RIL Admis: Decizia nr. 5/2019 privind judecarea recursului in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 2.715/1/2018

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 2.715/1/2018 este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedura penala, art. 271 si art. 272 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de domnul procuror Cosmin Grancea.
Dezbaterile asupra recursului in interesul legii au avut loc la termenul de la 14 ianuarie 2019, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit ca data a pronuntarii termenul de astazi, cand, in aceeasi compunere, a stabilit urmatoarele:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitara
Prin recursul in interesul legii formulat de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a sustinut ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar in ce priveste problema de drept supusa interpretarii unitare, si anume stabilirea datei savarsirii infractiunii, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale, in cazul infractiunilor simple a caror latura obiectiva presupune producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioada de timp .
Problematica juridica nascuta ar decurge din evidentierea a trei orientari jurisprudentiale in materie.
2. Examenul jurisprudentei nationale in materie Examenul jurisprudentei actuale in materie a evidentiat mai multe orientari cu privire la data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale in cazul infractiunilor intentionate la care elementul material al laturii obiective consta intr-o singura actiune, dar in cazul carora urmarea imediata (paguba, folosul necuvenit care constituie rezultatul prevazut de norma de incriminare) se realizeaza intr-un anumit interval de timp, uneori indelungat.
In cazul acestor infractiuni exista un moment al consumarii dat de producerea primei urmari (spre exemplu: plata primului pret supraevaluat in cazul contractului de mentenanta, plata primei pensii necuvenite) si un moment in care s-a produs ultima urmare a infractiunii (exemplu: plata ultimelor servicii de mentenanta, plata ultimei pensii).
a) Intr-o orientare majoritara a practicii s-a considerat ca termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infractiunii (data actiunii). Astfel de decizii exista in cazul infractiunii de abuz in serviciu in care urmarea imediata a fost ulterioara actiunii, in cazul infractiunii de inselaciune constand in inducerea in eroare a Caselor de pensii cu privire la perioada de cotizare (printr-o actiune unica de depunere a unor adeverinte falsificate), urmata de plata succesiva a pensiei pentru o perioada de timp .
b) Intr-o a doua orientare a practicii s-a retinut ca data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale este data la care s-a produs o prima paguba, chiar daca aceasta se produce in continuare si ulterior.
c) Potrivit celei de-a treia opinii, data la care incepe sa curga termenul de prescriptie este data la care s-a produs in mod definitiv urmarea imediata.
3. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Prin Adresa nr. 14/C2/294/III-5/2018 procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a opinat ca in toate cazurile de practica judiciara ce fac obiectul prezentului recurs in interesul legii elementul material al laturii obiective este compus dintr-o unica actiune care nu se prelungeste in timp (fapta functionarului public de a indeplini un act prin incalcarea unei legi, fapta functionarului de a lua o decizie prin care s-a produs un folos pentru o ruda, actiunea de inducere in eroare prin prezentarea unor acte false).
Urmarea imediata in cazul acestor infractiuni se produce intr-un interval de timp independent de vreo actiune a autorului infractiunii (contractele incheiate nelegal de functionarul public se executa si astfel paguba se majoreaza, persoana angajata ca urmare a unui conflict de interese primeste in mod periodic salariu si astfel avantajele patrimoniale se maresc, victima infractiunii de inselaciune efectueaza prestatiile periodice si astfel paguba se majoreaza). Totodata, procurorul general a precizat ca pentru a determina momentul de la care curge termenul de prescriptie trebuie mai intai calificate infractiunile aratate (infractiuni progresive, infractiuni continue, infractiuni continuate sau infractiuni simple).
In acest punct s-a precizat ca infractiunea se consuma in momentul in care s-a produs paguba sau folosul patrimonial.
Totodata s-a aratat ca producerea pagubei sau realizarea folosului patrimonial este o conditie a laturii obiective a infractiunii. Amplificarea rezultatului (cuantumul pagubei, folosului) se produce fie prin diverse acte succesive de executare a unor contracte, fie prin executarea deciziei luate ca urmare a activitatii materiale unice.
In contra calificarii ca infractiuni continuate a infractiunilor ce fac obiectul prezentei sesizari s-a sustinut ca poate fi adus argumentul in sensul ca exista o singura actiune a autorului infractiunii.
Astfel, cu privire la infractiunea de inselaciune, "savarsita prin prezentarea de acte de studii false la angajarea intr-o functie, prin declaratii mincinoase in vederea incasarii alocatiei de stat pentru copii ori prin prezentarea de acte de vechime in munca false in scopul obtinerii pensiei sau a ajutorului social, cand incasarea sumelor se face in mod periodic", s-a aratat ca Tribunalul Suprem prin Decizia de indrumare nr. 5/1972 a decis ca este o infractiune continuata si termenul de prescriptie curge de la data incasarii ultimei sume necuvenite:
"In cazul inselaciunii in paguba avutului obstesc savarsita in una dintre modalitatile analizate, cand incasarea sumelor necuvenite s-a facut in mod periodic, infractiunea este continuata.
In asemenea cazuri, autorul concepe un plan unitar pentru inducerea in eroare a persoanei vatamate in vederea obtinerii platii periodice a sumelor de bani necuvenite, astfel ca in momentul luarii hotararii a avut reprezentarea, in concret, a activitatii infractionale, in ansamblul ei, existand deci unitate de rezolutie.
Fiecare incasare a sumei necuvenite constituie continuarea activitatii initiale de inducere in eroare a celui care face plata, intrucat de fiecare data autorul, prin pretinderea platii si reticenta sa in a declara ca sumele aferente acestor plati nu i se cuvin, savarseste o fapta care intruneste elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune in paguba avutului obstesc. Aceasta concluzie se impune, deoarece dispozitiile art. 215 din Codul penal (anterior n.n.) cer pentru existenta infractiunii de inselaciune indeplinirea urmatoarelor conditii: inducerea in eroare in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si cauzarea unei pagube.
In modalitatile sus-aratate de savarsire a infractiunii de inselaciune in paguba avutului obstesc, inducerea in eroare are loc cu ocazia prezentarii, de catre infractor, a actelor de studii sau de vechime in munca false ori a declaratiei mincinoase, precum si de fiecare data, prin pretinderea platii si reticenta sa in a declara ca nu i se cuvine, atunci cand incaseaza primul salariu, alocatia de stat pentru copii, pensia sau ajutorul social, cat si ulterior, ori de cate ori primeste sumele necuvenite.
Ca atare, cu ocazia incasarii periodice a fiecarei sume necuvenite se savarsesc, pe baza aceleiasi rezolutii, fapte de inselaciune in paguba avutului obstesc, deoarece de fiecare data se realizeaza conditiile existentei infractiunii.
In consecinta, termenul de prescriptie a raspunderii penale curge de la data incasarii ultimei sume necuvenite."
Din examinarea practicii judiciare invocate procurorul general a sustinut ca decizia Tribunalului Suprem sus-mentionata este in general ignorata. In sustinerea punctului de vedere s-a aratat ca, pe de o parte, este greu de acceptat ca autorul pretinde plata de fiecare data cand incaseaza alocatia/pensia/ajutorul social, intrucat, in cele mai multe cazuri, banii sunt depusi intr-un cont, neexistand nicio pretindere.
