Interpretarea contractului colectiv de munca. Acordarea platilor compensatorii

In motivarea cererii lor, reclamantii au aratat ca au fost salariati ai Unitatii de Administrare Ialomita din cadrul A.N.I.F. R.A. - SUCURSALA TERITORIALA ARGES-IALOMITA-SIRET si au fost concediati colectiv urmare a desfiintarii acestei institutii, motiv pentru care, potrivit Contractului Colectiv de Munca sunt indreptatiti la compensatii banesti care, in raport cu vechimea in munca a reclamantilor reprezinta contravaloarea a 7 salarii de baza, obligatie neindeplinita de parata.
In dovedirea cererii lor, reclamantii au solicitat proba cu inscrisuri .
In drept, reclamantii si-au intemeiat cererea lor pe dispozitiile art. 12 Cod procedura civila, art. 164 alin.4, art.229 si art. 268 si urmatoarele din Codul muncii.
Cererea este legal scutita de taxa de timbru potrivit art. 270 Codul muncii.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea ca neintemeiata a cererii formulata de reclamanti.
S-a sustinut ca in cauza nu pot fi aplicate dispozitiile din Contractul colectiv de munca invocate de reclamanti intrucat acestia nu au suferit nici un prejudiciu prin concedierea colectiva pentru a fi compensat, din moment ce au fost angajati, a doua zi dupa concediere, la noua structura infiintata potrivit OUG nr. 82/2011, respectiv Agentia Nationala a Imbunatatirilor Funciare - Filiala Judeteana Braila.
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele :
Potrivit art. 1 alin.1 si art. 3 din OUG nr. 82/2011 rezulta ca Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare si filiale judetene ale acesteia au fost desfiintate, elementele de activ si pasiv ale acesteia fiind preluate pe baza de protocol de catre Agentia Nationala a Imbunatatirilor Funciare care are in structura sa o unitate centrala si 41 filiale judetene infiintate prin acelasi act normativ.
Cu aceasta ocazie, potrivit art. 1 alin.4 din acelasi act normativ, institutiei nou infiintate i s-a dat un numar maxim de posturi, de 1.500 locuri.
Urmare a aparitiei acestui act normativ reclamantilor, in calitate de salariati ai unitatii desfiintate ( Unitatea de Administrare Ialomita din cadrul Administratiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare - RA - Sucursala Teritoriala Arges-Ialomita-Siret) potrivit deciziilor aflate la dosar (filele 48 - 197) li s-au desfacut contractele individuale de munca incepand cu 29 decembrie 2011, in temeiul art. 65 -68 din Codul muncii (concediere colectiva).
Ulterior, asa cum sustine parata, sustinere necontrazisa de reclamanti, la data de 30 decembrie 2011 acestia au fost reangajati la structura nou infiintata prin OUG nr. 82/2011.
Potrivit art. 12 pct.3 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de ANIF - RA, pentru anul 2009-2010, contract prelungit pana la data de 31.12.2011, potrivit actului aditional nr. 5/2011 rezulta ca la concedierea colectiva fiecare salariat va primi odata cu primirea deciziei de concediere, o compensatie echivalenta cu 7 salarii de baza daca vechimea beneficiarului este mai mare de 3 ani.
Instanta, fata de circumstantele reale in care se afla reclamantii considera ca in cauza nu se aplica dispozitiile din Contractul Colectiv de Munca mai sus aratate.
Potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr. 130/1996 (lege sub imperiul careia s-a incheiat si derulat Contractul Colectiv de Munca invocat de reclamanti) Contractul Colectiv de Munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala , pe de o parte si salariati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizare precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca .
Aceeasi definitie o regasim si in dispozitiile art. 229 alin.1 din Codul muncii in noua redactare.
Potrivit art. 2 alin.1 din Legea nr. 130/1996 prin incheierea Contractului Colectiv de Munca se urmareste promovarea unor relatii de munca echitabile, de natura sa asigure protectia sociala a salariatilor, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de munca ori evitarea declansarii grevelor.
Instanta, facand aplicarea dispozitiilor legale mai sus aratate la imprejurarile de fapt ale spetei, rezulta ca in cauza reclamantii inteleg sa invoce obligatii decurgand din Contractul Colectiv de Munca , ce vizeaza asigurarea unei protectii sociale a acestora in cazul intervenirii concedierii colective prin asigurarea unor plati salariale compensatorii menite sa acopere eventualele prejudicii suferite de cei asupra carora se aplica concedierea colectiva.
Rezulta asadar ca ratiunea acordarii platilor compensatorii rezida in acoperirea eventualelor prejudicii suferite de salariati in cazul concedierii colective, conditie care in cazul de fata nu este indeplinita din moment ce , potrivit deciziilor aflate la dosarul cauzei, contractele individuale de munca ale acestora au fost desfacute la data de 29.12.2011 iar reangajarea lor s-a facut pe data de 30.12.2011.
De altfel, exista un principiu potrivit cu care interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor, principiu consacrat de art. 977 din Vechiul Cod civil si de la care Noul Cod civil nu poate deroga, asa dupa cum atat in Vechiul cat si in Noul Cod civil se afirma principiul bunei credinte in exercitarea drepturilor si obligatiilor civile.
Asadar, pentru aceste considerente, tribunalul considera ca cererea reclamantilor nu este intemeiata.
Invocarea unor hotarari judecatoresti din practica judiciara nu poate constitui motiv legal care sa contribuie la solutionarea intr-un anumit fel a cauzei, stiut fiind faptul ca practica judiciara nu este izvor de drept si hotararile invocate pot avea efect doar intre partile litigiului care a fost solutionat prin acele hotarari.