Obligare incheiere contract de concesiune

Or, intre parti nu exista un raport juridic in continutul caruia sa intre obligatia paratului de a incheia contractul de concesiune cu privire la terenul pe care se afla apartamentul sau si nici nu exista un text legal care sa impuna paratului o asemenea obligatie .

In ce priveste dispozitiile legale invocate de recurentul reclamant ca temei al actiunii sale, anume art. 40 alin. 2 si art. 41 din Legea nr. 50/1991, Curtea constata ca textele mentionate nu se refera la obligatia de a incheia un contract de concesiune sau la transmiterea obligatiei de plata a taxei de concesiune, ci la transmiterea dreptului de concesiune, fiind o aplicare a principiului accesorium sequitur principale, dreptul de concesiune aparand ca drept accesoriu fata de dreptul de proprietate asupra apartamentului.

Insa aceste texte nu reglementeaza si o transmitere a obligatiei de plata a taxei de concesiune sau a obligatiei de incheiere a contractului de concesiune. Or, in conditiile Codului civil transmiterea unui drept care intra in continutul unui raport juridic nu presupune in mod necesar si transmiterea obligatiei corelative.

Pe de alta parte, potrivit regulilor dreptului comun, obligatia nu poate fi opusa decat celui care s-a obligat, potrivit principiului relativitatii obligatiilor. Iar transmiterea obligatiile civile se face numai prin delegatie sau novatie prin schimbare de debitor, acte juridice care presupun in mod obligatoriu acordul de vointa al noului debitor, conform dispozitiilor art. 1131, 1132-1133 C.civ..

In cauza, raportul juridic obligational in continutul caruia a intrat obligatia de plata a unei taxe denumite de parti de concesiune cu privire la terenul pe care se afla blocul K4 s-a nascut intre X si Y. La momentul vanzarii de catre Y catre parat a apartamentului nu s-a operat insa si o transmitere a acestei obligatii catre paratul din prezenta cauza prin incheierea unei delegatii sau novatii cu schimbarea de debitor .

Curtea constata corecta analiza tribunalului si atunci cand arata ca obligatia de plata a taxei de concesiune s-ar transmite odata cu cea de a dreptului de proprietate asupra apartamentului, doar daca aceasta obligatie ar fi o obligatie scriptae in rem sau propter rem, insa, in cauza, obligatia de plata a taxei de concesiune nu prezinta caracteristicile unor asemenea obligatii .

Curtea nu neaga ca ar putea fi analizata raspunderea paratului cu despagubiri catre reclamant pentru folosinta terenului aferent apartamentului sau, insa aceste despagubiri nu ar reprezenta o taxa de concesiune- concesiune care presupune relatii contractuale - si nu s-ar putea datora in baza raspunderii contractuale, ci pe taram extracontractual. Cum in cauza insa nu s-a dedus judecatii o pretentie de asemenea natura - anume de obligare a paratului la plata de despagubiri pentru folosinta terenului, ci s-a solicitat direct obligarea acestuia la incheierea unui contract de concesiune, Curtea nu poate constata decat ca nu exista o obligatie ex lege sau de alta natura a paratului de a incheia cu reclamantul contractul de concesiune a carei incheiere se solicita in cauza.