Hotararea CEDO in Cauza Ovidiu Cristian Stoica impotriva Romaniei. Admisibilitatea probelor. Dreptul la un proces echitabil. Reparatie echitabila

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a patra), reunita intr-o camera compusa din: Ganna Yudkivska, presedinte, Vincent A. De Gaetano, Paulo Pinto de Albuquerque, Faris VehaboviA�, Egidijus Kuris, Iulia Motoc, Peter Paczolay, judecatori, si Marialena Tsirli, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 27 martie 2018, pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data .

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 55.116/12) indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ovidiu Cristian Stoica ("reclamantul"), a sesizat Curtea la 18 august 2012, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ("Conventia").
2. Reclamantul a fost reprezentat de M. Stoica, avocat in Bucuresti. Guvernul roman ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul a sustinut ca instanta de recurs l-a condamnat in lipsa administrarii directe a probelor, cu toate ca fusese achitat in prima instanta pe baza acelorasi probe si ca, astfel, nu a beneficiat de un proces echitabil.
4. La 14 mai 2013, capatul de cerere privind inechitatea procedurii penale sus-mentionat a fost comunicat Guvernului si cererea a fost declarata inadmisibila in ceea ce priveste restul capetelor de cerere, in conformitate cu art. 54 A� 3 din Regulamentul Curtii.

IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in 1977 si locuieste in Bacau.
A. Ancheta judiciara
6. In aprilie si mai 2010, X si mama lui Y au depus plangeri penale impotriva reclamantului. Acesta fusese partenerul lui X pana in 2009. Potrivit autoarelor plangerilor, reclamantul i-a trimis lui Y, actualul partener al lui X, un e-mail continand mai multe fotografii care o infatisau pe aceasta intretinand relatii sexuale cu reclamantul. Aceleasi fotografii ar fi fost ulterior trimise prin posta mamei lui Y, precum si prin e-mail colegilor de munca ai lui X si Y. In sfarsit, fotografiile ar fi fost, de asemenea, puse in cutiile postale din cladirea in care locuia mama lui Y.
7. Parchetul a deschis o ancheta pentru raspandirea de materiale obscene.
8. Un martor, Z, a declarat ca, la 14 aprilie 2010, a permis unei persoane necunoscute sa intre in cladirea in cauza si ca, la putin timp dupa aceea, a descoperit fotografiile obscene in cutia sa postala. La 25 septembrie 2010, politia i-a prezentat mai multe fotografii, inclusiv pe aceea a reclamantului, si Z l-a recunoscut pe acesta din urma ca fiind persoana necunoscuta sus-mentionata.
9. Y a declarat politiei ca, la 14 aprilie 2010, l-a vazut pe reclamant in vecinatatea cladirii unde locuia mama sa.
10. Audiati de politie, mai multi locatari ai cladirii au confirmat ca, in cursul lunii aprilie, au gasit in cutiile lor postale fotografii obscene.
11. Un martor, W, a indicat ca, la cererea reclamantului, a trimis prin posta un plic adresat mamei lui Y.
12. Un alt martor, A, a declarat ca, la 16 aprilie 2010, in timpul unei competitii de motociclism, Y a fost abordat de un barbat care l-a intrebat daca mamei sale i-au placut fotografiile primite si ca Y i-a spus ca barbatul respectiv se numea Ovidiu Cristian Stoica .
13. Pe baza rapoartelor din partea retelelor de telefonie, Serviciul Roman de Informatii ("SRI"), la solicitarea parchetului, a confirmat ca, la 14 aprilie 2010, telefonul mobil al reclamantului fusese folosit in mai multe locuri din municipiul Bucuresti. De asemenea, SRI a precizat ca era imposibila identificarea expeditorului e-mailurilor trimise in mai 2010 colegilor de munca ai lui X si Y.
14. Audiat de politie, reclamantul a negat ca ar fi autorul faptelor de care era acuzat . Cu toate acestea, el a recunoscut ca a trimis prin e-mail, la inceputul lunii aprilie 2010, fotografii obscene lui Y. In sfarsit, a invocat mai multe nereguli procedurale si a solicitat anularea proceselor-verbale care consemnau localizarea telefonului sau mobil si declaratia lui Z.
