Invocarea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru prima oara in fata instantei de recurs

In principiu, analizarea prescriptiei dreptului material la actiune presupune verificarea existentei dreptului supus prescriptiei, stabilirea datei de la care a inceput sa curga cursul prescriptiei si a datei la care acesta s-a implinit, eventualele cauze si conditii de suspendare ori de intrerupere a cursului prescriptiei .

Ca atare, sesizarea instantei de recurs cu o exceptie de ordine publica si pronuntarea unei hotarari in temeiul acestei exceptii, nu atrage o incalcare a dreptului de acces la o instanta in temeiul art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 16.03.2010, reclamantii I.C. si I.T. au chemat in judecata Ministerul Finantelor Publice si au solicitat obligarea paratului la plata valorii de piata a imobilului situat in Bucuresti, evaluat provizoriu la suma de 250.000 euro.

Prin sentinta civila nr. 162 din 01.02.2011, Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a civila a admis in parte cererea formulata de reclamanti si a obligat paratul Ministerul Finantelor Publice sa plateasca reclamantilor pretul achitat potrivit contractului de vanzare-cumparare nr. 5xx/1996, in cuantum de 12.982.208 lei, actualizat in functie de rata inflatiei aplicata la data platii.

Tribunalul a retinut ca, prin contractul de vanzare-cumparare incheiat cu Primaria Municipiului Bucuresti prin mandatar S.C. A. S.A., reclamantii au dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului in suprafata de 94,53 mp., situat in Bucuresti, in schimbul sumei de 12.982.208 lei vechi.

Prin decizia civila nr. 2194A din 22.10.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a IV-a civila, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 355/2003 a Curtii de Apel Bucuresti, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 5xx/1996.

Desi reclamantii au solicitat restituirea valorii de piata a imobilului, cuantumul sumei la care acestia sunt indreptatiti este circumstantiat ipotezei prevazute de art. 50 alin.(2) din Legea nr.10/2001, avand in vedere considerentele deciziei civile nr. 2194A/2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, potrivit cu care fraudarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 a constat in folosirea prevederilor acesteia in alt scop decat cel pentru care a fost adoptata sau intr-o maniera care sa ocoleasca scopul principal al legii. Intrucat fostii proprietari formulasera cerere de restituire in natura a imobilului inainte de incheierea contractului de vanzare-cumparare, paratii ar fi trebuit sa faca minime diligente constand in solicitarea de informatii de la aceste institutii in vederea cunoasterii exacte a situatiei juridice a imobilului la momentul cumpararii.

Prin decizia nr. 672/A din 08.09.2011, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de paratul Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti impotriva sentintei civile a Tribunalului Bucuresti.

Raspunzand criticilor formulate prin motivele de apel, Curtea a apreciat ca, potrivit regulilor generale din materia contractului de vanzare-cumparare, obligatia de evictiune revine vanzatorului, care, in speta, este Primaria Municipiului Bucuresti. Insa, contractele de vanzare-cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995 au o situatie speciala, ele neconstituind pentru unitatea detinatoare o expresie a libertatii contractuale, ci executarea unei obligatii legale exprese, corelativa dreptului chiriasului de a cumpara.

Faptul ca unitatile detinatoare actionau ca mandatari fara reprezentare ai vanzatorului, rezulta si din imprejurarea ca sumele incasate din aceste vanzari nu intrau in patrimoniul lor, ci intr-un fond extrabugetar la dispozitia Ministerului Finantelor, constituit prin dispozitiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Tocmai de aceea, prin art. 50 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, s-a stabilit ca atat restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, cat si restituirea pretului de piata al imobilelor, privind contractele de vanzare-cumparare incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, se face de catre Ministerul Finantelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin.(6) din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.

Avand in vedere imprejurarea ca dispozitiile legale evocate circumstantiaza, in mod expres, atat titularul raportului juridic, cat si persoana celui obligat in cadrul sau, rezulta ca, pe plan procesual, se vor regasi aceleasi persoane, prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/20001 reprezentand, din aceasta perspectiva, norme procesuale.

Impotriva acestei decizii, a declarat recurs paratul Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti.

Prin motivele de recurs s-au formulat urmatoarele critici de nelegalitate, intemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C.p.c.:

In cauza dedusa judecatii, dreptul material la actiune al reclamantilor era prescris la data sesizarii instantei.

