din punctul de vedere al art. 2 din Conventie si al art. 2 din Protocolul aditional nr. 4.
A. Cu privire la pretinsele incalcari ale art. 2 din Conventie
23. Reclamantii se plang ca autoritatile nu au desfasurat o ancheta efectiva si diligenta pentru a clarifica circumstantele decesului lui M.D. si a sanctiona conducatorii societatii F. Ei invoca art. 2 din Conventie, redactat in partile sale pertinente dupa cum urmeaza:
"Dreptul la viata al fiecarei persoane este protejat prin lege."
24. Curtea aminteste ca obligatiile pozitive enuntate de art. 2 din Conventie implica, sub aspect procedural, obligatia pentru autoritati de a instaura un sistem judiciar eficace si independent care sa permita stabilirea cauzei decesului unui individ si de a-i pedepsi pe cei vinovati (a se vedea, mutatis mutandis, Calvelli si Ciglio impotriva Italiei [MC], CEDO 2002, paragraful 51).
25. Forma anchetei derulate poate varia in functie de circumstante fara a fi necesara declansarea urmaririi penale in toate cazurile (Mastromatteo impotriva Italiei [MC], nr. 37.703/97, paragrafele 90 si 94-95, CEDO 2002-VIII, si Furdik impotriva Slovaciei (dec.), nr. 42.994/05, 2 decembrie 2008). Curtea aminteste ca art. 2 mentionat mai sus nu implica nici dreptul de a declansa o ancheta penala impotriva unui tert sau ca acesta sa fie condamnat la sanctiuni de natura penala, nici o obligatie de rezultat care ar presupune ca orice urmarire penala trebuie sa se finalizeze printr-o condamnare (cf. mutatis mutandis, Perez impotriva Frantei [MC], nr. 47.287/99, paragraful 70, CEDO 2004-I). In special, in ipoteza in care se pune problema respectarii unei reglementari care are ca obiect protectia vietii, acest articol impune organizarea unui sistem judiciar de ancheta eficace la finalizarea careia sa nu existe nicio aparenta de apreciere arbitrara a faptelor care s-au aflat la originea decesului (Bone impotriva Frantei (dec.), nr. 69.869/01, 1 martie 2005).
26. In aceasta privinta, cand se pune problema anchetarii unei neglijente, o cale judiciara civila sau disciplinara, singura ori paralela cu o actiune in fata instantelor penale, poate fi suficienta pentru a stabili responsabilitatile in speta si, daca se impune, pentru a obtine aplicarea sanctiunii civile necesare, precum plata de despagubiri (a se vedea, de exemplu, Calvelli si Ciglio, citata mai sus, paragraful 51; Mastromatteo impotriva Italiei [MC], nr. 37.703/97, paragrafele 90 si 94-95, CEDO 2002-VIII, si Furdik, citata mai sus).
27. Mai intai, Curtea observa ca, in speta, Parchetul a deschis imediat o ancheta penala cu privire la decesul lui M. D. si a solicitat Institutului de Medicina Legala efectuarea unei examinari medico-legale. In urma acestei examinari, IML a precizat ca decesul era datorat bolilor cardiace de care nimeni nu avea cunostinta si care nu puteau fi descoperite in urma unui control medical de rutina, in lipsa simptomelor specifice precizate de catre bolnav. In plus, Inspectoratul Teritorial de Munca a examinat decesul in ceea ce priveste respectarea dispozitiilor care reglementeaza dreptul muncii. Raportul sau din 16 decembrie 2003 mentiona cauzele decesului, indicand in principal concluziile IML si in secundar nerespectarea de catre societatea F. a art. 11 lit. i) din Regulamentul de protectie a muncii, avand in vedere acceptarea la munca a lui M. D. desi acesta se afla in stare de oboseala. Curtea constata, in acelasi timp, ca reclamanta a fost invitata de Parchet sa faca o declaratie si sa consulte dosarul de cercetare penala, chiar daca ea a trebuit sa faca demersuri in acest sens. La finalizarea unei proceduri judiciare, printr-o hotarare definitiva din data de 12 mai 2005, Tribunalul Tulcea a confirmat solutia de neincepere a urmaririi penale dispusa de Parchet la 18 noiembrie 2004.
