Contract de imprumut incheiat de un administrator cu puteri depline in nume personal si in numele societatii

Astfel, in situatia incheierii unui contract de imprumut de catre unul dintre administratorii cu puteri depline al societatii, atat in nume propriu cat si in numele acesteia, este corecta obligarea societatii, in solidar cu administratorul, persoana fizica, la restituirea imprumutului.


1. Hotararea pronuntata la data de 19 martie 2012 de Tribunalul Specializat Cluj ca prima instanta.

Prin actiunea introductiva inregistrata la data de 11 mai 2011 pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamantul C.M.M. a solicitat obligarea paratelor SC D.E. SRL si D.G.S. la restituirea sumei de 180.000 Euro, echivalent in lei la data platii, reprezentand imprumutul acordat paratelor la data de 17 iunie 2009.

Potrivit sustinerilor reclamantului, paratele nu au respectat termenul convenit prin contractul incheiat la 17 iunie 2009 pentru restituirea sumei imprumutate, de 120 zile de la data acordarii imprumutului, termen care a expirat la 15 octombrie 2009; ca la 2 noiembrie 2009 cu ocazia concilierii directe s-a convenit o prelungire a scadentei pana la 16 noiembrie 2009, paratele, insa, nu au restituit suma imprumutata pana la data formularii prezentei actiuni .

Parata D.G.S. prin intampinarea depusa la data de 10 octombrie 2012 a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a societatii SC D.E. SRL, iar in ceea ce o priveste a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

In esenta, parata a sustinut ca suma de 180.000 Euro imprumutata in nume personal de la reclamant i-a fost restituita, in parte in numerar, in parte prin compensare cu alte obligatii pe care reclamantul le avea izvorate din tranzactiile dintre ei; ca imprejurarile in care a fost semnat contractul de imprumut din 17 iunie 2009 sunt mult mai complexe decat cele aratate de reclamant in actiunea introductiva, iar prin semnarea contractului in numele societatii si aplicarea stampilei nu a intentionat sa angajeze societatea in acest raport juridic. Totodata, parata a aratat ca in absenta acordului celui de al doilea administrator al societatii, d-na V.I. si a unei hotarari a adunarii generale a asociatilor care sa aprobe contractarea imprumutului, semnarea contractului de imprumut in numele societatii nu este valabila.

Parata persoana juridica, legal citata, nu a formulat intampinare.

Examinand probele cu inscrisuri si interogatorii administrate in cauza, tribunalul, prin sentinta civila nr. 1436 din 19 martie 2012, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SC D.E. SRL ca neintemeiata; a admis actiunea formulata de reclamant, a obligat paratele, in solidar, la plata sumei de 180.000 Euro sau echivalentul in lei la data platii la cursul B.N.R. si la 12.505 lei cheltuieli de judecata .

Pentru a hotari astfel tribunalul a avut in vedere continutul contractului de imprumut incheiat de parti la 17 iunie 2009 din care rezulta ca imprumutul a fost acordat ambelor parate, care figureaza in calitate de imprumutate, pe contract fiind aplicate stampila societatii parate si semnatura d-nei D.G.S. in calitate de administrator si asociat cu drept de a reprezenta societatea in relatiile cu tertii.

Totodata, prima instanta a retinut ca in actul constitutiv al societatii parate nu exista nicio prevedere care sa conditioneze contractarea imprumutului de acordul celorlalti asociati, administratorul societatii cu puteri depline putand angaja valabil societatea fara a fi necesara incuviintarea sau aprobarea prealabile a celorlalti asociati.

Referitor la apararile paratei D.G.S., in nume personal, tribunalul a retinut ca pretinsul dol, astfel cum a fost invocat prin intampinare, nu exista, deoarece solicitarea reclamantului de a aplica stampila societatii parate nu este un motiv de dol.

Sub un ultim argument tribunalul a apreciat ca, avand in vedere valoarea imprumutului, in ipoteza restituirii lui de catre parata D.G.S., ar fi trebuit incheiate acte doveditoare, acte pe care parata nu le-a prezentat.

Asa fiind, tribunalul, constatand incheierea valabila a contractului de imprumut si caracterul obligatoriu pentru partile contractante conform art. 969 C. civ., a admis actiunea formulata de reclamant si a obligat paratele, in solidar, la restituirea imprumutului acordat de 180.000 Euro.