Dreptul reclamantilor de a cere restituirea pretului achitat pentru imobilului in cauza s-a nascut la data la care s-a pronuntat decizia civila nr. 2194A din 22.10.2002 a Tribunalului Bucuresti, acest drept fiind supus termenului general de prescriptie prevazut de Decretul nr. 167/1958.

Or, de la data la care s-a pronuntat hotararea mentionata - 22.10.2002 - si pana la data introducerii actiunii - 16.03.2010 - au trecut mai mult de 3 ani, iar reclamantii nu au facut dovada intervenirii vreuneia dintre situatiile prevazute de art. 13, respectiv de art. 16 din Decretul nr.167/1958, de natura a suspenda sau a intrerupe cursul prescriptiei, astfel incat, in cauza a operat prescriptia dreptului material la actiune al reclamantilor.

In subsidiar, s-a solicitat ca instanta de recurs sa cenzureze legalitatea deciziei recurate sub aspectul solutionarii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice.

S-a aratat ca, potrivit principiului relativitatii efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre partile contractante, neputand nici profita si nici dauna unui tert . Or, Ministerul Finantelor Publice, nefiind parte la incheierea contractului dintre reclamanti si Primaria Municipiului Bucuresti, este tert fata de actul juridic intervenit, avand doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar in care se varsa sumele incasate de Primaria Municipiului Bucuresti.

In conformitate cu dispozitiile art. 1337, art. 1341 si urm. C.civ., trebuie instituita raspunderea vanzatorului, respectiv a Primariei Municipiului Bucuresti pentru evictiune totala sau partiala prin fapta unui tert .

Analizand decizia recurata in limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Inalta Curte a constatat ca recursul este fondat sub urmatoarele aspecte:

Prin motivele de recurs se sustine nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul prescriptiei dreptului material la actiune si al calitatii procesual pasive a recurentului in raportul juridic dedus judecatii.

Inalta Curte a analizat cu prioritate acele critici care vizeaza calitatea procesuala a recurentului, apreciind ca sustinerile vizand prescriptia extinctiva trebuie verificate prin raportare la persoana in favoarea careia se sustine ca termenul de prescriptie curge, ceea ce impune o stabilire prealabila a unui cadru procesual corect sub aspectul partilor atrase in litigiu.

1.Sub aspectul calitatii procesual pasive a recurentului in raportul juridic dedus judecatii:

Inalta Curte a retinut ca, asa cum rezulta din cuprinsul art. 50 alin.(2) din Legea nr.10/2001, chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, pot solicita in justitie restituirea pretului actualizat platit.

Conform alin. (3) al aceluiasi articol, restituirea pretului prevazut la alin. (2) se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.

Prin urmare, printr-o norma speciala cuprinsa in art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aplicabila in concurs cu norma generala, legiuitorul a stabilit in sarcina Ministerului Finantelor Publice obligatia de a restitui pretul actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

Constatand ca, in cauza, situatia de fapt se circumscrie ipotezei avute in vedere de prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanta de apel a facut o corecta aplicare a normei speciale cuprinsa in alin. (3) al aceluiasi articol si a stabilit in sarcina recurentului obligatia de plata a pretului actualizat al apartamentului.

2.In ceea ce priveste prescriptia dreptului material la actiune:

Dispozitiile art. 162 C.p.c. permit ridicarea unor exceptii inaintea instantei de recurs cu respectarea a doua conditii, si anume: exceptiile invocate sa fie de ordine publica (a) si solutionarea acestor exceptii sa nu implice o verificare a imprejurarilor de fapt in afara dosarului, incompatibila cu natura caii de atac a recursului (b).

Inalta Curte a apreciat ca, fata de prevederile legale mentionate, solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantilor, formulata de parat prin recursul declarat, este posibila, fiind intrunite ambele conditii impuse in acest sens de dispozitiile art. 162 C.p.c.

(a). Este indiscutabil ca exceptia mentionata este una de ordine publica, ea vizand incalcarea unor norme cu caracter imperativ, cuprinse in art. 3 si art. 7 din Decretul nr.167/1958.

(b). In principiu, analizarea prescriptiei dreptului material la actiune presupune verificarea existentei dreptului supus prescriptiei, stabilirea datei de la care a inceput sa curga cursul prescriptiei si a datei la care acesta s-a implinit, eventualele cauze si conditii de suspendare ori de intrerupere a cursului prescriptiei .

Insa, in cauza reclamantii nu au formulat sustineri in sensul existentei unor cauze de intrerupere ori de suspendare a termenului de prescriptie, care sa presupuna administrarea unor probe suplimentare pentru stabilirea unor anumite situatii de fapt .

