Hotararea in Cauza R.I. si altii impotriva Romaniei, din 04.12.2018

(Cererea nr. 57.077/16)
Strasbourg

Hotararea este definitiva, dar poate suferi modificari de forma .
In Cauza R.I. si altii impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a patra), reunita intr-un comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, presedinte, Egidijus KA�A�ris, Iulia Antoanella Motoc, judecatori, si Andrea Tamietti, grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 13 noiembrie 2018,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 57.077/16 indreptata impotriva Romaniei, prin care doamna R.I., care actioneaza totodata in numele copiilor sai, M.I. si I.I. ("reclamantii"), a sesizat Curtea la 23 septembrie 2016, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ("Conventia"). Cu totii sunt resortisanti romani. Curtea a decis din oficiu sa autorizeze pastrarea anonimatului reclamantilor, in temeiul art. 47 A� 4 din Regulamentul Curtii.
2. Reclamantii au fost reprezentati de doamna D. Hatneanu, avocat in Bucuresti. Guvernul Romaniei ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 24 februarie 2017, cererea a fost comunicata Guvernului.

IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
A. Circumstantele cauzei
4. Prima reclamanta, dna R.I., s-a nascut in 1975 si locuieste in Bucuresti. Aceasta a avut o relatie stabila cu R. . Aceasta a avut doi copii cu R. al doilea reclamant, M.I., nascut in 2006, si al treilea reclamant, I.I., nascut in 2009. In 2010, relatia s-a destramat, iar R. a parasit locuinta familiei. Potrivit intelegerii dintre parinti, copiii urmau sa ramana cu reclamanta, in locuinta familiei. De asemenea, parintii au decis ca R. va avea acces nelimitat la copii si va avea un rol activ in educatia lor.
5. La 28 octombrie 2013, copiii si bunica lor materna au suferit un accident rutier, in urma caruia numai bunica a necesitat ingrijire si supraveghere medicala. In noiembrie, R. a luat copiii din locuinta primei reclamante fara consimtamantul acesteia. Potrivit primei reclamante, de la acea data si pana in mai 2014, aceasta a reusit sa vada copiii doar ocazional si de fiecare data in prezenta tatalui lor. Dupa 5 mai 2014 (a se vedea infra, pct. 9), contactele dintre acestia au devenit si mai rare, iar dupa 6 iunie 2014 au incetat in totalitate (a se vedea infra, pct. 11).
6. La 25 noiembrie 2013, prima reclamanta a introdus o actiune pentru incredintarea minorilor impotriva lui R. la Judecatoria Bucuresti (a se vedea infra, pct. 26). Totodata, a solicitat pronuntarea unei ordonante presedintiale pentru stabilirea domiciliului minorilor la aceasta pe durata actiunii privind incredintarea minorilor (a se vedea infra, pct. 9).
7. La 20 decembrie 2013, prima reclamanta a adus situatia celui de-al doilea si al treilea reclamant in atentia Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bucuresti ("DGASPC Bucuresti"). Aceasta se temea ca minorii prezentau semne de abuz emotional cauzat de tatal lor.
8. In doua rapoarte oficiale din 21 ianuarie si 5 februarie 2014, DGASPC Bucuresti a constatat ca minorii erau bine ingrijiti, se bucurau de conditii optime la domiciliul tatalui si manifestau afectiune fata de tatal lor si noua sa partenera. Rapoartele au concluzionat ca nu au fost identificate semne de abuz . Totusi, expertii au observat ca minorii prezentau un nivel considerabil de anxietate si stres cauzat de conflictele dintre parintii lor biologici. Acestia au recomandat consiliere.

B. Executarea ordonantei presedintiale din 5 mai 2014
9. Solutionand prin procedura ordonantei presedintiale (a se vedea supra, pct. 6), prin sentinta definitiva din 5 mai 2014, Judecatoria Bucuresti a dispus stabilirea domiciliului minorilor la mama lor si obligarea lui R. la plata pensiei de intretinere in favoarea minorilor, in cuantum lunar de 1.000 euro (EUR) pentru fiecare minor, pana la solutionarea actiunii de incredintare.
10. La 4 iunie 2014, prima reclamanta a depus la biroul executorului judecatoresc o cerere pentru punerea in executare a sentintei din 5 mai 2014. Cererea sa a fost incuviintata de executorul judecatoresc la 6 iunie 2014 si de Judecatoria Bucuresti la 16 iunie 2014.
11. La 6 iunie 2014, prima reclamanta s-a deplasat la scoala copiilor pentru a-i lua acasa. S-a prezentat si R., care a devenit agresiv fata de prima reclamanta. A fost nevoie de interventia politiei. Prima reclamanta nu a putut sa ia copiii acasa. La sugestia conducerii scolii, aceasta a revenit la 9 iunie pentru a lua copiii, dar in acea zi copiii au fost absenti.
12. La 13 iunie 2014, prima reclamanta a sesizat in scris DGASPC Bucuresti pentru a solicita ajutor, insa institutia nu a putut interveni deoarece tatal nu a fost gasit la domiciliu .
13. Prin scrisoarea din 26 iunie 2014, executorul judecatoresc i-a solicitat lui R. sa respecte hotararea judecatoreasca si sa returneze copiii mamei in termen de 10 zile . Intrucat R. nu a respectat solicitarea, executorul judecatoresc l-a somat sa aduca minorii la biroul executorului judecatoresc, la 17 iulie 2014, in prezenta primei reclamante, a doi ofiteri de politie si a reprezentantilor DGASPC Bucuresti. R. si copiii nu s-au prezentat.
14. La 4 august 2014, prima reclamanta a contactat din nou DGASPC Bucuresti si a reclamat faptul ca R. ii manipula pe copii, facandu-i sa se teama de ea si sa o respinga, si a interzis orice contact intre ea si copiii sai. De asemenea a informat DGASPC cu privire la incidentul din 6 iunie 2014 (a se vedea supra, pct. 11). Autoritatea nu a putut sa verifice afirmatiile sale intrucat R. nu era la domiciliu si nu a contactat autoritatea, desi i s-a solicitat sa faca acest lucru.
15. Executorul judecatoresc a programat o a doua intalnire pentru 14 august 2014. De aceasta data, R. s-a prezentat impreuna cu copiii. Dupa cum a retinut executorul judecatoresc in procesul-verbal intocmit in aceeasi zi, minorii au refuzat in mod categoric sa se intoarca la mama lor. Acestia au afirmat ca mama obisnuia sa tipe la ei si uneori i-a si batut in perioada in care au locuit impreuna. Executarea nu s-a putut realiza.
16. In urma intalnirii din 14 august 2014, pe 9 septembrie 2014, DGASPC Bucuresti a solicitat Judecatoriei Bucuresti sa dispuna un program de consiliere psihologica de 2 luni pentru copii, in conformitate cu dispozitiile art. 912 din Codul de procedura civila (consiliere psihologica pentru minorul care refuza in mod categoric sa ia contact cu parintele alienat). Prima reclamanta a depus la DGASPC o cerere similara, la 16 si 19 septembrie 2014. La 2 octombrie 2014, judecatoria a admis cererea depusa de DGASPC Bucuresti.
17. In perioada 7 noiembrie 2014-2 ianuarie 2015, un psiholog s-a intalnit cu copiii si cu parintii lor de 10 ori. La 22 ianuarie 2015, acesta a intocmit un raport final, cu urmatoarele recomandari:

