Neacordarea unui termen de judecata pentru a lua cunostinta de intampinare

In concluzie, potrivit legislatiei nationale, intampinarea nu se comunica si, prin urmare, nici nu se acorda termen pentru a se lua cunostinta de acest act procedural.

Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, insa, astfel cum este reglementat de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in materie de cereri scrise, pentru asigurarea unui tratament egal intre parti, toate cererile trebuie comunicate partilor din litigiu, pentru ca acestea sa-si poata exercita, in mod efectiv, dreptul la aparare in legatura cu aspectele relevate in cuprinsul acestora.

Cum Conventia Europeana a Drepturilor Omului se aplica prioritar fata de dreptul intern, in caz de conflict intre acestea, potrivit art. 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei, ca instanta trebuie sa procedeze la amanarea cauzei pentru ca partea sa ia cunostinta de intampinarea comunicata in sedinta.

Prin sentinta civila nr.518 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, Sectia civila, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamantii C.M., M.D., M.V., M.V.M., M.V.D., C.(M.)T.F. impotriva paratului Statul Roman, prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania-S.A., prin Directia Regionala Drumuri si Poduri Cluj, si s-a dispus anularea partiala a hotararii nr.198/2006 si a procesului verbal nr.198/2006, emise de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului -Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania-S.A., cu privire la persoanele indreptatite la despagubiri, care sunt reclamantii, precum si cu privire la valoarea despagubirilor, care va fi de 185.942 lei.

A fost obligat Statul Roman, prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A., sa plateasca reclamantilor suma de 2250 lei cheltuieli de judecata .

S-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Comisia pentru aplicarea Legii nr.198/2004 a judetului Cluj si Consiliul local al comunei Apahida si s-a respins actiunea formulata in contradictoriu cu acesti parati, ca fiind indreptata impotriva unor persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.

In pronuntarea acestei sentinte civile, prima instanta a retinut ca, prin procesul verbal nr.198 din 19 aprilie 2006, emis de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului - Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A., s-a aprobat acordarea de despagubiri pentru imobilul expropriat, situat in localitatea Apahida, in suprafata totala de 338,94 m.p., in cuantum de 34.357,96 lei, suma care urma sa fie consemnata persoanelor identificate a fi titularele dreptului de proprietate .

In cuprinsul procesului verbal s-a mentionat ca, daca in termen de 30 de zile, titularul dreptului de proprietate nu depune acte doveditoare sau nu face cererea, dupa expirarea termenului respectiv, Compania va face mentiune despre aceasta in procesul verbal si va emite hotararea, suma stabilita urmand a fi consemnata persoanelor identificate ca titulari ai dreptului de proprietate .

Prin hotararea nr.198 din 21 aprilie 2006, emisa de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului - Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A., s-a aprobat acordarea de despagubiri pentru imobilul in discutie, in cuantum de 34.357,96 lei, suma care urma sa fie consemnata persoanelor identificate a fi titularele dreptului de proprietate .

Conform hotararii atacate, persoanele identificate a fi titularele acestui drept sunt M.A., C.M., M.D. si M.V., persoane care nu s-au prezentat in fata comisiei.

Conform copiei recipisei nr.439513/1, emisa de C.E.C. S.A., la dispozitia numitilor M.A., C.M. si M.V., a fost consemnata, la data de 9 iunie 2006, suma de bani aratata mai sus.

Potrivit copiei certificatului de deces nr.8 din 6 februarie 1995, M.A. a decedat la 4 februarie 1995. Din actele de stare civila depuse la dosar reiese ca aceasta persoana a fost casatorita cu M.V.M., care este sotie supravietuitoare si are, in calitate de copii, pe reclamantele M.V.D. si M.T.F.

Pentru a stabili daca exproprierea a vizat constructia sau doar terenul in cauza, s-a administrat proba cu expertiza topografica din ale carei concluzii reiese ca terenul expropriat, in suprafata de 338,94 m.p., nu se afla in perimetrul constructiilor.

