Caracterul real al desfiintarii locului de munca. Decizie de concediere legala

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a-VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 14.10.2014 contestatorul P. M. V. a formulat in contradictoriu cu intimata S. C. ICEM S. A contestatie impotriva deciziei de concediere nr. 25 din 26.08.2014 prin care intimata a dispus incetarea contractului individual de munca nr. 1144/26.11.2013 in baza art. 65 alin. l din Codul Muncii solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna:

- anularea deciziei de concediere nr 25/26.08.2014;

- reintegrarea in functia detinuta anterior concedierii, conform art. 80 alin. 2 Codul Muncii actualizat 2014;

- obligarea la plata unei despagubiri egala cu drepturile salariate majorate si a tuturor drepturilor salariate, indexate si actualizate, ce i se cuvin pana la reintegrarea efectiva detinuta anterior concedierii, art. 80 alin. 1 Codul Muncii actualizat 2014;

- obligarea la plata daunelor morale/profesionale provocate conform art. 253 alin 1-2 si urm. Codul Muncii actualizat 2014, apreciate la valoarea de 50. 000 lei;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecata .

Prin sentinta civila nr. 6152/10. 06. 2015, Tribunalul Bucuresti - Sectia a-VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale a respins contestatia formulata de contestatorul P. M. V. in contradictoriu cu intimata S. C. I. de C. Metalurgice S. A., asa cum a fost completata, ca neintemeiata.

In considerente prima instanta a retinut ca intre parti au existat raporturi de munca, conform Contractului Individual de Munca nr. 1144/26.11.2013, inregistrat sub nr. 2137/26.11.2013 (fila 20 si urm. ), incepand cu 27.11.2013, contestatorul fiind angajat pe perioada nedeterminata, in functia de Director Adjunct-C. xxxxxx, perioada de proba fiind de 120 de zile .

Prin Actul Aditional la CIM 1144/26.11.2013, act aditional inregistrat sub nr. 319/18. 02. 2014 (fila 265), a fost modificat contractul de munca al contestatorului, in sensul ca in perioada 18. 02. xxxxxxxxxxxxx14 i se modifica CIM norma intreaga in CIM timp partial (6 ore/zi iar salariul de baza lunar brut pentru munca prestata se modifica de la 5444 lei la 4083 lei si spor vechime 10%).

Prin Hotararea nr. 2 din 19.03.2014, Consiliul de Administratie ICEM SA (fila 281) la punctul 2, a luat act de noua etapa de reorganizare si restructurare a ICEM SA si a aprobat noua organigrama a ICEM SA, in nota privind noua organigrama inregistrata sub nr. 515/18.03.2014 (fila 275) mentionandu-se motivele care au impus necesitatea modificarii acesteia: comasarea anumitor posturi si desfasurarea de activitati si atributii functionale, in cumul, de catre anumite categorii de angajati, postul de director adjunct nu si-a dovedit utilitatea si oportunitatea (avand in vedere reducerea nivelului activitatilor de decizie, comasarea anumitor activitati, caracterul foarte specializat si aparte al anumitor activitati, autonomia acordata anumitor sefi) si mentinerea structurii minime de ierarhizare sef/salariati de 1/5.

In data de 25.03.2014 se emite notificare de preaviz catre contestator, document inregistrat in registratura ICEM SA sub nr. 572/25.03.2014 (fila 292), comunicata contestatorului in aceeasi zi, prin care i se aduce la cunostinta ca postul de director adjunct se va desfiinta efectiv la data de 29. 05. 2014, stabilindu-se termenul de preaviz de 45 zile, ce ulterior a fost suspendat, avand in vedere certificatele medicale depuse la sediul ICEM SA de catre contestator.

La data de 26.08.2014, intimata a emis decizia de concediere nr. 25 (fila 310), prin care s-a dispus concedierea contestatorului, in baza art. 65 alin 1 din Codul Muncii, incepand cu data de 27.08.2014, concediere pe care contestatorul o apreciaza ca abuziva, neintemeiata, nelegala si nejustificata.