"Tinand cont de numeroasele probleme relationale identificate, consider ca este oportuna recomandarea unei evaluari clinice psihologice imediate1 a copiilor si a parintilor, a relatiilor actuale dintre acestia, precum si continuarea consilierii psihologice a acestora."*
* Aldin in textul original.

18. La 28 ianuarie 2015, prima reclamanta a contactat din nou DGASPC Bucuresti si a explicat ca atitudinea copiilor din timpul recentei lor intalniri ii dadeau motive sa se teama ca acestia sufera de sindromul alienarii parentale ca urmare a influentei tatalui asupra lor.
19. La solicitarea primei reclamante, un asistent social din cadrul DGASPC Bucuresti a desfasurat un interviu cu copiii. La 17 februarie 2015 a intocmit procesul-verbal, constatand refuzul copiilor de a-si vedea mama, acestia sustinand ca obisnuia sa ii bata si sa se poarte rau cu ei. Asistentul social i-a solicitat tatalui sa duca minorii la o evaluare psihologica. De asemenea, asistentul a trimis procesul-verbal la Serviciul violenta asupra copilului din cadrul DGASPC Bucuresti.
20. La 14 mai 2015, DGASPC Bucuresti a intocmit un plan pe 2 luni pentru reabilitarea celor doi copii, "cu scopul de a asigura dezvoltarea fizica si psihica armonioasa a acestora si de a proteja demnitatea si interesul superior al acestora". Planul necesita cooperarea dintre asistentul social responsabil de caz, psiholog, conducerea scolii si cei doi parinti.
21. La 30 iunie 2015, R. a facut plangere la DGASPC Bucuresti pe motiv ca psihologul a exercitat presiune asupra copiilor si le-a indus o stare de stres care a necesitat spitalizarea copiilor dupa una dintre intalnirile acestora. A solicitat sa i se comunice motivele pentru care copiii continuau sa fie supusi consilierii psihologice.
22. La cererea primei reclamante (asigurarea probelor), Judecatoria Bucuresti a solicitat, la 7 iulie 2015, o evaluare psihologica a copiilor si a parintilor acestora. Dupa mai multe intalniri in perioada 13 august-30 octombrie 2015, psihologul a prezentat un raport la 17 noiembrie 2015. A constatat ca nu existau indicii de abuz fizic din partea mamei, dar ca exista un indiciu de abuz psihologic sub forma alienarii parentale, exercitat de tata. Partile relevante din raport sunt urmatoarele:
"(1) In cursul expertizei nu au existat informatii relevante din partea copiilor care sa confirme existenta abuzurilor fizice comise de mama lor. Evaluarea a evidentiat doar declaratiile copiilor si ale tatalui lor, precum si opozitia ambilor copii fata de mama lor.
(2) Intrucat sunt implicati in conflictul parental, copiii prezinta frecvent indicatori emotionali si comportamentali asociati frecvent [...] cu abuzul psihologic. [...]
(3) Exista [...] mai multe simptome ale sindromului alienarii parentale, in special in ceea ce il priveste pe [al doilea reclamant]. [...]
In special in cazul copiilor minori, comportamentul tatalui corespunde profilului A�parintelui alienatorA� care se comporta in acest mod fara a avea o convingere reala ca poate proteja si ingriji copiii mai bine decat mama lor. Comportamentul sau poate fi, de asemenea, legat de o aversiune profunda, si ostilitate, fata de mama copiilor, ceea ce are legatura mai mult cu relatiile dintre adulti decat cu capacitatile parentale ale acestora.
Potrivit literaturii de specialitate, parintele alienat joaca, de asemenea, un rol in pierderea legaturilor sale cu copilul. Din informatiile oferite in timpul interviului de catre dna [R. I.] reiese faptul ca s-a confruntat ocazional cu indoieli si incertitudini cu privire la rolul sau de mama, ceea ce ar fi subminat relatia ei de atasament ferm fata de copiii sai in primii ani ai copilariei acestora.

Recomandari
1. Se recomanda ca parintii sa urmeze consiliere psihologica, pentru a beneficia de asistenta la gasirea unor metode de cooperare pentru bunastarea actuala si viitoare a copiilor lor. [...]
Parintii trebuie sa fie constienti de faptul ca alienarea parentala are consecinte negative asupra dezvoltarii copiilor; fara o interventie specializata si fara participarea constienta a ambilor parinti, copiii pot dezvolta probleme emotionale sau comportamentale.
2. Se recomanda ca cei doi copii sa nu mai fie implicati in conflictul dintre parinti. Expunerea lor la conflictele parentale a avut un efect traumatizant asupra acestora si a lasat urme dureroase in dezvoltarea lor emotionala."
23. La 23 noiembrie 2015, prima reclamanta a solicitat executorului judecatoresc reluarea procedurii de executare . Au fost stabilite noi intalniri pentru 7 si 23 martie 2016 la biroul executorului judecatoresc. R. si copiii nu s-au prezentat.
24. La 18 decembrie 2015, prima reclamanta a contactat din nou DGASPC Bucuresti si si-a reiterat ingrijorarea cu privire la faptul ca tatal copiilor ii alieneaza pe copii de ea.
25. R. a facut contestatie la executare, dar, la 9 noiembrie 2016, Judecatoria Bucuresti a respins plangerea acestuia. Apelul introdus de acesta a fost, de asemenea, respins prin decizie definitiva a Tribunalului Bucuresti la 18 septembrie 2017.