In ceea ce priveste evaluarea terenului, a fost numita o comisie de trei experti, care au avut opinii diferite cu privire la valoarea de circulatie a imobilului expropriat. In final, doi dintre experti au ajuns la un punct comun, stabilind ca valoarea de circulatie a terenului in litigiu este de 185.942 lei.

Deoarece expertul numit de parat a ajuns la o valoare cu mult inferioara celei stabilite in hotararea atacata, respectiv de 9.008,686 lei, fata de 34.357,96 lei, Tribunalul a considerat ca aceasta nu poate fi avuta in vedere, tinand seama de locul situarii imobilului si de preturile practicate pe piata libera .

Potrivit dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemultumit de cuantumul despagubirii prevazute la art. 8, precum si orice persoana care se considera indreptatita la despagubire pentru exproprierea imobilului se pot adresa instantei judecatoresti competente, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a hotararii Guvernului prevazute la art. 4 alin. (1) sau in termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicata hotararea comisiei prin care i s-a respins, in tot sau in parte, cererea de despagubire .

Conform textului legal de mai sus, expropriatul poate contesta doar cuantumul despagubirilor, nu si neindeplinirea unor proceduri anterioare, cum ar fi lipsa de publicitate sau necomunicarea hotararii atacate.

Prin urmare, aspectele invocate de reclamanti cu privire la chestiuni ce exced art. 9 nu au fost analizate in cadrul sentintei civile.

In privinta aspectului referitor la decesul numitului M.A., acesta a fost dovedit cu copia certificatului de deces, iar calitatea de mostenitori a sotiei supravietuitoare si a fiicelor, cu copii de pe actele de stare civila, si anume certificat de casatorie si de nastere.

Cu privire la cuantumul despagubirilor, astfel cum reiese din expertiza intocmita in cauza, rezulta ca acesta nu reprezinta o despagubire reala, care sa respecte cerintele prevazute de art. 44 alin. (3) si alin. (6) din Constitutia Romaniei.

Fata de considerentele aratate, Tribunalul a constatat ca actiunea este intemeiata in parte, astfel incat a admis-o in parte, in temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, si a dispus anularea partiala a hotararii si procesului verbal contestate, in sensul celor mentionate in dispozitiv.

Impotriva acestei sentinte civile a declarat apel paratul Statul Roman, prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A., care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civila nr.98 A din 20 martie 2009 a Curtii de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si de familie, fiind obligat apelantul la plata catre intimati a sumei de 1190 lei cheltuieli de judecata .

In pronuntarea deciziei, Curtea de Apel a constatat ca reclamantii sunt mostenitorii defunctei M.M., din proprietatea careia a fost expropriata suprafata de 338,94 m.p. teren, situat la adresa mentionata pe parcursul prezentelor considerente.

Art. 44 alin. (3) din Constitutia Romaniei, al carui continut a fost reluat si in cuprinsul art. 1 din Legea nr. 33/1994, face referire la exproprierea pentru cauza de utilitate publica, cu ``dreapta si prealabila despagubire``.

Modalitatea de stabilire a despagubirii pentru imobilele expropriate este reglementata de art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevede ca ``Despagubirea se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane indreptatite.

La calcularea cuantumului despagubirilor, expertii, precum si instanta vor tine seama de pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data intocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane indreptatite, luand in considerare si dovezile prezentate de acestia.

Expertii vor defalca despagubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor altor drepturi reale.

In cazul exproprierii partiale, daca partea de imobil ramasa neexpropriata va dobandi un spor de valoare ca urmare a lucrarilor ce se vor realiza, expertii, tinand seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instantei o eventuala reducere numai a daunelor``.

Despagubirile stabilite prin sentinta si contestate de apelantul parat s-au intemeiat pe concluziile expertizelor efectuate in cauza, instanta motivand optiunea sa pentru valoarea stabilita de doi dintre experti. Raspunzand obiectiunilor formulate de parat, expertul tehnic G.C. a invederat ca valoarea terenului in cauza, stabilita de expertii S.S. si M.S., este in concordanta cu evolutia progresiva a preturilor terenurilor pe piata imobiliara din zona Apahida.

