Decizia nr. 30/2020 privind examinarea recursului in interesul legii privind cauza reala si serioasa a concedierii. Selectarea salariatilor ce ar urma a fi concediati

Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii este legal constituit, in conformitate cu dispozitiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila, raportat la art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Din partea Avocatului Poporului se prezinta doamna consilier juridic Linda Zenovia Timofan, iar procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Diana Berlic, procuror sef serviciu al Serviciului judiciar civil din cadrul Sectiei judiciare.

La sedinta de judecata participa magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru aceasta cauza in conformitate cu dispozitiile art. 35 din Regulamentul pentru organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de Avocatul Poporului cu privire la urmatoarea problema de drept:

"interpretarea si aplicarea neunitara a dispozitiilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicata, referitor la sintagma A«cauza reala si serioasaA» in sensul de a se stabili A«daca un caracter serios al concedierii presupune ca, in situatia reducerii numarului de posturi identice din cadrul unitatii, angajatorul trebuie sa aplice unele criterii de departajare/selectie, pentru a justifica alegerea salariatului/salariatilor care urmeaza sa fie concediat/concediati dintr-un numar de salariati care desfasoara activitati identice sau similareA»".

Magistratul-asistent invedereaza legala constituire a completului pentru solutionarea recursului in interesul legii, precum si faptul ca la dosarul cauzei au fost depuse: raportul intocmit, punctul de vedere al Ministerului Public si opinia formulata de doamna profesor universitar doctor Magda Volonciu.

Presedintele completului, doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a acordat cuvantul reprezentantului titularului sesizarii asupra admisibilitatii recursului in interesul legii.

Avocatul Poporului, prin consilier juridic, a aratat ca din hotararile anexate memoriului inaintat rezulta o interpretare diferita a sintagmei "cauza reala si serioasa", unele instante tinand cont si raportandu-se la acest criteriu, in timp ce altele nu; or tocmai aceste aspecte, anume faptul ca angajatorul trebuie sa arate care sunt criteriile de selectie in concedierea unui angajat, precum si jurisprudenta neunitara, au determinat promovarea recursului in interesul legii.

Presedintele completului, doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a acordat cuvantul reprezentantului pMinisterului Public asupra admisibilitatii recursului in interesul legii.

Reprezentantul procurorului general a sustinut ca sunt indeplinite cerintele de admisibilitate a recursului in interesul legii, intrucat nu se cere instantei supreme sa stabileasca criterii, ci sa decida daca acestea trebuie identificate de angajator, revenind instantelor de judecata analizarea lor prin raportare la prevederile art. 65 din Codul muncii.

Presedintele completului, doamna judecator Corina-Alina Corbu, constatand ca nu mai sunt alte completari, chestiuni de invocat sau intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare.

INALTA CURTE, deliberand asupra recursului in interesul legii, a constatat urmatoarele:

I. Temeiul juridic al recursului in interesul legii

1. Articolul 514 din Codul de procedura civila prevede astfel:

"Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti."

II. Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie

2. Sesizarea s-a facut de catre Avocatul Poporului, atasandu-se intreaga documentatie constituita in legatura cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs in interesul legii.

III. Cadrul normativ. Normele de drept intern care formeaza obiectul sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie

3. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare Codul muncii

Art. 65. -

(1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.

(2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.

IV. Obiectul recursului in interesul legii. Orientarile jurisprudentiale divergente

4. Din examinarea practicii judiciare a curtilor de apel, Avocatul Poporului a apreciat ca s-a conturat existenta unei practici neunitare cu privire la sintagma "cauza reala si serioasa" din cuprinsul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii, fiind identificate doua orientari jurisprudentiale.

5. Intr-o prima orientare jurisprudentiala s-a apreciat ca angajatorul nu trebuie sa aplice criterii de selectie pentru a justifica alegerea salariatului in cazul concedierii; este suficient ca acesta sa urmareasca eficientizarea propriei activitati, fiind atributul exclusiv al acestuia de a hotari asupra modalitatii in care isi reorganizeaza activitatea .

6. Argumentele care au stat la baza acestei opinii sunt urmatoarele:

7. Referitor la caracterul real si serios al cauzei concedierii, este suficient ca angajatorul sa urmareasca eficientizarea propriei activitati in scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare si selectarii salariatilor pe criterii de competenta . Daca masura luata de angajator este sau nu apta de a conduce la eficientizarea activitatii societatii si la obtinerea rezultatelor scontate, aceasta reprezinta o chestiune care ramane la latitudinea acestuia, tinand de modul in care isi organizeaza activitatea, si nu poate fi cenzurata pe cale judiciara.

8. Angajatorul poate lua orice masura de ordin organizatoric vizand cresterea performantelor in activitate, fiind singurul indreptatit sa decida in acest sens, sa gestioneze politica de personal in directiile pe care le considera oportune pentru rentabilizarea activitatii societatii sale, interesul legitim al acestuia in ceea ce priveste concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizarii activitatii sale.

9. In cea de a doua orientare de jurisprudenta, instantele de judecata au avut o abordare diferita, apreciind ca angajatorul trebuie sa aplice unele criterii de departajare in cazul alegerii salariatului ce urmeaza a fi concediat.

10. In sustinerea acestei opinii s-au retinut urmatoarele:

11. Angajatorul poate sa decida asupra necesitatii reducerii numarului de salariati, dar trebuie sa dovedeasca faptul ca salariatul a fost concediat din motive obiective, care nu au legatura cu persoana sa, motiv pentru care se impune existenta unor criterii de departajare care au determinat desfiintarea tocmai a postului detinut de salariatul concediat, indiferent daca este vorba de o concediere colectiva sau individuala.

