Contract de finantare pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil. Contestatie impotriva procesului-verbal de control

In cazul formularii unei contestatii impotriva procesului-verbal de control al institutiei finantatoare prin care s-au constatat platile nelegale facute in temeiul unui contract de finantare pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil, termenul de prescriptie a dreptului la actiunea in pretentii avand ca obiect acest contract incepe sa curga de la data solutionarii irevocabile a contestatiei, moment la care reclamantul a cunoscut efectiv intinderea pagubei, fiind aplicabile, astfel, dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Nota: Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.

Reclamantul Consiliul Local M. prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea, Sectia civila, comerciala si contencios administrativ, a solicitat obligarea paratei SC C. SA Tulcea la plata sumei de 159.074 lei reprezentand 107.156,159 lei cheltuieli de aprovizionare si sporuri achitate in perioada executiei lucrarilor in baza contractului incheiat cu parata si 51.918 lei majorari calculate pentru nerestituirea la termen catre Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit - program SAPARD a sumei de 85.376 lei.

Prin sentinta civila nr. 805 din 26.03.2010 Tribunalul Tulcea, Sectia civila, comerciala si contencios administrativ, a admis actiunea si a fost obligata parata la plata sumei de 159.074 lei reprezentand pretentii catre reclamanta.

In fundamentarea acestei sentinte prima instanta a retinut, in esenta, ca, Consiliul Local M. a fost beneficiarul unui contract de finantare pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil 100%, contract incheiat cu Agentia Sapard in 16.04.2003, avand ca obiect ``extindere si modernizare retea alimentare cu apa potabila in comuna M.``, iar urmare acestui contract s-a incheiat si contractul de lucrari din 5 decembrie 2003 cu parata, in calitate de executant lucrari, iar la art. XVIII s-a prevazut ca preturile introduse de contractant in nota de cantitati vor include, printre altele, si aprovizionarea, depozitarea, transportul, manipularea, utilizarea, distribuirea si intretinerea tuturor materialelor, echipamentelor, uneltelor, gestionarea semnalizarii rutiere, temporare, inclusiv toate costurile, taxele, cheltuielile de stationare sau alte cheltuieli .

S-a constatat ca toate aceste cheltuieli vor fi incluse ca pret in nota de cantitati fara a avea un alt calcul separat, asa cum rezulta din devizul oferta cheltuielile directe in care se includ sume pentru manopera, utilaj transport, inregistrate in rubrica separata.

Potrivit ordinului nr. 1014/2001 privind aprobarea structurii continutului si modului de utilizare a documentatiei standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitie publica de lucrari in cadrul formularului C5, intitulat ``lista cuprinzand cantitatile de lucrari``, nu apar distinct ``cheltuielile de aprovizionare pentru materiale``, sens in care si Biroul Regional 2 Sud-Est Constanta a comunicat cu adresa nr. 2878 din 14.09.2004 faptul ca desi nu se neaga existenta acestor cheltuieli, corect ar fi ca acestea sa fie incluse in pretul unitar al fiecarui material, pret prezentat in devizul de oferta al paratei SC C. SA Tulcea.

Instanta de fond a apreciat ca intrucat s-a constatat ca aceste sporuri au fost platite de fapt de doua ori, in mod justificat Agentia Sapard a respins la plata o parte din cheltuielile efectuate (cota aprovizionare, sporuri santier, sporuri pentru manipulari manuale si mecanizate), astfel ca in final, reclamanta a fost obligata sa restituie catre Sapard suma de 207.156,159 lei.

S-a apreciat ca actiunea este intemeiata, intrucat din probele administrate a rezultat ca din interpretarea celor doua contracte ce au stat la baza derularii raporturilor juridice dintre cele doua parti rezulta cu certitudine un calcul defectuos al cheltuielilor, incasandu-se de catre parata o suma mai mare decat era legal, si cum reclamanta solicita restituirea acestei sume pentru a se incadra in parametrii stabiliti de clauzele contractului.

In consecinta, s-a admis actiunea si a fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 159.074 lei, din care 107.157,59 lei contravaloare cheltuieli de aprovizionare si sporuri achitate in perioada executiei lucrarilor, 21.780,403 lei suma retinuta din ultima transa de finantare a proiectului, si care nu a mai fost decontata dar care a fost achitata paratei, 85.375,755 lei reprezentand suma care a fost achitata pana la sesizarea erorii de calcul si 51.918 lei reprezentand majorari calculate pentru nerestituirea in termen a sumei de 85.376 lei catre agentia de plati.

Curtea de Apel Constanta, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, prin decizia civila nr.12 din 29 ianuarie 2013, a admis apelul declarat de catre parata - SC C. SA - impotriva sentintei civile nr. 805/26.03.2010 a Tribunalului Tulcea, a schimbat in tot hotararea atacata, a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune si a respins actiunea ca prescrisa. A fost obligat intimatul la plata catre apelanta a sumei de 3402 lei reprezentand cheltuieli de judecata .