Pe de alta parte, s-ar putea argumenta ca autorul infractiunii (fie ca este functionarul abuziv, fie ca este autorul infractiunii de inselaciune) savarseste infractiunea prin omisiune la fiecare plata succesiva (prin neluarea masurilor pentru impiedicarea acesteia), intrucat el a creat prin actiunea sa anterioara (actiunea de inducere in eroare, actul nelegal intocmit) o stare de pericol pentru valoarea protejata, stare de pericol care a inlesnit producerea rezultatului.
Ar fi astfel indeplinite conditiile infractiunii comisive prin omisiune, reglementate de art. 17 lit. b) din Codul penal.
Acceptarea acestui argument ar insemna insa impunerea unei obligatii pentru autorul infractiunii de a aduce la cunostinta activitatea sa infractionala anterioara.
Referindu-se la infractiunile progresive, s-a aratat ca sunt progresive acele infractiuni al caror element material se amplifica treptat, fie ca urmare a unor procese interne autonome, fie prin adaugarea unor acte materiale. (Constantin Duvac, George Antoniu, Tudorel Toader - coordonatori, Explicatiile Noului Cod penal, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2015, pagina 350.)
In cazul infractiunilor ce fac obiectul prezentei sesizari, rezultatul nu se amplifica prin adaugarea unor acte materiale. De asemenea, amplificarea rezultatului nu este rezultatul unor procese interne (naturale) autonome (spre exemplu, suferinta fizica produsa prin infractiunea de lovire se agraveaza), ci este rezultatul unor imprejurari externe - spre exemplu, executarea succesiva a unor contracte .
Spre deosebire de acestea, in cazul infractiunii progresive faptuitorul nu poate face nimic pentru a impiedica amplificarea rezultatului, ceea ce nu este cazul infractiunilor la care rezultatul se amplifica prin executarea succesiva a unor contracte (abuz in serviciu, conflict de interese). In cazul acestor din urma infractiuni, spre deosebire de cazul infractiunilor progresive, faptuitorul poate alege/poate controla perioada de timp cand se produce rezultatul chiar in momentul in care actioneaza nelegal.
Potrivit altor autori: "infractiunea progresiva este acea forma a unitatii legale de infractiune in cazul careia, dupa atingerea momentului consumativ specific unei anumite infractiuni, are loc, fara o noua interventie a autorului, o amplificare in timp a urmarii produse, ce atrage o incadrare juridica mai grava". (Florin Streteanu, Daniel Nitu, Drept penal, Partea generala, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2018, pagina 83.)
Or, in cazul infractiunilor indicate nu este neaparat necesar sa se produca o incadrare mai grava sau, dupa caz, nu este posibil (conflictul de interese) ori nu a fost posibil o perioada de timp (in cazul inselaciunii, intre data intrarii in vigoare a noului Cod penal si data adoptarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 18/2016).
Totodata, infractiunea progresiva se comite adesea cu praeterintentie, pe cand infractiunile ce fac obiectul prezentului recurs in interesul legii sunt infractiuni intentionate.
Prin urmare, s-a concluzionat ca in speta nu sunt incidente prevederile privind infractiunea progresiva.
Infractiunea continua se caracterizeaza prin prelungirea in chip natural a actiunii sau inactiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, dupa consumare, pana la interventia unei forte contrare. (Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal roman, Partea generala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2005, pagina 252.)
In cazul infractiunilor continue urmarea este concomitenta cu actiunea .
Or, in cazul infractiunilor de conflict de interese, abuz in serviciu, inselaciune, activitatea infractionala, actiunea (verbum regens) ce fac obiectul prezentului recurs in interesul legii nu se desfasoara continuu, fara intrerupere, ci este o activitate instantanee.
In cazul infractiunilor aratate, rezultatul activitatii infractionale este cel care se prelungeste in timp . Rezultatul (paguba, folosul) este ulterior actiunii.
Nu sunt aplicabile, asadar, nici dispozitiile privind curgerea termenului de prescriptie in cazul infractiunilor continue.
Rezulta ca, in ipoteza in care nu se accepta teza infractiunii comisive savarsite prin omisiune (infractiunea continuata), infractiunile aratate mai sus sunt infractiuni simple.
Cu referire la inaplicabilitatea Deciziei de indrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, procurorul general a aratat ca, in cuprinsul deciziei, la pct. 1 se mentioneaza: "In cazurile cand legea penala prevede ca anumite efecte juridice se produc in raport cu data savarsirii infractiunii, prin aceasta expresie se intelege data actului de executare ce caracterizeaza latura obiectiva a infractiunii, iar nu data consumarii acesteia prin producerea rezultatului."
Aceasta decizie nu este insa una de aplicabilitate generala, ci se refera la situatia infractiunilor progresive, care nu beneficiau de o reglementare expresa anterior intrarii in vigoare a noului Cod penal.
Astfel, in cuprinsul deciziei, Tribunalul Suprem se refera la lipsa prevederii in legea penala a ceea ce se intelege prin "data savarsirii infractiunii", art. 144 din vechiul Cod penal nefiind lamuritor.
Decizia face referire la curgerea termenului de prescriptie pentru infractiunile continue si cele continuate, aratandu-se ca ele "se considera savarsite, in sensul art. 122 alin. (2), la data epuizarii laturii obiective a acestora, indiferent de data producerii rezultatului", precizand ca: "Aceeasi solutie se impune si in cazul infractiunilor ce se comit instantaneu, de regula printr-un singur act de executare, cum sunt cele contra vietii, integritatii corporale si sanatatii, data savarsirii acestora neputand fi decat aceea a executarii actiunii ce constituie latura lor obiectiva, iar termenul de prescriptie urmand a se socoti de la aceasta data ."
Decizia analizeaza si celelalte institutii, aratandu-se ca legea penala mai favorabila, prescriptia raspunderii penale, amnistia si gratierea se raporteaza la data actului de executare, chiar daca rezultatul s-a produs ulterior. In fiecare dintre aceste cazuri Tribunalul Suprem exemplifica aplicarea institutiei respective si de fiecare data exemplul se refera la infractiunile contra persoanei (atunci cand sunt infractiuni progresive).
De asemenea, in doctrina a aratat ca solutia Tribunalului Suprem se referea doar la situatia infractiunilor progresive, aceasta fiind si concluzia care se desprinde din Expunerea de motive a noului Cod penal.
Referindu-se la data savarsirii infractiunii de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, procurorul general a aratat ca prin data savarsirii infractiunii se intelege data finalizarii urmarii imediate a infractiunii, respectiv data producerii definitive a pagubei sau data realizarii definitive a folosului patrimonial.
Prin data savarsirii infractiunii nu se poate intelege data actiunii/inactiunii.
In sustinerea acestui punct de vedere, procurorul general a facut trimitere la dispozitiile art. 154 alin. (2) din Codul penal care se refera la data savarsirii infractiunii, precizand ca este necesar sa fie vorba de o infractiune ca sa curga termenele de prescriptie, asadar latura obiectiva sa fie completa.
Prin exceptie, in cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii, iar in cazul celor progresive de la data savarsirii actiunii sau inactiunii.