15. In urma rechizitoriului intocmit de parchet, la 8 noiembrie 2010, reclamantul a fost trimis in judecata sub acuzatia de raspandire de materiale obscene. El a fost acuzat ca a plasat, in aprilie 2010, fotografii obscene in cutiile postale ale locatarilor cladirii in care locuia mama lui Y si ca a trimis prin e-mail, in mai 2010, aceleasi fotografii colegilor de munca ai lui X si Y. Parchetul si-a intemeiat rechizitoriul pe caracterul identic al fotografiilor mentionate anterior si al celor primite de Y si de mama lui, precum si pe declaratia martorului Z.

B. Procedura in prima instanta in fata Curtii de Apel Bucuresti
16. Curtea de Apel Bucuresti a procedat la audierea reclamantului si a mai multor martori: X, Y, mama lui Y, W, A, un prieten al reclamantului, precum si mai multi locatari ai cladirii in care reclamantul ar fi plasat fotografiile in casutele postale.
17. Reclamantul a recunoscut ca s-a aflat in Bucuresti la 14 aprilie 2010, ca a trimis fotografiile obscene in cauza lui Y prin e-mail si ca le-a trimis prin posta mamei lui Y prin intermediul lui W. In schimb, a negat ca ar fi plasat fotografiile obscene in cutiile postale si ca le-ar fi trimis colegilor lui X si Y.
18. In cursul procedurii, reclamantul si-a reiterat cererea de anulare a proceselor-verbale privind localizarea telefonului sau mobil si marturia lui Z, care declarase ca l-a recunoscut intr-o fotografie.
19. Z, audiat de curtea de apel, a revenit asupra declaratiei sale initiale. Dupa ce l-a observat pe reclamant, prezent la sedinta, a declarat ca persoana care intrase in cladire la 14 aprilie 2010 nu semana fizic cu reclamantul si, cu siguranta, nu era aceasta din urma. Acesta a aratat ca, din cauza unei tunsori asemanatoare, s-a inselat si a crezut ca il recunoaste, in fotografia reclamantului prezentata de politie, pe necunoscutul care intrase in cladire.
20. Y si-a mentinut declaratia si a sustinut ca l-a vazut pe reclamant la 14 aprilie 2010 in vecinatatea cladirii in cauza.
21. X a declarat ca era posibil ca fotografiile obscene sa fi fost distribuite de un tert, B, cu care a avut o relatie amoroasa si care a avut acces la respectivele fotografii.
22. Vecinii mamei lui Y au declarat ca au gasit fotografii in cutiile lor postale in cursul lunii aprilie, fara a putea specifica cu exactitate la ce data .
23. Printr-o sentinta din 28 aprilie 2011, curtea de apel l-a achitat pe reclamant. Instanta a hotarat ca din probele aflate la dosar nu reiesea cu certitudine ca reclamantul era in mod real vinovat de faptele de care era acuzat, avand in vedere declaratiile contradictorii atat ale locatarilor cladirii in care locuia mama lui Y in ceea ce priveste data la care gasisera fotografiile in cutiile lor postale, cat si cele ale lui Z cu privire la identitatea persoanei pe care o vazuse in holul cladirii, precum si imposibilitatea de a identifica persoana care a creat si folosit adresa de e-mail de la care fusesera trimise fotografiile obscene colegilor lui X si Y. Prin urmare, curtea de apel a concluzionat ca, in lipsa altor probe clare si concludente, prezenta reclamantului in Bucuresti la 14 aprilie 2010, faptul ca acesta efectuase un apel telefonic din apropierea cladirii in care locuia mama lui Y si expedierea fotografiilor catre Y si mama sa nu erau suficiente pentru a sustine teza parchetului potrivit careia persoana in cauza era la originea raspandirii de fotografii obscene in cutiile postale si catre colegii lui X si Y.
24. Curtea de apel a exclus din dosar, de asemenea, pentru nereguli procedurale, procesul-verbal care mentiona ca Z il recunoscuse pe reclamant. A considerat ca dreptul la aparare al reclamantului a fost incalcat, pe motiv ca procurorul avea cunostinta de faptul ca, inainte de activitatea de identificare a persoanei dupa fotografii, care a avut loc la 25 septembrie 2010, Y ii aratase lui Z o fotografie a reclamantului. In aceste conditii, curtea de apel a considerat ca organele de urmarire penala ar fi trebuit sa dea dovada de diligenta invitand martorii la activitatea de identificare a persoanei sau citandu-l pe avocatul reclamantului in vederea participarii sale la procedura .