Tribunalul a apreciat ca, din punct de vedere al legalitatii cat si al temeiniciei masurii de desfiintare a postului detinut de contestator ca urmare a concedierii individuale, prin probele administrate in cauza, intimata a facut dovada ca decizia de concediere a fost emisa cu respectarea tuturor conditiilor de forma si de fond prevazute de Codul muncii si a fost dispusa pentru motive reale si serioase pentru urmatoarele considerente:

Din punct de vedere formal, decizia de concediere contine mentiunile obligatorii prevazute de art. 76 C muncii:

a) motivele care determina concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64. "

Astfel, in cuprinsul deciziei sunt mentionate: motivul concedierii -fondul situatiei precare existente in institut si ca efect al trecerii la cea de a doua etapa de reorganizare/restructurare a ICEM SA si a modificarii organigramei aprobata de Consiliul de Administratie in sedinta din data de 19.03.2014; durata preavizului - 45 de zile lucratoare conform prevederilor art. 75 alin. 1 din Codul muncii; in perioada preavizului contestatorului i s-a acordat dreptul la un program redus la jumatate, fara ca aceasta sa afecteze salariul si celelalte drepturi; faptul ca societatea nu dispune de locuri de munca pe care sa le ofere acestuia; instanta la care concedierea poate fi contestata si termenul in care poate fi contestata.

Rezulta asadar din continutul deciziei de concediere ca angajatorul si-a indeplinit obligatia legala de a mentiona in cuprinsul deciziei de concediere elementele de fapt ce au stat la baza deciziei de reorganizare a activitatii, fiind oferite suficiente elemente salariatului pentru a putea observa motivele justificative ale desfiintarii postului ocupat.

Alt motiv invocat de contestator se refera la temeinicia deciziei de concediere punand in discutie caracterul efectiv al desfiintarii postului ocupat de aceasta dar si caracterul real si serios al reorganizarii, invederand ca adevaratul motiv al concedierii sale nu ar fi fost desfiintarea postului ci motive de ordin personal.

Potrivit art. 65 din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa".

Desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand postul respectiv este suprimat din structura angajatorului, astfel ca nu se mai regaseste in organigrama societatii ori in statul de functii ulterioare concedierii.

Din analiza organigramei societatii anterioara desfiintarii - si a celei ulterioara desfiintarii - fila 289 dosar, se poate observa cu usurinta ca postul de director adjunct, ocupat de reclamant, a fost desfiintat, nemaiexistand in organigramele si statele de functii in vigoare dupa reorganizare.

Tribunalul a retinut ca in speta s-a facut dovada faptului ca concedierea a fost determinata de o cauza reala si serioasa.

Astfel, Prin Hotararea nr. 2 din 19.03.2014, Consiliul de Administratie ICEM SA (fila 281) la punctul 2, a luat act de noua etapa de reorganizare si restructurare a ICEM SA si a aprobat noua organigrama a ICEM SA, in nota privind noua organigrama inregistrata sub nr. 515/18.03.2014 (fila 275) mentionandu-se motivele care au impus necesitatea modificarii acesteia: comasarea anumitor posturi si desfasurarea de activitati si atributii functionale, in cumul, de catre anumite categorii de angajati, postul de director adjunct nu si-a dovedit utilitatea si oportunitatea (avand in vedere reducerea nivelului activitatilor de decizie, comasarea anumitor activitati, caracterul foarte specializat si aparte al anumitor activitati, autonomia acordata anumitor sefi) si mentinerea structurii minime de ierarhizare sef/salariati de 1/5.

In ceea ce priveste eficienta masurii luate de angajator tribunalul retine ca singura persoana indreptatita sa aprecieze asupra oportunitatii luarii masurii, de desfiintare a locului de munca al salariatului, in raport cu dificultatile economice, transformarile tehnologice sau reorganizarea activitatii, este angajatorul.

De asemenea, angajatorul este singurul in masura sa aprecieze daca se impune o reorganizare a activitatii sale fie datorita unor dificultati economice, fie ca sunt necesare transformari tehnologice, el fiind cel care va suporta consecintele in cazul in care masurile luate nu au drept efect eficientizarea activitatii sau redresarea economica, dupa caz, acesta fiind un risc ale carui consecinte vor fi suportate doar de catre societate, si pe care instanta nu este in masura a-l cenzura.

Legiuitorul, prin instituirea in Codul muncii a conditiilor in care poate interveni reorganizarea societatii a urmarit protejarea salariatului de o masura abuziva a angajatorului, insa aceasta protectie nu trebuie dusa la extrem.

Avand in vedere prevederile din codul muncii instanta poate verifica legalitatea si temeinicia deciziei de concediere prin prisma cerintelor prevazute de lege, fara a putea aprecia asupra aspectelor de oportunitate care raman la latitudinea societatii.