C. Executarea sentintei de incredintare a minorilor din 24 septembrie 2014
26. La 24 septembrie 2014, Judecatoria Bucuresti s-a pronuntat asupra cererii de incredintare (a se vedea supra, pct. 6). Instanta a incredintat minorii mamei si l-a obligat pe R. la plata unei pensii de intretinere in cuantum lunar de 5.000 lei romanesti (RON, aproximativ 1.100 EUR la momentul respectiv), pana la varsta majoratului. R. a declarat apel, dar, la 18 ianuarie 2016, a informat Tribunalul Bucuresti ca nu doreste sa isi mentina apelul. Prima reclamanta a declarat recurs, sustinand ca tribunalul a redus in mod ilegal cuantumul pentru cheltuielile de judecata . Prin decizia definitiva din 2 iunie 2016, Curtea de Apel Bucuresti a respins ca inadmisibil recursul acesteia.
27. La 27 iulie 2016, prima reclamanta a depus o cerere de executare a sentintei din 24 septembrie 2014 privind plata pensiei de intretinere si a cheltuielilor de judecata . La 19 august 2016, prima reclamanta a solicitat executorului judecatoresc extinderea titlului executoriu pentru a include si inapoierea copiilor. Cererea sa a fost admisa de biroul executorului judecatoresc la 8 septembrie 2016 si de Judecatoria Constanta la 20 septembrie 2016.
28. In martie 2017, R. a informat autoritatile ca s-a mutat cu copiii la Navodari, judetul Constanta, unde vor petrece sfarsiturile de saptamana si vacantele scolare. Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta (DGASPC Constanta) a efectuat o vizita la R. si copiii sai la noua adresa si a tinut legatura cu DGASPC Bucuresti. R. a informat DGASPC Constanta ca era dispus sa urmeze activitatea de consiliere pentru copiii sai in Navodari si a reiterat faptul ca nu i-a interzis primei reclamante sa isi viziteze copiii.
29. La 7 martie 2017, Judecatoria Constanta a admis in parte contestatia la executare formulata de R., constatand ca acesta a respectat pe deplin obligatia de intretinere fata minori de cand acestia locuiau cu el si ca nu putea fi obligat, in plus, la plata pensiei de intretinere in favoarea minorilor.
30. In august 2017, prima reclamanta a reluat procedura de executare pentru inapoierea copiilor, dar, la 12 septembrie 2017, R. a depus contestatie la executare . La 19 septembrie 2017, R. a solicitat suspendarea executarii pana la solutionarea apelului sau; cererea sa a fost admisa de Judecatoria Constanta la 25 septembrie 2017. La 8 mai 2018, apelul sau a fost respins prin decizie definitiva a Tribunalului Constanta, iar decizia a fost comunicata primei reclamante la 31 mai 2018.
31. La 18 iulie 2018, reprezentantul reclamantilor a informat Curtea ca, la 16 iulie 2018, reclamantii si R. s-au intalnit la biroul executorului judecatoresc. Copiii au refuzat in mod categoric sa se mute la mama lor.

D. Anchete penale
32. Intre timp, prima reclamanta a depus plangere penala impotriva lui R., acuzandu-l de nerespectarea masurilor privind incredintarea minorilor prin hotarare judecatoreasca. La 17 iunie 2014, politia a inceput cercetarile in acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Bucuresti.
33. La 16 august 2016, prima reclamanta a solicitat procurorului extinderea cercetarilor pentru a include acuzatiile de rele tratamente aplicate minorilor, sustinand ca R. i-a supus pe copii unor abuzuri psihologice. Prin rezolutia din 28 iunie 2016, parchetul i-a respins cererea, pe motiv ca nu s-au gasit probe privind relele tratamente . La 10 octombrie 2016, prim-procurorul a respins contestatia primei reclamante, iar la 13 octombrie 2016 camera preliminara a Judecatoriei Bucuresti a respins ca inadmisibila plangerea depusa de prima reclamanta impotriva rezolutiilor procurorului.

E. Incercarile de modificare a masurilor privind incredintarea minorilor
34. La 17 august 2016, R. a depus cerere pentru incredintarea fizica a minorilor. La 20 martie 2017, Judecatoria Bucuresti a decis ca minorii sa locuiasca cu tatal lor. Instanta si-a bazat solutia pe faptul ca minorii au locuit cu acesta in ultimii 3 ani si ca acesta a reprezentat singura imagine parentala din viata lor. O schimbare brusca in viata lor le-ar cauza alte probleme. Pe baza concluziilor raportului de expertiza din 17 noiembrie 2015 (a se vedea supra, pct. 22), instanta a retinut ca minorii se simteau stanjeniti in prezenta mamei lor si au refuzat sa se mute la aceasta, preferand prezenta tatalui lor. Instanta a retinut, de asemenea, ca prima reclamanta nu a fost niciodata pusa in imposibilitatea de a-i vizita, dar a ales sa nu mearga in vizita si a solicitat inapoierea minorilor la Bucuresti. Instanta a mai observat ca prima reclamanta nu a solicitat executarea masurilor privind incredintarea, limitandu-si cererea la executarea obligatiilor de plata a pensiei de intretinere in favoarea minorilor si a cheltuielilor de judecata . Instanta a concluzionat ca ar fi in interesul superior al copiilor sa ramana alaturi de tatal lor. Aceasta a recomandat parintilor sa puna capat conflictului lor de dragul copiilor si sa permita reconstruirea legaturilor personale mama-copii.
35. Prima reclamanta a luat cunostinta de continutul sentintei respective la data primirii observatiilor Guvernului in aceasta cauza (trimise acesteia de grefa Curtii la 28 iulie 2017). La cererea sa, reclamantei i s-a comunicat sentinta la 1 septembrie 2017. La 7 septembrie 2017, a declarat apel.
36. Prin decizia definitiva din 15 mai 2018, Tribunalul Bucuresti a admis apelul, a casat sentinta anterioara si a respins cererea R. pentru incredintarea fizica a minorilor. Instanta a constatat urmatoarele:
"[...] [prima reclamanta] nu se afla in culpa in neexecutarea sentintei nr. 590A/5 mai 2014, in masura in care statul roman avea obligatia pozitiva de a lua de urgenta toate masurile legale necesare pentru a proteja dreptul la viata de familie al [primei reclamante], inapoind imediat copiii la domiciliul mamei lor, pentru a evita alienarea parentala prezentata de copii fata de [prima reclamanta].
Prin urmare, sanctionarea [primei reclamante] cu pierderea posibilitatii de a-i avea alaturi pe copiii sai, pentru imprejurari de care nu aceasta este responsabila, [...] ar afecta fondul dreptului sau de acces la o instanta si [dreptului] la respectarea vietii sale de familie . [...]
Instanta retine ca decizia instantei de fond de stabilire a locuintei minorilor la tatal lor pe motiv ca aveau fata de acesta o afectiune puternica si ca refuzau sa comunice cu [prima reclamanta] este consecinta directa a neexecutarii sentintei nr. 590A/5 mai 2014. [R.] a avut o posibilitate reala de a influenta copiii sa isi considere mama o straina, un pericol pentru relatia tata-copii si un pericol pentru sanatatea lor. [...]
Ruperea legaturilor de familie dintre mama si copiii sai va deveni fara indoiala permanenta in cazul in care minorii vor locui cu tatal lor si, prin urmare, orice program de vizitare pentru mama si minori va fi iluzoriu si formal, in masura in care mama nu a reusit sa obtina executarea unei sentinte definitive pentru mai mult de 4 ani si, deoarece, in acest timp, practic nu a putut nici macar sa stea de vorba cu copiii."