In sustinerea acestui rationament s-a aratat ca, daca prin data savarsirii infractiunii s-ar fi inteles data savarsirii/incetarii actiunii sau inactiunii, cele doua ipoteze [art. 154 alin. (2) teza I din Codul penal, pe de o parte, si art. 154 alin. (2) teza a II-a si alin. (3) din Codul penal, pe de alta parte] nu ar fi avut nevoie de reglementare distincta, intrucat ele s-ar fi referit la acelasi lucru. Ar fi fost suficient un singur text care sa faca referire la data actiunii.
Asadar, prin data savarsirii infractiunii nu se poate intelege data actiunii sau inactiunii, ci data la care s-a realizat in mod complet latura obiectiva, respectiv s-a produs paguba sau folosul patrimonial.
Totodata, procurorul general a sustinut ca prin data savarsirii infractiunii nu se poate intelege doar data consumarii (data realizarii primului folos patrimonial sau data la care s-a produs prima paguba dintre cele succesive), ci data producerii tuturor efectelor - data la care s-a finalizat urmarea imediata a infractiunii.
In argumentare s-a aratat ca fiecare paguba sau folos coroborat cu actiunea initiala a faptuitorului face sa fie intrunite elementele constitutive ale infractiunii.
Prin urmare, intrucat termenul de prescriptie curge de la data savarsirii infractiunii, nu exista vreun temei pentru ca elemente ale infractiunii sa nu fie incluse in continutul acesteia.
S-a concluzionat in sensul ca data producerii ultimei componente a pagubei este data savarsirii infractiunii.
Sub un alt aspect s-a precizat ca, de cele mai multe ori, legea leaga momentul curgerii termenului de prescriptie de momentul epuizarii urmarii infractiunii, momentul producerii rezultatului final (infractiunea continuata, infractiunea continua, infractiunea de obicei), intrucat actiunea si rezultatul sunt indeobste concomitente.
Singura exceptie o constituie infractiunile progresive, in cazul carora faptuitorul, odata ce a savarsit actul, nu ar mai putea impiedica producerea rezultatului.
Or, in cazul infractiunilor simple aratate, executarea succesiva a contractului si obtinerea folosului patrimonial/producerea pagubei au fost prevazute si urmarite de inculpati in momentul indeplinirii actului nelegal sau in momentul inducerii in eroare.
Prin urmare, pentru identitate de ratiune, s-a concluzionat ca si in cazul infractiunilor cu executare imediata, dar in cazul carora paguba/folosul patrimonial se realizeaza intr-un anumit interval de timp, momentul finalizarii urmarii imediate este momentul de inceput al curgerii termenului de prescriptie .
4. Opinia specialistilor consultati
4.1. Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca - Facultatea de Drept - Catedra de drept penal, in punctul de vedere comunicat, a aratat ca rezolvarea problemei de drept ce face obiectul prezentei cauze depinde de corecta stabilire a naturii juridice a infractiunilor in cauza.
S-a opinat ca infractiunile analizate in cauza reprezinta o specie a infractiunii progresive si urmeaza regimul prevazut de art. 154 alin. (3) din Codul penal in privinta momentului initial al termenului de prescriptie .
In argumentarea acestui punct de vedere s-a aratat ca in cazul acestor infractiuni actul de executare nu se prelungeste in timp (ceea ce exclude apartenenta lor la categoria infractiunilor continue), dar, ulterior consumarii, urmarea infractiunii cunoaste o amplificare, in absenta unei noi actiuni tipice comise de subiectul activ . Aceasta caracteristica este necesara si suficienta pentru calificarea infractiunii in discutie ca apartinand categoriei infractiunilor progresive, iar elementele care par sa o diferentieze de o infractiune progresiva "clasica" sunt doar rezultatul unor aparente.
In sustinerea punctului de vedere s-a precizat ca, in mod obisnuit, in doctrina se asociaza infractiunii progresive o modificare de incadrare juridica, atrasa de agravarea rezultatului.
In acest context s-a subliniat ca respectiva modificare a incadrarii juridice nu este de esenta infractiunii progresive, ci un element prin prisma caruia se releva importanta practica a acestei categorii de infractiuni . Astfel, calificarea juridica mai severa, atrasa de rezultatul final mai grav absoarbe calificarea initiala a faptei, fiind in prezenta unei unitati de infractiune . Aceasta problema nu se pune atunci cand incadrarea initiala este identica cu incadrarea realizata pe baza rezultatului mai grav.
Prin urmare, s-a concluzionat, sub aspectul naturii juridice, ca o infractiune este sau nu progresiva in functie de agravarea in timp a urmarii initiale - in absenta unei noi interventii a agentului - si nu in functie de modificarea incadrarii juridice ca efect al agravarii.
Totodata, s-a aratat ca un alt aspect intalnit in mod frecvent in cazul infractiunilor progresive este absenta unui control al autorului asupra agravarii rezultatului initial. S-a opinat ca aceasta nu este o trasatura de esenta infractiunii progresive, putand fi intalnite ipoteze de infractiuni progresive in care acest control exista.
Asadar, s-a concluzionat in sensul ca nu se poate pune semnul egalitatii intre conditia ca autorul sa nu mai comita o actiune tipica ulterior momentului producerii primei urmari si absenta oricarei posibilitati a acestuia de a influenta cursul cauzal pe perioada agravarii urmarii initiale. Aceasta din urma posibilitate exista sau nu in functie de circumstantele concrete si nu este de natura a influenta calificarea infractiunii ca progresiva.
In plus, nici in cazul infractiunilor care fac obiectul sesizarii in prezenta cauza nu exista intotdeauna un astfel de control al autorului. Asa de pilda, dupa incheierea actului prejudiciabil pentru o institutie publica, functionarul isi inceteaza activitatea cu respectiva institutie, astfel ca in perioada in care se fac platile succesive pe baza respectivului act el nu mai avea nicio posibilitate de a interveni pentru sistarea lor.
Pentru toate aceste considerente s-a sustinut ca infractiunile in discutie apar ca fiind infractiuni progresive, termenul de prescriptie a raspunderii penale in cazul lor curge de la data ultimului act de executare, potrivit art. 154 alin. (3) din Codul penal.
Totodata, pornind de la natura si ratiunea institutiei prescriptiei raspunderii penale, deoarece prescriptia sanctioneaza pasivitatea statului in valorificarea dreptului sau de a-l trage la raspundere penala pe autorul unei infractiuni - jus puniendi, aceasta sanctiune nu poate opera decat in prezenta unei asemenea pasivitati, cu alte cuvinte atunci cand autoritatile judiciare ar fi putut interveni pentru tragerea la raspundere penala a autorului si nu au facut acest lucru. Asadar, termenul de prescriptie nu poate curge decat din momentul in care autorul a comis o infractiune, susceptibila de a atrage raspunderea penala.
In contextul analizei aratate s-a concluzionat in sensul ca termenul de prescriptie curge de la data actiunii in masura in care aceasta actiune intruneste cel putin trasaturile unei tentative incriminate, de pilda, in cazul infractiunilor de inselaciune (art. 244 din Codul penal) sau abuz in serviciu prevazut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, a caror tentativa este incriminata. In schimb, in cazul unei infractiuni de uzurpare a functiei (art. 300 din Codul penal), folosirea functiei pentru favorizarea altei persoane (art. 301 din Codul penal) sau abuz in serviciu (art. 297 din Codul penal), in absenta incriminarii tentativei, tipicitatea faptei este realizata doar din momentul producerii uneia din urmarile prevazute de lege, astfel ca anterior acestui moment nu se poate vorbi de raspundere penala si de prescrierea ei.