II. Apelul. Decizia civila nr. 59 din 17 aprilie 2013 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.

Prin decizia civila nr. 59 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, Sectia a II-a civila, a admis apelul declarat de paratele SC D.E. SRL si D.G.S. impotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Cluj si, in consecinta, a schimbat in parte sentinta fondului in sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a paratei SC D.E. SRL la restituirea sumei de 180.000 Euro; au fost mentinute restul dispozitiilor sentintei referitoare la obligarea paratei, persoana fizica, la restituirea imprumutului.

In motivarea solutiei adoptate, curtea de apel a retinut ca potrivit actului constitutiv al societatii SC D.E. SRL, inregistrat la Registrul Comertului la data de 9 septembrie 2008, atributiile administratorilor sunt limitate, in sensul ca angajarea raspunderii societatii in raporturile cu tertii se face in baza delegatiei date de adunarea generala a asociatilor, aceste limitari fiind opozabile tertilor de la data inregistrarii lor in Registrul Comertului.

In acest context, instanta de apel a apreciat ca, in absenta unei hotarari a adunarii generale a asociatilor referitoare la contractarea imprumutului si in numele societatii, semnarea contractului de catre unul din cei doi administratori nu este suficienta pentru angajarea raspunderii societatii, limitele mandatului acordat administratorului neputand fi imputate societatii pentru a atrage obligarea sa.

In plus, instanta de apel retine si faptul ca, potrivit cercetarilor penale declansate la plangerea reclamantului pentru savarsirea infractiunii de inselaciune in conventie, s-a constatat ca sumele imprumutate nu au intrat in contul societatii, iar in prezenta cauza nu au fost administrate dovezi care sa impuna o alta concluzie.

III. Recursul. Motivele de recurs.

Impotriva deciziei nr. 59 din 17 aprilie 2013 pronuntata in cauza de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs, in termen legal, reclamantul C.M.M. solicitand modificarea in parte a hotararii atacate, in sensul respingerii apelului formulat de parate si mentinerii ca legala si temeinica a hotararii primei instante.

Recurentul si-a intemeiat recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ., vizand interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii si incalcarea sau aplicarea gresita a legii.

In argumentarea criticilor de nelegalitate invocate recurentul a sustinut ca, in conditiile in care parata, societate comerciala, este parte in contractul de imprumut si semnatara a acestuia, prin administratorul desemnat, exonerarea societatii de la plata sumei imprumutate este gresita, iar imprejurarea ca actul constitutiv al societatii ar limita atributiile administratorului nu este de natura sa exonereze societatea de la executarea obligatiilor nascute din contract .

Potrivit recurentului, angajarea societatii in mod legal, in temeiul unui contract realizat in forma scrisa, semnat de administratorul legal al societatii, nu presupune efectuarea de verificari suplimentare la Registrul Comertului pentru a se stabili limitele mandatului, o astfel de cerinta fiind excesiva.

Totodata, recurentul precizeaza ca potrivit actului constitutiv, art. 15 alin. (2), d-na D.G.S. este administrator cu puteri depline, iar imprejurarea ca sumele de bani imprumutate nu au fost evidentiate in documentele contabile nu are relevanta in ceea ce priveste pe imprumutator fata de continutul contractului semnat de cei doi parati.

Sub un al doilea aspect, recurentul arata ca si in ipoteza retinuta de instanta de apel, a limitarii puterilor conferite administratorului prin actul constitutiv si inexistenta unei hotarari a adunarii generale cu privire la incheierea contractului de imprumut, solutia adoptata este gresita deoarece in procedurile judiciare derulate anterior formularii prezentei actiuni, societatea a recunoscut existenta contractului, a imprumutului in sine, pozitie procesuala care valoreaza o veritabila ratificare avand in vedere dispozitiile referitoare la mandat (art. 1546 alin. 2 din vechiul cod civil) aplicabile si societatilor comerciale.

In acelasi sens, recurentul invoca si indeplinirea conditiilor mandatului aparent, in raport de circumstantele factuale ale cauzei, care au fundamentat credinta legitima a imprumutatorului cu privire la mandatul acordat reprezentantului legal al societatii.