Pretul stabilit de expertul desemnat de parat nu a fost luat in considerare de instanta deoarece era contrar dispozitiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevad ca ``primind rezultatele expertizei, instanta il va compara cu oferta si cu pretentiile formulate de parti si va hotari.

Despagubirea acordata de catre instanta nu va putea fi mai mica decat cea oferita de expropriator si nici mai mare decat cea solicitata de expropriat sau de alta persoana interesata``.

Dispozitiile art. 15 din Legea nr. 198/2004, modificata prin Legea nr. 184/2008 si O.U.G. nr. 228/2008, stipuleaza ca ``transferul imobilelor din proprietatea privata in proprietatea publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale si in administrarea expropriatorului opereaza de drept la data platii despagubirilor pentru expropriere sau, dupa caz, la data consemnarii acestora, in conditiile prezentei legi``.

Aceste dispozitii au fost interpretate si aplicate corect, cuantumul despagubirilor fiind cel stabilit prin sentinta, iar pana la acest moment nu a operat transferul dreptului de proprietate in favoarea statului.

Argumentul apelantului, in sensul ca piata imobiliara a cunoscut ``un trend ascendent, fiind firesc ca, in intervalul de timp de la data intocmirii documentatiei tehnico-economice si data intocmirii raportului de expertiza dispus in cauza, pretul terenului sa fie mai mare decat cel stabilit initial`` nu poate fi folosit pentru admiterea apelului, dimpotriva, justifica despagubirea stabilita in luna octombrie 2008, fata de cea, initial, acordata prin hotararea nr.198 din 19 aprilie 2006.

Impotriva deciziei civile nr.98 A din 20 martie 2009 a formulat recurs paratul Statul Roman, prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania-S.A., prin Directia Regionala Drumuri si Poduri Cluj, criticand-o pentru urmatoarele motive:

In mod eronat, instanta a respins apelul in motivarea caruia paratul a aratat ca, in vederea stabilirii despagubirilor pentru terenul expropriat, a fost intocmita, in anul 2005, o documentatie tehnico-cadastrala de identificare si evaluare a imobilului, fiind respectate toate criteriile necesare pentru stabilirea corecta a contravalorii terenului supus exproprierii, respectiv categoria de folosinta, clasa de utilitate, valoarea prejudiciului cauzat proprietarului.

La termenul din 13 martie 2009, reclamantii au depus intampinare necomunicata paratului decat dupa ce acesta a solicitat, in mod expres, comunicarea .

In raport de faptul ca intampinarea a fost primita in sedinta de judecata din 13 martie 2009, apelantul a solicitat un termen pentru a o studia si pentru a putea formula un punct de vedere scris in acest sens, cerere respinsa, in mod neintemeiat, de catre instanta.

Instanta a respins nejustificat si cererea apelantului de stabilire a aspectului referitor la evaluarea corecta a terenului la momentul intocmirii expertizei de evaluare in vederea exproprierii.

Intocmirea unui nou raport de expertiza in apel era imperios necesara, cu atat mai mul cu cat, la judecarea, pe fond, a cauzei, apelantul a solicitat intocmirea unei contraexpertize, cerere respinsa, de asemenea.

La evaluarea imobilului facuta de catre comisia de experti, in cadrul raportului de expertiza dispus de instanta de fond, au fost luati in considerare coeficienti care au dus la crestere nejustificata a acestui imobil.

Astfel, in raportul de expertiza intocmit in mai 2008, comisia de experti a utilizat, in mod gresit, coeficientul U avand o valoare de 3,00, desi acest coeficient se utilizeaza numai in cazul oraselor mici, nu si in cel al comunelor.

Comparatia cu localitatile limitrofe ale Capitalei, pe care o face expertul in cuprinsul ``raspunsului la obiectiuni``, este exagerata.