S-a apreciat ca aceasta interpretare este sustinuta si de formularea art. 154 alin. (2) din Codul penal, care mentioneaza ca data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie data savarsirii infractiunii.
Or, potrivit art. 174 din Codul penal, prin savarsirea unei infractiuni se intelege comiterea cel putin a unei tentative de catre autor. La randul ei, referirea din art. 154 alin. (3) din Codul penal la data savarsirii actiunii sau inactiunii are ca premisa existenta la acea data a unei fapte tipice, susceptibile de o anumita incadrare juridica, in masura in care la acel moment nu putem retine nici macar tipicitatea unei tentative, lipseste prima incadrare juridica, in raport cu care sa fie analizata apoi agravarea urmarii. In consecinta, intr-o astfel de situatie, prescriptia va incepe sa curga doar de la momentul la care se realizeaza tipicitatea unei fapte, adica de la momentul producerii primei urmari.
Prin urmare, data savarsirii infractiunii, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale, in cazul infractiunilor simple a caror latura obiectiva presupune producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioada de timp (spre exemplu: abuz in serviciu, folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane) este data ultimului act de executare, in masura in care actiunea sau inactiunea corespunde cel putin unei tentative incriminate.
In masura in care tentativa infractiunii respective nu este incriminata, termenul de prescriptie curge de la data consumarii infractiunii (data primei urmari tipice).
4.2. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi - Facultatea de Drept in punctul de vedere a comunicat, in esenta, ca termenul de prescriptie a raspunderii penale apte a fi angajate in sarcina unei persoane, pentru o infractiune pe care a savarsit-o, va incepe sa fie calculat, in mod obligatoriu (ca regula), din primul moment in care conduita efectiv adoptata de respectiva persoana poate fi calificata/incadrata juridic drept ilicit penal (curgerea termenului in cauza vizand sa produca, astfel, drept efect, tocmai inlaturarea raspunderii penale care poate fi angajata in sarcina subiectului activ al infractiunii, ca urmare a savarsirii acesteia).
In acest sens s-a facut referire la dispozitiile art. 154 alin. (2) din Codul penal teza I care prevad ca termenele de prescriptie a raspunderii penale incep sa curga de la data savarsirii infractiunii. Prin exceptie de la aceasta regula, legiuitorul a dispus expres [art. 154 alin. (2) tezele II-IV din Codul penal] faptul ca, in unele cazuri limitativ enumerate, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale este amanata pana la un moment ulterior, precis stabilit. Este ipoteza infractiunilor continue, a celor continuate si a celor, de obicei, in cazul carora data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale este momentul epuizarii (si, dupa caz: data incetarii actiunii sau inactiunii; data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni; data savarsirii ultimului act).
Stabilit fiind ca termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru o infractiune incepe sa curga (ca regula) de la data savarsirii infractiunii, s-a apreciat ca se impune identificarea momentului la care o infractiune se considera a fi savarsita.
Astfel, conform dispozitiilor art. 174 din Codul penal: "Prin savarsirea unei infractiuni sau comiterea unei infractiuni se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora in calitate de coautor, instigator sau complice."
Asadar, momentul la care se considera savarsita o infractiune (implicit momentul de la care incepe sa curga, ca regula, termenul de prescriptie a raspunderii penale raportat la aceasta) este primul moment de la care fapta concret comisa dobandeste relevanta penala, dupa caz: momentul consumarii sau chiar si momentul de la care se poate retine comiterea tentativei respectivei infractiuni . In acest ultim caz, desigur, sunt avute in vedere doar ipotezele incriminarilor in raport cu care tentativa este posibila si (in plus) relevanta penal (incriminata/pedepsibila) - in art. 174 din Codul penal legiuitorul se refera la "(...) faptele pe care legea le pedepseste ca tentativa".
Prin urmare, in acest punct, s-a concluzionat:
- in cazul infractiunilor la care tentativa nu este posibila sau la care tentativa, desi este posibila, nu este relevanta penal (nu este incriminata/pedepsibila), termenul de prescriptie a raspunderii penale va incepe sa curga de la momentul consumarii (primul moment de la care fapta concret savarsita devine relevanta penal ca infractiune), daca respectiva infractiune nu se integreaza intre cele la care, prin exceptie (in baza unei dispozitii legale exprese), data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale este amanata pana la un moment ulterior [anume: infractiune continua, continuata sau de obicei - art. 154 alin. (2) din Codul penal];
- in cazul infractiunilor la care tentativa este posibila si relevanta penal (incriminata/pedepsibila), termenul de prescriptie a raspunderii penale va incepe sa curga de la momentul configurarii faptei concret savarsite drept tentativa (primul moment de la care fapta efectiv comisa devine relevanta penal ca infractiune) - moment care poate coincide sau nu (din punct de vedere temporal) cu data consumarii faptei .
Referitor la clasificarea formelor unitatii de infractiune s-au mentionat formele apartinand unitatii infractionale naturale (respectiv: infractiunea simpla, infractiunea continua si infractiunea deviata) si forme apartinand unitatii infractionale legale (respectiv: infractiunea continuata, infractiunea complexa, infractiunea de obicei si infractiunea progresiva).
Separat insa de aceasta departajare de principiu s-a sustinut ca unele dintre aceste forme de unitate infractionala se raporteaza la norme de incriminare care se califica ca atare in respectivele forme de unitate infractionala inca de la un nivel abstract de referinta (prin simpla consultare a normei de incriminare, separat de luarea in considerare a anumitor situatii particulare/cazuri determinate din spete concrete), altele se contureaza exclusiv in urma manierei faptice concrete in care s-au savarsit anumite fapte incriminate, in spete punctual determinate.
In prima categorie (forme de unitate infractionala originare/primare/care se contureaza la nivel abstract) s-au mentionat: infractiunea simpla, infractiunea continua, infractiunea complexa si infractiunea de obicei.
In a doua categorie (forme de unitate infractionala secundare/derivate/care se contureaza exclusiv in urma analizei modului de savarsire a unei infractiuni la nivel concret) s-au mentionat: infractiunea continuata, infractiunea progresiva si infractiunea deviata.
Sub acest aspect s-a concluzionat in sensul ca o norma de incriminare descrie, la baza, o activitate care poate fi incadrata, dupa caz, ori ca infractiune continua ori ca infractiune complexa ori ca infractiune de obicei ori (in ipoteza in care niciuna dintre aceste alternative nu poate fi retinuta) ca infractiune simpla.
Ulterior savarsirii sale concrete, intr-o anumita speta determinata, o infractiune poate fi calificata doar in una dintre aceste forme (caz in care si pe plan concret se mentine exclusiv incadrarea faptei in acea forma de unitate infractionala care se configura inca de la nivelul planului abstract) sau poate ajunge sa se manifeste corespunzator vreuneia dintre formele de unitate infractionala din a doua categorie (continuata, progresiva sau deviata).
Cu titlu de exemplu s-a aratat ca o infractiune continua se poate comite si in forma continuata, la fel cum o infractiune complexa se poate savarsi, la randul ei, in forma continuata (sau poate exemplifica un caz de infractiune deviata) ori poate ajunge sa se manifeste in mod progresiv (o talharie care a dus la moartea victimei, in conditiile in care decesul persoanei vatamate se produce la o oarecare perioada de timp ulterior producerii actului de violenta in scopul sustragerii bunului).