C. Recursul in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie ("Inalta Curte")
25. Parchetul a formulat recurs impotriva sentintei curtii de apel.
26. Audiat de Inalta Curte, reclamantul a aratat ca isi mentine declaratiile anterioare si ca nu doreste sa faca niciun fel de noi declaratii.
27. Printr-o decizie definitiva din 20 februarie 2012, Inalta Curte, intr-un complet din trei judecatori, a admis recursul parchetului, a anulat sentinta curtii de apel si a rejudecat cauza pe fond . L-a condamnat pe reclamant pentru raspandirea de materiale obscene la o pedeapsa cu inchisoarea de sase luni cu suspendare.
28. A considerat ca raspandirea de catre reclamant a fotografiilor obscene in cladirea in care locuia mama lui Y reiesea din declaratiile acestuia din urma, din informatiile furnizate de SRI, din declaratia lui Z, din declaratiile anumitor martori care au indicat ca au gasit fotografii obscene in cutiile lor postale la 14 aprilie 2010, din caracterul identic al acestor fotografii si al celor trimise prin posta mamei lui Y in aceeasi zi, precum si din contradictiile din declaratiile reclamantului. In fapt, acesta din urma a negat in fata parchetului ca s-a aflat in Bucuresti la 14 aprilie 2010 si ca i-a trimis fotografii obscene mamei lui Y (supra, paragraful 14) inainte de a recunoaste in final, in fata curtii de apel, ca a fost prezent efectiv la Bucuresti si ca a trimis fotografiile sus-mentionate (supra, paragraful 17). Pe de alta parte, Inalta Curte a exclus a doua declaratie a martorului Z, cea pe care a prezentat-o in fata curtii de apel (supra, paragraful 19). A considerat ca prima declaratie a fost mai credibila, cea oferita politiei (supra, paragraful 8), pe motiv ca fusese data la o data mai apropiata de data faptelor.
29. Inalta Curte a considerat ca persoana responsabila pentru trimiterea e-mailurilor catre colegii lui X si Y era reclamantul, intrucat acesta din urma recunoscuse ca el a fost cel care le-a trimis fotografii lui Y si mamei acestuia. De asemenea a subliniat similitudinea textelor care insoteau, pe de o parte, fotografiile si, pe de alta parte, e-mailurile. In plus, a facut referire la declaratiile lui X si Y, care confirmasera ca fotografiile primite de colegii lor erau aceleasi cu cele trimise lui Y si mamei acestuia din urma.
30. Una dintre judecatoare care facea parte din completul de judecata a redactat o opinie separata. Judecatoarea a evidentiat contradictiile din declaratiile martorilor si a considerat ca simpla prezenta a reclamantului in Bucuresti la 14 aprilie 2010 nu sustinea concluzia ca acesta distribuise fotografiile in cutiile postale, considerand ca declaratiile lui Y si Z, precum si informatiile furnizate de SRI ar fi trebuit excluse din dosar. De asemenea a observat ca nicio proba nu indica in mod clar ca reclamantul utilizase adresa de e-mail de la care fusesera trimise fotografiile catre terti si nici ca aceste fotografii erau identice cu cele trimise lui Y si mamei acestuia. Judecatoarea a considerat ca putea fi, de asemenea, o inscenare al carei autor putea fi Y, care ar fi dorit astfel sa se razbune dupa ce reclamantul i-a trimis fotografii obscene. In orice caz, facand trimitere la adagiul in dubio pro reo, a apreciat ca reclamantul ar fi trebuit sa fie achitat.
31. In urma condamnarii, reclamantul a fost exclus din profesia de notar public.

II. Dreptul intern relevant
32. Dispozitiile relevante in speta ale Codului de procedura penala, in versiunea lor in vigoare la data producerii faptelor, referitoare la competentele instantelor de recurs sunt descrise in Cauza Gaitanaru impotriva Romaniei (nr. 26.082/05, paragrafele 17-18, 26 iunie 2012).
IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 A� 1 din Conventie
33. Reclamantul denunta o incalcare a dreptului sau la un proces echitabil. Acesta considera ca, in cadrul procedurii penale indreptate impotriva sa, instanta de recurs a pronuntat condamnarea in lipsa unei administrari directe a probelor, cu toate ca fusese achitat in prima instanta pe baza acelorasi probe. Reclamantul invoca art. 6 A� 1 din Conventie, ale carui parti relevante in speta sunt redactate dupa cum urmeaza:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa."