12. Indicarea cel putin a unui criteriu de departajare este singura modalitate prin care angajatorul va putea sustine faptul ca decizia de concediere a salariatului nu are legatura cu persoana acestuia, in ipoteza in care sunt mai multe persoane care ocupa aceeasi functie in cadrul unitatii, iar reducerea de personal a vizat doar o anumita persoana . Astfel, din perspectiva salariatului, in situatia in care se dispune concedierea sa, angajatorul va trebui sa arate daca exista un motiv anume pentru care a fost ales sa fie concediat un salariat anume, si nu un alt salariat aflat in aceeasi situatie si incadrat pe un post similar.

V. Punctul de vedere al Avocatului Poporului

13. Titularul sesizarii a considerat ca a doua opinie este in acord cu litera si spiritul legii, motivat de faptul ca angajatorul dispune de dreptul de a decide asupra necesitatii reducerii numarului de personal, ca urmare a desfiintarii unor posturi, insa in cazul in care cu ocazia luarii masurii de reducere a numarului de posturi sunt vizati salariati ce indeplinesc atributii identice sau similare, angajatorul trebuie sa fie in masura sa arate care sunt criteriile de departajare/selectie, pentru a justifica alegerea unui salariat care urmeaza a fi concediat dintr-un numar de salariati care desfasoara activitati similare sau functii identice.

14. Incetarea contractului de munca in temeiul dispozitiilor art. 65 alin. (1) din Codul muncii nu are in vedere conduita salariatului, performantele profesionale ale acestuia sau capacitatea sa de munca, ci un motiv obiectiv, strain de persoana acestuia. Legiuitorul a prevazut ca desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa. Este indubitabil faptul ca angajatorul trebuie sa arate un minimum de elemente de natura sa poata justifica necesitatea efectiva a desfiintarii postului si luarea masurii de a afecta salariatul in raportul de munca .

15. Concedierea este reala si serioasa in situatia in care este impusa de anumite dificultati economice, independent de buna- credinta a angajatorului.

16. Intr-adevar, prin prisma dispozitiilor art. 40 din Codul muncii, legiuitorul a lasat la dispozitia angajatorului prerogativa organizarii propriei activitati, prin luarea unor masuri de eficientizare a activitatii, insa aceste masuri nu pot fi luate in mod discretionar, in acest sens fiind si jurisprundenta Curtii Constitutionale.

17. In consecinta, indicarea cel putin a unui criteriu de departajare pentru alegerea unui salariat ce urmeaza a fi concediat fata de ceilalti salariati aflati in situatii similare sau identice este singura modalitate prin care angajatorul va putea sustine faptul ca acea concediere a avut loc fara legatura cu persoana salariatului, in ipoteza in care sunt mai multe persoane care ocupa functii similare in cadrul aceleiasi unitati si se impune reducerea de personal.

18. Verificarea de catre instanta a valabilitatii deciziei de concediere prin raportare la dispozitiile art. 65 alin. (1) si (2) din Codul muncii presupune observarea indeplinirii cumulative a conditiilor statuate de norma anterior evocata. Ca premisa generala si obligatorie, actul de dispozitie al angajatorului (concedierea) este urmarea necesara a desfiintarii locului de munca ocupat de catre salariatul vizat de masura incetarii contractului individual de munca . Aceasta desfiintare a locului de munca trebuie sa intruneasca, cumulativ, urmatoarele conditii:

- sa fie determinata de unul sau mai multe motive care nu au legatura cu persoana salariatului;

- sa fie efectiva;

- sa aiba o cauza reala si serioasa.

19. In vederea asigurarii unui acces efectiv la justitie al angajatului, este necesara existenta unor criterii de departajare previzibile, a caror legalitate sa poata fi verificata de catre instanta. Aceasta necesitate apare in conditiile in care numai angajatorul poate decide asupra modalitatilor concrete de eficientizare a activitatii sale, prin desfiintarea unor activitati si departamente, aceste masuri intrand in sfera prerogativei organizatorice a oricarui angajator, iar instanta este chemata sa le cenzureze doar din perspectiva respectarii cerintelor de legalitate si temeinicie, neavand drept de apreciere asupra oportunitatii adoptarii unor astfel de masuri . Insasi Curtea Constitutionala, in considerentele Deciziei nr. 420/2013, sustine ca instanta poate analiza si, eventual, cenzura exclusiv legalitatea masurii de desfiintare a postului, nu si oportunitatea adoptarii acestei decizii, intrucat angajatorul este singurul in masura sa aprecieze daca se impune o reorganizare a activitatii sale, cu consecinta suportarii consecintelor in cazul in care masurile luate nu au avut rezultatul scontat, anume eficientizarea activitatii sau redresarea economica, dupa caz.

20. In lipsa unor criterii de departajare, posibilitatea exercitarii unui control judecatoresc de legalitate devine aproape iluzorie, de vreme ce judecatorul nu poate decela care au fost motivele care au determinat angajatorul sa ia masura concedierii angajatului, iar absenta acestor criterii favorizeaza emiterea unor acte de dispozitie abuzive.

21. In considerarea rolului constitutional al Avocatului Poporului de aparator al drepturilor si libertatilor persoanelor fizice, titularul sesizarii a conchis in sensul ca angajatorul trebuie sa aplice unele criterii de departajare in cazul alegerii salariatului ce urmeaza a fi concediat, in ipoteza in care sunt mai multe persoane care ocupa functii similare in cadrul angajatorului.

VI. Punctul de vedere al Ministerului Public

22. Prin memoriul inaintat s-a aratat ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 65 alin. (2) din Codul muncii referitor la sintagma "cauza reala si serioasa", in situatia reducerii numarului de posturi identice din cadrul unitatii, angajatorul trebuie sa aplice unele criterii de departajare/selectie, pentru a justifica alegerea salariatului/salariatilor care urmeaza sa fie concediat/concediati dintr-un numar de salariati care desfasoara activitati identice sau similare.