Si coeficientul ``Z`` a fost utilizat, in mod eronat, la stabilirea valorii terenului, acest coeficient fiind folosit numai pentru orase si avand valori cuprinse intre 1-1,2.

Mai mult decat atat, valoarea coeficientului ``Z``, de 2,00, folosita de experti este mult mai mare decat limitele cuprinse in ``Expertiza Tehnica 97``.

Afirmatiile expertului in sensul ca realitatea imobiliara s-a modificat in unele zone ale tarii si s-ar impune refacerea coeficientilor reprezinta doar parea personala a acestuia, nematerializata in acte normative.

Recurenta sustine si interpretarea gresita, de catre instanta de fond, a prevederilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, solutie confirmata de catre Curtea de Apel.

Instanta de apel a constatat ca dispozitiile textului de lege sus-mentionat au fost interpretate corect, cuantumul despagubirilor fiind cel stabilit prin sentinta, iar, pana la acel moment, nu a operat transferul dreptului de proprietate in favoarea statului.

Aceste argumente sunt eronate si scoase din contextul Legii nr.198/2004, modificata si completata prin Legea nr.184/2008, unde se arata ca ``la art.5, dupa alin.7, se introduc doua noi alineate, alineatele 8 si 9, cu urmatorul cuprins:

(8) In cazul in care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflati in concurs, nu este de acord cu despagubirea stabilita, suma reprezentand despagubirea se consemneaza pe numele titularului sau, dupa caz, al titularilor. Despagubirea va fi eliberata in baza cererii formulate in acest sens, insotita de acte autentice sau de hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila de stabilire a cuantumului despagubirii ori, dupa caz, de declaratia autentica de acceptare a cuantumului despagubirii prevazute in hotararea de stabilire a despagubirii``.

Conform art. 9 alin. (1), ``Expropriatul nemultumit de cuantumul despagubirii nu poate contesta transferul dreptului de proprietate catre expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea cailor de atac nu suspenda efectele hotararii de stabilire a cuantumului despagubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului``.

Avand in vedere ca recurentul a depus la dosar dovada consemnarii sumei la CEC Bank Cluj, pe numele proprietarilor aparenti, asa cum prevede Legea nr. 198/2004, este evident ca transferul dreptului de proprietate a operat la momentul consemnarii despagubirilor, potrivit art. 15 din aceeasi lege.

Recurentul a solicitat admiterea recursului si casarea deciziei, cu rejudecarea cauzei.

Reclamantii au formulat recurs impotriva incheierii din data de 20.05.2009, pronuntata in Camera de consiliu, solicitand modificarea in parte a acesteia, in sensul admiterii in intregime a cererii de indreptare a erorii materiale.

Recurentii sustin ca, prin decizia nr.98 A/20.03.2009, s-a admis, in favoarea acestora, obligarea apelantului parat la plata sumei de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, in apel.

Aceasta suma nu este corecta raportat la faptul ca intimatii reclamanti au efectuat cheltuieli de judecata in faza procesuala respectiva in suma totala de 2190 lei, din care suma de 1000 lei a fost omisa de catre instanta, chitanta justificativa aflandu-se la dosar si reprezentand onorariul avocatial pentru redactarea intampinarii.

Incheierea instantei nu este legala si nici intemeiata deoarece prin decizia la care s-a facut referire nu au fost admise in parte cheltuielile de judecata, singura concluzie logica fiind aceea ca au fost admise in totalitate, instanta de apel procedand la o eroare de calcul in raport de inscrisurile depuse la dosar.

In recurs, reclamantii au depus intampinare fata de calea de atac exercitata de catre parat, solicitand, in esenta, respingerea acestuia ca nefondat.

Analizand decizia civila recurata, respectiv incheierea atacata, Inalta Curte constata ca ambele recursuri sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:

In ceea ce priveste recursul declarat de parat, acesta va fi analizat cu prioritate in raport de recursul declarat de reclamanti deoarece vizeaza fondul cauzei, cu relevanta in solutionarea caii de atac exercitata de partile adverse, care se refera la omisiunea instantei de a acorda cheltuielile de judecata integral. Or, chestiunea privind cheltuielile de judecata este accesorie modalitatii de rezolvare a fondului pretentiilor deduse judecatii in apel.

