Conditii de admisibilitate. Actiune in constatare declaratorie

Prin urmare, actiunea avand ca obiect constatarea inexistentei unei obligatii, prin care reclamantul urmareste obtinerea unei noi hotarari judecatoresti, irevocabile, care sa ateste un fapt juridic - acela al achitarii integrale a unui debit retinut ca fiind datorat drept prejudiciu in dosarul penal in care acesta a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de inselaciune -, este inadmisibila, intrucat aceasta nu se refera la un drept determinat sau determinabil, actiunea avand, sub acest aspect, caracterul unei actiuni in realizare.

Prin sentinta comerciala nr. 1881/C din 21 decembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Sibiu a fost admisa actiunea comerciala formulata si precizata de reclamantul B.G.F. impotriva paratelor B.C.R. SA Bucuresti si B.C.R. SA - Sucursala Sibiu si, in consecinta, s-a constatat inexistenta unui drept al paratelor impotriva reclamantului, tras din contractul de scont nr. 590/3 septembrie 2002 incheiat intre SC C. SRL si parata BCR SA - Sucursala Sibiu, justificat de achitarea integrala a acestuia, impreuna cu dobanzile datorate potrivit legii, in opt transe. Paratele au fost obligate sa plateasca in favoarea reclamantului suma de 11.161,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:

Reclamantul a avut calitatea de asociat si administrator al SC C. SRL, radiata in prezent din registrul comertului, prin sentinta comerciala nr. 1766/C/28 august 2007 pronuntata in dosarul nr. x/85/2001, prin care s-a dispus si inchiderea procedurii falimentului debitoarei SC C. SRL Sibiu.

In cadrul acestei proceduri, prin sentinta civila nr. 3048/C din 22 decembrie 2006, neatacata de catre parata, judecatorul sindic a dispus inscrierea in tabelul creantelor si in planul de distribuire intre creditori a creantei BCR SA - Sucursala Sibiu, in cuantum de 998.340.192 lei (ROL) in categoria creante chirografare in termen.

Aceasta creanta, necontestata in procedura falimentului, reprezentand debit restant din contractul de scont nr. 590/2002 a fost acoperita integral in urma distribuirii fondurilor realizate din vanzarea bunurilor debitoarei SC C. SRL in cadrul procedurii falimentului.

Prin urmare, instanta a constatat inexistenta unui drept al paratelor impotriva reclamantului B.G.F. tras din contractul de scont nr. 590/3.09.2002 incheiat intre SC C. SRL (societate radiata in prezent) si parata BCR SA - Sucursala Sibiu si, in temeiul art. 111 C. proc. civ., a procedat la admiterea actiunii in constatare negativa, asa cum a fost precizata.

In baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligate paratele sa plateasca in favoarea reclamantului suma de 11.161,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, din care 5.157,62 lei taxele de timbru, 1.044 lei onorariu expert si 4960 lei onorariu avocat.

Apelul declarat de parata B.C.R. SA impotriva sentintei a fost respins ca nefondat, prin decizia comerciala nr. 49 din 3 iunie 2011 a Curtii de Apel Alba Iulia, cu obligarea apelantei la plata sumei de 1860 lei cheltuieli de judecata in apel in favoarea intimatului B.G.F.

In considerentele deciziei s-a retinut ca este neintemeiata critica privind incalcarea principiului rolului activ de catre instanta de fond, intrucat, potrivit art. 129 alin. (51) C. proc. civ., partile nu pot invoca in caile de atac omisiunea primei instante de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat in conditiile legii, iar sustinerea privind neverificarea conditiilor minime ale cererii este nefondata, in conditiile in care instanta a motivat admiterea cererii reclamantului.

In ceea ce priveste incalcarea rolului activ s-a constatat ca sustinerea este fara suport legal, instanta administrand toate probele utile cauzei fata de obiectul dedus judecatii, care vizeaza o actiune in constatarea unui drept, prin interpretarea adusa conventiei partilor, intemeiata pe dispozitiile art. 111 C. proc. civ.

S-a retinut, cu privire la autoritatea de lucru judecat invocata de apelanta, ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 163 alin. (1) C. proc. civ. privind identitatea de cauza, obiect si parti, in speta, cauza si obiectul fiind diferite, raportat la cererea de constatare a inexistentei unui drept .

De asemenea, s-a apreciat ca instanta de fond nu era obligata sa isi fundamenteze solutia pe hotararea definitiva data de instanta penala, deoarece art. 22 C. proc. pen. se refera doar la existenta faptei, persoanei care a savarsit-o si vinovatiei, iar nu la suma rambursata bancii din contractul de scont nr. 590/2002, care potrivit raportului de expertiza contabila intocmit de expertul F.M. se ridica la 196.238, 06 RON.

Pornind de la definirea actiunii in constatare declaratorie ca fiind actiunea prin care se tinde la consacrarea judecatoreasca a existentei sau inexistentei unei situatii juridice ori a unui drept, pentru a se inlatura astfel o situatie de incertitudine, precum si de la dispozitiile cuprinse in art. 111 C. proc. civ., conform carora ``partea care are un interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept``, s-a aratat ca, in mod corect, prima instanta a retinut faptul ca o conditie inalienabila este ca partea sa nu poata cere realizarea dreptului si ca aceasta conditie este in speta indeplinita.

Nici critica apelantei privind lipsa de interes a reclamantului in formularea cererii, prin prisma analizei de catre apelant a eventualei inadmisibilitati a cererii de revizuire in materie penala, nu a fost admisa de instanta de apel, retinandu-se ca aceste aspecte sunt de competenta exclusiva a instantei penale, competenta sa solutioneze cererea de revizuire.