23. In sustinerea acestei opinii s-a aratat ca insasi renuntarea la enumerarea unor criterii legale care sa circumstantieze ipoteza incetarii contractului de munca, pentru motive ce nu tin de persoana angajatului, atrage necesitatea exhibarii de catre angajator a criteriilor obiective in virtutea carora a decis desfiintarea unui anumit post, pentru a nu se ajunge ca aprecierea temeiurilor de incetare a raportului de munca sa fie lasata in intregime la discretia si arbitrarul angajatorului, in acelasi sens fiind si jurisprudenta Curtii Constitutionale, ramanand insa atributul exclusiv al instantei sa aprecieze caracterul real si serios al motivelor invocate de angajator la concedierea salariatului.

VII. Punctul de vedere al specialistilor

24. Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucuresti a comunicat un punct de vedere din a carui analiza reies, in esenta, urmatoarele idei:

25. Sintagma in discutie suscita multe controverse atat in doctrina, cat si in practica, iar un prim element care trebuie subliniat este faptul ca legea face vorbire despre cauza reala si serioasa nu pentru concediere, ci are in vedere elementul obiectiv al postului supus desfiintarii, care are ca efect concedierea si care nu are legatura cu persoana angajatului.

26. In acest context, se opineaza ca este normal sa se analizeze existenta cauzei reale si serioase, fara ca instanta de judecata sa poata examina oportunitatea masurii dispuse.

27. A fost subliniata evolutia legislativa a art. 65 din Codul muncii si, din perspectiva operatiunii de selectie, s-a sustinut ca sarcina probei ii incumba angajatorului, care este tinut sa demonstreze premisa avuta in vedere la concediere, premisa care trebuie sa se intemeieze pe criterii obiective.

28. S-a mai subliniat faptul ca, in tacerea legii, angajatorul este liber sa predetermine criteriile utilizate pentru selectie, ca acestea trebuie sa se caracterizeze prin obiectivitate si ca, in raport cu dispozitiile art. 65 alin. (1) din Codul muncii, care fac trimitere la locul de munca, nu pot fi avute in vedere decat situatii identice, nu si similare.

VIII. Jurisprudenta Curtii Constitutionale

29. Prin Decizia nr. 23 din 24 ianuarie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122/2013, Curtea Constitutionala a Romaniei, respingand ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 65 alin. (2) din Codul muncii, a retinut urmatoarele:

"Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca prevederile de lege criticate stabilesc conditiile in care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive ce nu ii sunt imputabile acestuia. Aceste conditii urmaresc sa stabileasca un echilibru intre cele doua parti ale contractului de munca, respectiv intre necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire la desfiintarea unor locuri de munca atunci cand considerente obiective o impun - dificultati economice, transformari tehnologice, reorganizarea activitatii, decesul angajatorului persoana fizica, ramanerea irevocabila a hotararii judecatoresti de declarare a mortii sau a punerii sub interdictie a angajatorului persoana fizica, dizolvarea angajatorului persoana juridica, ori mutarea unitatii in alta localitate -, pe de o parte, si nevoia de a proteja salariatul de o eventuala atitudine abuziva a angajatorului, de cealalta parte .

Pentru aceste ratiuni, legea prevede nu doar cerinta ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva, ci si pe aceea de a fi justificata de o cauza reala si serioasa sau, altfel spus, de a fi determinata de o cauza obiectiva, de o anumita gravitate care sa impuna, cu adevarat, aceasta masura .

Toate aceste garantii ar ramane lipsite de efect daca nu ar putea fi supuse controlului instantelor de judecata, care pot cere administrarea de probe in vederea evidentierii existentei cauzei reale si serioase ce a determinat desfiintarea locului de munca .

Curtea apreciaza, asadar, ca textul de lege criticat nu urmareste limitarea libertatii angajatorului de a dispune cu privire la modul de administrare a activitatii economice, ci, din contra, asigura posibilitatea manifestarii acesteia in functie de factorii obiectivi care o influenteaza, excluzand doar o eventuala atitudine abuziva a angajatorului fata de salariat . Astfel, departe de a reprezenta o incalcare a dispozitiilor constitutionale referitoare la libertatea economica si inviolabilitatea proprietatii private, prevederile de lege criticate reprezinta, in realitate, o expresie a dispozitiilor art. 57 din Constitutie (...)".

30. Similar, in Decizia nr. 420 din 15 octombrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 48/2014, Curtea Constitutionala a retinut:

"Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca prevederile de lege criticate stabilesc conditiile in care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive ce nu ii sunt imputabile acestuia. Aceste conditii urmaresc sa stabileasca un echilibru intre cele doua parti ale contractului de munca, respectiv intre necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire la desfiintarea unor locuri de munca atunci cand considerente obiective o impun - dificultati economice, transformari tehnologice, reorganizarea activitatii etc. - , pe de o parte, si nevoia de a proteja salariatul de o eventuala atitudine abuziva a angajatorului, de cealalta parte .

Pentru aceste ratiuni, legea prevede nu doar cerinta ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva, ci si pe aceea de a fi justificata de o cauza reala si serioasa sau, altfel spus, de a fi determinata de o cauza obiectiva, de o anumita gravitate care sa impuna, cu adevarat, aceasta masura .

Sintagma A«cauza reala si serioasaA» evoca fapte, ipoteze determinabile care sa excluda abordarile subiective. Cauza este reala cand prezinta un caracter obiectiv, fiind impusa de nevoia surmontarii unor dificultati tehnice, economice, de imperativul economic al cresterii productivitatii muncii, al adaptarii la evolutiile noilor tehnologii. Cauza este serioasa atunci cand situatia unitatii angajatorului este una grava, amenintand evolutia sau chiar viabilitatea ei.

Toate aceste garantii ar ramane lipsite de efect daca nu ar putea fi supuse controlului instantelor de judecata, care pot cere administrarea de probe in vederea evidentierii existentei cauzei reale si serioase ce a determinat desfiintarea locului de munca .

