In fapt, reclamanta a aratat ca are calitatea de angajat la I. Scolar Judetean B. si ca a dobandit calitatea de formator - expert pe termen lung in cadrul Proiectului POSDRU /87/1. 3/S/xxxxx finantat din fonduri europene, durata contractului fiind de 6 luni, pe perioada 13.10.2012 - 13. 04. 2013, prelungita ulterior pana la data de 30.09.2013 prin actul aditional nr. 1/3.12.2012, timpul de munca fiind stabilit la maxim 90 ore/luna.
In data de 29. 06. 2015, paratul ISJ a emis Decizia nr. 575 prin care s-a dispus imputarea sumei de 650 lei reprezentand contravaloarea a 30 de ore declarate neeligibile pentru perioada februarie - iunie 2013. Decizia a fost comunicata prin posta, returnata la ISJ B. si ridicata ulterior de reclamanta la 21 august 2015. Din preambulul deciziei rezulta ca paratul a avut in vedere Instructiunea AMPOSDRU 64/1. 02. 2013 privind numarul maxim de ore zilnic/ sau saptamanal de 13 ore/zi si respectiv 65 ore/ saptamana.
Dar, decizia de imputare este un act juridic care nu poate produce nici o consecinta juridica, intrucat procedura de atragere a raspunderii patrimoniale a salariatilor si cea de restituire a sumelor nedatorate este reglementata de art. 254 - 259 Codul muncii.
S-a mai aratat ca reclamanta nu a fost informata cu privire la existenta Instructiunii nr. 64/1. 02. 2013 si la obligatia de a nu depasi plafonul de 65ore/saptamana si respectiv 13 ore/zi, obligatia de informare fiind prevazuta atat de clauza M pct. 3 lit. c) din contractul individual de munca dar si de art. 40 alin. 2 lit. a din Codul muncii, instructiunea invocata nu reprezinta un act normativ care sa fie publicat in Monitorul Oficial sau care sa fi fost adus la cunostinta reclamantei in vreun alt mod.
Or, nu a fost incheiat nici un act aditional la contractul individual de munca prin care sa se modifice clauza referitoare la durata muncii de maxim 90 de ore pe luna, contrar prevederilor art. 41 din Codul muncii.
Paratul nu poate invoca propria culpa intrucat a ordonantat plata salariului pe baza fiselor de pontaj din care rezulta clar numarul de ore zile si saptamanal prestate efectiv de reclamanta.
In drept, reclamanta a invocat art. 28 (2) din Legea dialogului social, art. 159, 253 - 256, 266 si urm. din Codul muncii.
Paratul ISJ B. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii si mentinerea deciziei de imputare ca fiind legala si temeinica.
In aparare, paratul a aratat ca potrivit contractului individual de munca nr. 1450/12.10.2012 incheiat pentru proiectul POSDRU /87/1. 3/S/xxxxx denumit "Competenta, profesionalism si dimensiune europeana prin integrarea TIC in actul educational``, in afara orelor de program cu timp partial de lucru reclamanta trebuia sa efectueze in cadrul contractului un numar de 90 de ore/luna.
Proiectul /contractul s-a derulat pe o perioada determinata incepand cu data de 13.10.2012 - 13. 04. 2013, care a fost prelungita prin actul aditional nr. 1/3.12.2012 pana la data de 30.09.2013, iar reclamanta ar fi putut sa opteze la reducerea orelor din norma de baza pentru a evita incalcarea prevederilor instructiunii. Aceasta a fost informata asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care privesc desfasurarea relatiilor de munca .
Referitor la contractele de munca initiale ale personalului angajat in proiect, s-a aratat ca s-a stabilit de comun acord cu toti membri echipei de implementare, ca in functie de graficul proiectului si la convocarea managerului de proiect, in fiecare zi de luni a saptamanii fiecare membru al echipei din proiect sa isi prezinte programul de lucru pentru toata saptamana. De aceea, in functie de solicitarile managerului de proiect si in functie de activitatile din proiect conform graficului, echipa s-a intalnit ori de cate ori a fost necesar pentru buna derulare a proiectului.
Legislatia mentionata in Instructiunea AMPOSDRU nr. 64/01. 02. 2013 respectiv: Codul muncii, Directiva Consiliului 93/104/CE/1993 si Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului stabilesc cerintele minime de securitate si sanatate pentru organizarea timpului de lucru si se refera la perioadele minime de repaus zilnic, saptamanal precum si la anumite aspecte legate de munca de noapte, munca in schimburi pentru munca desfasurata in cadrul unui contract de munca .