A. Cu privire la admisibilitate
34. Guvernul invoca neepuizarea cailor de recurs interne. Afirma ca reclamantul nu a solicitat Inaltei Curti o noua audiere a martorilor. Indica faptul ca reclamantul ar fi putut sa se foloseasca in mod util de aceasta posibilitate in cursul sedintei in fata Inaltei Curti, fie prin intermediul avocatului sau, fie direct atunci cand era prezent la sedinta. In plus, aceeasi cerere ar fi putut fi facuta in cadrul concluziilor scrise in fata aceleiasi instante.
35. Reclamantul considera ca a epuizat toate caile de recurs interne si ca exceptia ridicata de Guvern trebuie respinsa. Sustine ca era de competenta Inaltei Curti sa aplice dispozitiile legale care reglementeaza desfasurarea procedurii si sa procedeze la o noua audiere a martorilor proprio motu sau la cererea parchetului, caruia ii revenea, de altfel, sarcina probei.
36. Curtea reaminteste ca s-a pronuntat deja, in cauze similare, cu privire la argumentul invocat de Guvern conform caruia reclamantul nu a solicitat niciodata el insusi instantei de recurs audierea martorilor. In aceste cauze a considerat ca instanta de recurs era obligata sa ia din oficiu masuri in acest sens, in ciuda faptului ca nu exista o solicitare expresa din partea reclamantului (Gaitanaru impotriva Romaniei, nr. 26.082/05, paragraful 34, 26 iunie 2012, Hanu impotriva Romaniei, nr. 10.890/04, paragraful 38, 4 iunie 2013, si Moinescu impotriva Romaniei, nr. 16.903/12, paragraful 28, 15 septembrie 2015). In plus, in speta, Curtea observa ca reclamantului nu i se poate reprosa lipsa de interes in proces (a se vedea Mihaiu impotriva Romaniei, nr. 42.512/02, paragraful 39, 4 noiembrie 2008). Prin urmare, exceptia ridicata de Guvern trebuie respinsa.
37. Constatand ca cererea nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 A� 3 lit. a) din Conventie si ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declara admisibila.

B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
38. Potrivit reclamantului, condamnarea sa de catre Inalta Curte pentru raspandirea de materiale obscene, fara ca instanta respectiva sa fi administrat probe sau sa fi audiat martorii cu privire la depozitiile pe baza carora si-a intemeiat verdictul, constituie o incalcare a dreptului sau la un proces echitabil, garantat de art. 6 A� 1 din Conventie . Facand trimitere la Cauza Popa si Tanasescu impotriva Romaniei (nr. 19.946/04, paragraful 51, 10 aprilie 2012), el denunta, de asemenea, faptul ca Inalta Curte a audiat partile numai cu privire la admisibilitatea recursului si nu le-a informat cu privire la intentia sa de a anula hotararea pronuntata in prima instanta.
39. Guvernul considera ca reclamantul a beneficiat de un proces echitabil. Arata ca declaratiile martorilor nu au constituit proba unica sau decisiva pentru condamnarea reclamantului, care, potrivit acestuia, s-a intemeiat pe toate documentele aflate la dosar. In plus, Guvernul considera ca faptul de a informa partile cu privire la intentia completului de judecata de a anula hotararea primei instante si de a proceda la administrarea probelor ar fi obligat judecatorii sa se abtina, intrucat, procedand astfel, si-ar fi exprimat opinia cu privire la cauza. De asemenea, Guvernul sustine ca atat reclamantul, cat si avocatul sau au fost in masura sa pledeze in fata Inaltei Curti si apoi sa depuna observatii scrise. In sfarsit, considera ca speta de fata nu impunea o noua administrare din oficiu a probelor. Considera ca prezenta cauza se apropie mai degraba de Cauza Rusu impotriva Romaniei [(dec.) nr. 6.246/04, 31 august 2010].