In aceste conditii instanta nu a putut cenzura hotararea de eficientizare a activitatii societatii sub aspect utilitatii acesteia organizatorice si oportunitatii masurii reorganizarii, aspectele ce tin de aprecierea rezultatelor economice si criteriile de rentabilitate si profit constituind chestiuni de management al societatii, instanta nefiind indreptatita sa se implice in elaborarea si aplicarea strategiei de reorganizare a angajatorului. Legiuitorul a lasat la latitudinea angajatorului sa faca selectia acelor posturi pe care doreste sa le desfiinteze, in cazul in care apreciaza ca aceasta masura duce la eficientizarea activitatii.

Asa fiind, oportunitatea masurii reorganizarii activitatii poate fi cenzurata de catre instanta de judecata, aceasta putand doar sa verifice daca reorganizarea a fost efectiva, reala si serioasa - conditii pe care, asa cum rezulta din cele expuse si din documentele ce au stat la baza reorganizarii, a fost indeplinita in prezenta cauza.

Sustinerile contestatorului conform carora desfiintarea postului de programator ajutor nu a fost efectiva si nici reala si pentru motivul ca directorul general indeplineste in prezent atributiile specifice postului de director adjunct desfiintat, sunt nefondate atata timp legea permite angajatorului sa concedieze un salariat in baza art. 65 din Codul muncii si sa imparta atributiile salariatului concediat unor salariati existenti, nicidecum sa inlature aceste atributii .

Legal, societatea are posibilitatea redistribuirii atributiilor unui post desfiintat atata vreme cat legea nu obliga angajatorul ca, in cazul desfiintarii unui post, atributiile aferente sa fie eliminate si sa nu poata fi preluate de alti angajati. Repartizarea atributiilor catre alte departamente era fireasca si conforma reorganizarii societatii astfel cum a fost adoptata prin decizia Consiliului de Administratie al societatii.

In consecinta, Tribunalul nu a putut retine sustinerea contestatorului in sensul ca la luarea masurii de concediere au fost avute in vedere motive personale, de ordin subiectiv, care au vizat persoana acestuia.

De asemenea, instanta a retinut ca sunt nefondate si alegatiile contestatorului in sensul ca nesemnarea de catre toti membrii prezenti la respectiva sedinta a hotararii Consiliului de Administratie din data de 19.03.2014, atrage nevalabilitatea acesteia, in conditiile in care nici un text de lege nu impune semnarea hotararii de catre toti membrii, ci doar faptul ca deciziile se iau cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti, lucru respectat in speta dupa cum rezulta din procesul verbal al sedintei Consiliului de Administratie (fila 282).

Fata de intreg probatoriul depus in aparare de catre intimata Tribunalul a retinut: concedierea a fost determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de contestator din structura functional-organizatorica a angajatorului intimat, evidentiata prin inlaturarea acestuia din organigrama; caracterul efectiv al desfiintarii locului de munca ocupat de contestator rezulta si din faptul ca, ulterior concedierii, nu a fost reinfiintat nici un alt loc de munca de natura celui ocupat de catre acesta astfel cum se prevede la art. 74 alin. 1 din Codul Muncii; motivul desfiintarii locului de munca al contestatorului nu a avut legatura cu persoana acestuia, ci aceasta decizie a fost luata din considerente economice si organizatorice, avand drept obiectiv eficientizarea activitatii si a optimizarii resurselor financiare alocate; cauza desfiintarii locului de munca ocupat de contestator a fost una reala si serioasa.

Avand in vedere toate aceste aspecte precum si considerentele mai sus expuse si dovedite cu inscrisurile de la dosar, instanta a apreciat ca masura concedierii a fost temeinic si legal dispusa, cu respectarea conditiilor de fond si de forma impuse de Codul muncii.

Tribunalul, ca o consecinta a celor de mai sus, respectiv, constatand legalitatea si temeinicia masurii de concediere, a respins si capetele de cerere privind obligarea intimatei la reintegrarea in munca pe postul detinut anterior si la plata tuturor drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate ce i se cuvin pana la reintegrarea efectiva, ca neintemeiate.

Tribunalul a apreciat cererea contestatorului de acordare a daunelor morale pentru motivul ca a fost hartuit ca nefondata avand in vedere ca pot fi acordate reparatii pentru prejudiciul moral in situatii exceptionale, cand se face dovada unui prejudiciu grav, cum ar fi consecintele suferite de salariat pe plan fizic sau psihic, lezarea grava a unor valori morale importante, afectarea grava a situatiei familiale, profesionale si sociale.