In speta insa, este vorba de mai multe contracte de munca, iar Codul muncii permite incheierea mai multor contracte cu norma intreaga sau timp partial, cu angajatori diferiti sau acelasi angajator,
In plus, Legea unica de salarizare a personalului din unitatile bugetare permite efectuare unor ore de munca in cadrul proiectelor pana la nivelul unei norme pe luna, deci maxim 176 ore.
S-a mai aratat ca Instructiunea AMPOSDRU nr. 64/01. 02. 2013 de 13 ore /zi si respectiv 65 ore/saptamana priveste activitatea in cadrul proiectelor pentru ca sunt incheiate mai multe contracte de munca cu timp partial. Urmare a depunerii Cererilor de Rambursare nr. 5, versiunea 2, inregistrata la I. Scolar Judetean B. cu nr. 4255/27. 05. 2014 si a Scrisorii standard de informare a beneficiarului referitoare la Cererea de Rambursare nr. 6, versiunea nr. 2, inregistrata la ISJ cu nr. 344/19. 01. 2015 privind cheltuielile efectuate de catre Beneficiar si Parteneri pentru proiectul POSDRU/87/1. 3/S/xxxxx "Competenta, profesionalism si dimensiune europeana prin integrarea TIC in actul educational", acestea au fost supuse controlului si verificarii de catre OIPOSDU care au comunicat diminuarea sumelor pentru cheltuielile solicitate spre rambursare.
Din scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 4255/27. 05. 2014, rezulta faptul ca OIPOSDRU MEN nu valideaza sumele efectuate de catre Liderul de parteneriat referitor la salariile formatorilor aferente lunii februarie 2013, neputand fi validate in totalitate deoarece s-a constatat in urma verificarilor ca a fost depasita limita saptamanala maxima prevazuta in Instructiunea nr. 64/01. 02. 2013.
S-a mai precizat in aparare, ca I. Scolar Judetean B. a contestat in termen de 5 zile lucratoare, atat Scrisoarea standard de informare a beneficiarului referitoare la Cererea de Rambursare nr. 6, versiunea nr. 2, inregistrata cu nr. 4255/27. 05. 2014 cat si Scrisoarea standard de informare a beneficiarului referitoare la Cererea de Rambursare nr. 6, versiunea nr. 2, inregistrata la I. Scolar Judetean B. cu nr. 344/19. 01. 2015 in ceea ce priveste diminuarea cheltuielilor.
Dar, OIPOSDRU MEN a respins contestatia asupra cheltuielilor in cauza cu toate ca I. Scolar Judetean B. a precizat prin contestatie faptul ca formatorii si-au desfasurat efectiv activitatea de formare, ca nu a fost blocat proiectul si ca au fost depuse eforturi suplimentare din partea formatorilor si a intregii echipe pentru atingerea obiectivelor proiectului.
Prin raspunsul la intampinare reclamanta a sustinut ca trimiterea prin e mail a Instructiunii nr. 64 din 01. 02. 2013 nu reprezinta o modalitate legala de modificare a contractului, ci doar o informare a salariatului asupra clauzei din contract . ISJ B. avea obligatia incheierii unui act aditional prin care sa modifice clauza privind timpul de munca conform art. 17 alin. 3 lit. l din Codul Muncii.
Prin sentinta civila nr. 1332 din 18 decembrie 2015, Tribunalul B. a respins ca nefondata contestatia formulata de reclamanta M. A. prin Sindicatul Invatamantului Preuniversitar B., impotriva deciziei de imputare nr. 575/29. 06. 2015 emisa de paratul I. Scolar Judetean B. .
Pentru a hotari astfel, prima instanta analizand sustinerile partilor in raport de dispozitiile legale incidente in cauza si de probele administrate, a retinut ca prin Decizia nr. 575 din 29. 06. 2015 I. Scolar Judetean B. a imputat reclamantei M. A. suma de 650 lei reprezentand contravaloarea a 30 ore declarate neeligibile de catre OIPOSDRU pentru perioada februarie-iunie 2013 respectiv 20 ore in februarie, 10 ore in martie 2013.
Motivul emiterii deciziei a fost acela al nerespectarii Instructiunii AMPOSDRU 64 din 01. 02. 2013 privind numarul maxim de ore zilnic de 13 ore si respectiv 65 ore pe saptamana.