2. Motivarea Curtii
40. Curtea reaminteste ca admisibilitatea probelor intra in primul rand sub incidenta normelor de drept intern [Garcia Ruiz impotriva Spaniei (MC), nr. 30.544/96, paragraful 28, CEDO 1999-I], ca, in principiu, instantele nationale sunt cele carora le revine sarcina de a aprecia probele administrate de acestea si ca ea insasi are ca sarcina, potrivit Conventiei, sa cerceteze daca procedura considerata in ansamblul sau, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de proba, a avut un caracter echitabil (a se vedea, printre multe altele, Teixeira de Castro impotriva Portugaliei, 9 iunie 1998, paragraful 34, Culegere de hotarari si decizii 1998-IV).
41. Curtea reaminteste ca modalitatile de aplicare a art. 6 din Conventie in privinta procedurilor de apel depind de caracteristicile procedurii despre care este vorba; trebuie sa se tina seama de ansamblul procedurii interne si de rolul atribuit instantei de apel in ordinea juridica nationala (Botten impotriva Norvegiei, 19 februarie 1996, paragraful 39, Culegere 1996-I). In special, atunci cand o instanta de recurs este sesizata sa solutioneze o cauza in fapt si in drept si sa examineze, in ansamblu, chestiunea vinovatiei sau a nevinovatiei, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, sa decida asupra acestor chestiuni fara aprecierea directa a declaratiilor date in persoana fie de acuzatul care sustine ca nu a comis actul considerat infractiune (a se vedea, printre altele, Ekbatani impotriva Suediei, 26 mai 1988, paragraful 32, seria A, nr. 134; Constantinescu impotriva Romaniei, nr. 28.871/95, paragraful 55, CEDO 2000-VIII; Dondarini impotriva San-Marino, nr. 50.545/99, paragraful 27, 6 iulie 2004; Igual Coll impotriva Spaniei, nr. 37.496/04, paragraful 27, 10 martie 2009; a se vedea, de asemenea, a contrario, Kashlev impotriva Estoniei, nr. 22.574/08, paragrafele 48-50, 26 aprilie 2016), fie de martorii care au fost audiati in timpul procedurii si cu privire la ale caror declaratii doreste sa dea o noua interpretare (a se vedea, de exemplu, Dan impotriva Moldovei, nr. 8.999/07, paragrafele 30-35, 5 iulie 2011; Gaitanaru, citata anterior, paragrafele 29-36, si Hogea impotriva Romaniei, nr. 31.912/04, paragrafele 49-54, 29 octombrie 2013). In fapt, desi, in principiu, este de competenta instantei nationale sa se pronunte cu privire la necesitatea sau oportunitatea citarii unui martor, circumstante exceptionale ar putea determina Curtea sa concluzioneze ca art. 6 din Conventie este incompatibil cu neascultarea unei persoane ca martor (a se vedea, printre multe altele, Bricmont impotriva Belgiei, 7 iulie 1989, paragraful 89, seria A, nr. 158, si Lazu impotriva Moldovei, nr. 46.182/08, paragraful 34, 5 iulie 2016).
42. De asemenea, Curtea a avut posibilitatea de a sublinia ca evaluarea credibilitatii unui martor este o sarcina complexa, care, in mod normal, nu poate fi realizata prin simpla lectura a declaratiilor acestuia continute in procesele-verbale ale sedintelor (Dan, citata anterior, paragraful 33, si Lazu, citata anterior, paragraful 40).
43. Revenind la faptele cauzei, Curtea observa ca competenta instantei de recurs nu se limita doar la chestiuni de drept . Astfel, a observat in cauze similare ca procedura aplicabila in cadrul exercitarii acestei cai de atac era o procedura completa care urma aceleasi reguli ca o procedura pe fond si ca instanta de recurs putea fie sa confirme achitarea pronuntata de instanta inferioara, fie sa declare persoana in cauza vinovata, dupa o apreciere completa a vinovatiei sau a nevinovatiei acesteia, administrand, dupa caz, noi mijloace de proba (Danila impotriva Romaniei, nr. 53.897/00, paragraful 38, 8 martie 2007, si Gaitanaru, citata anterior, paragraful 30). In plus, aspectele pe care Inalta Curte a trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta cu privire la vinovatia reclamantului aveau un caracter faptic in mod esential, deoarece era vorba despre a aprecia daca intr-adevar acesta plasase fotografii in cutii postale sau trimisese e-mailuri [ (a se vedea, mutatis mutandis, Gaitanaru, citata anterior, paragraful 30, si, a contrario, Les impotriva Romaniei (dec.) (camera), nr. 28.841/09, paragraful 20, 13 septembrie 2016].