Desi sarcina probei ii incumba sub acest aspect, potrivit art. 249 Cod procedura civila, contestatorul nu a facut probatiunea prejudiciului moral cert si actual-prejudiciu a carui intindere, de o anumita gravitate sa fie probata sau prezumata si in legatura cu care reparatia patrimoniala sa fie de natura a-l acoperi total sau partial - si nici dovada raportului de cauzalitate.

Ori, in conditiile in care contestatorul nu a produs un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile sale personale nepatrimoniale i-au fost afectate, instanta nu a putut dispune acordarea daunelor morale in baza art. 253 Codul muncii, motiv pentru a respins ca neintemeiat si acest capat de cerere .

Impotriva acestei sentinte a declarat apel in termen legal si motivat, apelantul-contestator P. M. V., criticand sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivarea apelului, apelantul a sustinut ca instanta de fond in mod gresit a retinut :" Tribunalul a retinut ca in speta s-a facut dovada faptului ca concedierea a fost determinata de o cauza reala si serioasa," "Tribunalul nu a putut retine sustinerea contestatorului in sensul ca la luarea masurii de concediere au fost avute motive personale, de ordin subiectiv, care au vizat persoana acestuia``, "motivul desfiintarii locului de munca al contestatorului nu a avut legatura cu persoana acestuia, ci aceasta decizie a fost luata din considerente economice si organizatorice, avand drept obiectiv eficientizarea activitatii si a optimizarii resurselor financiare alocate; cauza desfiintarii locului de munca ocupat de contestator a fost una reala si serioasa".

"Tribunalul, a apreciat ca, din punct de vedere al legalitatii cat si al temeiniciei masurii de desfiintare a postului detinut de contestator ca urmare a concedierii individuale, prin probele administrate in cauza, intimata a facut dovada ca decizia de concediere a fost emisa cu respectarea tuturor conditiilor de forma si de fond prevazute de codul muncii si a fost dispusa pentru motive reale si serioase".

. Art. 65 alin. 1 din Codul Muncii prevede:" Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. "

A. . 2 al aceluiasi articol prevede: "Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa". Desfiintarea locului de munca al apelantului nu a avut o cauza reala si serioasa.

Motivul real al concedierii este legat de persoana apelantului, intimata mascand sub motivul situatiei precare a institutului o concediere pentru motive ce tin de persoana salariatului.

Intimata sustine in Decizia de concediere ca: "motivul care determina concedierea este fondul situatiei precare existente in institut si ca efect al trecerii la cea de a doua etapa de reorganizare/restructurare a ICEM SA si a modificarii organigramei aprobata de Consiliul de Administratie in sedinta din data de 19.03.2014, postul de director adjunct se va desfiinta efectiv la data de 27.08.2014".

Prima etapa de restructurare/reorganizare in cadrul intimatei, motivata tot de situatia economica precara a institutului a inceput la data de 14. 02. 2013.

Pe fondul, acestei situatii "precare a institutului, "in plin proces de reorganizare "intimata incheie cu subsemnatul contractul individual de munca nr. 1143/22.08.2013, pentru o perioada nedeterminata, pentru functia de director adjunct.

La nici trei luni de la data incheierii acestui contract, intimata dispune incetarea contractului individual de munca prin Decizia nr. 57/19.11.2013, motivand ca temei juridic art. 61 lit. d.

Ulterior, la data de 27.11.2013 (la o saptamana de la desfacerea contractului), intimata emite o alta decizie prin care il reangajeaza tot pe functia de director adjunct, cu acelasi salariu in aceleasi conditii, in baza contractului individual de munca incheiat sub nr. 1144/26.11.2013.

Prin decizia contestata acest contract a incetat la data de 27.08.2014, preavizul fiind acordat la data de 25.03.2014, deci la numai 4 luni de la data angajarii, motivul fiind situatia economico financiara precara a institutului.

Astfel, reiese foarte clar intentia conducerii institutului de la bun inceput, de a il concedia, domnul director neagreand faptul ca apelantul dorea sa faca lucruri care ar fi dus la o crestere economica a institutului si la prestigiul acestuia.

Cauza prevazuta de alin. 2 art. 65 din Codul Muncii trebuie sa aiba un caracter obiectiv, respectiv sa fie impusa de unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana salariatului, sa fie independenta de factori subiectivi, de eventualele probleme conflictuale (de moment sau nu) sau de capricii ale angajatorului, de buna sau reaua lui credinta.