Din aceasta perspectiva, critica apelantului parat privind neacordarea unui termen de judecata pentru a lua cunostinta de intampinare, desi intemeiata, nu este in masura sa conduca la casarea deciziei, in conditiile art. 304 pct. 5 Cod procedura civila.

Astfel, dispozitiile legale care reglementeaza institutia intampinarii (art. 115-118 Cod procedura civila), spre deosebire, de exemplu, de cele in materia cererii de chemare in judecata, nu prevad obligativitatea comunicarii acestui act procedural, ceea ce presupune ca partea interesata (in speta, apelantul parat) sa procedeze la propriile demersuri pentru a lua cunostinta de apararile formulate in scris de catre intimati. In concluzie, potrivit legislatiei nationale, intampinarea nu se comunica si, prin urmare, nici nu se acorda termen pentru a se lua cunostinta de acest act procedural.

Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, insa, astfel cum este reglementat de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in materie de cereri scrise, pentru asigurarea unui tratament egal intre parti, toate cererile trebuie comunicate partilor din litigiu, pentru ca acestea sa-si poata exercita, in mod efectiv, dreptul la aparare in legatura cu aspectele relevate in cuprinsul acestora.

Cum Conventia Europeana a Drepturilor Omului se aplica prioritar fata de dreptul intern, in caz de conflict intre acestea, potrivit art. 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei, este fara dubiu ca instanta de apel ar fi trebuit sa procedeze la amanarea cauzei pentru ca apelantul parat sa ia cunostinta de intampinarea comunicata in sedinta.

Cu toate acestea, motivul de recurs prevazut de art.304 pct.5 Cod procedura civila, care vizeaza casarea deciziei pentru nereguli procedurale savarsite de instanta de apel si in care se incadreaza critica recurentului, conditioneaza incidenta cazului de casare respectiv de existenta unei vatamari produse partii respective, care nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea hotararii, in conditiile art. 105 alin. (2) din acelasi cod.

O asemenea vatamare nu s-a produs in ceea ce-l priveste pe parat, in faza apelului, deoarece Curtea de Apel a amanat pronuntarea in cauza pentru a se depune note scrise, ocazie cu care apelantul parat avea posibilitatea sa-si prezinte sustinerile din calea de atac exercitata si in raport de apararile exprimate prin intampinare, ceea ce, de altfel, a si facut, depunand la dosar concluzii asupra litigiului.

Pe de alta parte, recurentul avea posibilitatea sa se refere, in calea de atac superioara, la propriile sustineri raportat la apararile din intampinare, sens in care a si procedat, formuland motivele de recurs din prezenta cerere si din perspectiva apararilor continute in intampinarea depusa de reclamanti in apel, si care vor fi verificate in cele ce urmeaza.

In esenta, prin intampinare, intimatii reclamanti au reluat solutia pronuntata in prima instanta, aratand ca despagubirile stabilite, prin sentinta, in favoarea lor, sunt corecte fata de concluziile expertizei dispuse in cauza si de dispozitiile incidente in materie (art.26 din Legea nr.33/1994). De asemenea, au mai aratat ca sunt de acord cu cele sustinute de apelantul parat in ceea ce priveste momentul transferului dreptului de proprietate catre expropriator, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004, dar, in situatia concreta din speta, transferul nu a operat deoarece contravaloarea despagubirilor acordate nu a fost pusa la dispozitia intimatilor.

Aceste aparari din intampinare au fost combatute prin cererea de recurs, paratul criticand decizia atat din perspectiva cuantumului despagubirilor retinut de instantele anterioare, cat si in privinta momentului la care a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu catre expropriator.

Ca atare, recurentul a avut posibilitatea reala de a-si exercita, in mod corespunzator, dreptul la aparare in legatura cu sustinerile intimatilor reclamanti exprimate in intampinare.

Criticile privind gresita respingere, de catre aceeasi instanta, a cererii de efectuare a unei noi expertize (in realitate, a unei contraexpertize), precum si supraevaluarea imobilului in raport de coeficientii avuti in vedere de experti nu pot fi analizate de prezenta instanta deoarece tind la reevaluarea situatiei de fapt in baza probelor administrate sau care s-ar fi impus sa fie administrate in cauza.

Fata de actuala structura a recursului, schimbarea situatiei de fapt retinuta de instanta de apel, in baza probelor administrate, nu mai poate fi realizata, motivul de casare care permitea astfel de verificari, prevazut de art. 304 pct. 11 Cod procedura civila, fiind abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Incuviintarea unei contraexpertize tine tot de probatoriul cauzei si aprecierea instantei asupra concludentei si utilitatii probei respective reprezinta atributul exclusiv al acesteia, care nu poate fi cenzurat de Inalta Curte, neincadrandu-se in motivele de nelegalitate prevazute in art. 304 Cod procedura civila, singurele care pot fi invocate si cercetate in aceasta faza procesuala.

Contestarea raportului de expertiza intocmit la instanta de fond, din perspectiva coeficientilor utilizati, de asemenea, nu poate format obiect al criticilor din recurs deoarece vizeaza chestiuni de fapt retinute in raport de proba administrata si nu aspecte de nelegalitate in legatura cu aceasta.

In ceea ce priveste interpretarea gresita a instantelor anterioare asupra momentului transferului dreptului de proprietate, din perspectiva art. 15 din Legea nr. 198/2004, care nu ar fi operat, catre expropriator, pana la data pronuntarii sentintei civile, critica recurentului este fara relevanta juridica in privinta legalitatii deciziei recurate.

Astfel, intr-adevar, Curtea de Apel a considerat, in speta, ca transferul dreptului de proprietate asupra imobilului nu a operat catre expropriator pana la momentul pronuntarii sentintei, prin care s-a stabilit cuantumul corect al despagubirilor. Or, art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevede ca acest transfer opereaza de drept la data platii despagubirilor pentru expropriere, sau, dupa caz, la data consemnarii lor, in conditiile acestei legi. Ca atare, dispozitia legala enuntata nu raporteaza momentul transferului dreptului de proprietate de cel al pronuntarii hotararii, in prima instanta, asupra cuantumului despagubirilor, cum, gresit, a considerat instanta de apel.

Considerentul Curtii in legatura cu momentul transferului dreptului de proprietate nu are, insa, legatura cu legalitatea si temeinicia solutiei pronuntate in ceea ce priveste valoarea despagubirilor cuvenite intimatilor reclamanti pentru imobilul expropriat.

Pe de o parte, contestarea, de catre persoana expropriata, a cuantumului despagubirilor, in conditiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, nu afecteaza transferul dreptului de proprietate a imobilului catre expropriator, care nici nu poate forma obiect al judecatii, in consecinta, nu s-a produs niciun prejudiciu recurentului in acest sens. De asemenea, nici exercitarea cailor de atac impotriva sentintei pronuntate asupra valorii despagubirilor cuvenite reclamantilor nu produce o astfel de consecinta juridica, si anume nu suspenda nici efectele hotararii de stabilire a cuantumului despagubirilor si nici transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Pe de alta parte, consemnarea despagubirilor la dispozitia intimatilor, sustinuta de recurent, are drept efect transferul dreptului de proprietate asupra bunului in litigiu catre acesta, dar nu inlatura si nici nu limiteaza dreptul partilor adverse de a sesiza instanta cu actiune formulata in conditiile art. 9 din actul normativ in discutie, in scopul modificarii valorii despagubirilor cuvenite pentru teren .

Or, prin sentinta civila a primei instante, confirmata prin decizia Curtii de Apel, s-a dispus anularea partiala a documentelor emise de Comisia Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania-S.A., in ceea ce priveste persoanele indreptatite la despagubiri si cuantumul despagubirilor, pastrandu-se mentiunea referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra imobilului in favoarea expropriatorului, potrivit art.3 din hotarare .

In concluzie, criticile recurentului parat Statul Roman, prin Comisia Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania-S.A., sunt, in parte nefondate, in parte nu sunt susceptibile de incadrare in motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 Cod procedura civila, astfel incat, in baza art. 312 alin.(1) din acelasi cod, Inalta Curte a respins recursul exercitat de aceasta parte, ca nefondat.

Sustinerile recurentilor reclamanti privind gresita respingere a cererii de indreptare a erorii materiale pretins strecurate in decizie in legatura cu cheltuielile de judecata datorate de parat in faza apelului sunt, de asemenea, nefondate.

Recurentii au aratat ca instanta de apel a omis sa includa, in cheltuielile de judecata, suma de 1000 lei, dovedita prin inscrisul depus la fila 44 dosar apel, Curtea obligandu-l, in mod gresit, pe apelant doar la plata sumei de 1190 lei catre intimati, cu acest titlu .

In primul rand, instanta de apel a considerat, in mod nelegal, ca pretentiile intimatilor reclamanti in legatura cu suplimentarea cheltuielilor de judecata, nu se incadreaza in dispozitiile art. 281 Cod procedura civila privind indreptarea erorilor materiale strecurate in cuprinsul unei hotarari.

Greselile privind cuantumul sumei de bani pe care intimatii pretind ca-l datoreaza apelantul cu titlu de cheltuieli de judecata reprezinta erori de calcul si solicitarea lor se circumscrie cazurilor de indreptare a erorilor materiale, astfel cum sunt prevazute in art. 281 Cod procedura civila.

Solutia de respingere a cererii de indreptare, sub aspectul cheltuielilor de judecata, este insa, corecta in privinta fondului pretentiilor, reclamantii nedovedind ca li se cuvine, in plus, fata de suma de 1190 lei, indicata in decizie, si suma de 1000 lei.

Astfel, suma de 1000 de lei, mentionata in chitanta nr.208/22.01.2009 emisa de avocat, depusa in fotocopie la dosar, nu este distincta de suma trecuta in bonul fiscal atasat imputernicirii avocatiale, de 1190 lei, ci este cuprinsa in aceasta din urma.

In realitate, suma de 1190 lei mentionata in bonul fiscal cuprinde onorariul de avocat in cuantum de 1000 lei, dovedit prin chitanta nr. 208 din 22 ianuarie 2009, la care se adauga suma de 190 lei reprezentand T.V.A. in cuantum de 19 % aplicat la onorariul indicat si nu este distincta de suma de 1000 de lei .

In acest sens, trebuie retinut ca data celor doua inscrisuri (chitanta de consemnare a onorariului si bonul fiscal) este aceeasi, respectiv 22.01.2009, iar bonul fiscal, care nu face dovada onorariului achitat de client, ci a perceperii sumei, de catre avocat, in scopul achitarii ulterioare, catre bugetul de stat, a taxelor si contributiilor aferente profesiilor liberale, detaliaza, in cuprinsul sau, ce reprezinta fiecare dintre cele doua sume care compun valoarea finala de 1190 lei.

Or, cum deja s-a aratat, in bonul fiscal figureaza valoarea de 1000 lei onorariu plus cea de 190 lei T.V.A., in total suma de 1190 lei, acordata, in mod corect, de catre Curtea de Apel, prin decizia contestata sub aspectul erorii materiale de calcul al cheltuielilor de judecata .

Din aceasta perspectiva, criticile recurentilor reclamanti sub aspectul sumei de bani pretins datorate de apelantul parat in faza procesuala respectiva sunt neintemeiate, urmand ca recursul declarat de acestia impotriva incheierii din Camera de consiliu de la 20.05.2009 sa fie respins ca nefondat, in baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, nefiind intrunite cerintele de nelegalitate prevazute de art.304 pct.9 din acelasi cod.