Obligatia angajatorului de a realiza evaluari medicale periodice in cazul programului de munca de noapte

Conceptul de lucrator de noapte este definit de art. 125 din Codul muncii ca fiind salariatul care presteaza cel putin trei ore de munca in intervalul 22:00-6:00 sau cel putin 30% din timpul anual de lucru pe durata noptii.

Jurisprudenta recenta a instantelor nationale a consolidat o serie de garantii menite sa protejeze aceste categorii de lucratori. In practica instantelor s-a subliniat constant caracterul imperativ al dreptului la sporul pentru munca de noapte. Chiar si in situatiile in care anumite clauze contractuale incearca sa elimine sau sa reduca acest drept, hotararile judecatoresti au retinut ca dispozitiile legale sunt de ordine publica, iar renuntarea la un drept recunoscut in mod expres de lege nu poate produce efecte .

In mod constant, instantele au aratat ca angajatorul are obligatia de a acorda fie sporul pentru munca de noapte, fie reducerea programului, neputand substitui aceste drepturi prin conventii particulare.

Un alt aspect important reflectat in jurisprudenta se refera la necesitatea consimtamantului salariatului pentru modificarea programului de lucru in sensul includerii muncii de noapte. Instantele au apreciat ca introducerea muncii de noapte constituie o modificare esentiala a contractului individual de munca si nu poate fi dispusa unilateral de angajator, fiind necesara respectarea principiului consensualismului specific raporturilor de munca .

Totodata, dreptul european, prin jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, a influentat decisiv solutiile instantelor interne, intrucat s-a recunoscut vulnerabilitatea lucratorilor de noapte si necesitatea evaluarilor medicale periodice. Lipsa acestor evaluari a atras in mai multe cauze atat sanctiuni contraventionale pentru angajator, cat si acordarea de despagubiri pentru prejudiciile suferite de salariati.

In ceea ce priveste dovada orelor prestate, instantele au statuat ca angajatorul are sarcina de a prezenta evidenta reala a pontajului. In absenta acestuia, prezumtia este in favoarea salariatului, intrucat angajatorul este cel care detine instrumentele necesare pentru inregistrarea corecta a timpului de lucru.

Spre exemplu, hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-367/23, EA impotriva Artemis Security SAS, are ca punct central interpretarea obligatiei angajatorului de a asigura controale medicale gratuite si regulate pentru lucratorii de noapte, obligatie derivata direct din articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru.

Aceasta situatie a ajuns la CJUE deoarece instanta nationala a intrebat daca simpla nerespectare de catre angajator a acestei obligatii genereaza automat dreptul lucratorului de a primi despagubiri, chiar si fara dovada unui prejudiciu concret.

Pentru a raspunde, Curtea a pornit de la interpretarea Directivei 2003/88/CE, care prevede ca orice lucrator de noapte are dreptul la un examen medical gratuit inainte de inceperea activitatii, precum si la controale regulate ulterior, tocmai pentru ca munca de noapte este considerata, la nivel european, o activitate ce poate afecta sanatatea.

Directiva subliniaza ca organismul uman este mai vulnerabil la activitate intensa in timpul noptii, ritmul circadian fiind perturbat, iar expunerea prelungita la astfel de programe poate determina afectiuni cardiovasculare, tulburari de somn, stres cronic si alte dezechilibre. De aceea, Uniunea Europeana obliga statele membre sa instituie un sistem real de monitorizare a sanatatii lucratorilor de noapte.

In ceea ce priveste transpunerea in dreptul intern, statele membre sunt obligate sa introduca norme care sa asigure controalele medicale prevazute de directiva. In cazul Romaniei, aceasta obligatie se regaseste atat in Codul muncii, cat si in legislatia privind medicina muncii, care prevede ,,efectuarea examenului medical la angajare si a controalelor periodice, cu o frecventa determinata in functie de riscurile activitatii, munca de noapte fiind inclusa in categoria activitatilor cu risc ridicatrr.

In cauza C-367/23, lucratorul de noapte a solicitat despagubiri pentru faptul ca angajatorul nu si-a respectat obligatia de a efectua examenele medicale obligatorii.

Totusi, CJUE a decis ca, desi obligatia angajatorului este reala, clara si derivata direct din directiva, nerespectarea acestei obligatii nu atrage automat dreptul la despagubiri . Pentru a primi compensatii, lucratorul trebuie sa dovedeasca existenta unui prejudiciu concret, precum si o legatura de cauzalitate intre acel prejudiciu si lipsa controlului medical.

Cu alte cuvinte, faptul ca angajatorul nu a indeplinit obligatia legala reprezinta o incalcare a dreptului european, insa despagubirea este conditionata de demonstrarea efectelor negative reale suferite de salariat .

Curtea a explicat ca aceasta abordare este justificata deoarece nu orice nerespectare a unei obligatii administrative produce automat o vatamare. Exista situatii in care absenta controlului medical nu produce consecinte negative, iar in astfel de cazuri acordarea automata a despagubirilor ar depasi ceea ce prevede directiva si ar incalca principiile generale privind raspunderea civila.

Prin urmare, angajatorii din statele membre ale UE pot cere dovedirea prejudiciului, iar o legislatie nationala care conditioneaza acordarea despagubirilor de existenta unei vatamari reale este compatibila cu dreptul Uniunii.