II. Dreptul intern relevant
37. Pentru dispozitiile relevante din Codul de procedura civila in vigoare la data faptelor, a se vedea Nita impotriva Romaniei [(Comitet), nr. 30.305/16, pct. 27-30, 3 iulie 2018].

IN DREPT

I. Cu privire la calitatea procesuala a primei reclamante pentru a actiona in numele copiilor sai
38. Desi nu a existat nicio obiectie din partea Guvernului in aceasta privinta, Curtea considera ca este relevant sa reitereze faptul ca, in principiu, minorii pot sesiza Curtea chiar daca, sau mai ales daca, sunt reprezentati de o mama care este in conflict cu autoritatile si care sustine ca deciziile si comportamentul acestora nu sunt in concordanta cu drepturile garantate de Conventie . In caz de conflict privind interesele minorului intre un parinte firesc si o persoana desemnata de autoritati in calitate de tutore al copilului, exista pericolul ca unele din aceste interese sa nu fie niciodata aduse in atentia Curtii si ca minorul sa fie privat de protectia efectiva a drepturilor sale prevazute de Conventie (a se vedea M.D. si altii impotriva Maltei, nr. 64.791/10, pct. 27, 17 iulie 2012).
39. In prezenta cauza, minorii au fost incredintati primei reclamante (a se vedea supra, pct. 26 si 36). Prin urmare, aceasta este indreptatita in temeiul legislatiei nationale sa actioneze in numele lor si este abilitata sa le protejeze drepturile prevazute de Conventie . Pentru aceste motive, Curtea considera ca prima reclamanta are calitate procesuala pentru a actiona in nume propriu si in numele copiilor sai.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie
40. In baza dispozitiilor art. 3 din Conventie, prima reclamanta s-a plans, in numele celui de al doilea si al treilea reclamant, ca acestia au fost supusi unui abuz de catre tatal lor, sub forma alienarii parentale. In plus, aceasta s-a plans, in temeiul art. 8 din Conventie, ca autoritatile nu le-au acordat asistenta ei si copiilor sai la executarea hotararilor de incredintare. De asemenea, autoritatile nu au actionat eficient in privinta abuzurilor psihologice suferite de al doilea si al treilea reclamant de pe urma tatalui lor.
41. Curtea, care are competenta de a realiza o incadrare in drept a faptelor cauzei [a se vedea Radomilja si altii impotriva Croatiei (MC), nr. 37.685/10 si 22.768/12, pct. 114 si 126, CEDO 2018], va examina plangerea doar in raport cu art. 8 (a se vedea, de exemplu si mutatis mutandis, Eberhard si M. impotriva Sloveniei, nr. 8.673/05 si 9.733/05, pct. 111, 1 decembrie 2009).
Articolul prevede urmatoarele:
"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."

A. Cu privire la admisibilitate
1. Argumentele partilor
42. Guvernul a sustinut ca, dupa adoptarea sentintei din 20 martie 2017 (a se vedea supra, pct. 34), prima reclamanta nu mai era interesata de mentinerea acestei cereri. In plus, Guvernul a sustinut ca aceasta a abuzat de dreptul sau de petitionare, prin faptul ca nu a informat Curtea cu privire la actiunea introdusa de R. referitoare la incredintarea minorilor, care a condus la decizia din 20 martie 2017. In acest sens, Guvernul a invocat cauzele Varbanov impotriva Bulgariei (nr. 31.365/96, pct. 36, CEDO 2000-X); Popov impotriva Moldovei (nr. 1) (nr. 74.153/01, pct. 48, 18 ianuarie 2005); Rehak impotriva Republicii Cehe [(dec.), nr. 67.208/01, 18 mai 2004); si Keretchachvili impotriva Georgiei [(dec.), nr. 5.667/02, 2 mai 2006].
43. Prima reclamanta a respins afirmatiile Guvernului. Aceasta a subliniat ca sentinta din 20 martie 2017 nu era definitiva si ca a declarat apel impotriva acesteia. In plus, aceasta sentinta era irelevanta pentru plangerea adresata Curtii, care avea ca obiect executarea hotararilor de incredintare, nu stabilirea incredintarii. Decizia din 20 martie 2017 nu a pus capat dreptului de vizita. In plus, avand in vedere nivelul de ineficienta al autoritatilor la executarea exercitarii dreptului sau in materie de incredintare, prima reclamanta se indoia de capacitatea acestora de executare a unei noi decizii.
44. In cele din urma, prima reclamanta a subliniat ca Guvernul nu a sustinut ca al doilea si al treilea reclamant nu mai erau interesati de mentinerea cererii, ignorand astfel complet capetele de cerere formulate in numele lor.