44. In speta, Curtea observa ca achitarea initiala a reclamantului de catre curtea de apel a avut loc dupa audierea mai multor martori . Ea constata ca instanta respectiva a considerat ca declaratiile martorilor, inclusiv cele ale lui Y, Z si ale locatarilor cladirii in care locuia mama lui Y, precum si celelalte probe din dosar nu erau suficiente pentru a stabili vinovatia reclamantului (supra, paragraful 23). Curtea observa ca, pentru a inlocui achitarea pronuntata de curtea de apel cu o condamnare, judecatorii Inaltei Curti nu dispuneau de niciun fel de date noi si s-au bazat exclusiv pe inscrisurile aflate la dosar, inclusiv pe declaratiile martorilor date in fata parchetului si a primei instante. Astfel, Inalta Curte a analizat declaratiile martorilor doar pe baza declaratiilor scrise obtinute de parchet si a notelor de sedinta ale primei instante si a concluzionat ca unele dintre acestea erau sincere si suficiente pentru a sta la baza stabilirii vinovatiei. Curtea observa ca, de exemplu, instanta suprema a exclus din dosar depozitia martorului Z facuta in fata curtii de apel si a considerat ca cea facuta in fata parchetului era credibila (supra, paragraful 28). Observa, de asemenea, ca Inalta Curte a considerat ca declaratiile anumitor martori, care indicasera ca au gasit fotografii obscene in cutiile lor postale la 14 aprilie 2010 (supra, paragraful 28), erau credibile si utile, in timp ce instanta de prim grad subliniase caracterul contradictoriu al declaratiilor mentionate (supra, paragraful 23).
45. In opinia Curtii, in speta, Inalta Curte a oferit de fapt o noua interpretare declaratiilor martorilor, fara a proceda la o audiere a martorilor in cauza. Fara indoiala, instanta de recurs avea competenta de apreciere in privinta diferitelor informatii obtinute. Nu este mai putin adevarat ca reclamantul a fost declarat vinovat pe baza declaratiilor martorilor pe care judecatorii in prima instanta le considerasera insuficiente pentru a-l condamna pentru savarsirea infractiunii de raspandire de materiale obscene. In aceste conditii, faptul ca Inalta Curte nu i-a audiat pe acesti martori inainte de a declara vinovata persoana in cauza i-a redus in mod semnificativ dreptul la aparare (a se vedea, mutatis mutandis, Destrehem impotriva Frantei, nr. 56.651/00, paragraful 45, 18 mai 2004; Marcos Barrios impotriva Spaniei, nr. 17.122/07, paragrafele 40-41, 21 septembrie 2010, si Lacadena Calero impotriva Spaniei, nr. 23.002/07, paragraful 49, 22 noiembrie 2011).
46. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca condamnarea reclamantului pentru raspandirea de materiale obscene in cutiile postale ale vecinilor mamei lui Y, pronuntata in lipsa unei noi audieri a martorilor, in timp ce instanta inferioara considerase ca nu erau intrunite elementele constitutive ale infractiunii respective, este contrara cerintelor unui proces echitabil in sensul art. 6 A� 1 din Conventie .
47. Prin urmare, a fost incalcata aceasta dispozitie.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
48. Potrivit art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
49. Reclamantul solicita 217.863,75 RON [adica aproximativ 49.000 euro (EUR)], precum si 145.242,5 RON [adica aproximativ 33.000 euro (EUR)] pe an ca urmare a pierderii calitatii de notar, pentru prejudiciul material pe care considera ca l-a suferit. Afirma ca prima suma corespunde veniturilor neincasate in calitate de notar pana la 1 noiembrie 2013 si ca a doua suma reprezinta venitul anual neincasat dupa aceasta data . In sprijinul cererii sale, reclamantul prezinta un raport de expertiza contabila. De asemenea solicita acordarea sumei de 19.652 EUR cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a efectelor condamnarii sale asupra reputatiei sale, a imposibilitatii exercitarii profesiei de notar sau a oricarei alte profesii juridice, a pierderii clientelei si a biroului notarial, a deprecierii calitatilor sale profesionale si a intruziunii SRI in viata sa privata.