Curtea apreciaza, asadar, ca textul de lege criticat nu urmareste limitarea libertatii angajatorului de a dispune cu privire la modul de administrare a activitatii economice, ci, din contra, asigura posibilitatea manifestarii acesteia in functie de factorii obiectivi care o influenteaza, excluzand doar o eventuala atitudine abuziva a angajatorului fata de salariat . Astfel, departe de a reprezenta o incalcare a dispozitiilor constitutionale referitoare la libertatea economica si inviolabilitatea proprietatii private, prevederile de lege criticate reprezinta, in realitate, o expresie a dispozitiilor art. 57 din Constitutie (...)."

31. Totodata, se cuvine semnalat faptul ca in Decizia nr. 68 din 18 februarie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 276/2016, Curtea Constitutionala, respingand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 65 si ale art. 66 din Codul muncii, a retinut urmatoarele:

"In ceea ce priveste conditiile in care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive ce nu ii sunt imputabile acestuia, acestea urmaresc sa stabileasca un echilibru intre cele doua parti ale contractului de munca, respectiv intre necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire la desfiintarea unor locuri de munca atunci cand considerente obiective o impun - dificultati economice, transformari tehnologice, reorganizarea activitatii etc. - , pe de o parte, si nevoia de a proteja salariatul de o eventuala atitudine abuziva a angajatorului, de cealalta parte . Pentru aceste ratiuni, legea prevede nu doar cerinta ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva, ci si pe aceea de a fi justificata de o cauza reala si serioasa sau, altfel spus, de a fi determinata de o cauza obiectiva, de o anumita gravitate care sa impuna, cu adevarat, aceasta masura (a se vedea Decizia nr. 420 din 15 octombrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2014).

Totodata, Curtea retine ca, potrivit art. 67 din Codul muncii, salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor beneficiaza de masuri active de combatere a somajului si pot beneficia de compensatii in conditiile prevazute de lege si de contractul colectiv de munca aplicabil.

Distinct de acestea, Curtea observa ca, practic, autoarea exceptiei de neconstitutionalitate doreste si completarea prevederilor art. 65 si ale art. 66 din Legea nr. 53/2003 in sensul instituirii unor garantii si proceduri similare celor aferente concedierii colective si in ceea ce priveste concedierea individuala, aspect ce nu poate fi retinut, deoarece Curtea s-ar substitui puterii legislative, intrucat, potrivit dispozitiilor art. 61 alin. (1) din Constitutie, A«Parlamentul este () unica autoritate legiuitoare a tariiA». Tocmai de aceea, chiar daca omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al acesteia ar fi reale, suplinirea lipsei de reglementare nu intra in atributiile Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, A«(...) se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controluluiA»."

32. Prezinta, de asemenea, relevanta Decizia nr. 1.302 din 14 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16/2011, prin care Curtea Constitutionala, respingand ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Codul muncii, a statuat cu valoare de principiu ca:

"Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca textul de lege are ca scop protejarea drepturilor salariatilor in fata eventualelor abuzuri ale angajatorului. Libertatea economica nu este un drept absolut, prevederile art. 45 din Constitutie precizand ca exercitarea acestuia se face A«in conditiile legiiA». In situatia concreta a textului de lege supus examinarii, restrangerea libertatii economice este justificata tocmai de necesitatea asigurarii protectiei drepturilor angajatilor."

IX. Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie

33. La nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost identificata Decizia nr. 6 din 9 mai 2011, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 444/2011, prin care, admitandu-se recursurile in interesul legii declarate, s-a decis ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din Codul muncii.

34. In fundamentarea acestei solutii, instanta suprema a retinut urmatoarele aspecte care prezinta legaturi de principiu cu problema de drept supusa dezlegarii in cauza de fata:

"Art. 64 alin. (1) din Codul muncii are caracter de exceptie, de stricta interpretare, astfel ca orice extindere a sferei situatiilor avute in vedere de art. 64 din Codul muncii in care dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) trebuie aplicate este nelegala.

Ca atare, dispozitiile legale inscrise in art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse si la situatiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Legiuitorul nu se refera si la ipoteza concedierii individuale prevazute de art. 65 din Codul muncii, astfel ca, in cazul desfiintarii locului de munca in aceasta situatie, angajatorului nu ii revine obligatia de a-i oferi salariatului un alt loc de munca ."

X. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene

35. Nu a fost identificata jurisprudenta relevanta pentru dezlegarea problemei de drept sesizate.

XI. Raportul asupra recursului in interesul legii

36. Prin raportul intocmit de judecatorii-raportori desemnati conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedura civila s-a apreciat ca recursul este inadmisibil.

XII. Inalta Curte de Casatie si Justitie

Analiza conditiilor de admisibilitate

37. Potrivit art. 514 din Codul de procedura civila, pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.

38. Conform art. 515 din Codul de procedura civila, recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii.

39. Celor doua conditii referitoare la calitatea procesuala activa a titularului sesizarii si la existenta unor solutii diferite sau contradictorii cu privire la aceeasi problema de drept, jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie le-a adaugat o a treia conditie de admisibilitate, legata de caracterul neclar sau lacunar al dispozitiei legale in discutie, care creeaza premisele unei interpretari si aplicari divergente, conditie corelata cu scopul si finalitatea mecanismului de unificare a jurisprudentei.

40. Este indeplinita conditia de admisibilitate referitoare la titularul sesizarii, care, in conformitate cu dispozitiile art. 514 din Codul de procedura civila, este Avocatul Poporului.

41. Este indeplinita si conditia prevazuta de art. 515 din Codul de procedura civila, in sensul ca la actul de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii au fost atasate hotarari prin care s-au dat dezlegari diferite problemei de drept in discutie, anume problematicii grefate pe aplicarea dispozitiilor art. 65 din Codul muncii.