Prin urmare, pronuntarea asupra prescriptiei dreptului la actiune este posibila pe baza lucrarilor dosarului, fara a fi necesare verificari ale imprejurarilor de fapt, fiind astfel indeplinita si cea de-a doua conditie impusa de art. 162 C.p.c.

Solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune in conditiile art.162 C.p.c. nu vatama drepturile procesuale ale reclamantilor. Asa cum rezulta din actele dosarului, recursul a fost declarat la data de 26.09.2011, motivele de recurs care cuprind aceasta exceptie au fost comunicate intimatilor-reclamanti la data de 23.11.2011, iar acestia nu au inteles sa formuleze intampinare si nici sa se prezinte in fata instantei de recurs pentru a raspunde criticilor sustinute de parat prin motivele de recurs.

In solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, Inalta Curte a retinut urmatoarele:

Este necontestat in cauza ca, in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 5xx/1996 incheiat cu Primaria Municipiului Bucuresti, reclamantii au dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului in suprafata de 94,53 mp., situat in Bucuresti, compus din 3 camere, hol, veranda, baie, bucatarie, vestibul, pivnita, precum si cota indiviza de 42,39% din imobil in schimbul sumei de 12.982,208 lei vechi.

Prin decizia civila nr. 2194A din 22.10.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 355/2003 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 5xx/1996.

Prin cererea care a investit instantele in prezentul litigiu, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 16.03.2010, reclamantii au solicitat obligarea Ministerul Finantelor Publice la plata pretului de piata al apartamentului ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare nr. 5xx/1996, a carui nulitate a fost constatata prin hotararea judecatoreasca mentionata.

Este adevarat ca Legea nr. 1/2009 a deschis proprietarilor ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, posibilitatea formularii unei cereri de chemare in judecata prin care sa solicite instantelor acordarea pretului de piata al imobilelor.

Legea nr.1/2009 a intrat in vigoare la data de 06.02.2009, si cum o asemenea posibilitate de despagubire nu era reglementata de nici o norma juridica anterioara, actul normativ creand un drept subiectiv cu un continut nou, rezulta ca, la data intrarii in vigoare a acestei legi, s-a nascut dreptul material la actiunea avand ca obiect restituirea pretului de piata si tot atunci a inceput sa curga si termenul de prescriptie a acestui drept .

Insa, in cauza, prin decizia recurata, instanta de apel a confirmat hotararea primei instante in sensul ca, desi reclamantii au solicitat restituirea valorii de piata a imobilului, cuantumul sumei la care acestia sunt indreptatiti este circumstantiat ipotezei prevazute de art. 50 alin.(2) din Legea nr.10/2001 si reprezinta pretului achitat potrivit contractului de vanzare-cumparare nr. 5xx/1996, in cuantum de 12.982,208 lei, actualizat in functie de rata inflatiei aplicata la data platii.

Or, daca pentru considerentele expuse anterioare, dreptul reclamantilor de a solicita restituirea pretului de piata al imobilului nu era prescris la data formularii cererii de chemare in judecata - 16.03.2010 - dreptul material la actiunea privind restituirea pretului actualizat, era la acea data stins, ca efect al prescriptiei extinctive.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr.167/1958: ``Dreptul la actiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege``. Termenul de prescriptie extinctiva, aplicabil raporturilor civile obligationale este instituit de art. 3 alin. (1) din acelasi act normativ: ``Termenul prescriptiei este de 3 ani``.

Intrucat premisa aplicarii efectului sanctionator al prescriptiei consta tocmai in existenta posibilitatii de a actiona pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula generala privind inceputul prescriptiei extinctive avand ca obiect dreptul material la actiune este aceea ca prescriptia incepe sa curga la data nasterii dreptului la actiune . Aceasta regula este reglementata prin art. 7 alin. (1) din Decretul nr.167/1958: ``Prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune``.

Data nasterii dreptului la actiune este data la care dreptul la actiune trebuie exercitat.

Or, dreptul material al reclamantilor la actiunea prin care sa pretinda in justitie restituirea pretului achitat, actualizat cu rata inflatiei s-a nascut la data ramanerii definitive a hotararii prin care s-a constatat nulitatea contractului lor de vanzare-cumparare.