De asemenea, in mod similar, o infractiune care este, la origine, simpla poate ajunge sa se comita, in concret, in forma continuata (spre exemplu, un furt in varianta-tip - care este, in abstract, o infractiune simpla - poate fi comis in mod continuat) sau poate ajunge sa se manifeste deviat sau progresiv (de pilda: o lovire/vatamare corporala - care este, in abstract, o infractiune simpla - poate ajunge sa se transforme in lovire cauzatoare de moarte, daca victima decedeaza la o oarecare perioada de timp dupa realizarea actului de lovire/vatamare corporala, fiind intrunite imperativele de natura subiectiva presupuse de aceasta incadrare juridica; sau o actiune de omor - corespunzatoare infractiunii simple de omor, forma-tip - care initial nu a produs instantaneu decesul, atragand incadrarea juridica initiala de tentativa de omor a faptei comise, poate deveni progresiva daca, dupa trecerea unei anumite perioade de timp, conduce - cu mentinerea legaturii cauzale - la producerea decesului, cu urmarea reincadrarii juridice a faptei ca infractiune consumata de omor).
Totodata, o infractiune (care la origine este fie simpla, fie continua, fie complexa, fie, teoretic, chiar si de obicei) poate ajunge sa se manifeste in forma progresiva atunci cand, dupa incetarea savarsirii elementului material (actiune sau inactiune) si aparitia unei prime urmari imediate, relevante penal (corespunzatoare unei anumite incadrari juridice determinate), rezultatul (urmarea imediata) se amplifica, in timp, singur(a)/in mod progresiv (fara o noua interventie determinanta, sub forma de activitate relevanta penal, din partea subiectului activ).
Imprejurarea ca in urma acestei amplificari progresive a rezultatului se ajunge (de regula) la o reincadrare juridica a faptei comise (intr-o alta infractiune sau intr-o forma mai grava a aceleiasi infractiuni) a fost apreciat un aspect de ordin secundar, neesential, al definirii infractiunii progresive, o chestiune care nu este de esenta infractiunii progresive, ci doar o consecinta adeseori produsa in cazul acestui tip de unitate infractionala (este de evidentiat diferenta dintre o consecinta adeseori intalnita - producerea unui rezultat mai grav care atrage o noua incadrare juridica a faptei progresive - si o cerinta esentiala obligatorie de care depinde insasi calificarea faptei comise drept infractiune progresiva).
In sustinerea acestui punct de vedere s-a facut trimitere, cu titlu de exemplu, la o infractiune simpla (asadar, instantanee), precum este (de principiu) inselaciunea sau abuzul in serviciu, care ajunge sa produca urmari care se amplifica progresiv (de pilda, un prejudiciu cu acumulare succesiva), si s-a sustinut ca respectiva infractiune urmeaza a fi calificata drept progresiva (originar este o infractiune simpla - in abstract - care a ajuns sa se comita in forma progresiva - in concret).
Aceasta solutie, s-a apreciat, se mentine indiferent daca, prin acumulare progresiva, urmarea (prejudiciul) ajunge (in unele cauze) sau nu (in alte cauze) sa depaseasca plafonul de la care se poate aprecia ca s-au produs consecinte deosebit de grave (ceea ce ar atrage o reincadrare juridica a faptelor comise, prin aplicarea dispozitiilor art. 2561 din Codul penal sau art. 309 din Codul penal).
Altfel, calificarea infractiunii comise drept progresiva (sau nu) - asadar incadrarea acesteia din punct de vedere (inclusiv) teoretic/stiintific/obiectiv in una sau alta dintre formele unitatii de infractiune - ar depinde de aspecte conjuncturale (posibil chiar arbitrare), precum: reglementarea (sau nu) de catre legiuitor, la un anumit moment dat, a unei forme/variante agravate a anumitor infractiuni, constand (de pilda) in producerea de consecinte deosebit de grave, ori modificarea conceptului legal de consecinte deosebit de grave etc.
De regula, motivul pentru care doctrina considera ca o infractiune progresiva este aceea care, ulterior producerii unei urmari initiale (si incetarii savarsirii elementului material), conduce la amplificarea urmarii pana la producerea unui rezultat mai grav, corespunzator unei noi incadrari juridice a infractiunii, se datoreaza faptului ca adeseori (sub aspect statistic) infractiunile cu desfasurare progresiva conduc la asemenea consecinte, precum si imprejurarii ca lipsa unei modificari a incadrarii juridice a infractiunii, ca efect al amplificarii progresive a rezultatului, ar parea sa nu implice efecte/consecinte relevante juridic.
O asemenea situatie ar implica, asadar, aparent, o lipsa de interes in aprecierea infractiunii ca fiind una progresiva, calificarea acesteia potrivit formei de unitate infractionala originara sub care s-a manifestat (infractiune simpla, de pilda) fiind de natura sa asigure, in principiu, aceleasi consecinte juridice ca si cele implicate de calificarea ei ca infractiune progresiva.
In acest sens s-a sustinut ca, potrivit art. 154 alin. (3) din Codul penal, termenul de prescriptie a raspunderii penale in cazul infractiunii progresive nu incepe sa curga (precum in cazul celorlalte infractiuni de durata: continue, continuate, de obicei) de la momentul final (al epuizarii), ci, in mod similar (si) infractiunii simple, de la data savarsirii infractiunii (inteleasa in sensul ante-indicat de moment de la care fapta comisa prezinta relevanta infractionala).
Singura diferenta intre ipoteza infractiunii simple si aceea a infractiunii progresive ar fi eventuala redimensionare a duratei termenului de prescriptie a raspunderii penale, in cazul infractiunii progresive, corespunzator incadrarii juridice finale a faptei, dar (desigur) numai in masura in care o asemenea recalificare juridica ar fi incidenta si numai daca, in considerarea ei, termenul de prescriptie atras ar fi de durata diferita fata de termenul de prescriptie initial avut in vedere (cel indicat de incadrarea juridica initiala a infractiunii comise, anterior amplificarii progresive a urmarii acesteia).
Astfel, o infractiune simpla (spre exemplu: abuzul in serviciu, folosirea functiei pentru favorizarea unei persoane) nu implica, per se (intrinsec, in mod obligatoriu), o latura obiectiva care presupune producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioada de timp . Asemenea infractiuni pot insa sa ajunga sa implice o asemenea evolutie/amplificare, in timp, a urmarii initiale. In acest caz, desi in abstract sunt apte de calificare drept infractiuni simple, in spetele determinate in care urmeaza a fi judecate, ele urmeaza a fi efectiv apreciate drept infractiuni progresive.
Prin urmare, in ceea ce priveste data de la care incepe sa curga, in cazul lor, termenul de prescriptie a raspunderii penale, s-a apreciat ca este cea indicata potrivit dispozitiilor art. 154 alin. (3) din Codul penal, anume: data savarsirii actiunii sau inactiunii, iar nu momentul finalizarii procesului de amplificare (progresiva) a rezultatului.