42. Astfel, se constata ca Avocatul Poporului a atasat la actul de sesizare a instantei doua anexe, una cuprinzand un numar de 8 hotarari, a doua cuprinzand un numar de 13 hotarari, toate definitive, in esenta divergente, vizand cazul de concediere prevazut de art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

43. Suplimentar, pe aceeasi problema de drept s-a identificat Decizia civila nr. 377 din 26 ianuarie 2016, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale in Dosarul nr. 29.451/3/2013, definitiva, care poate fi alaturata hotararilor din anexa nr. 2, aflandu-se in aceeasi linie jurisprudentiala cu acestea.

44. Analiza argumentelor aduse de instantele de judecata in sustinerea solutiilor pronuntate impune precizarea ca, desi titularul sesizarii a inclus in anexa nr. 1 Decizia civila nr. 1.956/2017 din 21 noiembrie 2017, pronuntata de Curtea de Apel Brasov - Sectia civila, pe care a apreciat-o ca atasata primei orientari jurisprudentiale, examenul considerentelor acestei decizii conduce la concluzia ca ea se apropie de a doua orientare jurisprudentiala, intrucat solutia de anulare a deciziei de concediere se fundamenteaza pe argumentul ca in decizie nu se indica vreun criteriu de departajare intre doua posturi similare/identice, concluzia fiind ca prin masura concedierii nu s-a vizat postul, ci persoana .

45. Avand in vedere si aceste doua remarci preliminare, care fac referire la redistribuirea hotararilor judecatoresti intre cele doua orientari, se apreciaza ca jurisprudenta nu are caracter unitar, pentru urmatoarele considerente:

46. In anexa nr. 1 sunt cuprinse hotarari judecatoresti in care linia argumentativa este sinuoasa si caracterizata prin diversitate.

47. Astfel, in Decizia nr. 158/CM din 18 mai 2018, pronuntata de Curtea de Apel Constanta - Sectia I civila in Dosarul nr. 2.175/118/2017, instanta de apel a validat rationamentul primei instante referitor la faptul ca angajatorul nu este tinut sa prezinte in decizia de concediere analiza economica a unitatii sale, strategia de dezvoltare a acesteia pe viitor si nici sa dovedeasca eficienta acestei strategii, concluzia fiind in sensul ca este atributul exclusiv al angajatorului de a hotari organizarea propriei activitati .

48. Prin mentinerea solutiei de prima instanta, fara infirmarea sau ajustarea vreunui considerent, instanta de apel a validat si pozitia potrivit careia instanta de judecata nu poate cenzura rezultatele economice ale angajatorului, care sunt chestiuni de oportunitate, subliniindu-se si faptul ca adesea in practica este dificil a distinge intre legal si oportun.

49. O pozitie similara releva si examinarea considerentelor Deciziei civile nr. 425/2019 din 12 septembrie 2019, pronuntata de Curtea de Apel Galati - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale in Dosarul nr. 2.644/121/2018, in care s-a subliniat suplimentar ca este obligatorie indicarea unor criterii de selectie in decizia de concediere doar in cazul concedierilor colective si ca nu se poate impune angajatorului sa aplice astfel de criterii de selectie intre doi angajati pe posturi similare in cazul concedierii intemeiate pe dispozitiile art. 65 din Codul muncii.

50. In acelasi sens este si Decizia civila nr. 1.009/Ap din 1 august 2019, pronuntata de Curtea de Apel Brasov - Sectia civila in Dosarul nr. 2.768/62/2018, din analiza careia se retine ca atat instanta de fond, cat si instanta de apel au retinut in terminis ca, din perspectiva cerintei ca masura concedierii sa se fundamenteze pe o cauza serioasa, angajatorul are prerogativa de a stabili organizarea, reorganizarea si functionarea activitatii unitatii pe care o conduce, inclusiv selectia posturilor, instanta de apel notand ca instanta de judecata nu este chemata sa verifice oportunitatea si eficacitatea anumitor masuri organizatorice.

51. Pe aceeasi linie argumentativa sunt si Decizia nr. 623/2020 din 18 mai 2020, pronuntata de Curtea de Apel Craiova - Sectia I civila in Dosarul nr. 1.685/63/2019, Decizia civila nr. 3.033 din 28 iunie 2018, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale in Dosarul nr. 43.476/3/2016, in care, subliniindu-se prerogativa angajatorului in selectia posturilor, s-a retinut expres ca acesta nu are obligatia de a indica in decizia de concediere criteriile de departajare si nici pe cea de aplicare in concret a unor astfel de criterii intre posturile de acelasi fel, Decizia nr. 2.267 din 22 mai 2018, pronuntata tot de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale in Dosarul nr. 8.183/3/2016, precum si Decizia civila nr. 575/A/2019 din 1 octombrie 2019, pronuntata de Curtea de Apel Oradea - Sectia I civila in Dosarul nr. 6.958/111/2017 in care, distinct de afirmarea imposibilitatii de apreciere a instantei de judecata a aspectelor de oportunitate, s-a notat dreptul suveran al angajatorului in alegerea dintre mai multe posturi, drept care decurge din art. 40 alin. (1) lit. a din Codul muncii.

52. Sintetizand argumentele expuse in cele 7 hotarari cuprinse in anexa nr. 1 a sesizarii de fata, se poate conchide ca instantele de judecata care se raliaza acestei prime orientari jurisprudentiale apreciaza ca:

a) angajatorul nu este obligat sa indice in decizia de concediere analiza economica aflata la baza adoptarii masurii concedierii, strategia de dezvoltare pe viitor si nici sa dovedeasca eficienta masurilor de organizare/reorganizare, acestea reprezentand atributul sau exclusiv, pe care unele instante il indica a avea originea in art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii;

b) instantele de judecata nu sunt chemate sa aprecieze asupra activitatii economice si nici asupra masurilor de organizare si functionare a unitatii conduse de angajator, acestea fiind chestiuni de oportunitate;

c) angajatorul nu este tinut sa aplice si nici sa indice in decizia de concediere criterii de selectie intre posturi similare, obligatia subzistand doar in cazul concedierilor colective;

d) instantele de judecata nu pot impune angajatorului un anume criteriu de selectie (Decizia civila nr. 425/2019 a Curtii de Apel Galati).