De asemeni, cauza trebuie sa fie precisa, sa constituie adevaratul motiv al concedierii, adica sa nu disimuleze un alt temei, sustinandu-se, formal ca ar exista unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana salariatului.

Cauza trebuie sa fie serioasa, in sensul ca motivele fara legatura cu persoana salariatului sa aiba o anumita gravitate care sa impuna, cu adevarat, reducerea locului de munca .

In momentul in care apelantul a incheiat contractele individuale de munca, atat prima oara cat si a doua oara, intimata era in aceeasi situatie economico-financiara precara si tot in reorganizare/restructurare si atunci nu a considerat ca postul de director adjunct este inutil si ca o afecteaza financiar. Practic situatia de la momentul angajarii si cea de dupa aproximativ 7 luni era in totalitate aceeasi, neagravandu-se in nici un fel.

Este greu de crezut ca un manager eficient angajeaza o persoana in functia de director adjunct cu contract pe perioada nedeterminata, pe care o concediaza dupa aproape 3 luni pentru necorespundere profesionala, pe care il reangajeaza dupa 6 zile pe acelasi post si aceeasi functie si pe care il concediaza din nou dupa alte 3 luni.

Daca situatia ar fi stat asa cum sustine intimata in decizia de concediere si nu s-ar fi incercat o concediere pentru motive ce tin de persoana salariatului, mascata, disimulata sub o concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, atunci la data incheierii unuia dintre cele 2 contracte individuale de munca s-ar fi prevazut o perioada determinata (chiar de 7 luni) si nu una nedeterminata.

Prin aceste sicane mascate de o concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, intimata a incalcat un principiu de baza al relatiilor de munca, respectiv principiul consensualitatii si al bunei - credinte prevazut de art. 8 din Codul muncii.

De altfel din tot continutul intampinarii cat si al notelor de sedinta depuse la dosarul de fond, reiese recunoasterea intimatei ca aceasta concediere a fost o concediere pentru motive ce tin de persoana salariatului si nu una pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Astfel, intimata aduce fel de fel de critici si acuzatii apelantului, care mai de care mai fantasmagorice ("Dl. P. M. V. a facut uz si de data aceasta de nume sonore membre ale PNL si de membrii PNL care detineau pozitii cheie in Ministerul Economiei", "sub presiunea amenintarilor si santajului dl. Director general C. P., a fost obligat, iar, sa il reangajeze pe dl. P. M. V. ", de cand s-a intors scriptic, din concediul de odihna, dl. P. M. V. a manifestat si abordat aceeasi atitudine si acelasi comportament de superioritate, aroganta, amenintari, la adresa colectivului/angajatilor si lipsa de dorinta de colaborare, comunicare si cooperare cu dl. Director general C. P. . Prezenta la servici era sporadica, chiar considerata de dl. P. M. V. ca fiind ceva facultativ".

Toate aspectele invocate in intampinare si retinute de catre intimata cu ocazia concedierii nu reprezinta cauze obiective straine de persoana apelantului, ceea ce inseamna ca aceasta concediere s-a facut in baza unor motive legate de persoana acestuia.

Intimata si-a intemeiat decizia de concediere pe dispozitiile art. 65 alin. 1 Codul muncii, in conditiile in care a avut in vedere conduita contestatorului. In aceste conditii, concedierea nu a fost determinata de desfiintarea postului, ci de motive legate de modul in care contestatorul isi indeplinise atributiile de serviciu, de atitudinea acestuia la serviciu . Aspectele invocate in intampinare si notele de sedinta puteau constitui motiv de incetare a contractului individual de munca in baza unui alt temei (concedierea disciplinara), fara a putea fi invocate in cazul unei concedieri intemeiate pe dispozitiile art. 65 alin. 1 Codul muncii.

Asadar, la emiterea deciziei contestate, intimata a avut in vedere si imprejurari care tin de persoana salariatului si de conduita si atributiile de serviciu ale acestuia, de unde rezulta ca motivul concedierii contestatorului nu a fost determinat exclusiv de dificultatile economice pe care le invoca intimata, potrivit prevederilor art. 65 alin. 1 Codul muncii, desi acesta a fost temeiul de drept al masurii incetarii contractului individual de munca .

In aceasta situatie, este nelegala emiterea deciziei de concediere pentru desfiintarea postului determinata exclusiv de dificultatile economice invocate de intimata, prevazuta de art. 65 alin. 1 Codul muncii indicat ca temei de drept al masurii incetarii contractului individual de munca, cu retinerea suplimentara a unor imprejurari ce tin de persoana salariatului si de conduita acestuia, ce ar determina concedierea disciplinara.