In acest punct s-a subliniat ca poate exista o singura ipoteza generica in cazul careia, in prezenta unei infractiuni progresive (in calificarea/definirea acesteia potrivit celor expuse anterior), data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale nu ar putea fi (in mod obiectiv) momentul savarsirii actiunii sau inactiunii [asa cum prevede, expres, art. 154 alin. (3) din Codul penal], respectiv ipoteza in care infractiunea comisa (in forma progresiva) ar fi o infractiune (de rezultat sau de pericol concret) in cazul careia tentativa sa nu fie incriminata (relevanta penal/pedepsibila), de pilda, abuzul in serviciu, dar numai atunci cand urmarea tipica (corespunzatoare stadiului de infractiune consumata) s-ar produce la o oarecare distanta, in timp, de momentul desfasurarii (si incetarii comiterii) elementului material .
Intr-o asemenea ipoteza, in pofida dispozitiei legale exprese, s-a opinat ca termenul de prescriptie a raspunderii penale nu ar putea incepe sa curga de la momentul desfasurarii/finalizarii actiunii (sau inactiunii), deoarece activitatea comisa ar deveni (pentru prima data) relevanta penal (tipica, incadrabila intr-o norma de incriminare) abia la data aparitiei urmarii, consecutiv desfasurarii elementului material .
O apreciere contrara ar implica sa se admita posibilitatea ca termenul de prescriptie a raspunderii penale sa inceapa a curge anterior momentului de la care fapta savarsita poate fi apreciata drept infractiune (anterior dobandirii unei - cel putin - prime relevante penale a acesteia), ceea ce este absurd.
Prin urmare, s-a concluzionat ca, in situatia in care infractiunea comisa (in forma progresiva) este o infractiune (de rezultat sau de pericol concret) in cazul careia tentativa nu este incriminata (relevanta penal/pedepsibila), daca urmarea tipica (corespunzatoare stadiului de infractiune consumata) se produce la o oarecare distanta, in timp, fata de momentul desfasurarii (si incetarii comiterii) elementului material, momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale este momentul consumarii (data producerii primei urmari relevante penal/primul moment de la care fapta se poate incadra juridic drept infractiune).
Ca observatie, s-a subliniat ca instanta nu poate fi impiedicata nici sa judece fapta comisa, nici sa pronunte o hotarare definitiva cu privire la aceasta, pe considerentul ca pana la data judecatii nu s-a finalizat integral procesul de amplificare a urmarii imediate (de pilda, ca nu s-a produs inca definitiv paguba/prejudiciul final), pe motiv ca procesul de amplificare (progresiva) a urmarii imediate a infractiunii este inca in curs de desfasurare, apreciindu-se ca o asemenea perspectiva nu are niciun temei legal si ar conduce, in plus, la blocarea (potential) sine die a desfasurarii procedurilor de tragere la raspundere penala a infractorului.
Or, din moment ce este posibila tragerea la raspundere penala a unei persoane (pentru o infractiune care nu se incadreaza in randul celor expres si limitativ prevazute de legiuitor ca exceptii de la regula datei de la care curge termenul de prescriptie a raspunderii penale, anume: infractiunea continua, cea continuata si cea de obicei), rezulta ca se impune a se admite, totodata, ca in beneficiul acelei persoane a inceput sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale, care, prin implinire, ar conduce la inlaturarea raspunderii penale a acelei persoane .
A aprecia altfel ar insemna extinderea exceptiilor legale strict determinate in materie de debut al curgerii termenului de prescriptie a raspunderii penale [art. 154 alin. (2) tezele II-IV din Codul penal], prin analogie in mala partem si asupra altor situatii, ceea ce este, de principiu, un procedeu interzis.
In concluzie s-a sustinut ca: data savarsirii infractiunii (implicit data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale) in cazul infractiunilor care sunt la origine (in abstract) simple, dar a caror latura obiectiva a implicat producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioada de timp este reprezentata (dupa caz) de:
- data actului de executare, atunci cand infractiunea face parte din categoria celor in cazul carora tentativa este incriminata (relevanta penal, pedepsibila) - indiferent de momentul la care s-a produs consumarea, precum si indiferent de imprejurarea ca infractiunea s-a epuizat sau nu pana la momentul judecarii (indiferent de momentul epuizarii);
- data consumarii (a aparitiei primei urmari imediate relevante penal, care permite incadrarea faptei comise drept infractiune), atunci cand infractiunea face parte din categoria celor in cazul carora tentativa nu este incriminata (relevanta penal, pedepsibila) - indiferent de imprejurarea ca infractiunea s-a epuizat sau nu pana la momentul judecarii (indiferent de momentul epuizarii).
Cu alte cuvinte, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale este reprezentata, ca regula (asadar: in cazul infractiunilor simple, al infractiunilor deviate, al infractiunilor complexe si al infractiunilor progresive), de primul moment cu incepere de la care activitatea concret savarsita prezinta relevanta penala (infractionala), fapta comisa fiind apta de incadrare juridica drept infractiune, iar persoana care a savarsit-o fiind pasibila de tragere la raspundere penala pentru aceasta. Numai in cazul in care activitatea infractionala concret savarsita poate fi calificata drept infractiune continua sau ca infractiune continuata ori ca infractiune de obicei, prin exceptie [expres prevazuta de lege - art. 154 alin. (2) tezele II-IV din Codul penal] de la aceasta regula, momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale este amanat pana la momentul epuizarii (dupa caz: data incetarii actiunii/inactiunii; data ultimei actiuni/inactiuni; data ultimului act).
4.3. Directia legislatie, documentare si informatica juridica a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in punctul de vedere comunicat, in esenta, a aratat:
Prin excluderea intrunirii conditiilor ce caracterizeaza infractiunile continue, continuate sau progresive, se desprinde concluzia ca infractiunile examinate in cauza de fata constituie infractiuni simple.
Astfel, infractiunea continua implica o continuitate la nivelul actiunii sau al inactiunii care constituie elementul material al laturii obiective, in timp ce in cazul infractiunilor care produc pagube succesive sau genereaza foloase patrimoniale succesive nu exista o continuitate a actiunii ori a inactiunii care reprezinta elementul material .
Infractiunea continuata presupune, potrivit art. 35 alin. (1) din Codul penal, savarsirea la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni . Infractiunea continuata, cauza de majorare a pedepsei, implica o reiterare a actiunii sau a inactiunii, spre deosebite de infractiunile examinate, care presupun numai o producere succesiva a pagubei ori o obtinere succesiva a folosului patrimonial.
Totodata, infractiunea progresiva este definita ca fiind infractiunea a carei latura obiectiva, dupa ce a atins momentul consumativ corespunzator unei anumite infractiuni, se amplifica progresiv, fie prin agravarea urmarii produse, fie prin producerea de noi urmari vatamatoare, corespunzatoare unei infractiuni mai grave. Desi infractiunile care produc pagube succesive sau genereaza foloase patrimoniale succesive, intr-un interval de timp, prezinta asemanari cu infractiunile progresive, prin amplificarea urmarii produse, totusi ele nu implica incadrarea juridica intr-o infractiune mai grava, ci, cel mult, retinerea dispozitiilor legale privitoare la faptele care au produs consecinte deosebit de grave (art. 2561 din Codul penal pentru infractiunea de inselaciune si art. 309 din Codul penal pentru infractiunea de abuz in serviciu).