2. Motivarea Curtii
45. Curtea reitereaza ca, cu exceptia cazurilor extraordinare, o cerere poate fi respinsa ca abuziva numai daca a fost cu buna stiinta fondata pe fapte neadevarate (a se vedea Varbanov, citata anterior, pct. 36). In prezenta cauza se pare ca prima reclamanta nu a avut cunostinta de pronuntarea sentintei din 20 martie 2017 mai devreme de 28 iulie 2017; in plus, sentinta respectiva i-a fost comunicata primei reclamante abia la 1 septembrie 2017 (a se vedea supra, pct. 35). Prin urmare, nu se poate presupune nici ca reclamantii si-au bazat cererea pe fapte neadevarate si nici ca s-a stabilit ca acestia nu au dezvaluit noutati importante in cauza lor cu intentia de a induce in eroare Curtea [a se vedea principiile generale rezumate in Gross impotriva Elvetiei (MC), nr. 67.810/10, pct. 28, CEDO 2014].
46. In plus, Curtea observa ca sentinta din 20 martie 2017 a fost casata intre timp de instantele nationale, iar drepturile de incredintare ale primei reclamante au fost reinstituite in totalitate (a se vedea supra, pct. 36). Prin urmare, afirmatiile Guvernului privind pierderea interesului nu pot fi sustinute.
47. Curtea constata, de asemenea, ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat, in sensul art. 35 A� 3 lit. a) din Conventie . Nici nu prezinta vreun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
a) Reclamantii
48. Prima reclamanta a reiterat ca al doilea si al treilea reclamant au fost supusi alienarii parentale de catre tatal lor, ceea ce constituia o forma grava de abuz asupra copiilor. Autoritatile nu au luat nicio masura pentru recunoasterea si stoparea abuzului, care a fost rezultatul neexecutarii de catre acestea, in timp util, a sentintelor de incredintare. In plus, autoritatile au interpretat refuzul copiilor de a-si vedea mama ca pe o exercitare a drepturilor lor si a liberei lor alegeri, desi expertii au convenit ca minorii erau manipulati de tatal lor si alienati fata de mama lor. Lipsa de actiune a autoritatilor i-a permis lui R. sa isi exercite liber influenta asupra copiilor, acesta nefiind niciodata sanctionat pentru comportamentul sau.
49. Prima reclamanta a afirmat, de asemenea, ca autoritatile le-au acordat asistenta doar de forma ei si copiilor ei in cadrul procedurii de executare, precum si ca nu au fost in masura sa organizeze o evaluare psihologica si o consiliere corespunzatoare. Din cauza lipsei de actiune din partea DGASPC, prima reclamanta a fost nevoita sa solicite instantelor sa dispuna efectuarea unei expertize (a se vedea supra, pct. 22). In plus, interventiile DGASPC au fost sporadice, fiind initiate doar de prima reclamanta sau de executorul judecatoresc.
b) Guvernul
50. Guvernul a admis ca neexecutarea sentintelor de incredintare a avut legatura cu viata de familie a reclamantilor in sensul art. 8 din Conventie, dar a considerat ca masurile luate de autoritati au fost corespunzatoare si efective. In special, pe parcursul procedurii s-a dezvoltat un proces complex de colaborare intre toate autoritatile statului implicate in procedura de executare . Autoritatile - biroul executorului judecatoresc si instantele judecatoresti - au actionat in mod diligent pentru a acorda asistenta reclamantilor in procedura de executare si au tinut seama de intreaga situatie si de interesele tuturor partilor implicate. Refuzul constant si ferm al copiilor de a locui cu mama lor a contribuit in mod semnificativ la neexecutarea dispozitiilor judecatoresti. In cazuri sensibile cum sunt cele privind incredintarea copiilor, executarea necesita o abordare mai sensibila si mai putin stricta.
51. Pe parcursul procedurilor, autoritatile au explorat toate caile disponibile pentru a inlesni legaturile dintre mama si copiii sai, fie prin implicarea serviciilor sociale, fie prin consiliere psihologica. Insa un astfel de proces necesita eforturi pe termen lung din partea tuturor celor implicati, inclusiv a primei reclamante. Autoritatile nationale erau intr-o pozitie mai buna pentru a stabili ce era in interesul superior al copiilor si a lua masurile necesare in acest sens.
52. Guvernul a subliniat, in cele din urma, ca prima reclamanta nu s-a plans autoritatilor interne de lipsa de actiune din partea executorului judecatoresc.