In argumentarea acestei decizii, instanta de apel a retinut, in esenta, ca relevanta in cauza prezinta stabilirea datei la care s-a nascut dreptul la actiune al Consiliului Local M. impotriva SC C. SA pentru restituirea sumei de 107.156,159 RON.

Instanta de apel a apreciat ca momentul cunoasterii datoriei a fost data notificarii acesteia de catre institutia finantatoare, respectiv 28.06.2006 si ca de la aceasta data s-a nascut dreptul la actiune al Consiliului Local M. pentru recuperarea sumei de la SC C. SA.

S-a apreciat ca instanta poate avea in vedere si data intocmirii procesului verbal de control de catre Institutia Finantatoare - 01.08.2006, intrucat acesta este primul act oficial care este rezultatul unui control si care constata efectuarea unor plati de catre Consiliul Local M. fara respectarea prevederilor contractului de finantare si ale contractului de executie lucrari.

Instanta de apel a apreciat ca nu prezinta nicio relevanta din punctul de vedere al termenului de prescriptie formularea unei contestatii impotriva procesului verbal de control, contestatie care a fost respinsa de catre institutia emitenta si apoi de catre instanta de judecata sesizata potrivit Legii nr. 554/2004 si ca formularea contestatiei nu se numara printre cauzele indicate expres de lege ca atragand suspendarea cursului prescriptiei.

In privinta intreruperii s-a constatat ca SC C. SA nu a recunoscut niciodata datoria, iar Consiliul Local M. nu a facut acte de incepere a executarii.

Referitor la motivul prevazut de art. 16 alin. 1 lit. b) din Decretul nr. 167/1998, respectiv introducerea unei cereri de chemare in judecata, s-a constatat ca reclamantul Consiliul Local M. nu a facut nici cerere de repunere in termenul de prescriptie .

Reclamantul putea formula actiune de indata ce Institutia Finantatoare a constatat existenta unor plati nelegale catre SC C. SA, urmand a solicita suspendarea judecatii acesteia in temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. pana la solutionarea irevocabila a contestatiei indreptata impotriva procesului verbal de control .

S-a apreciat ca, fata de data incheierii procesului verbal de control de catre Institutia Finantatoare-01.08.2006, reclamantul putea formula actiune pentru recuperarea sumei de la SC C. SA pana la data de 01.08.2009.

Instanta de apel a constatat ca prezenta actiune a fost formulata de catre reclamant la data de 13.10.2009, fiind astfel depasit termenul legal de prescriptie si ca potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul 167/1958, odata cu stingerea dreptului la actiune pentru debitul principal s-a stins si dreptul la actiune pentru accesorii, respectiv majorarile in suma de 51918 lei pentru plata cu intarziere a debitului de 85.376 lei.

Impotriva acestei decizii reclamantul Consiliul Local M. a declarat recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In argumentarea motivului de recurs indicat, recurentul a sustinut, in esenta, ca la termenul de judecata din data de 10 ianuarie 2013 cand a fost solutionata cauza, recurentul a fost lipsit de aparare, intrucat desi aparatorul ales a depus cerere de amanare a judecarii cauzei cu dovada clara a imposibilitatii de prezentare, instanta a respins aceasta cerere aratand ca ar mai fi existat o cerere identica cu un an de zile mai devreme.

Or, sustine recurentul amanarile nu au fost niciodata din culpa reprezentantului recurentului ci din cauza expertizelor efectuate in cauza, iar apararile nu au vizat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune .

Recurentul sustine ca desi instanta de apel a enumerat mai multe momente pe care le-a considerat importante pentru justificarea hotararii ca dreptul material la actiune este prescris, a ignorat momente importante pentru stabilirea momentului privind dreptul la actiune al recurentului.

Enumerand mai multe momente ce au curs de la comunicarea deciziei nr. 76/03.10.2006 de solutionare a contestatiei impotriva procesului verbal de control nr. 13537 din 02.08.2006, recurentul sustine ca de la data formularii recursului impotriva sentintei civile prin care li s-a respins contestatia impotriva actului administrativ atacat pana la momentul solutionarii irevocabile a actiunii au trecut doi ani.

Asadar, sustine recurentul, nici un act de control nu a stabilit ca sumele ar fi fost incasate necuvenit de intimata SC C. SA Tulcea, iar sumele au devenit paguba in patrimoniul recurentului de abia in anul 2008 cand au fost achitate sumele stabilite prin actul de control .

Recurentul considera ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a textului art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, deoarece la acel moment nu exista o paguba propriu-zisa in patrimoniul recurentului, procesul verbal de control a stabilit sume in sarcina recurentului si nu a creat un raport juridic concret cu intimata SC C. SA Tulcea, iar suma stabilita prin procesul verbal de control a devenit o paguba doar la momentul achitarii acestui debit.