Reclamanta a contestat aceasta Decizie sustinand ca este lovita de nulitate absoluta deoarece procedura de atragere a raspunderii patrimoniale este reglementata de art. 254-259 din Codul Muncii, care impune obligatia promovarii unei actiuni in justitie.
Tribunalul a retinut ca reclamanta are calitatea de cadru didactic si ca a fost angajata atat cu norma de baza intr-o unitate scolara din B. cat si pentru activitatea de formator de catre ISJ B. pentru a desfasura activitati specifice proiectului in cadrul unitatilor de invatamant. Posibilitatea cumulului celor doua activitati este reglementata nu numai prin Codul Muncii, ci si prin Legea 1/2011.
La solutionarea cauzei, instanta a avut in vedere ca potrivit art. 283 din Legea nr. 1 /2011 raspunderea patrimoniala a personalului didactic, a personalului didactic auxiliar, precum si a celui de conducere, de indrumare si de control din invatamantul preuniversitar se stabileste potrivit legislatiei muncii. Decizia de imputare, precum si celelalte acte pentru recuperarea pagubelor si a prejudiciilor se fac de conducerea unitatii sau a institutiei al carei salariat este cel in cauza, in afara de cazurile cand, prin lege, se dispune altfel``.
Iar conform art. 357 din acelasi act normativ "personalul care lucreaza in domeniul educatiei permanente poate ocupa urmatoarele functii: cadru didactic, cadru didactic auxiliar, formator, instructor de practica, evaluator de competente, mediator, facilitator al invatarii permanente, consilier, mentor, facilitator/tutore on-line, profesor de sprijin si alte functii asociate activitatilor desfasurate in scopul educatiei permanente``.
Prin urmare, in privinta raspunderii patrimoniale, pentru personalul nominalizat in Legea 1/2011 se aplica acest regim special, derogatoriu fata de cel general prevazut de Codul Muncii. Or, art. 283 prevede expres decizia de imputare ca mijloc de recuperare a prejudiciului, astfel incat decizia 575 este legala.
In privinta contractului individual de munca Tribunalul a retinut ca prin contractul individual nr. 1450 din 12.10.2012 partile nu au stabilit o anumita structura a programului de munca trebuie structurat intr-un anumit mod ci, doar ca acesta trebuie sa totalizeze 90 ore pe luna conform art. H din contract . Iar Instructiunea nr. 64 din 01. 02. 2013 a Autoritatii de Management POSDRU nu constituie o modificare a programului ci, aduce la cunostinta despre necesitatea respectarii unor reglementari comunitare in intocmirea actelor ce atesta desfasurarea unor activitati .
De asemenea, instanta a constatat ca din pontajele depuse rezulta ca programul de lucru era stabilit chiar de catre reclamanta fara ca angajatorul sa intervina in acesta sau sa stabileasca un anumit calendar de desfasurare a activitatilor. Din acest punct de vedere raporturile de munca sunt partial atipice fata de cele stabilite de Codul Muncii prin art. 17 si urm. intrucat angajatorul nu a pastrat prerogativa de a stabili si programul de activitate, respectiv de a verifica indeplinirea acestuia, fiind lasata chiar la latitudinea reclamantei modalitatea de indeplinire a sarcinilor ce decurg din fisa postului.
Or, instructiunea AMPOSDRU 64/2013 a fost comunicata reclamantei la data de 06. 02. 2013 prin e-amil (f. 3), iar primul pontaj a fost intocmit de reclamanta la 28. 02. 2013 (f. 15 dosar). Rezulta deci, ca aceasta ar fi trebuit sa aiba in vedere consemnarea activitatilor pe ore/zi sau ore/saptamana in acord cu Directivele 93/104/CE si 2003/88/CE .
Instanta a mai avut in vedere ca sub aspectul numarului de ore, reclamanta nu a contestat consemnarile paratei din decizia de imputare.
Intr-adevar, parata si-a invocat propria culpa deoarece a ordonantat plata salariului pe baza fiselor de pontaj. Insa, chiar daca a procedat astfel eronat, cu toate acestea, potrivit art. 256 din Codul Muncii salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie .
Din acest text reiese ca obligatia de restituire subzista indiferent daca exista sau nu o culpa a angajatorului in stabilirea sumei initiale ce a fost platita. Daca s-ar fi dorit instituirea regulii privind restituirea sumei cu exceptia situatiei in care a existat o greseala din partea angajatorului, legiuitorul ar fi stabilit acest lucru in mod expres in textul mentionat.
De altfel, paratul are obligatia emiterii deciziei de imputare fiind vorba despre venituri ce provin din alte fonduri decat cele ale angajatorului, fiind asigurate pe baza unui proiect desfasurat in conditiile Programului Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane finantat de Uniunea Europeana. Astfel, desi initial drepturile salariale sunt asigurate de ISJ B., cu toate acestea controlul privind respectarea conditiilor de desfasurare a Proiectului si de rambursare a sumelor nu este efectuat de angajator ci, de Autoritatea de Management a POSDRU care poate stabili neregularitati in legatura cu desfasurarea operatiunilor derulate in cadrul contractelor de finantare . Or, aceasta institutie a stabilit ca este necesara respectarea limitei maxime de 65 ore pe saptamana pentru incadrarea in fonduri .
Asa fiind, instanta a respins actiunea ca nefondata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea apelului a aratat ca nu au fost analizate temeinic inscrisurile depuse la dosar si ca s-a facut o gresita aplicare a dispozitiilor legale incidente in cauza.
Astfel, primul motiv de anulare invocat cu privire la decizia de imputare a fost acela ca decizia de imputare este un act juridic nul absolut, care nu poate produce nici o consecinta juridica. A motivat ca procedura de atragere a raspunderii patrimoniale a salariatilor si cea de restituire a sumelor nedatorate este reglementata in art. 254 - 259 din Codul muncii si ca din analiza acestei proceduri se constata ca decizia de imputare nu este reglementata ca instrument juridic de stabilite a raspunderii patrimoniale a salariatului ori de restituire a sumelor incasate necuvenit.
Actuala procedura legala presupune chemarea in judecata a salariatului urmand ca instanta de judecata, pe baza de probe si in urma analizei dispozitiilor legale aplicabile, sa hotarasca daca salariatul trebuie sa raspunda patrimonial sau nu fata de angajator ori daca trebuie sa restituie vreo suma de bani incasata necuvenit sau nu.
Instanta de fond a considerat neintemeiat acest motiv de anulare invocand dispozitiile art. 283 din Legea nr. 1/2011 a educatiei nationale care reglementeaza acest instrument juridic de atragere a raspunderii, considerand ca astfel se stabileste un regim derogatoriu fata de cadrul general stabilit de Codul muncii.
Considera gresita aceasta motivare pentru urmatoarele considerente :
Dispozitiile primei teze a art. 283 din Legea nr. 1/2011 a educatiei nationale fac trimitere la legislatia muncii, de unde concluzia ca legiuitorul nu a dorit sa stabileasca un regim derogatoriu in cazul personalului din invatamant. Intr-adevar, in teza a doua a art. 283, legiuitorul mentioneaza decizia de imputare dar precizeaza totodata faptul ca aceasta, precum si celelalte acte pentru recuperarea pagubelor si prejudiciilor se fac de conducerea unitatii sau institutiei, in afara de cazurile cand, prin lege. se dispune altfel.
Coroborand prima teza cu ultima teza a art. 283 din Legea nr. 1/2011, rezulta ca legiuitorul nu a dorit sa creeze un cadru derogatoriu de la dreptul comun, ci dimpotriva, trimiterea expresa la legislatia muncii si reglementarea emiterii deciziei de imputare numai in cazul cand printr-o alta lege nu se dispune altfel (in speta Legea nr. 53/2003) denota intentia legiuitorului de a nu crea un cadru derogatoriu, ci unul supus dreptului comun in materie.
O dovada in plus, o constituie reglementarea cu adevarat speciala derogatorie, din Legea nr. 188/1999 privind Statulul functionarilor publici. Astfel, pe de o parte, in art. 85, este reglementata decizia de imputare ca fiind actul juridic de atragere a raspunderii civile a functionarului public pentru situatiile reglementate la art. 84 lit. a) si b), cu mentionarea expresa a cadrului procedural si a termenelor procedurale in care poate fi emisa si contestata, dar si hotararea judecatoreasca pentru situatia de la art. 84 lit. e). Pe de alta parte, in art. 117 se prevede faptul ca dispozitiile legii se completeaza cu prevederile din legislatia muncii etc., dar numai in masura in care nu contravin dispozitiilor din legea in discutie, exprimarea literara fiind categorica in a defini caracterul de lege speciala a Legii nr. 188/1999.