De altfel, art. 9 pct. 3 din Conventia O. I. M nr. 158 (1982) asupra incetarii relatiei de munca la initiativa angajatorului, precizeaza ca organismele abilitate sa determine legalitatea concedierii, trebuie sa se verifice:

- daca motivele invocate sunt veritabile temeiuri ale concedierii;

- daca motivele in cauza sunt suficiente;

Intimata a savarsit un abuz de drept, nefacand altceva decat sa se foloseasca de contextul crizei economice ca pretext pentru a realiza restructurari intemeiate pe alte scopuri, inclusiv pe concedierea anumitor persoane dezagreabile. In acest sens fiind si Decizia Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VII a, nr. 1702/R/13. 04. 2010.

Cauza care a determinat concedierea contestatorului nu a avut un caracter obiectiv, nu este precisa, adica nu constituie adevaratul motiv al concedierii.

Instanta de fond in mod gresit a apreciat ca: "Din punct de vedere formai, decizia de concediere contine mentiunile obligatorii prevazute de art. 76 Codul muncii:

a) motivele care determina concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective;

d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64. "

Decizia de concediere nr. 4/18. 02. 2014 este nula absolut avand in vedere ca nu contine motivele care au determinat concedierea, incalcand astfel prevederile art. 76 alin. 1 lit. a din Codul muncii - Dispozitiile art. 76 alin. 1 din Codul Muncii prevad urmatoarele:

"Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu:

- motivele care determina concedierea;

- durata preavizului;

- criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. 2 lit. d), numai in cazul concedierilor colective;

- lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatul urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64. "

In ceea ce priveste primul si cel mai important criteriu, "motivele care au determinat concedierea, se poate constata ca acesta nu exista in cuprinsul deciziei contestate.

Motivele care determina concedierea trebuie sa fie indicate in materialitatea lor prin raportare la situatia salariatului si la locul sau de munca ce urmeaza a fi desfiintat, precum si la toate motivele concrete care nu au legatura cu persoana celui concediat.

In preambulul deciziei de concediere nu regasim decat o incercare a intimatei de a justifica masura concedierii "fondul situatiei economice precare existente in institut``.

Este necesara mentionarea motivelor care determina concedierea in mod explicit, precis si clar, pentru a da posibilitatea instantei sa verifice indeplinirea cerintelor art. 65 alin. 2 din Codul muncii, respectiv ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.

Simpla mentiune din cuprinsul deciziei de concediere "desfiintarea locului ocupat de salariat se impune pe fondul situatiei economice precare existente in institut" nu constituie o motivare a deciziei in sensul celor prevazute de art. 76 alin. 1 lit. a din Codul muncii. De altfel, nici nu este dovedita aceasta afirmatie, decizia fiind luata doar de directorul general al institutului, fara a avea aprobarea Adunarii Generale a Actionarilor privind concedieri pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Mai mult decat atat, in practica judiciara s-a sustinut ca obligativitatea cuprinderii in continutul deciziei de concediere, conform art. 76 alin. 1 lit. a din Codul muncii, a motivelor de fapt si de drept ce au determinat concedierea salariatului, ii garanteaza acestuia dreptul la aparare, acesta avand dreptul de a cunoaste motivele concrete care justifica masura desfacerii contractului sau individual de munca, numai intr-o asemenea ipoteza putandu-se apara impotriva abuzurilor angajatorului si concedierii nelegale.

Lipsa mentiunilor obligatorii, expres prevazute de lege, constituie, potrivit art. 76 din Codul muncii, o cauza de nulitate absoluta a deciziei de concediere, ducand la desfiintarea ei ca nelegala, conditia mentiunilor obligatorii fiind prevazuta "ad validitatem".

Pentru toate aceste considerente, apelanta solicita, admiterea apelului, judecarea in fond a cererii, modificarea in tot a sentintei apelata in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata si precizata.

Analizand apelul declarat de apelantul-contestator P. M. V., potrivit dispozitiilor art. 477 C. pr. civ., in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:

Din materialul probator administrat in cauza, facand aplicarea prevederilor legale incidente in speta, Curtea constata ca in mod corect prima instanta a respins contestatia formulata, criticile apelantului fiind nefondate in intregime.

Tribunalul a retinut corect situatia de fapt, motiv pentru care Curtea isi insuseste in intregime considerentele pe acest aspect.