2. Motivarea Curtii
a) Principii generale
53. Curtea reitereaza faptul ca posibilitatea parintelui si copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt constituie un element fundamental al "vietii de familie" in sensul art. 8 din Conventie, chiar si atunci cand relatia dintre parinti s-a destramat (a se vedea, printre multe alte autoritati, Keegan impotriva Irlandei, 26 mai 1994, pct. 50, seria A nr. 290; Eberhard si M., citata anterior, pct. 125; si Monory impotriva Romaniei si Ungariei, nr. 71.099/01, pct. 70, 5 aprilie 2005). Mai mult, chiar daca obiectul principal al art. 8 este acela de a proteja persoana impotriva actiunii arbitrare a autoritatilor publice, exista, in plus, obligatii pozitive inerente "respectului" efectiv pentru viata de familie [a se vedea Keegan, citata anterior, pct. 49; Eberhard si M., citata anterior, pct. 126; si M. si M. impotriva Croatiei, nr. 10.161/13, pct. 176, CEDO 2015 (extrase)].
54. In ceea ce priveste obligatia statului de a dispune masuri pozitive, Curtea a hotarat ca art. 8 include pentru parinti dreptul de a beneficia de masuri din partea statului pentru a fi alaturi de copiii lor si obligatia autoritatilor nationale de a inlesni reintregirea familiei (a se vedea, printre alte autoritati, Ignaccolo-Zenide impotriva Romaniei, nr. 31.679/96, pct. 94, CEDO 2000-I; Nuutinen impotriva Finlandei, nr. 32.842/96, pct. 127, CEDO 2000-VIII; si Eberhard si M., citata anterior, pct. 127). Aceasta se aplica nu doar cauzelor care au ca obiect luarea copiilor in ingrijirea statului si dispunerea de masuri de ingrijire, ci si cauzelor in care exista litigii privind programul de vizitare si domiciliul copiilor intre parinti si/sau alti membri ai familiei copiilor (a se vedea Mihailova impotriva Bulgariei, nr. 35.978/02, pct. 80, 12 ianuarie 2006; si Hokkanen impotriva Finlandei, 23 septembrie 1994, pct. 55, seria A nr. 299-A). Aceste obligatii pot cuprinde adoptarea de masuri pentru asigurarea acestui drept, incluzand atat instituirea unui cadru normativ pentru mecanismele de solutionare si de executare care protejeaza drepturile persoanelor, cat si punerea in aplicare, dupa caz, a unor masuri specifice (a se vedea M. si M. impotriva Croatiei, citata anterior, pct. 177, cu trimiterile suplimentare).
55. Prin urmare, in cauzele avand ca obiect executarea deciziilor circumscrise dreptului familiei, sarcina Curtii este aceea de a stabili daca autoritatile nationale au luat toate masurile necesare pentru a inlesni reintregirea familiei, intr-o masura rezonabila in circumstantele speciale ale cauzei (a se vedea Eberhard si M., citata anterior, pct. 128). In aceste conditii, Curtea nu se poate substitui autoritatilor nationale competente pentru solutionarea litigiului dintre persoanele implicate, ci mai degraba sa verifice, in temeiul Conventiei, deciziile pe care autoritatile respective le-au luat in cadrul puterii lor de apreciere. Curtea trebuie sa examineze daca sunt relevante si suficiente motivele care au ca scop justificarea oricaror masuri luate si, avand in vedere marja de apreciere a statului, daca s-a realizat un echilibru just intre interesele concurente ale persoanei si ale comunitatii, inclusiv ale altor terti implicati (a se vedea Mihailova, citata anterior, pct. 83). In procesul de punere in echilibru trebuie acordata o importanta deosebita interesului superior al copilului care, in functie de natura lui si de gravitate, poate fi pus mai presus de interesele parintilor [Sahin impotriva Germaniei (MC), nr. 30.943/96, pct. 66, CEDO 2003-VIII]. In plus, Curtea reitereaza faptul ca copiii si alte persoane vulnerabile, in special, au dreptul la o protectie efectiva (a se vedea M. si M. impotriva Croatiei, citata anterior, pct. 176).
56. Curtea a considerat anterior ca desfasurarea ineficienta si, in special, cu intarziere, a actiunilor de incredintare poate determina o incalcare a art. 8 din Conventie (a se vedea Eberhard si M., citata anterior, pct. 127). In acest context, o masura este apreciata ca fiind adecvata in functie de celeritatea cu care este pusa in aplicare, deoarece trecerea timpului poate avea consecinte ireparabile asupra relatiilor dintre copii si parintele care nu locuieste cu ei (a se vedea, printre multe altele, Ignaccolo-Zenide, citata anterior, pct. 102). Durata procedurilor in care sunt implicati copii capata o importanta deosebita, deoarece exista intotdeauna pericolul ca orice intarziere procedurala sa aiba efect asupra solutionarii de facto a problemei in fata instantei (a se vedea H. impotriva Regatului Unit, 8 iulie 1987, pct. 89-90, seria A nr. 120; si P.F. impotriva Poloniei, nr. 2.210/12, pct. 56, 16 septembrie 2014).
57. Curtea reitereaza ca faptul ca eforturile autoritatilor au esuat nu duce insa automat la concluzia ca nu s-au respectat obligatiile pozitive in temeiul art. 8 din Conventie (a se vedea Mihailova, citata anterior, pct. 82). Datoria autoritatilor de a lua masuri pentru a inlesni reintregirea familiei nu este absoluta, deoarece reunirea unui parinte cu copiii care locuiesc de mai mult timp impreuna cu celalalt parinte nu poate avea loc imediat si poate necesita luarea de masuri pregatitoare (a se vedea Nuutinen, citata anterior, pct. 128). Natura si amploarea acestei pregatiri depind de circumstantele fiecarui caz in parte, insa intelegerea si cooperarea tuturor partilor implicate constituie intotdeauna o componenta importanta. Desi autoritatile nationale trebuie sa faca tot posibilul pentru a facilita o astfel de cooperare, orice obligatie de a aplica masuri coercitive in aceasta privinta trebuie sa fie limitata, intrucat trebuie luate in considerare atat interesele, cat si drepturile si libertatile tuturor partilor implicate, in special interesul superior al copilului si drepturile sale in temeiul art. 8 din Conventie (a se vedea Mihailova, citata anterior, art. 82 in fine). Dupa cum a hotarat anterior Curtea, desi in acest domeniu delicat nu sunt de dorit masuri coercitive in privinta copiilor, nu trebuie exclusa recurgerea la sanctiuni atunci cand parintele cu care locuiesc copiii are un comportament ilegal (a se vedea Eberhard si M., citata anterior, pct. 130, si Ignaccolo-Zenide, citata anterior, pct. 106). Chiar daca este posibil ca unele sanctiuni mai severe sa nu fi putut schimba pozitia generala a parintelui respectiv, acest lucru nu scutea autoritatile nationale de obligatia de a lua toate masurile necesare pentru a inlesni legaturile de familie (a se vedea, mutatis mutandis, Kuppinger impotriva Germaniei, nr. 62.198/11, pct. 103 si 107, 15 ianuarie 2015).
58. In cele din urma, Curtea considera ca este important sa reitereze faptul ca, desi jurisprudenta sa impune luarea in considerare a opiniilor copiilor, aceste opinii nu sunt neaparat imuabile, iar obiectiile lor, carora trebuie sa li se acorde atentia cuvenita, nu sunt neaparat suficiente pentru a fi puse deasupra intereselor parintilor, in special atunci cand este vorba de legaturi periodice cu copiii lor. Dreptul unui copil de a-si exprima propriile opinii nu ar trebui interpretat ca oferind un drept de veto neconditionat copiilor, fara a lua in considerare alti factori si a efectua o examinare in scopul determinarii interesului superior al copilului; in mod normal, acest interes impune mentinerea legaturilor personale ale copilului, cu exceptia cazurilor in care acest lucru ar dauna sanatatii si dezvoltarii copilului (a se vedea Raw si altii impotriva Frantei, nr. 10.131/11, pct. 94, 7 martie 2013).