50. Guvernul considera ca suma solicitata de reclamant cu titlu de despagubire pentru prejudiciul material nu are nicio legatura cu obiectul prezentei cauze . In ceea ce priveste prejudiciul moral sustine ca cererea reclamantului este neintemeiata. In plus, considera ca suma solicitata este excesiva. In schimb, considera ca o constatare a unei incalcari constituie in sine o reparatie echitabila suficienta. In cele din urma, in opinia sa, redeschiderea procesului penal in temeiul dispozitiilor Codului de procedura penala reprezinta un mijloc adecvat de a remedia eventuala incalcare constatata.
51. Curtea considera ca reclamantul nu a reusit sa demonstreze existenta unei legaturi de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pe care il pretinde.
52. In plus, Curtea considera ca, in circumstantele cauzei, constatarea unei nerespectari a cerintelor art. 6 ofera reclamantului o reparatie echitabila adecvata in ceea ce priveste prejudiciul moral suferit.
53. In sfarsit, subliniaza ca, in cazul in care un particular, precum in speta, a fost condamnat, in urma unei proceduri afectate de nerespectarea cerintelor art. 6 din Conventie, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea persoanei in cauza reprezinta, in principiu, un mijloc adecvat de remediere a incalcarii constatate [a se vedea GenAA�el impotriva Turciei, nr. 53.431/99, paragraful 27, 23 octombrie 2003, si, recent, Moreira Ferreira impotriva Portugaliei (nr. 2) (MC), nr. 19.867/12, paragrafele 48-50, 11 iulie 2017]. In aceasta privinta observa ca art. 465 din noul Cod de procedura penala, intrat in vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces pe plan intern in cazul in care Curtea a constatat incalcarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale unui reclamant (Moinescu, citata anterior, paragraful 48).
B. Cheltuieli de judecata
54. Reclamantul solicita, de asemenea, 7.558,12 EUR si 243,73 RON pentru cheltuielile de judecata pe care afirma ca le-a suportat in fata instantelor interne si in fata Curtii. Acesta sustine ca sumele citate anterior corespund onorariilor avocatului pentru procedurile penale in fata instantelor interne, pentru procedura care a avut drept scop anularea ordinului prin care acesta a fost exclus din profesia de notar public (supra, paragraful 31) si pentru procedura in fata Curtii. Sumele includ, de asemenea, cheltuielile de judecata, cheltuielile de cazare in Bucuresti si cheltuielile de transport pentru a participa la sedintele instantelor si pentru a comparea in fata parchetului, cheltuielile de traducere si corespondenta si expertiza contabila prezentata in fata Curtii (supra, paragraful 49).
55. Guvernul raspunde ca, in ceea ce priveste cheltuielile suportate in cadrul procedurilor penale interne, orice parte trebuie sa suporte costuri, independent de o eventuala incalcare a Conventiei. In plus, sustine ca cheltuielile pretinse de reclamant pentru cazarea acestuia in Bucuresti nu sunt justificate si ca nu poate fi stabilita o legatura intre facturile pentru carburant prezentate de reclamant si procedura interna. De asemenea, considera ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre cheltuielile pe care reclamantul afirma ca le-a suportat in cadrul procedurii de anulare a ordinului prin care a fost exclus din profesia de notar public si incalcarea Conventiei. Mai mult, contesta utilitatea raportului de expertiza contabila furnizat de reclamant. In cele din urma, in ceea ce priveste onorariile avocatului pentru procedurile in fata Curtii, Guvernul arata ca avocatul nu a prezentat un centralizator cu orele lucrate.
56. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabilesc caracterul real, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului acestora [Morice impotriva Frantei (MC), nr. 29.369/10, paragraful 186, 23 aprilie 2015]. Tinand seama de documentele de care dispune si de jurisprudenta sa, Curtea considera rezonabila suma de 2.300 EUR pentru procedura in fata Curtii si o acorda reclamantului.
C. Dobanzi moratorii
57. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
C U R T E A:

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 A� 1 din Conventie;
3. hotaraste ca aceasta constatare a incalcarii reprezinta in sine o reparatie echitabila suficienta pentru prejudiciul moral suferit de reclamant;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 A� 2 din Conventie, 2.300 EUR (doua mii trei sute de euro), plus orice suma care poate fi datorata cu titlu de impozit, convertita in moneda statului parat, la rata aplicabila la data platii;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere .

Prelucrare: MCP Cabinet avocati