Facand o comparatie intre cele doua reglementari ale deciziei de imputare, se poate lesne constata ca vointa legiuitorului a fost aceea ca Legea nr. 188/1999 sa fie o lege speciala in privinta raspunderii civile a functionarilor publici (fapt explicabil prin regimul juridic special al acestei categorii profesionale), in timp ce Legea nr. 1/2011 se supune, din acest punct de vedere, reglementarii generale din legislatia muncii.
In consecinta, sustine ca instanta de fond nu a dat interpretarea corecta textului art. 283 din Legea nr. 1/2011 si in consecinta a pronuntat o sentinta nelegala, cel putin din acest punct de vedere.
Un alt motiv de anulare a deciziei de impunere pe care l-a invocat a fost cel referitor la faptul ca nu a fost incheiat nici un act aditional la contractul individual de munca prin care sa se fi modificat clauza referitoare la durata muncii de maxim 90 de ore pe luna, asa cum prevad imperativ disp. art. 41 din Codul muncii si cum s-a stipulat in mod expres in penultima clauza din contractul individual de munca .
A motivat ca potrivit disp. art. 41 alin. 1 si alin. 3 lit. f) din Codul muncii, timpul de munca este unul dintre elementele esentiale ale CIM care poate fi modificat numai prin acordul partilor, iar potrivit disp. art. 17 alin. 5 din Codul muncii " orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (3) in timpul executarii contractului individual de munca impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii. "
Mai arata ca, chiar daca i s-a comunicat Instructiunea nr. 64 /1. 02. 2013, paratul ISJ B. - in calitate de angajator - avea nu numai obligatia informarii, ci si obligatia incheierii unui act aditional la contractul individual de munca prin care, de comun acord cu salariatul, sa modifice clauza referitoare la timpul de munca sau durata muncii (art. 17 alin. 3 lit. l ) din Codul muncii). Aceasta intrucat, asa cum rezulta in mod expres din ClM : temeiul legal al incheierii si executarii contractului individual de munca in discutie este Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Sustine ca prima instanta a inlaturat in mod gresii si acest motiv de anulare, cu motivarea ca instructiunea nu a modificat cu nimic clauza din contractul individual de munca, ca programul de lucru era stabilit chiar de catre reclamanta, fara interventia angajatorului.
In opinia sa, este evidenta modificarea clauzei numerotate cu H in contractul individual de munca al reclamantei, cata vreme initial s-a convenit ca durata muncii de expert - formator era de maxim 90 de ore pe luna, iar prin Instructiunea nr. 64/1. 02. 2013 s-a plafonat aceasta durata la maxim 13 ore/zi si respectiv 65 ore/saptamana, inclusiv norma de baza stabilita prin contractele individuale de munca incheiate separat, in calitate de cadru didactic.
In consecinta, sustine ca instanta de fond a nesocotit disp. art. 17 si 41 din Codul muncii, desi se impunea aplicarea lor in cauza.
Un alt motiv de anulare invocat a fost cel referitor la culpa paratului - intimat care a verificat fisele de pontaj depuse de reclamanta, din care rezulta clar nr. de ore lucrate zilnic si saptamanal, nu a cerut niciodata modificarea acestor documente, dimpotriva a ordonantat plata salariului raportat la acest nr. de ore .
Solicita sa se observe ca, anexat intampinarii depuse in prima instanta, paratul a depus cateva adrese in care recunoaste ca a fost necesara concentrarea programului pentru o perioada mai scurta de timp pentru a putea duce la indeplinire obiectivele proiectului, astfel ca s-a lucrat si in zilele de sambata si duminica, precum si ca formatorii si-au desfasurat activitatea si ca au depus eforturi suplimentare pentru a nu fi blocat proiectul (adresa nr. 344 / 26. 01. 2015 - pg. 3, adresa nr 5900 / 29. 06. 2015- pg. 3 ).
Din acest punct de vedere, considera gresita motivarea instantei de fond ca, potrivit art. 256 din Codul muncii, culpa angajatorului nu este relevanta si ca obligatia de restituire a sumei subzista in orice conditii .
Sustine ca, pentru a exista obligatia de restituire in sarcina salariatului, este necesar ca acesta sa o fi incasat in mod nedatorat, conditie prevazuta expres de textul art. 256 din Codul muncii.