Din aceasta perspectiva, sustine autorul recursului, mentiunile inscrise la Registrul Comertului si functia detinuta de catre reprezentantul societatii au fost edificatoare, aparenta astfel creata neputand fi imputata decat mandantului care a facut sa fie credibila existenta mandatului.

Intimatii-parati au formulat intampinari la cererea de recurs solicitand respingerea recursului ca nefondat.

Inalta Curte, verificand in cadrul controlului de legalitate decizia atacata, in raport de criticile formulate, a constatat ca recursul este fondat pentru considerentele ce urmeaza:

Chestiunea de drept, de a carei dezlegare depinde solutionarea prezentei cauze, se circumscrie dispozitiilor legale referitoare la drepturile si obligatiile administratorilor societatii cu raspundere limitata, puterile conferite si incalcarea limitelor acestor puteri, cuprinse in Legea nr. 31/1990 modificata (LSC) incidente in cauza.

Cu titlu preliminar, Inalta Curte noteaza ca administratorii societatii cu raspundere limitata sunt supusi regimului general al drepturilor, obligatiilor si raspunderilor ce le revin acestora, potrivit dispozitiilor comune cuprinse in Titlul III al LSC - Functionarea societatilor comerciale -, art. 70, 72, avand, ca regula, o plenitudine de competente, putand face toate operatiunile cerute pentru realizarea obiectului de activitate, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv; obligatiile si raspunderea administratorilor fiind reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si cele special prevazute in aceasta lege (art. 72).

Administratorii sunt mandatarii societatii, lucrand in numele si pe seama societatii, continutul mandatului acordat vizand gestionarea patrimoniului si reprezentarea societatii in raporturi comerciale este atat contractual, cat si legal intrucat anumite obligatii sunt reglementate direct prin lege.

In egala masura, administratorilor societatii cu raspundere limitata li se aplica dispozitiile speciale privind societatea in nume colectiv, respectiv art. 75, 76, 77 alin. (1) si art. 79, referitoare la dreptul de reprezentare, modul in care lucreaza administratorii, numirea si revocarea, la care art. 197 alin. (3) din LSC face trimitere expresa.

Asa fiind, in raport de aceste dispozitii legale pertinente in solutionarea cauzei, a caror evocare Inalta Curte o considera necesara fata de continutul deciziei atacate, care nu cuprinde nicio referire la dreptul aplicabil in fundamentarea rationamentului juridic expus, Inalta Curte va retine ca o premisa legala a considerentelor ce succed ca in materia reprezentarii societatii cu raspundere limitata dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, daca nu se prevede altfel prin actul constitutiv, ceea ce inseamna ca fiecare administrator exercita ambele categorii de atributii, de gestiune a patrimoniului si de reprezentare putand sa incheie in numele societatii orice acte juridice, in limitele legii, care sa o angajeze in mod legal in raporturile cu tertii.

In cauza, instanta de apel a apreciat ca potrivit actului constitutiv al societatii parate SC D.E. SRL atributiile administratorilor sunt limitate, angajarea raspunderii societatii se face in baza delegatiei date de adunarea generala, iar la dosar nu exista o hotarare a adunarii generale care sa ateste dezlegarea in sensul incheierii contractului de imprumut .

Art. 15 din actul constitutiv al societatii are urmatorul continut:

,,Atributiile administratorului se refera la convocarea adunarii generale, luarea masurilor pentru executarea hotararilor acesteia, incheierea contractelor de munca, individuale,a�� reprezentarea societatii in relatiile cu tertii, angajand raspunderea acesteia pe baza de delegatie data de adunarea generalaa��

Atributiile legate de administrarea societatii vor fi indeplinite de asociatele V.I. si D.G., cu puteri depline si pe o perioada nelimitata, acestea reprezentand societatea in raporturile cu tertii``.

Astfel, ca o prima constatare, Inalta Curte noteaza ca in alin. (1) al art. 15 au fost enumerate principalele atributii pe care legea (LSC) le confera administratorilor, iar sintagma ,,angajand raspunderea societatii pe baza de delegatie data de adunarea generala`` este de natura sa induca o anumita doza de ambiguitate datorita modului de redactare si termenilor utilizati - atat de hotarare cat si de delegatie - cu referire la adunarea generala .