b) Aplicarea acestor principii in prezenta cauza
59. In prezenta cauza nu se contesta faptul ca, in urma sentintelor judecatoresti din 5 mai si 24 septembrie 2014 prin care minorii au fost incredintati primei reclamante (a se vedea supra, pct. 9 si 26), autoritatile erau obligate sa ia masuri in vederea reunirii primei reclamante cu copiii. De asemenea, nu se contesta faptul ca masurile care au fost luate nu au condus la o reintregire efectiva a familiei. Prima reclamanta nu a putut locui cu copiii incepand din noiembrie 2013 (a se vedea supra, pct. 5), atunci cand au fost luati de tatal lor. Acestia inca locuiau cu tatal lor la data ultimei comunicari cu Curtea (scrisoarea trimisa reprezentantei reclamantilor la 18 iulie 2018; a se vedea supra, pct. 31).
60. Curtea reitereaza faptul ca, intr-o cauza de acest tip, o masura este apreciata ca fiind adecvata in functie de celeritatea cu care este pusa in aplicare (a se vedea supra, pct. 56). Obligatia autoritatilor de a actiona prompt este si mai importanta in cazuri precum cel de fata, in care parintele caruia ii sunt incredintati copiii solicita inapoierea copiilor din partea unei persoane (celalalt parinte sau un tert) care retine copiii fara niciun drept si fara consimtamantul persoanei careia ii sunt incredintati copiii (a se vedea Amanalachioai, citata anterior, pct. 93 in fine). In prezenta cauza, au trecut 5 ani de cand prima reclamanta a avut ultima data posibilitatea de a-si exercita drepturile parintesti. In decizia definitiva din 15 mai 2018, Tribunalul Bucuresti a reafirmat dreptul acesteia de a locui impreuna cu copiii si a reiterat ca autoritatile aveau obligatia de a lua urgent toate masurile legale necesare pentru a asigura inapoierea copiilor la locuinta mamei lor (a se vedea supra, pct. 36).
61. In aceasta privinta, Curtea considera ca timpul trecut de cand prima reclamanta a alertat initial autoritatile privind situatia sa este in sine problematic, deoarece a permis ca legaturile de familie dintre prima reclamanta si copiii sai sa se deterioreze, ceea ce ingreuneaza executarea sentintelor de incredintare a minorilor.
62. Ramane de stabilit daca autoritatile au luat toate masurile necesare pentru a inlesni executarea sentintelor de incredintare a minorilor (a se vedea supra, pct. 55).
63. Curtea ia nota de constatarile instantelor nationale cu privire la acest aspect (a se vedea supra, pct. 36). Cu toate acestea, accepta faptul ca autoritatile s-au aflat intr-o situatie dificila, in ceea ce priveste executarea deciziilor de incredintare a copiilor, deoarece acestea trebuiau sa se ocupe mai intai de opozitia tatalui (a se vedea, in special, supra, pct. 13, 23 si 30) si apoi de cea a copiilor care, eventual sub influenta tatalui lor (a se vedea supra, pct. 18, 22 si 36), au refuzat in mod categoric sa revina la locuinta mamei lor (a se vedea supra, pct. 15 si 31). In orice caz, Curtea reitereaza ca lipsa de cooperare dintre parinti nu scuteste autoritatile de luarea tuturor masurilor care pot contribui la mentinerea sau restabilirea legaturilor de familie (a se vedea Nicolo Santili impotriva Italiei, nr. 51.930/10, pct. 73, 17 decembrie 2013, cu trimiterile suplimentare).
64. In ceea ce priveste masurile concrete luate de autoritati pentru a inlesni reintregirea familiei reclamantilor, din informatiile aflate la dosar reiese ca directiile publice de protectie a copilului au ramas relativ pasive in cazul reclamantilor. Mai concret, prima reclamanta a facut doua sesizari la DGASPC Bucuresti cu privire la problemele intampinate la vizitarea copiilor sai, dar institutia nu a fost in masura sa actioneze deoarece R. nu era acasa atunci cand reprezentantii acesteia au incercat sa faca o vizita acolo (a se vedea supra, pct. 12 si 14). Nu exista nimic care sa arate ca reprezentantii au facut ceva mai mult decat o simpla incercare de a face o vizita la domiciliul lui R. sau ca au instituit un mecanism de sanctionare a acestuia pentru atitudinea de obstructionare. In aceasta privinta, Curtea recunoaste eforturile constante depuse de prima reclamanta pentru executarea deciziilor de incredintare a copiilor (a se vedea supra, pct. 31) si pentru protejarea copiilor sai impotriva influentei tatalui lor, inclusiv prin alertarea DGASPC si a Parchetului cu privire la comportamentul acestuia (a se vedea, de exemplu, supra, pct. 22, 24 si 33).
65. Curtea observa, de asemenea, ca, desi un psiholog a indicat autoritatilor la 22 ianuarie 2015 necesitatea imediata de a evalua copiii (a se vedea supra, pct. 17), acestea nu au dispus niciodata o astfel de expertiza. Abia dupa ce prima reclamanta a solicitat o hotarare judecatoreasca s-a efectuat evaluarea, iar abuzul psihologic sub forma alienarii parentale exercitate de tata a fost confirmat in raportul psihologului din 17 noiembrie 2015 (a se vedea supra, pct. 22). Curtea deplange faptul ca autoritatile nu au acordat o atentie deosebita destramarii progresive a legaturii dintre prima reclamanta si copiii sai si nici comportamentului manipulator al tatalui (a se vedea, mutatis mutandis, Amanalachioai impotriva Romaniei, nr. 4.023/04, pct. 100, 26 mai 2009).
66. Consideratiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curtii sa concluzioneze, fara a aduce atingere rolului sau subsidiar, ca autoritatile nu au actionat in timp util si nu au facut ceea ce era rezonabil in acele circumstante pentru executarea sentintelor de incredintare a minorilor, nereusind astfel sa realizeze un echilibru just intre interesele concurente ale persoanei si ale comunitatii. In concluzie, reclamantii nu au beneficiat de o protectie efectiva a dreptului lor la respectarea vietii lor de familie .
Prin urmare, a fost incalcat art. 8 din Conventie .
67. Astfel, Curtea subliniaza ca aceasta concluzie nu aduce atingere unei eventuale decizii ulterioare a instantelor nationale cu privire la interesul superior al copiilor, avand in vedere timpul scurs de la inceputul convietuirii cu tatal lor. Un aspect important, pentru clarificare, este acela ca, avand in vedere faptul ca al doilea si al treilea reclamant au pierdut legatura cu mama lor la varsta de 7 si, respectiv, 4 ani, au locuit impreuna cu tatal lor fara intrerupere timp de aproape 5 ani de atunci si, in prezent, refuza orice legatura cu mama, Curtea subliniaza ca prezenta hotarare nu ar trebui interpretata in niciun fel ca sugerand ca autoritatile trebuie sa ia masuri pentru a realiza reunirea primei reclamante cu copiii sai fara a lua masuri pregatitoare adecvate (a se vedea supra, pct. 57 si, mutatis mutandis, E.S. impotriva Romaniei si Bulgariei, nr. 60.281/11, pct. 82, 19 iulie 2016).