Ori, apelanta a prestat efectiv munca pentru care a incasat salariul, situatie recunoscuta de catre paratul-intimat prin adeverintele sus-mentionate, iar salariul a reprezentat contraprestatia muncii sale, asa cum prevede art. 159 din Codul muncii. Mai mult, in loc sa lucreze doar in timpul saptamanii, aceasta a facut efortul de a lucra in zilele de repaos saptamanal pentru a contribui la indeplinirea obiectivelor proiectului si pentru a nu bloca lucrarile acestui proiect.
Mai mult, desi era obligat sa respecte deopotriva Instructiunea nr. 64, paratul - intimat a ordonantat la plata salariul reclamantei, desi cunostea din foile de pontaj ca nr. de ore maxim saptamanal a fost depasit.
In conditiile aratate, nu se poate retine ca apelanta a cauzat vreun prejudiciu angajatorului si nici ca aceasta a incasat sume de bani in mod necuvenit, in acceptiunea disp. art. 256 din Codul muncii.
Asa cum rezulta din partea a doua a Instructiunii nr. 64/1. 02. 2013, sumele aferente orelor care vor depasi limita stabilita nu se vor rambursa din fondul Social European / Bugetul national, dar fata de situatia anterior descrisa rezulta ca aceste sume vor putea fi acoperite din alte fonduri, prin demersurile efectuate de paratul - intimat in calitate de angajator .
Pentru toate aceste motive, considera ca sentinta apelata este nelegala si netemeinica si solicita schimbarea ei in tot prin admiterea apelului declarat.
Intimatul nu a formulat intampinare in cauza.
Analizand apelul sub aspectul motivelor invocate, Curtea constata ca acesta este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia nr. 575 din 29. 06. 2015 s-a imputat contestatoarei suma de 650 lei cu titlu de daune, reprezentand valoarea a 30 de ore declarate neeligibile de catre OIPOSDRU.
In conformitate cu dispozitiile art. 169 alin. 2 din Codul muncii: "Retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decat daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. ``
Potrivit art. 283 din Legea nr. 1 /2011: "Raspunderea patrimoniala a personalului didactic, a personalului didactic auxiliar, precum si a celui de conducere, de indrumare si de control din invatamantul preuniversitar se stabileste potrivit legislatiei muncii. Decizia de imputare, precum si celelalte acte pentru recuperarea pagubelor si a prejudiciilor se fac de conducerea unitatii sau a institutiei al carei salariat este cel in cauza, in afara de cazurile cand, prin lege, se dispune altfel``.
Din modul de reglementare cuprins in teza I a art. 283 din Legea nr. 1/2011 rezulta ca legiuitorul a inteles sa supuna raspunderea patrimoniala a personalului didactic regimului de drept comun in materie si anume legislatiei muncii. Teza a doua nu stabileste un regim derogatoriu ci mentioneaza doar persoanele care au atributii in emiterea deciziilor de imputare si a celorlalte acte de stabilire a prejudiciilor in conditiile reglementarii generale. Nu exista nici o mentiune in sensul ca angajarea raspunderii personalului didactic se poate realiza(prin derogare de la norma generala) pe baza deciziei de imputare. Sau, daca aceasta ar fi fost intentia legiuitorului, in mod cert reglementarea ar fi trebuit sa contina si alte norme referitoare al conditiile emiterii deciziei, elementele acesteia, termene etc. Si desigur, nu ar mai fi avut nici un sens norma cuprinsa in teza I a art. 283 din Legea 1/2001. Prin urmare, nu se poate aprecia ca art. 283 din Legea 1/2011 contine o reglementare speciala fata de legea generala reprezentata de Codul muncii.
Iar asa cum am aratat deja, in conformitate cu dispozitiile art. 169 alin. 2 din Legea nr. 53/2003(Codul muncii), angajarea raspunderii patrimoniale a angajatului nu se poate realiza decat in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, decizia de imputare nr. 575 din 29. 06. 2015 emisa de angajator fiind nelegala.
Ca urmare, in temeiul art. 480 alin. 2 din Codul muncii, Curtea va admite apelul si va schimba sentinta atacata in sensul ca va admite contestatia si va anula decizia nr. 575 din 29. 06. 2015 emisa de intimatul I. Scolar Judetean B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite apelul declarat de reclamanta M. A. (CNP xxxxxxxxxxxxx) prin Sindicatul Invatamantului Preuniversitar B., cu sediul in mun. B., . 10, C. xxxxxxxx, impotriva sentintei civile 1332 din 18 decembrie 2015, pronuntata de Tribunalul B. in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, intimat fiind paratul I. Scolar Judetean B., cu sediul in . 28, CF xxxxxxx.