Cu toate acestea, in alin. (2) al art. 15 se prevede expres si explicit ca atributiile legate de administrarea societatii vor fi indeplinite de cei doi administratori desemnati din randul asociatiilor, cu puteri depline si pe o perioada nelimitata, ceea ce este de natura sa inlature orice echivoc in legatura cu intinderea puterilor acordate administratorilor societatii in raporturile cu tertii, respectiv toate puterile pe care le implica indeplinirea atributiilor legale ce revin administratorilor fara nicio restrictie conventionala.

Or, fata de continutul alin. (2) din art. 15 pe care instanta de apel, pentru ratiuni care ne scapa, nu il mentioneaza, argumentul sau in sensul limitarii puterilor conferite administratorilor prin actul constitutiv este lipsit de fundament.

Altfel spus sintagma utilizata in alin. (1) art. 15 nu reprezinta, in opinia Curtii, decat o exprimare inadecvata, si nu o limitare a puterilor administratorilor, de vreme ce in aliniatul urmator se precizeaza, in terminis, puterile nelimitate acordate acestora, fara nicio rezerva sau restrictie cu referire la alin. (1).

In acelasi sens Inalta Curte aminteste, asa cum s-a aratat in preambulul acestor considerente, ca dreptul de a reprezenta societatea prin incheiere de acte juridice in raporturile cu tertii este conferit administratorilor societatilor cu raspundere limitata de lege (LSC), actul constitutiv putand limita dreptul de reprezentare fie acordandu-l numai unuia dintre administratori, fie impunandu-le semnatura conjuncta ca o conditie de valabilitate a reprezentarii, fie restrictionand puterile la anumite acte sau valori, ori niciuna din aceste ipoteze nu se regaseste in art. 15 susmentionat.

Relevanta in aceasta concluzie este si conduita procesuala a paratilor pe tot parcursul derularii procesului, care nu au facut niciun fel de referire la continutul alin. (2) al art. 15 si nu au oferit nicio explicatie pertinenta cu privire la semnificatia puterilor nelimitate acordate fiecarui administrator desemnat; in egala masura, paratii au trecut sub tacere recunoasterea fara nicio obiectie a imprumutului primit, astfel cum este consemnata in procesul-verbal de conciliere din data de 2 noiembrie 2009, precum si in intampinarea depusa in procesul de emitere a somatiei de plata pentru restituirea imprumutului, declansat de reclamant anterior promovarii prezentei actiuni, ceea ce confera apararii lor intemeiata exclusiv pe art. 15 alin. (1) din actul constitutiv un caracter formal, de circumstanta fara consistenta sub aspectul consecintelor juridice.

Distinct de acestea, plecand de la interpretarea ad litteram a sintagmei utilizate in alin. (1), asa cum a procedat instanta de apel, ar insemna ca in toate situatiile in raporturile cu tertii, incheierea de acte juridice sa impuna o ,,delegatie`` din partea adunarii generale, pentru angajarea raspunderii societatii, ceea ce semnifica o limitare a puterilor conferite de lege acestor organe, inopozabila tertilor, chiar daca clauzele actului constitutiv sau hotararea organelor statutare adoptate in acest sens au fost publicate, potrivit art. 55 din LSC.

Protectia pe care art. 55 alin. (2) din LSC o oferea tertilor, impotriva unor limitari hotarate de societate a puterilor conferite de lege reprezentantilor legali, constituie o derogare de la principiile mandatului, a carei ratiune consta in aceea ca tertii se bazeaza la incheierea actelor juridice pe dispozitiile legii care confera anumite puteri reprezentantilor societatii, astfel ca nu li se pot opune limitarile acestor puteri prin vointa asociatilor; in acelasi timp, aceasta protectie constituie si o derogare de la prevederile art. 50 din lege potrivit carora actele pentru care societatea a efectuat publicitatea sunt opozabile tertilor.

Cum, in cauza, instanta de apel si-a argumentat solutia de schimbare a sentintei fondului pe o analiza trunchiata a actului constitutiv, cu incalcarea tuturor dispozitiilor legale susmentionate referitoare la puterile conferite de lege reprezentantilor legali ai societatii cu raspundere limitate si a protectiei acordate tertilor in raporturile cu societatea, decizia astfel pronuntata intra sub incidenta motivului de casare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru ratiunile mai sus infatisate, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) si (3) C. proc. civ., a admis recursul si a modificat decizia atacata in sensul respingerii apelului declarat de paratii SC D.E. SRL Arad si D.G.S.