53. In anexa nr. 2, analiza practicii judiciare atasate sesizarii releva o abordare mult mai unitara a problematicii supuse dezbaterii.

54. Prealabil, se impun urmatoarele observatii:

55. In anexa exista trei sentinte de prima instanta, care, drept urmare a verificarilor intreprinse, s-au dovedit a fi definitive, astfel incat pot fi valorificate.

56. Astfel, Sentinta civila nr. 2.179/C din 15 decembrie 2015, pronuntata de Tribunalul Neamt - Sectia I civila in Dosarul nr. 1.590/103/2015 a ramas definitiva prin respingerea apelului prin Decizia nr. 647/2016 din 25 mai 2016, pronuntata in acelasi dosar de Curtea de Apel Bacau - Sectia I civila.

57. Sentinta nr. 49 din 12 mai 2020, pronuntata de Tribunalul Mehedinti -- Sectia conflicte de munca si asigurari sociale in Dosarul nr. 4.574/101/2019, a ramas definitiva prin neapelare.

58. Sentinta nr. 2.947/2019 din 23 octombrie 2019, pronuntata de Tribunalul Dolj - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale in Dosarul nr. 3.094/63/2019 a ramas definitiva prin admiterea apelului prin Decizia nr. 996/2020 din 2 iunie 2020, pronuntata in acelasi dosar de Curtea de Apel Craiova - Sectia I civila. Si aceste doua hotarari urmeaza a fi valorificate, intrucat decizia din apel, in ciuda solutiei pronuntate, a urmat aceeasi abordare de principiu cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 65 din Codul muncii.

59. Tot cu titlu prealabil se cuvine precizat faptul ca sunt lipsite de relevanta din perspectiva problemei de drept sesizate Decizia civila nr. 1.039/2017 din 11 aprilie 2017, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti - Sectia I civila, in care se retin ipotezele unei concedieri colective si se are in vedere indeplinirea cerintelor prevazute pentru validitatea deciziei de concediere, precum si Decizia civila nr. 94/2019 din 21 februarie 2019, pronuntata de Curtea de Apel Iasi - Sectia litigii de munca si asigurari sociale, in care s-a retinut ca motivul real al concedierii nu poate fi circumscris dispozitiilor art. 65 din Codul muncii.

60. Analiza rationamentului juridic care se afla la baza solutiilor pronuntate in linia celei de-a doua orientari jurisprudentiale conduce la concluzia ca acesta se intemeiaza pe urmatoarele argumente:

a) angajatorul trebuie sa indice in decizia de concediere criteriile de selectie intre posturi identice/similare;

b) aceste criterii trebuie sa fie obiective si verificabile si sa nu disimuleze criterii subiective, straine de cazul legal de concediere;

c) criteriile obiective trebuie sa preexiste momentului declansarii procedurii de concediere, sa fie prevazute in acte interne ale unitatii angajatoare (regulamente interne, statute, contract colectiv de munca etc.), sa fie cunoscute de angajat si opozabile acestuia.

61. Fata de constatarile expuse, in privinta criteriilor de selectie intre posturi identice/similare, in cazul de concediere prevazut de art. 65 din Codul muncii exista jurisprudenta neunitara.

62. Cea de a treia conditie de admisibilitate a recursului in interesul legii nu este indeplinita.

63. Art. 58 din Codul muncii prevede urmatoarele:

"(1) Concedierea reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului.

(2) Concedierea poate fi dispusa pentru motive care tin de persoana salariatului sau pentru motive care nu tin de persoana salariatului."

64. Asadar, Codul muncii prevede doua mari ipoteze de concediere, ambele reprezentand manifestarea unilaterala de vointa a angajatorului, dar fiind diferentiate de motivele adoptarii masurii, unele dintre acestea avand legatura cu persoana salariatului, celelalte neavand o astfel de legatura .

65. Art. 65 din Codul muncii reglementeaza ipoteza concedierii salariatului si impune ca aceasta masura sa fie determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, desfiintare care sa aiba la baza unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana salariatului.

66. Art. 65 din Codul muncii prevede urmatoarele:

"(1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.

(2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa."

67. Examinarea corelata a celor doua alineate ale dispozitiilor art. 65 din Codul muncii releva faptul ca acestea au un continut clar, inteligibil, din care se desprind urmatoarele idei:

- sa existe o concediere a unui salariat;

- aceasta sa fie determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de respectivul salariat;

- motivele desfiintarii locului de munca sa nu aiba legatura cu persoana salariatului;

- desfiintarea locului de munca sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.

68. Examenul jurisprudential evidentiaza faptul ca toate conditiile extrase din analiza art. 65 din Codul muncii sunt exact si unitar percepute si aplicate de instantele de judecata, indiferent ca este vorba despre prima sau despre cea de a doua dintre orientarile jurisprudentiale prezentate.

69. Prin urmare, textul legal supus dezlegarii de fata este clar si nu exista, in privinta sa, premisele unor interpretari diferite, divergente.

70. Examenul jurisprudential aduce in prim plan faptul ca divergenta de opinii decurge, in realitate, din modul in care instantele de judecata s-au raportat la definirea cauzei reale si serioase a concedierii.

71. Din acest punct de vedere, trebuie subliniat faptul ca toata jurisprudenta atasata sesizarii pleaca de la situatia particulara a concedierii in cazul in care in organigrama entitatii angajatoare raman in continuare unul sau mai multe posturi identice sau similare.

72. Este real ca textul art. 65 din Codul muncii nu are in vedere ipoteza existentei mai multor posturi cu activitate identica sau similara si nu contine o solutie privitoare la determinarea, in aceasta situatie particulara si destul de frecventa, a cauzei reale si serioase care trebuie sa fundamenteze concedierea unui anumit angajat.