Masura dispusa de instanta prin acea hotarare - decizia civila nr. 2194A din 22.10.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 355/2003 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila - de repunere a partilor in situatia anterioara incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 5xx/1996, dadea vocatia reclamantilor de a pretinde pe calea unei actiuni in justitie restituirea pretului achitat, actualizat cu rata inflatiei.

Chiar daca s-ar putea admite ca, in aceea perioada practica instantelor de judecata era oscilanta in a recunoaste dreptul de a obtine o actualizare a pretului achitat si intinderea unui asemenea drept ca fiind data de rata inflatiei, incertitudinea reclamantilor in ceea ce priveste obtinerea pretului de piata actualizat cu rata inflatiei, rezultata din divergentele de jurisprudenta, nu ar mai putea fi invocata ca argument al pasivitatii lor, dupa data de 12.12.2002.

Aceasta deoarece, dreptul de a pretinde pe calea unei actiuni in justitie restituirea pretului achitat, actualizat cu rata inflatiei pentru chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile a fost consacrat legislativ prin O.U.G. nr. 184/2002, aprobata prin Legea nr. 48/2004.

Prin acest act normativ au fost introduse alin. (2) si (3) ale art. 51 din Legea 10/2001 in conformitate cu care:

``(2) Cererile sau actiunile in justitie privind restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.

(3) Restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile se face de catre Ministerul Finantelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare``.

Prin urmare, dreptul reclamantilor de a cere pretinde pe calea unei actiuni in justitie restituirea pretului achitat, actualizat cu rata inflatiei s-a nascut cel tarziu la data de 12.12.2002, data la care a fost un astfel de drept a fost reglementat legislativ.

Acest drept material la actiune al reclamantilor avand ca obiect restituirea pretului actualizat cu rata inflatiei pentru apartamentul dobandit in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 5xx/1996 este supus termenului general de prescriptie de 3 ani, aplicabil, in lipsa unor reglementari speciale, derogatorii, oricaror raporturi obligationale.

La data sesizarii instantelor in prezentul litigiu - 16.03.2010 - el era stins prin efectul sanctionator al prescriptiei extinctive, astfel incat, este nelegala hotararea instantei de apel de a stabili in sarcina recurentului o obligatie corelativa unui astfel de drept .

Nu s-ar putea sustine ca sesizarea instantei de recurs cu o exceptie de ordine publica si pronuntarea unei hotarari in temeiul acestei exceptii ar atrage o incalcare a dreptului de acces la o instanta in temeiul art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu a constatat ca o astfel de incalcare ar exista in cazul admiterii de catre instanta de recurs a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune invocata in aceasta faza procesuala, ci a retinut ca dreptul de acces la o instanta este incalcat in situatia in care aceasta exceptie este solutionata de instanta de recurs prin raportare la o norma de drept substantial care nu era in vigoare la data promovarii cererii de chemare in judecata si care atrage un regim mai restrictiv in privinta termenului de prescriptie (Cauza Visan contra Romaniei din 24.12.2008).

Or, norma juridica aplicabila situatiei de fapt retinute de prima instanta era incidenta la data sesizarii instantelor in prezentul litigiu, prescriptia dreptului material la actiune fiind raportata la aceasta norma, iar nu la o modificare legislativa intervenita pe parcursul solutionarii cauzei.

Pe de alta parte, oricum, reclamantii nu ar fi putut obtine plata pretului de piata al apartamentului, astfel cum au solicitat prin cerea de recurs.

Instanta de apel a facut o corecta identificare a normei juridice careia i se circumscriu datele cauzei, atunci cand a retinut ca, in conditiile art. 50 alin. (2) din Legea nr.10/2001, reclamantii ar fi fost indreptatiti numai la restituirea pretului actualizat al imobilului.

Insa, apreciind pentru considerentele expuse anterior ca dreptul de pretinde pe calea unei actiuni in justitie restituirea pretului achitat, actualizat cu rata inflatiei era stins prin prescriptie la data sesizarii instantei, in temeiul art. 312 alin. (1) C.p.c., Inalta Curte a admis recursul declarat de paratul Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti si, in baza art. 304 pct. 9 C.p.c. raportat la art. 1, art. 3 si art. 7 din Decretul nr.167/1958, a modifica in tot decizia recurata. Potrivit art. 296 C.p.c., s-a admis apelul declarat de parat impotriva sentintei civile nr. 162 din 01 februarie 2011 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a civila, care a fost schimbata in tot in sensul ca a fost respinsa cererea de chemare in judecata ca prescrisa.