Actiune in anularea inregistrarii. Invocarea incalcarii dreptului la imagine al persoanei juridice

In consecinta, art.257 C.civ., care prevede aplicarea prin asemanare a dispozitiilor referitoare la apararea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice si persoanelor juridice, trebuie interpretat astfel incat, pe de o parte, sa se identifice drepturi nepatrimoniale ale persoanei juridice care sa nu fie incompatibile cu structura acestora, iar pe de alta parte, in cadrul drepturilor gasite compatibile cu structura persoanei juridice, sa se identifice continutul lor specific.

Dreptul la imagine al persoanei juridice nu implica si dreptul la imagine asupra bunurilor sale, ca atribut al dreptului real de proprietate sau al dreptului de administrare, intrucat sediul persoanei juridice, respectiv domiciliul sau resedinta persoanei fizice sunt reglementate distinct in Codul civil ca atribute de identificare in cadrul art.227 si urm., respectiv art.86 si urm. din cod. Atata timp cat, in cazul persoanei fizice, domiciliul sau resedinta reprezinta un drept distinct de cel la propria imagine, continutul acestui drept in cazul persoanelor juridice, nu poate fi interpretat intr-un alt mod, utilizand criteriul ``prin asemanare``,. De asemenea, atata timp cat in cazul persoanelor fizice dreptul la propria imagine nu include vreun drept asupra imaginii bunurilor aflate in proprietatea lor, nu se poate ajunge utilizand acelasi criteriu mentionat anterior sa se includa acest eventual drept in continutul dreptului la propria imagine, in cazul persoanelor juridice.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 24.01.2015, reclamantul Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor a solicitat in contradictoriu cu paratii A., prin succesorii sai B., C. si D. si cu Oficiul de Stat Pentru Inventii si Marci - OSIM, in temeiul dispozitiilor art.47 din Legea nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, anularea inregistrarii marcii individuale combinate cu element figurativ cu nr. depozit M 2013 04026, nr. marca 127469, avand ca titular pe A., pentru toate clasele pentru care a fost acordata, obligarea OSIM la radierea marcii si anularea inregistrarii in Registrul National al Marcilor.

Prin sentinta civila nr. 1260 din 03.11.2016, Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a civila, a respins, ca neintemeiata, actiunea .

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor, reiterand sustinerile sale privitoare la existenta unei prioritati decurgand din cererea sa de inregistrare marca, inregistrata la OSIM si publicata in BOPI la 3.06.2013, data publicarii cererii intimatei fiind ulterioara (18.06.2013); interesul legitim decurgand din publicarea anterioara este protejat de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO.

Prin decizia nr. 753A din 20.06.2018, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor, impotriva sentintei civile nr. 1260/2016, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a civila.

Potrivit art.499 prima teza C.pr.civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotararea instantei de recurs va cuprinde in considerente numai motivele de casare invocate si analiza acestora, aratandu-se de ce s-au admis ori, dupa caz, s-au respins.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

In motivarea recursului s-au aratat urmatoarele.

Recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedura civila, invocand aplicarea gresita a dispozitiilor art.47 alin.(l) lit. d) din Legea nr.84/1998, art.58 si art.73 Cod civil.

Se arata ca dispozitiile art.47 alin. (1) lit. d) din Legea nr.84/1998, republicata, reglementeaza ipoteza anularii inregistrarii unei marci pentru situatia in care aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane, motiv pentru care notiunea de ``persoana" ce se regaseste in textul acestei norme este una generica si trebuie inteleasa in sensul oricarui subiect de drept civil astfel cum este definit de art.25 alin. (1) Cod civil -persoana fizica/persoana juridica.

Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod civil la data de 01.10.2011 si persoanelor juridice le-a fost recunoscuta pentru prima data posibilitatea de a-si apara drepturile nepatrimoniale (de ex.: dreptul la denumire, la imagine, etc).

Astfel, in Titlul V- Apararea drepturilor nepatrimoniale din Codul civil la art. 257 se stipuleaza in mod expres ca "dispozitiile Titlului V- Apararea drepturilor nepatrimoniale se aplica prin asemanare si drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice".

Ca atare, se arata ca dreptul la imagine constituie o componenta importanta atat pentru persoanele fizice cat si pentru persoanele juridice, prezentand caracterele juridice ale dreptului nepatrimonial, fiind un drept care se bucura de dispozitiile art.257 Cod civil.