Cu referire la momentul consumarii infractiunii s-a aratat ca doctrina retine:
- o infractiune-tip se considera consumata atunci cand toate conditiile din continutul incriminarii sunt intrunite, adica atunci cand fapta, in obiectivitatea sa concreta, corespunde perfect obiectivitatii juridice din textul incriminator;
- infractiunea fapt consumat se realizeaza atunci cand activitatea infractionala prezinta toate conditiile cerute de lege pentru existenta infractiunii in configuratia tipica a acesteia. Infractiunea se consuma in momentul in care fapta savarsita produce rezultatul tipic, potrivit legii, pentru existenta infractiunii in forma-tip;
- consumarea infractiunii are loc in momentul in care sunt intrunite toate elementele constitutive ale acesteia, cu alte cuvinte atunci cand se realizeaza o perfecta coincidenta intre fapta concret savarsita de autor si modelul-tip descris in norma de incriminare.
Atat in cazul infractiunii de inselaciune, cat si in cazul infractiunilor de abuz in serviciu si de folosire a functiei pentru favorizarea unor persoane, producerea primei pagube/obtinerea primului folos patrimonial determina consumarea infractiunii, intrucat in momentul producerii primei pagube sau al obtinerii primului folos patrimonial sunt intrunite toate conditiile cerute de norma de incriminare pentru existenta infractiunii in configuratia sa tipica. In acest moment, fapta savarsita produce rezultatul tipic, cerut de norma de incriminare, pentru existenta infractiunii in forma-tip, consumandu-se.
Totodata, faptele de inselaciune si de abuz in serviciu intrunesc conditiile din continutul incriminarilor si corespund perfect obiectivitatii juridice din textul art. 244 din Codul penal si al art. 297 din Codul penal in momentul producerii primei pagube, iar fapta de folosire a functiei pentru favorizarea unor persoane intruneste conditiile din continutul incriminarii si corespunde perfect obiectivitatii juridice din textul art. 301 din Codul penal in momentul obtinerii primului folos patrimonial.
In consecinta, in momentul producerii primei pagube/obtinerii primului folos patrimonial, infractiunile se consuma, realizandu-se si modelul-tip descris in normele de incriminare.
Prin urmare, a admite ca infractiunea nu se consuma in momentul producerii primei pagube inseamna a admite, de exemplu, in cazul infractiunii de inselaciune, ca infractiunea a ramas in faza tentativei, contrar normei de incriminare a inselaciunii. Totodata, a accepta ca infractiunea se consuma in momentul producerii primei pagube nu inseamna insa a nu lua in considerare pentru stabilirea prejudiciului pagubele produse succesiv in momente subsecvente consumarii infractiunii, ci numai a accepta ca in momentul producerii primei pagube a fost atins momentul consumarii, intrucat fapta concreta corespunde, din acest moment, in mod integral, tiparului descris in norma de incriminare.
Asadar, cu exceptia tentativei, momentul "savarsirii infractiunii", la care se refera dispozitiile art. 154 alin. (2) teza I din Codul penal, este reprezentat de momentul consumarii infractiunii, inclus de legiuitor in definitia expresiei "savarsirea unei infractiuni".
In consecinta, in cazul infractiunilor de inselaciune (art. 244 din Codul penal), de abuz in serviciu (art. 297 din Codul penal) si de folosire a functiei pentru favorizarea unor persoane (art. 301 din Codul penal), prin care se produc pagube/se obtin foloase patrimoniale succesiv, caracterizate ca infractiuni simple (pct. 3 lit. a din punctul de vedere), termenele de prescriptie a raspunderii penale incep sa curga de la momentul consumarii infractiunii, identificat ca fiind momentul producerii primei pagube sau al obtinerii primului folos patrimonial (pct. 3 lit. b din punctul de vedere).
In consecinta, calcularea termenului de prescriptie a raspunderii penale de la data producerii primei pagube/obtinerii primului folos patrimonial tine seama si de dispozitiile art. 154 alin. (2) din Codul penal, teza referitoare la infractiunea continuata, precum si de dispozitiile art. 154 alin. (3) din Codul penal.
Cu privire la infractiunea continuata s-a aratat ca legiuitorul stabileste, in cuprinsul dispozitiilor art. 154 alin. (2) din Codul penal, ca termenul de prescriptie a raspunderii penale curge de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni. In conditiile in care infractiunea continuata constituie o cauza de majorare a pedepsei, nu se poate retine ca regimul prescriptiei raspunderii penale (inclusiv sub aspectul momentului care determina curgerea termenului de prescriptie) aplicabil infractiunii continuate ar putea fi mai favorabil decat regimul prescriptiei raspunderii penale aplicabil infractiunii simple.
Or, a calcula termenul de prescriptie a raspunderii penale de la data producerii ultimei pagube sau a obtinerii ultimului folos patrimonial in cazul infractiunii simple inseamna a admite ca legiuitorul a conceput un regim mai favorabil din punctul de vedere al prescriptiei raspunderii penale in cazul infractiunii continuate in raport cu infractiunea simpla, concluzie dificil de admis.
De asemenea, cu privire la infractiunea progresiva, s-a precizat ca legiuitorul prevede, in dispozitiile art. 154 alin. (3) din Codul penal, ca termenul de prescriptie a raspunderii penale incepe sa curga de la data savarsirii actiunii sau inactiunii si se calculeaza in raport cu pedeapsa corespunzatoare rezultatului definitiv produs. Si in acest caz, in conditiile in care infractiunea progresiva implica incadrarea juridica intr-o infractiune mai grava, este greu de acceptat ca regimul prescriptiei raspunderii penale (sub aspectul momentului care determina curgerea termenului de prescriptie) aplicabil infractiunii progresive ar putea fi mai favorabil decat regimul prescriptiei raspunderii penale aplicabil infractiunii simple.
Prin urmare, a calcula termenul de prescriptie a raspunderii penale de la data producerii ultimei pagube sau a obtinerii ultimului folos patrimonial in cazul infractiunii simple inseamna a accepta ca legiuitorul a reglementat un regim mai favorabil din punctul de vedere al prescriptiei raspunderii penale in cazul infractiunii progresive in raport cu infractiunea simpla, desi infractiunea progresiva presupune incadrarea juridica intr-o infractiune mai grava.
5. Raportul asupra recursului in interesul legii
Judecatorul-raportor, prin raportul intocmit in cauza privind sesizarea referitoare la data savarsirii infractiunii, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale, in cazul infractiunilor simple a caror latura obiectiva presupune producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioada de timp, a constatat ca recursul in interesul legii este admisibil.
Rezumand problema de drept care a primit o solutionare diferita de instantele judecatoresti, prin hotarari judecatoresti definitive, judecatorul-raportor a apreciat ca, indiferent de natura juridica a infractiunilor care fac obiectul prezentului recurs in interesul legii, respectiv daca sunt infractiuni simple (in mod abstract) sau asimilate infractiunilor progresive, in cazul infractiunilor a caror latura obiectiva implica producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioada de timp, data consumarii si, implicit, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale nu poate fi alta decat momentul aparitiei primei pagube/obtinerii primului folos patrimonial sau a primei urmari imediate relevante penal, acest moment fiind cel care permite incadrarea faptei comise drept infractiune .