73. Cu toate acestea, textul art. 65 din Codul muncii ramane si in aceasta imprejurare speciala o dispozitie legala clara, care contine suficiente elemente pentru rezolvarea situatiei litigioase.

74. Prezinta importanta punerea in evidenta a unor aspecte legate de sesizarea dedusa judecatii in cauza de fata.

75. Primul aspect tine de sesizarea insasi si de argumentele pe care aceasta se fundamenteaza.

76. Avocatul Poporului solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru solutionarea recursurilor in interesul legii sa stabileasca daca angajatorul trebuie sa aplice unele criterii de departajare/selectie, pentru a justifica alegerea salariatului/salariatilor care urmeaza sa fie concediat/concediati dintr-un numar de salariati care desfasoara activitati identice sau similare.

77. Sesizarea conduce analiza problematicii supuse dezlegarii spre ideea necesitatii adoptarii unor criterii de departajare intre salariati aflati in pozitii identice sau similare, ceea ce contravine ipotezei de lucru oferite de art. 65 din Codul muncii, care pleaca de la ipoteza motivelor care nu au legatura cu salariatul, altfel spus au legatura cu postul de munca desfiintat.

78. Avand in vedere aceste premise expres indicate in actul de sesizare, titularul sesizarii tinde la dezlegarea unei probleme care se poate constitui intr-o lex tertia, adica intr-o interpretare care sa combine ipoteza concedierii pentru motive care tin de persoana salariatului (art. 61-64 din Codul muncii) cu cea a concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului (art. 65 din Codul muncii).

79. In aceeasi ordine de idei, fata de expunerea problemei de drept de dezlegat, sesizarea poate viza consacrarea pe cale de interpretare a unei lex tertia si din perspectiva interferentei cu dispozitiile referitoare la concedierea colectiva (art. 68-74 din Codul muncii), in conditiile in care aceasta din urma institutie are reglementari speciale, iar ipoteza de lucru oferita de titularul sesizarii nu exclude ipoteza unei concedieri colective, ipoteza avuta in vedere si analizata in unele hotarari atasate sesizarii.

80. Dincolo de acest argument intemeiat pe faptul ca dezlegarea problemei de drept, astfel cum a fost configurata prin actul de sesizare, ar putea conduce spre crearea premiselor unor lex tertia, trebuie avute in vedere si urmatoarele aspecte:

81. Titularul sesizarii solicita instantei supreme sa stabileasca daca angajatorul trebuie sa aplice unele criterii de departajare intre salariati aflati in situatii identice sau similare. Se impune precizarea ca aceasta este o problema sensibila, intrucat, desi textul art. 65 din Codul muncii face referire la desfiintarea postului, in realitate este dificil a se aprecia "postul" ca notiune abstracta, rupta de titularul acestuia, caz in care analiza interfereaza neindoielnic cu conditiile subiective legate de ocupantul postului si face cu atat mai dificila aprecierea conditiilor obiective legate de concediere si de selectia postului/posturilor.

82. Textul art. 65 din Codul muncii nu prevede in sarcina angajatorului o obligatie de aplicare si de indicare in decizia de concediere a unor criterii de departajare pentru posturi identice/similare, iar o statuare pe cale de interpretare, intr-un sens sau altul, echivaleaza cu o nepermisa adaugare la lege din partea instantei supreme, ceea ce echivaleaza cu transpunerea in rolul legiuitorului, precum si cu incalcarea scopului mecanismului de unificare al recursului in interesul legii, prevazut de art. 514 din Codul de procedura civila, anume asigurarea interpretarii si aplicarii legii de catre toate instantele judecatoresti, nu complinirea unor norme pretins lacunare.

83. Un argument suplimentar in sustinerea acestei afirmatii este bazat pe evolutia din perspectiva istorica a textului art. 65 din Codul muncii, care in forma initiala avea urmatorul continut:

"(1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii.

(2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, dintre cele prevazute la alin. (1)."

84. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2006, aprobata cu completari prin Legea nr. 94/2007, art. 65 a fost modificat si a dobandit forma pe care o are si in prezent, fiind inlaturate mentiunile referitoare la dificultatile economice, la transformarile tehnologice si la reorganizarea activitatii din ambele alineate ale art. 65.

85. Or, aceasta evolutie in plan legislativ a textului legal supus dezlegarii nu este lipsita de semnificatie, legiuitorul optand pentru inlaturarea unei incorsetari a cazurilor de desfiintare a locurilor de munca, limitate initial la cele trei ipoteze sus-evocate si pentru acordarea unei marje generoase de apreciere in favoarea angajatorilor, tinuti sa procedeze la desfiintarea locurilor de munca din motive care sa se poata circumscrie unor cauze reale si serioase.

86. In acelasi sens, trebuie evocata statuarea de principiu pe care a facut-o Inalta Curte de Casatie si Justitie in Decizia nr. 1/2012, in care a retinut urmatoarele:

"De aceea, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii constata ca numai pe baza evaluarii nemijlocite, directe, de catre instante, in raport cu circumstantele fiecarei spete, se poate stabili compatibilitatea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, aprobata cu modificari prin Legea nr. 230/2010, cu dispozitiile Conventiei europene a drepturilor omului si cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, insa analiza in concret a acestei compatibilitati nu poate fi realizata pe calea recursului in interesul legii, intrucat ar exceda obiectului acestuia si competentelor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul in interesul legii nefiind un recurs national in conventionalitate."

87. In plus, trebuie subliniat si faptul ca problematica aflata la originea sesizarii de fata nu pleaca de la insuficienta sau de la neclaritatea art. 65 din Codul muncii, intrucat toate instantele au plecat in mod logic si similar de la premisele textului legal in discutie.