28. In aceasta privinta, Curtea constata ca elementele mentionate mai sus contrazic ipoteza prezentata de reclamanti cu privire la absenta unei anchete a autoritatilor care sa permita clarificarea circumstantelor decesului (a se vedea, mutatis mutandis, Bone, citata mai sus). Faptul ca reclamantii au o teza diferita in ceea ce priveste cauzele decesului, teza pe care, de altfel, au avut ocazia sa o sustina in cursul procedurii penale, nu influenteaza in niciun fel aceasta constatare.
29. Curtea aminteste apoi ca art. 2 citat mai sus nu implica dreptul de a declansa urmarirea sau condamnarea penala a unor terti si considera ca solutia autoritatilor in ceea ce priveste inexistenta unei responsabilitati de natura penala cu privire la decesul lui M. D. nu ar putea ridica o problema prin prisma acestui articol, avand in vedere lipsa oricarei aparente de arbitrar in aprecierea de catre organele de ancheta a faptelor aflate la originea decesului. Desigur, Inspectoratul Teritorial de Munca a concluzionat, fara a aplica si sanctiuni, ca societatea F. si-a incalcat o obligatie de supraveghere acceptandu-l pe M. D. la munca in conditiile in care acesta se afla in stare de oboseala. Totusi, in ceea ce priveste faptele care ar putea fi considerate o omisiune sau neglijenta si care nu au fost analizate din punctul de vedere al legii penale de catre autoritati, statul era obligat, in virtutea obligatiilor sale pozitive, sa ofere reclamantilor posibilitatea exercitarii unui recurs in care sa fie analizata responsabilitatea societatii F. si, daca era cazul, sa obtina aplicarea oricarei sanctiuni civile necesare, precum plata de despagubiri (Mastromatteo, citata mai sus, paragrafele 90 si 94-95, si Furdik, citata mai sus).
30. De altfel, Curtea observa ca reclamantii au introdus o actiune impotriva societatii F. solicitand plata de despagubiri pentru neregulile pretinse care ar fi contribuit la decesul lui M. D. Curtea releva ca exista o jurisprudenta interna bazata pe art. 998-999 din Codul civil si pe dispozitiile Codului muncii, prin care victimele accidentelor de munca au avut posibilitatea sa le fie analizata pe fond problema responsabilitatii angajatorului si, daca era cazul, sa obtina repararea prejudiciului suferit. Faptul ca in unele dintre aceste proceduri, cum s-a intamplat si in cauza prezenta, Parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale, cu motivarea ca faptele pertinente nu angajau raspunderea penala a angajatorului, nu a impiedicat examinarea faptelor in fond de catre instantele civile (paragrafele 18-19 de mai sus).
31. Din aceste elemente, Curtea deduce ca procedura de mai sus indeplinea conditiile impuse de jurisprudenta Curtii in ceea ce priveste obligatiile procedurale care revin statelor si releva ca reclamantii nu au exercitat aceasta cale de recurs intern impotriva societatii F. (a se vedea, mutatis mutandis, Murillo Saldias si altii impotriva Spaniei (dec.), nr. 76.973/01, 28 noiembrie 2006).
32. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca reclamantii nu ar putea reprosa autoritatilor ca nu le-au pus la dispozitie un sistem judiciar adecvat care sa permita clarificarea circumstantelor decesului lui M.D. si sanctionarea vinovatilor. Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 A§ 3 din Conventie.
B. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 4
33. Reclamantii se plang in esenta cu privire la deciziile din 28 aprilie 2006 ale Tribunalului Tulcea care au restrans exercitarea dreptului lor de a circula liber pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

34. Curtea observa ca reclamantii nu au introdus recurs impotriva deciziilor mentionate mai sus. Rezulta ca acest capat de cerere trebuie respins pentru neepuizarea cailor interne de recurs, in temeiul art. 35 paragrafele 1 si 4 din Conventie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
C U R T E A

declara cererea inadmisibila.


Josep Casadevall, Santiago Quesada,
presedinte grefier