Schimba in tot sentinta civila nr. 1332 din 18.12.2015 a Tribunalului B. in sensul ca:
Admite contestatia .
Anuleaza decizia nr. 575 din 29. 06. 2015 emisa de intimatul I. Scolar Judetean B. .
Definitiva.
Momentul de la care curge termenul de prescriptie al dreptului material la actiune privind plata despagubirilor pentru pagubele produse de salariati Pronuntaţă de: Tribunalul Arges
Restituirea, cu titlu de plata nedatorata, a drepturilor salariale incasate fara temei legal Pronuntaţă de: Decizia civila nr.410/14.06.2018 a Curtii de Apel Galati
Conflict de competenta functionala intre sectiile instantei. Actiune introdusa de personalul silvic. Determinarea naturii juridice a actelor contestate Pronuntaţă de: Curtea de Apel Iasi, Sectia Litigii de munca si asigurari sociale, Sentinta civila nr. 8/3.03.2020
Actiune in raspundere patrimoniala; calculul duratei efective a concediului de odihna anual; cuantumul sumei de restituit in ipoteza incetarii contractului de munca Pronuntaţă de: Curtea de Apel Iasi, Sectia Litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 63/16.02.2021
Plata de despagubiri salariatului in cazul suspendarii contractului de munca. Principiul raspunderii civile contractuale Pronuntaţă de: Curtea de Apel Craiova - Decizia civila nr. 2351/2019
Stabilirea unei clauze penale prin Contractul individual de munca. Nulitate absoluta partiala Pronuntaţă de: CURTEA DE APEL PITESTI - DECIZIA CIVILA nr. 2493/20.05.2019
Toate elementele esentiale apte a da nastere raportului juridic obligational intre partile cauzei trebuie dovedite de angajator. Sarcina probei in conflictele de munca Pronuntaţă de: Curtea de Apel Bucuresti - Decizia civila nr. 3028 din data de 05 Iunie 2019
Daunele morale in litigiile de munca. Salariatul trebuie sa faca dovada unor consecinte negative pe plan social si psihic, argumentarea acestora nefiind suficienta. Pronuntaţă de: Curtea de Apel Bucuresti - Decizia civila nr. 255/2014 din 07.03.2014
Recuperarea prejudiciului cauzat angajatorului de salariat. Incheierea notei de constatare nu echivaleaza cu probarea de catre angajator a intrunirii conditiilor platii nedatorate Pronuntaţă de: CURTEA DE APEL BUCURESTI � Decizia nr. 836/ 31.03.2020
Efectele Deciziei nr. 19/2019 pronuntata de ICCJ in ceea ce priveste curgerea termenului de prescriptie in cazul in care prejudiciul angajatorului este constatat prin decizie a Curtii de Conturi Pronuntaţă de: CURTEA DE APEL BUCURESTI � Decizia nr. 4957/ 05.11.2019
Poate fi obligat Statul Roman la plata cheltuielilor de judecata efectuate de inculpatul achitat pentru ca fapta penala nu exista? Sursa: Av. Andrei-Gheorghe Gherasim
Raporturi juridice de munca �sui generis� intre primar/viceprimar si unitatile administrativ-teritoriale Sursa: Av. Andrei-Gheorghe Gherasim
[Av. muncii] Retinerile din salariu, posibile doar in cazul existentei unei hotarari judecatoresti definitive Sursa: MCP Cabinet avocati
[Av. muncii] Raspunderea patrimoniala a salariatului pentru pagubele produse anagajatorului Sursa: MCP Cabinet avocati
[Av. muncii] Angajare raspundere patrimoniala pentru nedeclarare concediu de odihna neefectuat Sursa: MCP Cabinet avocati
CJUE: Statele membre sunt libere sa prevada numai o raspundere patrimoniala impotriva proprietarilor care nu sunt raspunzatori pentru poluarea terenurilor lor Sursa: Euroavocatura.ro
Efectele clauzei de neconcurenta Sursa: Articolul a fost publicat in nr. 2/2008 al Revistei de dreptul muncii si dreptul securitatii sociale