Intimata parata SC C. SA, prin intampinarea depusa la dosar, a solicitat respingerea recursului si mentinerea deciziei recurate ca fiind legala.

Inalta Curte, exercitand controlul de legalitate asupra deciziei atacate, in raport de criticile formulate a constatat ca prezentul recurs este fondat in limitele si pentru ratiunile ce urmeaza:

Potrivit art. 304 alin. 1 pct. 9 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotarari se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal sau a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.

Din perspectiva motivului de recurs invocat recurenta a sustinut respingerea nelegala a cererii de acordare termen fiind astfel lipsit de aparare si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, deoarece la acel moment nu exista o paguba propriu-zisa in patrimoniul recurentului, procesul verbal de control a stabilit sume in sarcina recurentului si nu a creat un raport juridic concret cu intimata SC C. SA Tulcea, iar suma stabilita prin procesul verbal de control a devenit o paguba doar la momentul achitarii acestui debit.

Sustinerea recurentei referitoare la lipsa de aparare datorata respingerii cererii de amanare nu va fi retinuta avand in vedere faptul ca asa cum corect a retinut instanta de apel, partea a mai beneficiat de acordarea unui termen pentru lipsa de aparare, iar potrivit dispozitiilor art. 156 C. proc. civ. partea poate beneficia de un singur termen pentru lipsa de aparare.

Cat priveste aplicarea dispozitiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/ 1958 se constata urmatoarele:

Prescriptia extinctiva este sanctiunea care consta in stingerea dreptului material la actiune pentru neexercitarea lui in termenul prescris de lege, iar ratiunea ei este aceea de a mentine o ordine de drept deja stabilita, in conditiile lipsei de diligenta a creditorului.

Instanta de apel a solutionat exceptia prescriptiei dreptului la actiune fara a avea in vedere dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, raportat la momentul de la care incepe sa curga prescriptia dreptului la actiune .

Este adevarat ca regula generala cuprinsa in art. 7 din Decretul nr. 167/1958 este aceea ca prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune, insa dreptul la actiune se naste in mod diferit in raport de natura drepturilor sau a actelor ori a faptelor care le genereaza.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 in cazul actiunii in raspundere pentru paguba cauzata prin fapta ilicita, extracontractuala sau contractuala, dupa caz si in cazurile asimilate, prescriptia incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea.

Este adevarat ca textul, in speta art. 8 din Decretul nr. 167/1958, nu distinge intre natura sau obiectul ``faptei ilicite`` - incalcarea unei obligatii contractuale ori extracontractuale - insa atat in doctrina cat si in jurisprudenta s-a opinat ca acesta este aplicabil dreptului la actiune in repararea oricarui prejudiciu, indiferent daca s-a produs in executarea sau neexecutarea unei obligatii contractuale ori in afara oricarui raport contractual.

Inalta Curte apreciaza ca dreptul la actiune al reclamantului s-a nascut la data de 8 octombrie 2009 cand prin decizia nr. 4150 a I.C.C.J., Sectia contencios administrativ si fiscal a fost solutionata irevocabil contestatia impotriva deciziei nr. 76 din 3 octombrie 2006 a Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, prin care s-au constatat platile nelegale, moment la care reclamantul a cunoscut efectiv intinderea pagubei, fiind aplicabile astfel dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Totodata, se retine ca in luna august 2009 urmare controlului efectuat de Curtea de Conturi s-a stabilit ca Primaria M. a efectuat cheltuieli nelegale in suma de 159.074 lei prin plati nelegale catre antreprenor de unde rezulta ca si de aici ar fi potrivit sa inceapa curgerea termenului de 3 ani de prescriptie inauntrul caruia s-ar putea introduce actiune in pretentii, de recuperare a sumei platite nelegal catre parata.

In concluzie, se constata ca actiunea reclamantului a fost introdusa la Tribunalul Tulcea la data de 9 octombrie 2009 (data postei), inregistrata la Tribunal la 13 octombrie 2009 si chiar daca s-ar lua in calcul data ramanerii irevocabile a sentintei civile 2315/27.09.2007, cand s-a respins contestatia Consiliului Local M., respectiv data de 08.10.2009, ori a raportului de audit din 20 august 2009 al Curtii de Conturi, este evident ca la data de 9 octombrie 2009 nu a intervenit prescriptia dreptului la actiune in conditiile in care pana la momentele aratate nu s-a cunoscut definitiv ca reclamantul a efectuat plati nelegale catre antreprenor.

In consecinta, retinand ca in mod gresit instanta de apel a retinut incidenta textelor legale referitoare la prescrierea dreptului la actiune al reclamantei, in temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul declarat in cauza a fost admis. Constatand ca actiunea reclamantei a fost introdusa in termenul legal, nefiind prescris dreptul la actiune al acesteia, decizia recurata a fost modificata in sensul respingerii apelului declarat in cauza, cu mentinerea sentintei de fond .