Avand in vedere criticile apelantului, Curtea retine prevederile art. 65 al. 1 din Codul muncii, potrivit carora cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie desfiintarea locului de munca determinata de dificultatile economice prin care trece angajatorul, de transformarile tehnologice sau de reorganizarea activitatii acestuia, desfiintare ce trebuie sa fie efectiva, reala si serioasa (art. 65 al. 2 din Codul muncii).

Concretizand o masura de desfacere a contractului individual de munca luata de angajator pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, decizia trebuie sa fie deopotriva legala si temeinica, iar analizarea cerintelor de legalitate prevaleaza celor referitoare la temeinicia deciziei.

In acest context, sub aspectul cerintelor de forma, art. 76 din Codul Muncii prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective si lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul l-a avut la dispozitie pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64 din Codul muncii.

Sub aspectul legalitatii, prin motivele de apel s-a invocat nulitatea deciziei de concediere pentru incalcarea dispozitiilor art. 76 lit. a) din Codul Muncii.

Curtea constata ca sustinerea apelantului nu este intemeiata, deoarece decizia contine conditia prevazuta de art. 76 lit. a Codul muncii, in sensul ca incetarea contractului individual de munca este motivata pe fondul situatiei precare existente in institut si ca efect al trecerii la cea de a doua etapa de reorganizare/restructurare a ICEM SA si a modificarii organigramei aprobata de Consiliul de Administratie in sedinta din data de 19.03.2014.

Rezulta asadar din continutul deciziei de concediere ca angajatorul si-a indeplinit obligatia legala de a mentiona in cuprinsul deciziei de concediere elementele de fapt ce au stat la baza deciziei de reorganizare a activitatii, fiind oferite suficiente elemente salariatului pentru a putea observa motivele justificative ale desfiintarii postului ocupat.

Tocmai acesta este motivul concedierii reglementate de art. 65 alin. 1 Codul muncii, temei de drept invocat in decizia contestata care prevede ca reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.

Legea nu prevede obligatia angajatorului de a detalia in ce consta reorganizarea, care au fost in concret dificultatile economice si care ar fi urmarile reorganizarii. In cadrul controlului legalitatii deciziei, instanta este chemata sa verifice doar daca angajatorul a inserat motivul concedierii si acesta este desfiintarea postului ca urmare a reorganizarii activitatii pentru a asigura o mai buna functionare si eficientizare a rezultatelor, avand in vedere scaderea semnificativa a vanzarilor, fiind necesara restructurarea de personal pentru adaptarea volumului de activitate la tendintele grupului si la tintele urmarite. Existenta in concret a cauzelor respective este analizata in cadrul temeiniciei deciziei, tinand seama si de prerogativele societatii legate de organizare interna, dar, din punct de vedere formal, decizia indeplineste conditia de legalitate prevazuta de art. 76 lit. a Codul muncii.

Or, aspectele invocate de apelant referitoare la atributiile administratorului in ceea ce priveste restructurarea societatii si la calitatea de reprezentant si mandatul acordat dlui R. T. de a semna decizia de concediere reprezinta motive noi, cauze diferite de nulitate, ce nu au fost invocate la fond, motiv pentru care nu pot fi analizate in apel.

In ceea ce priveste temeinicia concedierii, avand in vedere criticile dezvoltate in apel, Curtea retine ca desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand acesta este suprimat din structura functional-organizatorica a angajatorului, evidentiata in statul de functii si organigrama si implica cu necesitate caracterul definitiv al suprimarii, are o cauza reala cand prezinta un caracter obiectiv si este serioasa cand are la baza studii temeinice vizand imbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea .

Sub acest aspect este de remarcat ca, din continutul deciziei contestate, cat si al celorlalte inscrisuri aflate la dosarul cauzei, reiese caracterul efectiv al desfiintarii locului de munca, in realitate avand loc o suprimare efectiva si definitiva a acestuia din structura functional-organizatorica a angajatorului.

Din analiza comparativa a organigramelor si a statelor de functii depuse la dosar, Curtea constata ca postul apelantului a fost desfiintat definitiv si nu s-a dovedit ca pentru exercitarea atributiilor aferente postului recurentului s-au creat noi posturi in structura organizatorica interna a societatii.