88. Astfel, toate instantele, asa cum rezulta din analiza jurisprudentei atasate, pleaca de la ipoteza concedierii din motive care nu tin de persoana salariatului si care are la baza desfiintarea postului ocupat de persoana concediata.

89. De asemenea, toate instantele au in vedere analiza conditiilor impuse de art. 65 alin. (2) din Codul muncii, respectiv efectivitatea desfiintarii postului/posturilor, precum si cauza reala si serioasa care se afla la baza acestei masuri .

90. Divergenta apare, in realitate, la momentul determinarii caracterului real si serios al cauzei desfiintarii postului/posturilor, etapa de argumentatie in care unele instante simt nevoia existentei si indicarii unor criterii de departajare in decizia de concediere, iar alte instante apreciaza ca angajatorul este suveran, deci exonerat de obligatia de aplicare si de indicare a unor astfel de criterii, ceea ce exclude si obligatia instantei de judecata de a le examina.

91. Acest aspect insa nu tine de interpretarea art. 65 din Codul muncii, ci de modul in care conditia referitoare la "cauza reala si serioasa", prevazuta in alineatul secund al acestui articol, este si trebuie evaluata in concret, raportat la specificul spetei, ceea ce releva o problema de aplicare a textului legal la circumstantele cauzei, nu o problema de interpretare a textului legal in discutie.

92. Or, aplicarea dispozitiilor legale la particularitatile cauzei deduse judecatii reprezinta atributul exclusiv al instantelor de judecata, chemate sa aplice legea la situatia de fapt care caracterizeaza fiecare speta, ceea ce excedeaza rigorilor si scopului mecanismului recursului in interesul legii.

93. Ca problema supusa dezlegarii in recursul in interesul legii de fata nu este o veritabila problema de drept, ci mai degraba una de fapt rezulta si din statuarile facute de Curtea Constitutionala in cadrul Deciziei nr. 420/2013, decizie in care se arata in terminis urmatoarele:

"Sintagma A«cauza reala si serioasaA» evoca fapte, ipoteze determinabile care sa excluda abordarile subiective. Cauza este reala cand prezinta un caracter obiectiv, fiind impusa de nevoia surmontarii unor dificultati tehnice, economice, de imperativul economic al cresterii productivitatii muncii, al adaptarii la evolutiile noilor tehnologii. Cauza este serioasa atunci cand situatia unitatii angajatorului este una grava, amenintand evolutia sau chiar viabilitatea ei.

Toate aceste garantii ar ramane lipsite de efect daca nu ar putea fi supuse controlului instantelor de judecata, care pot cere administrarea de probe in vederea evidentierii existentei cauzei reale si serioase ce a determinat desfiintarea locului de munca ."

94. In contextul evocat si daca s-ar trece peste impedimentele legate de inadmisibilitatea unui recurs in interesul legii care sa aiba ca efect adaugarea la lege si care sa implice in mod nepermis si evaluarea aplicarii la speta a dispozitiilor legale, sesizarea de fata apare ca inadmisibila si pentru ca vizeaza ca, pe cale de interpretare, instanta suprema sa adauge la lege si prin determinarea unor parametri care tin funciarmente de situatia de fapt, identificand fara fundament criterii neprevazute de lege, nedeterminate si nedeterminabile in mozaicul complex al raporturilor juridice de munca in care sunt implicati angajati si angajatori din sfere diverse de activitate (din acest punct de vedere sesizarea este expresia impreciziei cata vreme face referire la "unele criterii"), stabilind modul in care aceste criterii sa fie formalizate ori impunand fara fundament si cu incalcarea principiului libertatii de a contracta ca astfel de criterii nu sunt obligatorii.

95. In sprijinul argumentului ca evaluarea problemei de drept deduse judecatii se afla in competenta exclusiva a instantei de judecata investite cu solutionarea litigiului trebuie subliniat si faptul ca determinarea "cauzei" se apreciaza in concret, raportat la speta, exempli gratia in toate cazurile in care instanta de judecata este chemata sa cenzureze cauza actului juridic civil in conditiile art. 1.235 din Codul civil, uneori infrangand prezumtia existentei cauzei, prevazuta de art. 1.239 alin. (2) din Codul civil, atunci cand evalueaza conditiile imbogatirii fara justa cauza intr-o cauza particulara, raportat la dispozitiile art. 1.345-1.348 din Codul civil ori atunci cand este chemata sa evalueze cerinta bunei-credinte etc. In toate aceste cazuri, in care legea prevede fie o prezumtie simpla, fie face trimitere la o institutie care nu isi are definitia in vreun text legal, este rolul si constituie atributul exclusiv al instantei de judecata sa faca interpretarea si aplicarea textului legal raportat la specificul cauzei, fara a putea spune ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta [art. 5 alin. (2) din Codul de procedura civila]. Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii este constanta in aceasta privinta.

96. Sintetizand, prezentul recurs in interesul legii este inadmisibil, pe de o parte, pentru ca tinde la o interpretare care sa adauge la textul de lege, care sa se refere la aplicarea legii prin stabilirea unor chestiuni de fapt, si nu de drept, iar, pe de alta parte, deoarece tinde a se indeparta de la scopul mecanismului de unificare a jurisprudentei prevazut de art. 514 si urmatoarele din Codul de procedura civila.

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 517, cu referire la art. 514 din Codul de procedura civila,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

D E C I D E:

Respinge ca inadmisibil recursul in interesul legii formulat de Avocatul Poporului cu privire la: "interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicata, referitor la sintagma A«cauza reala si serioasaA» in sensul de a se stabili A«daca un caracter serios al concedierii presupune ca, in situatia reducerii numarului de posturi identice din cadrul unitatii, angajatorul trebuie sa aplice unele criterii de departajare/selectie, pentru a justifica alegerea salariatului/salariatilor care urmeaza sa fie concediat/concediati dintr-un numar de salariati care desfasoara activitati identice sau similareA»".

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 7 decembrie 2020.