Impotriva acestei decizii parata B.C.R. SA a declarat recurs, solicitand admiterea acestuia, modificarea hotararii si pe fond, respingerea actiunii.

In dezvoltarea motivelor de recurs, intemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a sustinut aplicarea gresita a dispozitiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al instantei de judecata in desfasurarea si finalizarea procesului, in scopul aflarii adevarului in cauza, precum si ale art. 163 C. proc. civ., raportat la art. 1201 C. civ., cu privire la autoritatea de lucru judecat fata de hotararile penale pronuntate in cauza.

De asemenea, recurenta a sustinut ca instantele de fond au interpretat si aplicat in mod gresit dispozitiile art. 111 C. proc. civ. si au admis o actiune inadmisibila din perspectiva acestor reglementari legale, inaplicabile in actiunea promovata de reclamant, prin care s-a cerut instantei sa se constate inexistenta unei obligatii, si nu a unui drept, notiuni diametral opuse.

Recurenta a mai sustinut, de asemenea, ca un alt motiv pentru care actiunea in constatare este inadmisibila se refera la viciile in privinta interesului urmarit de reclamant, acela de a promova in viitor o cerere de revizuire a sentintei penale, interes care, in opinia recurentei, nu exista pe considerentul ca reclamantul a suferit o condamnare penala pentru comiterea unor infractiuni si nu pentru producerea unui prejudiciu partii civile, intrucat legiuitorul nu a inteles sa circumstantieze intinderea pedepsei penale de cuantumul prejudiciului material produs ca urmare a infractiunii savarsite.

Totodata, recurenta a invocat faptul ca hotararea instantei civile nu are autoritate de lucru judecat in materie penala, asa incat, chiar in ipoteza obtinerii unei hotarari civile irevocabile, revizuirea in materie penala ar fi inadmisibila, ceea ce argumenteaza in plus, lipsa interesului reclamantului.

Prin scriptul intitulat ``note de aparare`` intimatul B.G.F. a invocat exceptia nulitatii recursului aratand ca nu exista critici de nelegalitate ale deciziei din apel, astfel ca simpla nemultumire a partii fata de solutia pronuntata nu poate constitui motiv de reformare a acesteia.

Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea acestuia, aratand in aparare ca pretinsa incalcare a rolului activ invocata de recurenta potrivit art. 129 alin. (51) C. proc. civ. nu poate fi invocata in caile de atac intrucat Legea nr. 202/2010 s-a promulgat ulterior pronuntarii sentintei tribunalului, iar, pe de alta parte, prima instanta a administrat toate probele necesare aflarii adevarului in cauza.

Intimatul a aratat, de asemenea, ca in cauza nu sunt intrunite nici cerintele art. 1201 C. civ., iar critica solutionarii gresite a exceptiei lipsei de interes nu este fondata. In acest sens a mentionat ca cererea de revizuire a sentintei penale pe care urmeaza sa o promoveze ca urmare a constatarii irevocabile a achitarii debitului, in conformitate cu art. 393, 394 alin. (1) lit. a), e) si art. 408 C. proc. pen., respectiv admisibilitatea acestei cereri, constituie apanajul strict al instantei penale.

In ceea ce priveste inadmisibilitatea actiunii prin prisma petitului initial formulat, intimatul a aratat ca exceptia a devenit caduca raportat la precizarea de actiune prin care a solicitat constatarea inexistentei unui drept al paratei.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate s-au retinut urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul B.G.F. a formulat o actiune in constatare declaratorie, prin care a solicitat sa se constate inexistenta vreunui drept al paratei B.C.R. SA, tras din contractul de scont nr. 590 din 3 septembrie 2002, incheiat intre aceasta si societatea comerciala (desfiintata si radiata) al carei asociat si administrator a fost reclamantul, ca urmare a achitarii integrale a acestui contract .

Potrivit art. 111 C. proc. civ., ``Partea care are un interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept . Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului.``

Din examinarea motivelor care stau la baza promovarii actiunii, raportat la temeiul de drept invocat in sustinerea acesteia, respectiv art. 111 C. proc. civ. anterior citat, reiese ca reclamantul urmareste, in fapt, obtinerea unei noi hotarari judecatoresti, irevocabile, care sa ateste insa un fapt juridic, anume acela al achitarii integrale a unui debit, retinut ca fiind datorat drept prejudiciu in dosarul penal in care reclamantul a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.

Asadar, actiunea este inadmisibila prin aceea ca reclamantul nu se refera la un drept determinat sau determinabil, urmarind atestarea printr-o hotarare judecatoreasca a unui fapt juridic, sub acest aspect, actiunea imbracand caracterul unei actiuni in realizare, prin care in contradictoriu cu banca se tinde la a demonstra achitarea integrala, in transe a unui debit fata de aceasta. Ori, actiunea intemeiata pe dispozitiile art. 111 C. proc. civ. are caracter subsidiar.

In baza acestor considerente, retinand ca decizia instantei de apel a fost data cu aplicarea gresita a art. 111 C. proc. civ., in temeiul art. 304 pct. 9 si art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a admis recursul paratei impotriva deciziei comerciale nr. 49/2011 din 3 iunie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia, care a fost modificata in sensul admiterii apelului acesteia, schimbarii in intregime a sentintei nr. 1881/C din 21 decembrie 2010 a Tribunalului Sibiu si, pe fond, respingerii actiunii ca inadmisibila.