Prin urmare, in calitate de subiect de drept si participanta la circuitul civil, recurentul invedereaza ca persoana juridica poate fi titulara unor bunuri sau drepturi necorporale, inclusiv drepturi nepatrimoniale, mai ales cele la nume si dreptul la propria imagine, inclusiv dreptul la imagine asupra bunurilor sale, drepturi care se regasesc printre cele denumite de art.58 si art.252 Cod civil.

Or, instanta de apel, desi a recunoscut ca si persoanele juridice de drept public se bucura de un drept la propria imagine, a constatat ca aplicarea art.58 din Cod civil se face prin "asemanare", inlaturand insa "corpul" persoanei juridice, anume sediul acesteia, apreciind ca imaginea unei persoane juridice se refera doar la insusirile, caracteristicile acesteia.

Recurentul solicita ca instanta de recurs sa constate caracterul restrictiv al interpretarii date de instanta de apel, inclusiv gresita aplicare a acestei norme, in conditiile in care: conform art.257 Cod civil, dispozitiile Titlului V din Cartea I "Apararea drepturilor nepatrimoniale", se aplica prin asemanare si drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice; art. 58 Cod civil reglementeaza dreptul la imagine ca un drept al personalitatii; potrivit art. 193 alin. (1) Cod civil, personalitatea juridica ii confera persoanei juridice calitatea de subiect de drept si in aceasta calitate, persoana juridica are atribute de identificare proprii (sediu propriu, nume, etc.) care reflecta practic persoana juridica in cauza; potrivit art.73 Cod civil, orice persoana are dreptul la propria imagine iar in exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate sa interzica ori sa impiedice reproducerea, in orice mod, a infatisarii sale fizice ori a vocii sale sau, dupa caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.

Avand in vedere aceste dispozitii legale, fata de premisele de analiza stabilite chiar de instanta de apel in sensul aplicarii art. 58 Cod civil prin "asemanare", recurentul arata ca se poate constata ca si persoana juridica are o "infatisare fizica" care constituie sediul propriu iar dreptul la propria imagine fizica a unei persoane juridice include si dreptul la imagine asupra bunului administrat.

Ca atare, se invedereaza ca dreptul la imagine detinut de o persoana juridica implica si dreptul la imagine asupra bunurilor detinute, iar doctrina juridica in materie a retinut ca proprietarul are un veritabil drept de imagine asupra bunurilor sale, ca atribut al dreptului de proprietate, care ii permite sa se opuna utilizarii de catre un tert a imaginii bunului sau, intrucat proprietatii imobiliare ii este atasata o proprietate incorporala noua, dreptul de exploatare exclusiva a reproducerii imaginii.

In speta, imaginea Palatului Parlamentului reprezinta imaginea autoritatii legiuitoare Parlamentul Romaniei, in structura sa bicamerala, identificandu-se cu cladirea Palatul Parlamentului, atat prin denumire (Palatul Parlamentului/Parlamentul Romaniei) cat si prin patrimoniul persoanei juridice, anume prin calitatea de titular al dreptului de administrare, imobilul Palatul Parlamentului, fiind inregistrat la OCPI Bucuresti cu numarul cadastral 144161aPI/l a C.F. numarul 45198 in favoarea Statului Roman Domeniul Public - administrare Parlamentul Romaniei-Camera Deputatilor.

Numele de ``Palatul Parlamentului" a fost atribuit imobilului prin Hotararea Guvernului nr.9/1998, in considerarea sediului si activitatii Parlamentului Romaniei, intreaga activitate a Parlamentului Romaniei - Camera Deputatilor fiind indisolubil legata de imobilul Palatului Parlamentului si implicit de numele si imaginea acestuia.

In dosarul inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti, in administrarea probatoriului privind cererea de anulare a marcii potrivit art.47 alin.(l) lit.d) din Legea nr.84/1998, vizand incalcarea dreptului la imagine a autoritatii publice privind functionarea activitatii reclamantului, cat si incalcarea dreptului la imagine in considerarea calitatii de titular al dreptului real de administrare a imobilului "Palatul Parlamentului", recurentul arata ca a prezentat si dovedit atat succesiunea actelor juridice care statueaza asupra drepturilor, inclusiv in privinta imaginii imobilului Palatul Parlamentului ca parte integranta a bunului aflat in administrarea Camerei Deputatilor inca din anul 1993 si pana la adoptarea Legii nr.267/2008 privind unele masuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat, precum si pentru efectuarea receptiei in faza unica a lucrarilor de constructii si a instalatiilor aferente acestora la obiectivul de investitii Palatul Parlamentului, modificata prin Legea nr.90/2016, cat si identificarea imaginii Palatului Parlamentului cu sediul si activitatea Parlamentului Romaniei, fiind depuse hotararile Camerei Deputatilor privind bugetul in perioada 1994-2015, sintezele saptamanale ale activitatii legiuitoare Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor pentru anul 2009 si anul 2012, extrase din documente - galeria foto, aferenta anilor 2002-2004 privind activitatile autoritatii legiuitoare atat la nivel national cat si international, desfasurate la Palatul Parlamentului, continand imaginea Palatului Parlamentului.

In contextul actual, relevant cauzei in privinta identitatii intre imobilul Palatul Parlamentului si activitatea Parlamentului Romaniei, recurentul face referire la desfasurarea lucrarilor Conferintei Presedintilor de delegatii parlamentare membre ale Adunarii Parlamentare a Francofoniei din Regiunea Europa care a avut loc in data de 21 mai 2018 la Palatul Parlamentului, precum si la pregatirea Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene in 2019, fiind instituita la nivelul Parlamentului Romaniei, Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru coordonarea activitatilor parlamentare necesare pregatirii Presedintiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, lucrarile desfasurandu-se la Palatul Parlamentului.

O alta critica vizeaza incalcarea prevederilor art.136 alin.(4) din Constitutia Romaniei, republicata si ale art.868 alin.(2) Cod civil, intrucat prin inregistrarea de catre OSIM pe numele unei persoane fizice a marcii cu imaginea imobilului proprietatea publica a statului, sub denumirea arhitect A., s-a conferit in mod nelegal, o prerogativa care apartine exclusiv titularului dreptului de administrare si anume prerogativa folosintei, marca inregistrata constituind astfel o limitare a Camerei Deputatilor in exercitiul dreptului de administrare a imobilului.

Se arata ca regimul juridic aferent imobilului "Palatul Parlamentului" isi are temeiul constitutional in prevederile art. 136 alin.(4) din Constitutie, potrivit carora bunurile proprietate publica ``pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice" sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica."

Dezvoltand aceste prevederi la nivel infraconstitutional, legiuitorul a stabilit, prin dispozitiile art.868 din Codul civil, ca ``(1) Dreptul de administrare apartine regiilor autonome sau, dupa caz, autoritatilor administratiei publice centrale sau locale si altor institutii publice de interes national, judetean ori local. (2) Titularul dreptului de administrare poate folosi si dispune de bunul dat in administrare in conditiile stabilite de lege si, daca este cazul, de actul de constituire." Se arata ca rezulta atat din normele constitutionale citate, cat si din dezvoltarea lor infraconstitutionala, ca dreptul de administrare isi are sorgintea in dreptul de proprietate publica, fiind conditionat de existenta acestui drept si ca, la randul sau, are natura unui drept real principal, este inalienabil, insesizabil si imprescriptibil si confera titularului sau prerogativele posesiei, folosintei si dispozitiei.

Recurentul invedereaza ca prin inregistrarea de catre OSIM a marcii continand imaginea Palatului Parlamentului, s-a creat posibilitatea nelegala unei persoane fizice sa controleze, sa monopolizeze si sa conditioneze financiar utilizarea imaginii autoritati publice prin imaginea sediului sau, Palatul Parlamentului, a carui denumire se identifica cu cea a autoritatii legiuitoare, in structura sa bicamerala, definita prin art. 61 alin.(2) din Constitutia Romaniei, cu consecinta ca atat proprietarul Statul Roman cat si titularii dreptului de administrare, subiecte de drept public, sa nu poata exercita prerogativele dreptului de proprietate, anume dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate publica cum este Palatul Parlamentului si dreptul de exploatare a imaginii acestor bunuri publice, acest drept revenind proiectantilor, acestia urmand sa decida asupra modului de exploatare sub orice forma a bunurilor proprietate publica.

Se mai face referire si la efectele acestei inregistrari asupra ingradirii si limitarii Parlamentului Romaniei - Camera Deputatilor in exercitiul atributiilor specifice, anume a dreptului de exploatare exclusiva a dreptului de imagine a bunului administrat, dar si la o incalcare a dispozitiilor constitutionale continute in art.136 alin.(4), precum si ale art.868 alin.(2) Cod civil, intrucat proiectantul/arhitectul unei cladiri publice nu poate sa detina, fara sa fie subiect de drept public, un atribut al dreptului de proprietate publica si implicit al dreptului de administrare, anume dreptul de exploatare exclusiva a bunului proprietate publica, inclusiv a imaginii acestuia.

In acest sens se invedereaza ca la dosar se afla depusa sentinta nr.885 din 14.06.2017 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila in dosarul nr. x/3/2016, despre care se arata ca inlatura efectiv sustinerile instantei de apel potrivit carora dreptul la marca nu ar putea fi interpretat intr-un fel care sa interzica folosirea imaginii cladirii Palatului Parlamentului in activitatea specifica autoritatii publice Camera Deputatilor si confirma pretentiile reale ale mostenitorilor doamnei arhitect A. de a monopoliza imaginea imobilului Palatul Parlamentului, proprietate publica si aflata in administrarea Camerei Deputatilor.

Astfel, prin cererea de chemare in judecata care formeaza obiectul cauzei inregistrata sub nr. dosar x/3/2016, mostenitorii defunctei arhitect A. au formulat actiune prin care au solicitat instantei de judecata sa dispuna practic incetarea provizorie de folosire si exploatare fara drept de catre Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor a drepturilor de proprietate intelectuala conferite cu privire la Proiectul complex al Casei Republicii, actual Palatul Parlamentului, a drepturilor conferite de marcile inregistrate, la exploatarea edificiului complex, inclusiv plata de daune materiale si daune morale pe ultimii trei ani in cuantum de 30.000.000 euro.

Prin urmare, recurentul solicita ca instanta de recurs sa constate ca inregistrarea de catre OSIM a marcii cu numar depozit M2013 04026, nr. marca 127469 avand ca semn distinctiv imaginea imobilului Palatul Parlamentului, bun proprietate publica a statului si aflat in administrarea Camerei Deputatilor are ca efect incalcarea prevederilor art.136 alin.(4) din Constitutia Romaniei, republicata si ale art.868 Cod civil prin conferirea unei prerogative care apartine exclusiv titularului dreptului de administrare si anume prerogativa folosintei, marca inregistrata fiind o limitare a autoritatii publice in exercitiul dreptului de administrare a imobilului proprietate publica Palatul Parlamentului, precum si prin acordarea protectiei juridice in mod nelegal interesului particular al mostenitorilor arhitectei A. in conflict cu interesul legitim public al Statului Roman - proprietar al imobilului ``Palatul Parlamentului", bun proprietate publica, prin administrator Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor.

Inalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a civila la data de 24.01.2015 reclamantul a solicitat, in temeiul dispozitiilor art.47 din Legea nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, anularea inregistrarii marcii individuale combinate cu element figurativ cu nr. depozit M 2013 04026, nr. marca 127469, avand ca titular pe A., pentru toate clasele pentru care a fost acordata, obligarea OSIM la radierea marcii si anularea inregistrarii in Registrul National al Marcilor.

In motivare, tribunalul a retinut ca actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile 47 alin. 1 lit. b) cu raportare la art. 6 al.1 lit.b si art.8 si la art.6 al.4 lit.c) si art.6 al.2 din Legea nr. 84/1998.

In ceea ce priveste primul motiv de anulare a marcii in cauza bazat pe existenta unei marci anterioare [art. 47 alin. 1 lit. b) raportat la art. 6 al.1 lit.b), art.8 si art. 6 alin. 2 din Legea nr. 84/1998], care a fost considerat neintemeiat de catre tribunal, iar motivele de apel legate de acesta au fost socotite nefondate de catre instanta de apel, Inalta Curte retine ca in recurs nu au fost formulate critici sub acest aspect, astfel ca nu se impune analiza apararilor din intampinare ce il vizeaza.

Referitor la al doilea motiv de anulare a marcii in cauza, Inalta Curte constata ca acesta a fost intemeiat in cererea de chemare in judecata pe dispozitiile art.6 al.4 lit.c) din Legea nr. 84/1998: ``O marca este, de asemenea, refuzata la inregistrare sau, in cazul in care a fost inregistrata, este susceptibila a fi anulata daca: exista un drept anterior, altul decat cele prevazute la alin. (2) lit. d), in special un drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industriala``, dintre drepturile anterioare expuse in cadrul acestor prevederi reclamanta limitandu-se la invocarea incalcarii doar a dreptului la imagine.

Tribunalul a constatat neintemeiat acest motiv de anulare a marcii in cauza, retinand ca imaginea unei autoritati publice nu este data de sediul unde functioneaza, astfel incat oricate activitati de promovare sau folosire a imaginii Casei Poporului ar fi desfasurat reclamantul, acestea nu ii confera nici un drept la imagine in sensul legii.

Raportat la aceste considerente ale tribunalului, reclamantul a invocat in apel, legat de incalcarea aceluiasi drept la imagine, dreptul de administrare asupra cladirii in care isi desfasoara activitatea si faptul ca in cadrul dreptului real de proprietate asupra cladirii care apartine statului ar fi inclus si dreptul de a dispune asupra ``imaginii`` cladirii, argumente care au fost reluate in esenta si in recurs.

Inainte de a trece la analiza propriu-zisa a motivelor de recurs sunt de facut urmatoarele constatari.

Reclamantul nu a invocat prin cererea de chemare in judecata, ca eventual drept anterior existent care ar fi fost incalcat prin inregistrarea marcii in cauza, dreptul real de proprietate asupra cladirii (constructiei)/dreptul de administrare a unui bun public, din care sa derive eventualul drept asupra imaginii bunului, si nici vreun eventual drept de utilizare a imaginii (aspectului exterior) constructiei ca drept patrimonial de autor (art.13 si urm, art.33 din Legea nr.8/1996), care sa fi fost transmis proprietarului constructiei rezultata din proiectul arhitectural, ci doar dreptul la imagine al autoritatii legiuitoare, deci dreptul la imagine al persoanei juridice.

Ca atare, recursul va fi analizat in limitele cauzei cererii de chemare in judecata (situatia de fapt calificata juridic), care nu poate fi schimbata in apel, si cu atat mai putin in recurs, conform art.494 raportat la art.478 alin.3 C.pr.civ.

Pe de alta parte, dreptul la imagine la care face trimitere art.6 al.4 lit.c) din Legea nr. 84/1998 nu este definit in cadrul acestei legi speciale, iar reclamantul nu a invocat alte norme speciale relevante, ca atare, pentru determinarea continutului sau trebuie sa se recurga la prevederile dreptului comun, reprezentat de Codul civil, fapt sustinut chiar de catre recurentul reclamant.

In Codul civil dreptul la propria imagine este reglementat de prevederile art.73 din Sectiunea a 3-a (Respectul vietii private si al demnitatii persoanei umane) din Capitolul II (Respectul datorat fiintei umane si drepturilor ei inerente) din Titlul II (Persoana fizica) al Cartii I (Despre persoane).

Potrivit art.73 (Dreptul la propria imagine) din Codul civil:

(1) Orice persoana are dreptul la propria imagine.

(2) In exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate sa interzica ori sa impiedice reproducerea, in orice mod, a infatisarii sale fizice ori a vocii sale sau, dupa caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozitiile art. 75 raman aplicabile.

Pentru a justifica faptul ca dreptul la propria imagine, reglementat in cadrul titlului dedicat persoanei fizice, este si un drept al persoanei juridice, recurenta a invocat prevederile art.257 (Apararea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice) din Titlul V (Apararea drepturilor nepatrimoniale) potrivit caruia: Dispozitiile prezentului titlu se aplica prin asemanare si drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice, raportat la prevederile art.252 (Ocrotirea personalitatii umane), potrivit caruia: Orice persoana fizica are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiintei umane, cum sunt viata, sanatatea, integritatea fizica si psihica, demnitatea, intimitatea vietii private, libertatea de constiinta, creatia stiintifica, artistica, literara sau tehnica si la cele ale art.58 (Drepturi ale personalitatii) din cadrul Sectiunii 1 (Dispozitii comune), Capitolul II (Respectul datorat fiintei umane si drepturilor ei inerente), mentionat mai sus, articol potrivit caruia: (1) Orice persoana are dreptul la viata, la sanatate, la integritate fizica si psihica, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vietii private, precum si alte asemenea drepturi recunoscute de lege.// (2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile.

Prin art.257 legiuitorul Codului civil a recunoscut posibilitatea ca si o persoana juridica sa aiba drepturi nepatrimoniale, caracteristice de regula fiintei umane, dar nu le-a enumerat in mod expres in cuprinsul Titlului IV, dedicat persoanei juridice. Este de precizat ca in jurisprudenta anterioara noului Cod civil se recunoscuse deja persoanei juridice posibilitatea apararii dreptului la reputatie.

In consecinta, art.257 C.civ., care prevede aplicarea prin asemanare a dispozitiilor referitoare la apararea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice si persoanelor juridice, trebuie interpretat astfel incat, pe de o parte, sa se identifice drepturi nepatrimoniale ale persoanei juridice care sa nu fie incompatibile cu structura acestor persoane . De exemplu, o persoana juridica nu ar putea pretinde incalcarea vreunui drept la viata sau sanatate. Pe de alta parte, in cadrul drepturilor gasite compatibile cu structura persoanei juridice, sa se identifice continutul specific al acestora.

Date fiind limitele recursului, se constata ca obiectul prezentei analize nu il constituie determinarea daca dreptul la propria imagine asa cum a fost reglementat de art.73 C.civ. este sau nu compatibil cu structura persoanei juridice.

In cadrul primului motiv de recurs recurentul, in esenta, a invocat faptul ca instanta de apel a interpretat restrictiv dispozitiile din Codul civil ce reglementeaza dreptul la propria imagine prin inlaturarea ``corpului`` persoanei juridice din continutul acestui drept si prin retinerea faptului ca imaginea persoanei juridice se refera doar la insusirile, caracteristicile acesteia si a sustinut ca, avand in vedere art.257, art. 58, art. 193 alin. (1), art.73 Cod civil, se poate constata ca si persoana juridica are o "infatisare fizica" care constituie sediul propriu iar dreptul la propria imagine fizica al unei persoane juridice include si dreptul la imagine asupra bunului administrat.

Recurentul a mai invocat faptul ca dreptul la imagine al persoanei juridice ar implica si dreptul la imagine asupra bunurilor sale, ca atribut al dreptului real de proprietate, si in consecinta al dreptului de administrare a bunului public.

Aceste argumente nu pot fi retinute avand in vedere pe de o parte, ca sediul persoanei juridice, respectiv domiciliul sau resedinta persoanei fizice sunt reglementate distinct in Codul civil ca atribute de identificare in cadrul art.227 si urm., respectiv art.86 si urm. Atata timp cat in cazul persoanei fizice domiciliul sau resedinta reprezinta un drept distinct de cel la propria imagine, nu poate fi interpretat intr-un alt mod, utilizand criteriul ``prin asemanare``, continutul acestui drept in cazul persoanelor juridice.

De asemenea, atata timp cat in cazul persoanelor fizice dreptul la propria imagine nu include vreun drept asupra imaginii bunurilor aflate in proprietatea persoanei fizice, nu se poate ajunge utilizand acelasi criteriu mentionat anterior sa se includa acest eventual drept in continutul dreptului la propria imagine, in cazul persoanelor juridice.

Pe de alta parte, recurentul incearca sa includa in definitia dreptului la imagine al autoritatii legiuitoare (al persoanei juridice), invocat in cererea de chemare in judecata ca fiind incalcat prin inregistrarea marcii in cauza, alte drepturi cu un continut distinct, si anume dreptul la sediu, dreptul la utilizarea imaginii asupra bunului, invocat ca parte a atributului usus al dreptului real de proprietate si in consecinta al dreptului de administrare a bunului proprietate publica.

Or, asa cum s-a retinut mai sus, in analiza sa instanta este tinuta de cauza cererii de chemare in judecata, si anume situatia de fapt calificata juridic, care nu poate fi schimbata in apel, si cu atat mai putin in recurs, conform art.494 raportat la art.478 alin.3 C.pr.civ.

Avand in vedere aceleasi ratiuni mentionate anterior, este nefondat si al doilea motiv de recurs prin care se invoca incalcarea dreptului de exploatare exclusiva a bunului proprietate publica, ce ar include si dreptul de exploatare exclusiva a imaginii bunului proprietate publica.

Faptul ca intr-un alt litigiu reclamantii ar fi cerut incetarea provizorie de folosire si exploatare fara drept de catre Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor a drepturilor de proprietate intelectuala conferite cu privire la Proiectul complex al Casei Republicii, actual Palatul Parlamentului, a drepturilor conferite de marcile inregistrate inclusiv plata de daune materiale si daune morale pe ultimii trei ani, nu poate fi avut in vedere in analiza prezentului recurs, intrucat acel litigiu nu face obiectul prezentei judecati.

In consecinta, in temeiul art.496 alin.1 raportat la art.488 pct.8 C.proc.civ., Inalta Curte a respins recursul ca nefondat.