III. Cu privire la celelalte pretinse incalcari ale Conventiei
68. In scrisoarea din 5 decembrie 2016, prima reclamanta s-a plans, in temeiul art. 13 din Conventie, de faptul ca nu a dispus de o cale de atac efectiva impotriva rezolutiei procurorului de a nu extinde urmarirea penala asupra acuzatiilor de rele tratamente aplicate minorilor (a se vedea supra, pct. 33). In plus, in observatiile trimise Curtii dupa comunicarea cauzei catre Guvernul parat, reclamantii au sustinut, in temeiul art. 34 din Conventie, ca comunicarea cu intarziere a sentintei din 20 martie 2017 (a se vedea supra, pct. 34 si 35) a impiedicat exercitarea efectiva a dreptului lor de a depune o cerere individuala.
Articolele prevad urmatoarele:

ARTICOLUL 13
"Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."

ARTICOLUL 34
"Curtea poate fi sesizata printr-o cerere de catre orice persoana fizica, orice organizatie neguvernamentala sau de orice grup de particulari care se pretinde victima a unei incalcari de catre una dintre inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in Conventie sau in protocoalele sale. Inaltele parti contractante se angajeaza sa nu impiedice prin nicio masura exercitiul eficace al acestui drept ."
69. Curtea observa ca principala problema in aceasta cauza este faptul ca autoritatile nu au acordat asistenta reclamantilor pentru reintregirea familiei, in conformitate cu sentintele de incredintare a minorilor. Prin urmare, avand in vedere situatia in fapt, pretentiile partilor si constatarile sale in temeiul art. 8 din Conventie, Curtea considera ca a examinat principala problema juridica ridicata in prezenta cerere si ca nu este necesar sa se pronunte separat asupra admisibilitatii si temeiniciei capetelor de cerere formulate in temeiul art. 13 si art. 34 [a se vedea, mutatis mutandis, Centrul pentru resurse juridice in numele Valentin Campeanu impotriva Romaniei (MC), nr. 47.848/08, pct. 156, CEDO 2014].
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
70. Art. 41 din Conventie prevede:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu
71. Prima reclamanta a considerat ca o constatare a unei incalcari constituie o reparatie echitabila suficienta pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit. Aceasta a solicitat cate 20.000 euro (EUR) pentru al doilea si al treilea reclamant, cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral, pentru traumele emotionale suferite ca urmare a nerespectarii de catre autoritatile nationale a obligatiilor lor pozitive. Aceasta a solicitat ca sumele acordate sa fie transferate in conturi bancare pe numele copiilor, care nu ar trebui sa fie accesibile parintilor decat in circumstante exceptionale si numai cu aprobarea prealabila a DGASPC.
72. Guvernul a sustinut ca recunoasterea unei incalcari a drepturilor reclamantilor constituie o reparatie echitabila suficienta pentru orice prejudiciu moral suferit. In orice caz, Guvernul a considerat ca suma solicitata de reclamanti era excesiva in comparatie cu sumele acordate de Curte in cauze similare.
73. Curtea considera ca reclamantii cu siguranta au suferit un prejudiciu moral, care nu poate fi compensat doar prin constatarea unei incalcari. Avand in vedere natura incalcarii constatate si pretentiile formulate de prima reclamanta cu privire la despagubire si pronuntandu-se in echitate, Curtea acorda in solidar celui de al doilea si, respectiv, al treilea reclamant suma de 7.500 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit . Suma se va pastra in depozit bancar pe numele acestora (a se vedea M.D. si altii impotriva Maltei, citata anterior, pct. 94).

B. Cheltuieli de judecata
74. Prima reclamanta a solicitat, de asemenea, 3.199,37 EUR pentru cheltuielile de judecata in fata Curtii, reprezentand onorariile avocatului si taxele de timbru.
75. Guvernul a sustinut ca cheltuielile de judecata nu au fost efectuate in mod necesar si ca suma solicitata este excesiva. Acesta a solicitat Curtii sa acorde o suma rezonabila cu acest titlu .
76. Tinand seama de documentele aflate la dispozitia sa, precum si de jurisprudenta sa, Curtea considera ca este rezonabil sa acorde suma de 3.199,37 EUR cu acest titlu .

C. Dobanzi moratorii
77. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal, practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
C U R T E A:

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 8 din Conventie;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie;
3. hotaraste ca nu este necesar sa examineze admisibilitatea si fondul capetelor de cerere intemeiate pe art. 13 si art. 34 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantilor, in termen de 3 luni, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:
(i) 7.50 0 EUR (sapte mii cinci sute de euro) in solidar celui de al doilea si celui de al treilea reclamant pentru prejudiciul moral, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, care se vor tine in depozit bancar in favoarea acestora;
(ii) 3.19 9,37 EUR (trei mii o suta nouazeci si noua de euro si treizeci si sapte de eurocenti) primei reclamante pentru cheltuielile de judecata, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca, de la expirarea termenului de trei luni mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere . Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 4 decembrie 2018, in temeiul art. 77 A� 2 si A� 3 din Regulamentul Curtii.