6. Inalta Curte de Casatie si Justitie, examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorul-raportor si dispozitiile legale aplicabile in materie, retine urmatoarele:
6.1. Analiza conditiilor de admisibilitate
Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a facut de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in temeiul dispozitiilor art. 471 din Codul de procedura penala.
Potrivit art. 471 din Codul de procedura penala:
(1) Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie sau colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.
(2) Cererea trebuie sa cuprinda solutiile diferite date problemei de drept si motivarea acestora, jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului sau, dupa caz, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, opiniile exprimate in doctrina relevante in domeniu, precum si solutia ce se propune a fi pronuntata in recursul in interesul legii.
(3) Cererea de recurs in interesul legii trebuie sa fie insotita, sub sanctiunea respingerii ca inadmisibila, de copii ale hotararilor judecatoresti definitive din care rezulta ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit de instantele judecatoresti.
Art. 472 din Codul de procedura penala, sub aspectul conditiilor de admisibilitate, stabileste ca recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza la cerere .
Verificand regularitatea investirii, in raport cu prevederile legale sus-citate, care enumera, in categoria subiectilor de drept care pot promova recurs in interesul legii, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a constatat ca aceasta prima conditie referitoare la calitatea procesuala activa a titularului sesizarii este indeplinita.
Ca urmare a verificarii jurisprudentei atasate actului de sesizare, care ar trebui sa releve solutionarea in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive a problemei de drept care face obiectul judecatii, se constata ca este indeplinita si cea de-a doua conditie de admisibilitate prevazuta de art. 472 din Codul de procedura penala, respectiv dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza la cerere .
6.2. Dispozitiile legale relevante pentru lamurirea problemei de drept (data de inceput a curgerii termenului de prescriptie):
Art. 154 din Codul penal
(1) Termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt:
a) 15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 20 de ani;
c) 8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;
d) 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani;
e) 3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an sau amenda.
(2) Termenele prevazute in prezentul articol incep sa curga de la data savarsirii infractiunii. In cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii, in cazul infractiunilor continuate, de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni, iar in cazul infractiunilor de obicei, de la data savarsirii ultimului act.
(3) In cazul infractiunilor progresive, termenul de prescriptie a raspunderii penale incepe sa curga de la data savarsirii actiunii sau inactiunii si se calculeaza in raport cu pedeapsa corespunzatoare rezultatului definitiv produs.
(4) In cazul infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale, al celor de trafic si exploatare a persoanelor vulnerabile, precum si al infractiunii de pornografie infantila, savarsite fata de un minor, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care acesta a devenit major. Daca minorul a decedat inainte de implinirea majoratului, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data decesului.
Art. 174 din Codul penal
Prin savarsirea unei infractiuni sau comiterea unei infractiuni se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora in calitate de coautor, instigator sau complice.
6.3. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii retine urmatoarele:
Problema de drept ridicata in recursul in interesul legii, cu care a fost sesizata Inalta Curte de Casatie si Justitie, implica stabilirea datei savarsirii infractiunii, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale, in cazul infractiunilor simple (constand intr-o singura actiune sau inactiune) a caror latura obiectiva presupune producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioada de timp, respectiv daca aceasta este data actului de executare sau data finalizarii producerii pagubei/realizarii folosului, ulterioara actului de executare .
Termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru o infractiune incepe sa curga (ca regula) de la data savarsirii infractiunii, astfel incat se impune identificarea momentului la care se considera a fi savarsita o infractiune .
In acest sens, conform dispozitiilor art. 174 din Codul penal, legea stabileste ca: "Prin savarsirea unei infractiuni sau comiterea unei infractiuni se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora in calitate de coautor, instigator sau complice."
Referitor la momentul consumarii infractiunii, s-a aratat ca: "o infractiune tip se considera consumata atunci cand toate conditiile din continutul incriminarii sunt intrunite, adica atunci cand fapta, in obiectivitatea sa concreta, corespunde perfect obiectivitatii juridice din textul incriminator" (Vintila Dongoroz, Drept penal, Reeditarea editiei din 1939, Asociatia Romana de Stiinte Penale, Bucuresti, 2000, p. 241); "infractiunea fapt consumat se realizeaza atunci cand activitatea infractionala prezinta toate conditiile cerute de lege pentru existenta infractiunii in configuratia tipica a acesteia. Infractiunea se consuma in momentul in care fapta savarsita produce rezultatul tipic, potrivit legii, pentru existenta infractiunii in forma tip" (Costica Bulai, Bogdan N. Bulai, Manual de drept penal, Partea generala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p. 438); "consumarea infractiunii are loc in momentul in care sunt intrunite toate elementele constitutive ale acesteia, cu alte cuvinte atunci cand se realizeaza o perfecta coincidenta intre fapta concret savarsita de autor si modelul-tip descris in norma de incriminare" (Florin Streteanu, Tratat de drept penal, Partea generala, volumul I, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 666).
Asadar, data la care se considera savarsita o infractiune (implicit momentul de la care incepe sa curga, ca regula, termenul de prescriptie a raspunderii penale raportat la aceasta) este data de la care fapta concret comisa dobandeste relevanta penala, dupa caz: momentul consumarii sau chiar si momentul de la care se poate retine comiterea tentativei respectivei infractiuni . In acest ultim caz, desigur, sunt avute in vedere doar ipotezele incriminarilor in raport cu care tentativa este posibila si (in plus) relevanta penal (incriminata/pedepsibila) - caci in art. 174 din Codul penal legiuitorul se refera la "(...) faptele pe care legea le pedepseste (...) ca tentativa".
Totodata, art. 154 din Codul penal prevede termenele de prescriptie a raspunderii penale, stabilind ca aceste termene incep sa curga de la data savarsirii infractiunii:
- in cazul infractiunilor continue, termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii;
- in cazul infractiunilor continuate, de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni, iar in cazul infractiunilor de obicei, de la data savarsirii ultimului act;
- in cazul infractiunilor progresive, termenul de prescriptie a raspunderii penale incepe sa curga de la data savarsirii actiunii sau inactiunii si se calculeaza in raport cu pedeapsa corespunzatoare rezultatului definitiv produs.
Dupa cum se poate observa, momentul de debut al curgerii termenului de prescriptie a raspunderii penale este in directa legatura cu calificarea concreta a faptei, deci cu stabilirea naturii juridice a infractiunii ca fiind simpla, continua, continuata sau progresiva.
Obiectul prezentului recurs in interesul legii vizeaza exclusiv infractiunile simple ce constau intr-o singura actiune sau inactiune, care prezinta particularitatea producerii unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioada de timp . Drept urmare, pentru a stabili data savarsirii acestei infractiuni, implicit, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale, Inalta Curte de Casatie si Justitie are in vedere doar acest tip de infractiune .
In ceea ce priveste calificarea infractiunilor de inselaciune comise prin mai multe acte materiale, la care se refera unele dintre hotararile definitive atasate prezentului recurs in interesul legii, aceasta a fost stabilita in functie de particularitatile fiecarei cauze in parte, nefiind rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca in acest recurs in interesul legii sa stabileasca daca, in spetele citate, incadrarea juridica a faptelor a fost sau nu corecta si care dintre formele unitatii infractionale ar fi trebuit retinute.
Data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale, in cazul infractiunilor simple a caror latura obiectiva presupune producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit