Imobil preluat abuziv de stat. Restituirea in natura persoanelor indreptatite a partilor din imobil care nu au fost instrainate in baza Legii nr. 112/1995 precum si a cotelor parti din terenul aferent acestor spatii

Astfel ca nu se poate retine incalcarea dispozitiilor legale sus mentionate in situatia in care s-a dispus restituirea in natura numai a cotelor-parti de teren aferente spatiilor din imobil care nu au fost instrainate nu si a terenului aferent acelor apartamente din imobil care au fost instrainate in baza Legii nr.112/1995.

______________

Prin sentinta civila nr.1761 din 18.11.2010, Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a civila a admis actiunea astfel cum a fost precizata, formulata de reclamantii A.M.D.I., B.L.G. si B.L.A. impotriva paratilor Municipiul Bucuresti, prin Primarul General si Primaria municipiului Bucuresti, sens in care a dispus obligarea paratului Municipiul Bucuresti sa emita dispozitie de restituire in natura a apartamentelor situate in imobilul din Bucuresti, care fac obiectul contractelor de inchiriere nr.22237/1999, nr.24753/2003 si a garajului care face obiectul contractului de inchiriere nr.2409/1999, precum si a cotelor de teren aferente acestor parti din imobilul constructie.

Tribunalul a retinut ca prin precizarea de actiune de la termenul din 11.11.2010, reclamantii au solicitat solutionarea pe fond a notificarii nr.191/2001 exclusiv cu privire la partea din imobil care nu a fost vanduta in temeiul Legii nr.112/1995.

Prin actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.16935/1926, autoarea reclamantilor, V.P.T., a cumparat de la G.G.S. un teren de 320 mp, situat la data respectiva in Bucuresti, Parcul Ioanid, pe care a construit ulterior o cladire, conform autorizatiei de construire nr.32286/1926.

Incepand din anul 1933, terenul din str. P. nr.16 colt cu str. P.B. nr.2 si constructiile ridicate pe acesta au primit numarul 12 pe str. P., numar postal existent si in prezent, identitatea de imobil fiind confirmata prin cele doua expertize tehnice efectuate in cauza, constructii si topografie.

Imobilul litigios a fost preluat de stat in temeiul Decretului nr.92/1950 de la autoarea reclamantilor si pentru el reclamantii au formulat notificarea nr.191/2001, adresata Primariei Municipiului Bucuresti. Reclamantii au calitatea de persoane indreptatite la acordarea masurilor reparatorii prevazute de Legea nr.10/2001, deoarece sunt mostenitorii fostei proprietare, conform certificatelor de mostenitor depuse la dosar.

Prin contractele de vanzare-cumparare nr.N1909/2001, nr.N1916/2000, nr.N1958/2001 si 1032/1999 a fost vanduta o parte din imobilul in litigiu, ramanand libere apartamentele care fac obiectul contractelor de inchiriere nr.22237/1999, nr.4753/2003 si garajul care face obiectul contractului de inchiriere nr.2409/1999, precum si cotele de teren aferente acestor parti din imobilul constructie.

In aceste conditii, intrucat apartamentele si garajul ce fac obiectul contractelor de inchiriere mentionate, precum si cotele de teren aferente acestor spatii din imobilul constructie se afla in patrimoniul Municipiului Bucuresti, tribunalul a constatat ca se poate dispune restituirea in natura a acestora.

Pentru a stabili in sarcina paratului Municipiul Bucuresti obligatia de a emite dispozitie de restituire in natura pentru partea nevanduta din imobil, tribunalul a avut in vedere ca paratul nu si-a respectat, ca unitate detinatoare, obligatia de a se pronunta in termenul legal asupra notificarii de restituire a reclamantilor si ca lipsa raspunsului sau la notificare echivaleaza cu un refuz de restituire a imobilului, ce trebuie cenzurat de instanta, la sesizarea celui vatamat.

Prin decizia civila nr.451/A din 02.05.2011, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila a respins, ca nefondat, apelul declarat de paratul Municipiul Bucuresti, prin Primarul General, impotriva sentintei sus mentionate, retinand urmatoarele:

In ceea ce priveste posibilitatea instantei de a solutiona fondul notificarii, se constata ca, in conformitate cu decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in Sectii Unite, asupra recursului in interesul legii, dispozitiile art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001 trebuie interpretate in sensul ca instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al unitatii detinatoare sau al entitatii investite cu solutionarea notificarii de a raspunde la notificarea persoanei indreptatite.

In recursul in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a avut in vedere cazul in care unitatea investita cu solutionarea notificarii nu respecta obligatia instituita prin art.25 si art.26 din Legea nr.10/2001, de a se pronunta asupra cererii de restituire in natura ori sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri, in termen de 60 de zile de la inregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Intr-un astfel de caz, lipsa raspunsului unitatii detinatoare, respectiv al entitatii investite cu solutionarea notificarii, echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate ramane necenzurat, pentru ca nicio dispozitie legala nu limiteaza dreptul celui care se considera nedreptatit de a se adresa instantei competente, ci, dimpotriva, insasi Constitutia prevede, la art.21 alin.(2), ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea dreptului oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea intereselor sale legitime.

Nu se poate considera ca, in cazul depasirii termenului mentionat, singura sanctiune ar putea consta in obligarea la despagubiri a unitatii detinatoare, astfel cum sustine apelantul-parat, intrucat acest fapt ar contraveni principiului solutionarii cauzei intr-un termen rezonabil, consacrat prin art.6 par.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

De asemenea, argumentul apelantului in sensul ca reclamantii nu au formulat, in cadrul procedurii administrative, o declaratie expresa in sensul ca nu mai au alte dovezi de prezentat, fapt care ar justifica depasirea, pentru acest motiv, a termenului de 60 de zile, este nefondat. Aceasta reglementare este destinata sa protejeze interesele persoanei indreptatite, urmarind sa evite situatia in care unitatea detinatoare s-ar pronunta numai asupra dovezilor existente la dosar la un moment dat, in cazul in care persoana indreptatita mai detine alte probe. Astfel, reglementarea mentionata nu poate fi invocata de unitatea detinatoare pentru a justifica depasirea termenului in care era obligata sa solutioneze notificarea . Mai mult, actul normativ nici nu prevede obligatia formularii de catre persoana indreptatita a unei declaratii exprese ca nu ar mai avea probe, facand referire doar la o precizare in acest sens, astfel cum se mentioneaza la pct.25.1 din Hotararea nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, in forma in vigoare la data notificarii. Faptul ca reclamantii nu au declarat expres ca nu au alte acte de depus nu poate justifica lipsa raspunsului la notificare, in situatia in care notificarea a fost formulata in anul 2001, fara a primi vreun raspuns pana in prezent.

In ceea ce priveste existenta dreptului de proprietate in patrimoniul autorilor reclamantilor, se constata ca autoarea reclamantilor, V.P.T., a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului de 320 mp, situat la data respectiva in Bucuresti, Parcul Ioanid, str. P. nr.16 colt cu str. P. I.C. B. nr.2, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.16935/1926.

Pe acest teren, V.P.T. a construit o cladire cu subsol, parter si etaj, constructie autorizata prin autorizatia nr.227/1926, emisa de Primaria municipiului Bucuresti.

Din certificatul nr.2432/1933 emis de Primaria municipiului Bucuresti, rezulta ca imobilul aflat pe str. P.B. nr.2 in 1925 este situat pe strada P.B. colt cu strada P. si a facut parte din imobilul care purta in 1933 numarul 12 pe strada P., adresa ce o poarta si in prezent, astfel cum rezulta din adresa Primariei municipiului Bucuresti.

In ceea ce priveste preluarea imobilului in litigiu, se constata ca, in temeiul Decretului nr.92/1950, imobilul situat in str. P. nr.12 sector 1 a fost preluat de stat de la V.T., aceasta fiind inscrisa la pozitia 7745 din decret, astfel cum rezulta din adresa emisa de A.F.I.

In baza Legii nr.112/1995, prin contractele de vanzare-cumparare nr.N1909/2001, nr.N1910/2000, nr.N1958/2001 si 4032/1999, a fost vanduta o parte din imobilul in litigiu, astfel cum rezulta din adresa emisa de A.F.I. Potrivit aceleiasi adrese, apartamentele ramase libere formeaza obiectul contractelor de inchiriere nr.22237/1999, nr.24753/2003, iar garajul face obiectul contractului de inchiriere nr.2409/1999. Apartamentul care formeaza obiectul contractului de inchiriere nr.22237/1999 este format din 2 camere, bucatarie, baie, vestibul, culoar in comun, iar apartamentul care formeaza obiectul contractului de inchiriere nr.24753/2003 este format din 3 camere, bucatarie, camara, baie, vestibul, culoar in comun. Garajul care formeaza obiectul contractului de inchiriere nr.2409/1999 are o suprafata de 18,60 mp, aspecte ce rezulta din adresa emisa de A.F.I.

Spatiile nevandute in baza Legii nr.112/1995 au fost identificate prin expertiza, acestea constand in garajul de la demisol si intreaga suprafata de la etaj, obiect al contractelor de inchiriere nr.22237/1999 si nr.24753/2003.

In baza Legii nr.10/2001, reclamantii au formulat notificare nesolutionata pana in prezent.

In ceea ce priveste dovada calitatii de mostenitor, se constata ca, din certificatul de calitate de mostenitor nr.6/2000, rezulta ca mostenitorii defunctei T.V., decedata la 10.01.1965, sunt C.A., decedata la 23.01.1985, in calitate de sora, careia ii revine o cota de 2/4 din masa succesorala, B.L.G., in calitate de nepoata de frate predecedat, careia ii revine o cota de 1/4 din masa succesorala si A.M.D.I., in calitate de nepot de frate predecedat, caruia ii revine cota de 1/4 din masa succesorala.

De pe urma defunctei C.A., decedata la 23.01.1985, au calitatea de mostenitori, conform certificatului de mostenitor nr.1410/1985 emis de Notariatul de stat local al sectorului 2 Bucuresti, C.M.D. in calitate de nepot de frate predecedat. Acesta a decedat la 30.01.1995, mostenitorii sai fiind B.L.A., B.L.G., A.M.D.I., conform certificatului de mostenitor nr.68/1996, emis de BNP M.R.

Avand in vedere aceste imprejurari, in mod corect a retinut tribunalul calitatea reclamantilor de persoane indreptatite la masuri reparatorii, in cauza fiind dovedita existenta dreptului de proprietate in patrimoniul autoarei acestora, preluarea abuziva a imobilului, fata de prevederile art.2 lit. a) din Legea nr.10/2001, republicata, precum si calitatea reclamantilor de mostenitori ai persoanei de la care a fost preluat imobilul. Raportat la aceasta situatie de fapt, tribunalul a aplicat corect prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.10/2001 si, retinand ca anumite spatii din imobilul preluat abuziv nu au fost instrainate in temeiul Legii nr.112/1995, in mod corect a facut aplicarea principiului restituirii in natura, prevazut de art.1 si art. 7 din Legea nr.10/2001.

Decizia curtii de apel a fost atacata cu recurs, de catre paratul Municipiul Bucuresti, care a invocat, in drept, dispozitiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

In dezvoltarea acestui motiv, recurentul a aratat ca in conformitate cu prevederile art.21-23 din Legea nr.10/2001, notificarea formulata inauntrul termenului legal de persoana ce se considera indreptatita la restituire trebuie insotita de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum si, in cazul mostenitorilor fostilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de mostenitor a acestor persoane, aceste acte putand fi depuse si ulterior, in conditiile legii (cu respectarea termenului special prevazut in acest scop, termen ce a fost prorogat apoi prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr.10/2001).

Potrivit art.1 lit. e) din HG nr.250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, ``sarcina probei proprietatii, a detinerii legale a acesteia la momentul deposedarii abuzive si a calitatii de persoana indreptatita la restituire revine persoanei care pretinde dreptul a�� in conformitate cu art.3 alin.(1) lit. a) si art.23 din lege``.

Terenul reprezinta curtea imobilului, iar art.7 alin.(5) din Legea nr.10/2001 prevede ca ``Nu se restituie in natura terenurile aferente imobilelor care au fost instrainate in temeiul Legii nr.112/1995, cu modificarile ulterioare``.

In acest sens, HG nr.923/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.250/2007, a introdus dupa pct.7.2 un nou punct, 7.3, cu urmatorul cuprins: ``Sunt exceptate de la restituirea in natura terenurile aferente imobilelor care au fost instrainate in temeiul Legii nr.112/1905, cu modificarile ulterioare. Pentru aceste terenuri fostii proprietari beneficiaza de masuri reparatorii in echivalent acordate in conditiile legii. Prin notiunea ``teren aferent imobilelor instrainate in temeiul Legii nr.112/1995`` se intelege terenul pe care este amplasata constructia, respectiv amprenta constructiei, cat si terenul din imprejurimile constructiei necesar bunei utilizari a acesteia indiferent de categoria de folosinta. Stabilirea suprafetei de teren necesare bunei utilizari a constructiei se face, motivat, de catre entitatea investita cu solutionarea notificarii.

Entitatea investita cu solutionarea notificarii va mentiona in mod expres in continutul deciziei/dispozitiei sau ordinului, pe langa descrierea constructiei (materiale, suprafete, anul edificarii) si situatia juridica a acesteia si suprafata de teren ce nu se restituie in natura si pentru care se propune acordarea de masuri reparatorii in echivalent .``

In ceea ce priveste apartamentul de la mansarda, nu s-au depus dovezi in sensul daca acesta este liber sau detinut cu contract de inchiriere, pentru a putea fi restituit in natura .

Recursul este nefondat, potrivit celor ce succed:

Recurentul a invocat dispozitiile art.21-23 din Legea nr.10/2001 si art.1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare unitara a acestei legi, aprobate prin H.G. nr.250/2007, rezumandu-se la a le reda continutul, fara insa a arata care este legatura acestora cu decizia recurata, din perspectiva cazului de modificare indicat prin cererea de recurs - art.304 pct.9 C.proc.civ.

Chiar daca s-ar retine ca, fata de indicarea cazului de modificare prevazut de art.304 pct.9 C.proc.civ., recurentul a inteles sa se planga de incalcarea sau aplicarea gresita a dispozitiilor legale susmentionate, el nu a aratat motivele pentru care considera ca au fost incalcate sau aplicate gresit respectivele dispozitii legale, cererea de recurs necontinand nicio critica in acest sens. Or, in absenta unor critici concrete, prezenta instanta nu poate verifica respectarea sau, dimpotriva, incalcarea/aplicarea gresita a vreuneia dintre dispozitiile legale evocate.

Recurentul a mai invocat faptul ca terenul reprezinta curtea imobilului si ca nu poate fi restituit in natura, in raport de dispozitiile art.7 alin.(5) din Legea nr.10/2001, astfel cum acestea sunt explicitate la pct.7.3 din Normele metodologice modificate si completate prin HG nr.923/2010, al caror continut l-a redat integral.

Asa cum sustine si recurentul, art.7 alin.(5) din Legea nr.10/2001, respectiv pct.7.3 din Normele metodologice de aplicare unitara a acestei legi excepteaza de la restituirea in natura ``terenurile aferente imobilelor care au fost instrainate in temeiul Legii nr.112/1995``, notiune prin care se intelege ``terenul pe care este amplasata constructia, respectiv amprenta constructiei, cat si terenul din imprejurimile constructiei necesar bunei utilizari a acesteia indiferent de categoria de folosinta``.

In speta, insa, prin sentinta de fond, confirmata in apel, s-a dispus restituirea in natura numai a cotelor-parti de teren aferente spatiilor din imobil care nu au fost instrainate, respectiv apartamentele ce fac obiectul contractelor de inchiriere nr.22237/1999 si nr.24753/2003 si garajul ce face obiectul contractului de inchiriere nr.2409/1999 (spatii restituite si ele in natura), nu si a terenului aferent acelor apartamente din imobil care au fost instrainate in baza Legii nr.112/1995, astfel ca nu se poate retine incalcarea dispozitiilor legale evocate de recurent, cu consecinta inaplicabilitatii cazului de modificare prevazut de art.304 pct.9 C.proc.civ.

In fine, recurentul a invocat ca pentru apartamentul de la mansarda nu s-au depus dovezi care sa ateste daca este liber sau detinut cu contract de inchiriere, spre a putea fi restituit in natura .

Dincolo de faptul ca o asemenea critica ridica o problema ce tine de aprecierea probelor, aspect care nu mai constituie motiv de recurs dupa abrogarea pct.11 al art.304 C.proc.civ. prin OUG nr.138/2000, este de mentionat ca aceasta nici nu are legatura cu solutia pronuntata in cauza, care nu este in sensul restituirii in natura a vreunui apartament de la mansarda, ci a doua apartamente situate la etajul imobilului, identificarea la acest nivel a apartamentelor restituite prin sentinta de fond fiind retinuta in considerentele deciziei recurate cu trimitere la expertizele efectuate in cauza.

Avand in vedere considerentele prezentate, fata de dispozitiile art.312 alin.(1) C.proc.civ., Inalta Curte a respins recursul paratului, ca nefondat.