Caracterul efectiv al desfiintarii se analizeaza prin raportare la functia si postul ocupate de salariat la data concedierii, asa cum acestea rezulta din contractul individual de munca si actele aditionale la acesta, precum si din fisa postului. Sub acest aspect, Curtea constata ca, din analiza organigramelor societatii anterioara desfiintarii si ulterioara desfiintarii (fila 289 dosar fond ), se poate observa cu usurinta ca postul de director adjunct, ocupat de reclamant, a fost desfiintat, nemaiexistand in organigramele si statele de functii in vigoare dupa reorganizare.

In concluzie, Curtea constata ca a existat o desfiintare efectiva a postului ocupat de apelant, in realitate avand loc o suprimare efectiva si definitiva a acestuia din structura functional-organizatorica a angajatorului, fara a se incerca disimularea realitatii,fiind indeplinita conditia prevazuta de art. 65 Codul muncii.

Astfel, in cauza, asa cum am aratat, este vorba de o concediere individuala in baza art. 65 al. 1 Codul muncii. Art. 76 din Codul Muncii se refera la mentionarea listei tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si a termenului pe care salariatul l-a avut la dispozitie pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64 din Codul muncii.

Sub acest aspect, Curtea retine ca aceasta chestiune controversata in jurisprudenta si doctrina de specialitate a fost transata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie care, prin Decizia nr. 6/09. 05. 2011 a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Bucuresti si a stabilit ca dispozitiile art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din Codul muncii.

In concluzie, angajatorul nu avea obligatia de a oferi salariatului concediat in temeiul art. 65 Codul muncii alte posturi vacante, indiferent de experienta profesionala a acestuia.

Desfiintarea locului de munca a avut o cauza reala si serioasa, din actele care au stat la baza acesteia rezultand ca are la baza o analiza vizand imbunatatirea activitatii, fara a disimula realitatea . Avand in vedere dispozitiile Codului muncii, instanta poate verifica legalitatea si temeinicia concedierii prin prisma cerintelor prevazute de lege, fara a putea aprecia asupra aspectelor de oportunitate, care raman la latitudinea societatii. In aceste conditii, instanta nu poate cenzura hotararea de eficientizare a activitatii, sub aspectul utilitatii acesteia pe aspect organizatoric sau al modalitatii alese de angajator si nici nu rezulta indiciile unui abuz impotriva salariatului.

Acestea au fost motivele care au stat la baza reorganizarii interne, asa cum rezulta si din decizia de concediere a carei anulare se solicita, fara a fi invocate doar dificultati economice. In fapt, la baza desfiintarii postului a stat reorganizarea interna in scopul eficientizarii rezultatelor si nu s-a urmarit inlaturarea unui salariat pe motive ce tin de persoana acestuia.

Asa cum s-a aratat in jurisprudenta, concedierea prin desfiintarea unui post poate fi si doar urmarea unei alte conceptii de organizare a activitatii, a unei viziuni manageriale motivate doar de oportunitate sau chiar numai de vointa de a continua activitatea intr-o alta forma, impunandu-se recunoasterea unei marje mari de apreciere a angajatorului cu privire la structurarea si conducerea activitatii sale, in sensul ca daca masura e reala, adica nu s-a urmarit numai inlaturarea unui anumit angajat, ea ramane valabila. Organizarea activitatii societatii in conditiile asigurarii celei mai profitabile eficiente si rentabilitati este exclusiv la latitudinea organelor prin care se exprima vointa sociala.

Este la latitudinea angajatorului stabilirea statului de personal pentru o functionare eficienta, fapt ce poate impune si desfiintarea unui post in contextul reorganizarii si implementarii unor noi directii de evolutie a unitatii, iar rolul instantei nu este de a cenzura dreptul societatii de a-si organiza activitatea, de a desfiinta posturi neproductive si dezvolta afacerea prin infiintarea unora noi, daca au pozitie si scop diferit.

In concluzie, desfiintarea postului a avut o cauza reala si serioasa, potrivit art. 65 al. 2 din Codul muncii.

In aceste conditii, Curtea retine ca decizia de concediere este legala si temeinica, in mod corect prima instanta respingand contestatia formulata.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, Curtea constata ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art. 480 Cod procedura civila, va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul-contestator P. M. V., avand CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat in Bucuresti, . 87,, , sector 6, impotriva sentintei civile nr. 6152/10. 06. 2015, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a-VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimatul S. C. I. DE C. METALURGICE S. A., cu sediul in Bucuresti,, sector 6, inmatriculata in Registrul Comertului sub nr. JXXXXXXXXXXX, CUI RO459853, ca nefondat.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta in sedinta publica azi, 21 ianuarie 2016.