Actiune in raspundere civila delictuala promovata impotriva administratorului

Astfel, cata vreme discernamantul administratorului nu este afectat de o miza personala, este informat corespunzator in legatura cu natura afacerii si este convins ca hotararile luate sunt in interesul societatii, atunci administratorul este exonerat de raspundere .

Prin actiunea introductiva, reclamanta SC D.C. SRL a chemat in judecata pe paratul M.F., pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie angajata raspunderea patrimoniala a acestuia si astfel sa fie obligat la plata sumei de 94.000 USD reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat societatii reclamante prin coordonarea defectuoasa a intregii activitati a acesteia in calitatea sa de administrator. Reclamanta a mai solicitat si obligarea la plata dobanzii legale calculate pana la data platii efective precum si la plata sumei de 22.992 lei reprezentand cheltuieli de judecata suportate de societatea reclamanta ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciara.(...)

Prin sentinta nr. 461/Fcom/2008, Tribunalul Galati a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta SC D.C. SRL Braila impotriva paratului M.F.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca, pentru a fi antrenata raspunderea civila delictuala, conform art. 998 si art. 999 C. civ. trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta savarsita si prejudiciu, precum si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul. S-a mai retinut ca, desi textul art. 1169 C. civ. prevede expres ca cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca, adica sarcina probei incumba reclamantului, acesta a reusit sa demonstreze doar ca paratul a avut calitatea de administrator al societatii, ca in aceasta calitate a incheiat un contract de prestari servicii de marketing, ca in baza acestui contract s-a emis ulterior factura Invoice nr. 146/2006 cu o valoare de 94.000 USD si ca simplul fapt ca reclamanta a fost nevoita sa achite aceasta suma nu atrage automat raspunderea paratului si obligarea acestuia la plata unor cheltuieli de judecata angajate de societate in procedura insolventei.

In rejudecare, prin decizia nr. 21/A/2011 pronuntata de Curtea de Apel Galati, Sectia comerciala, maritima si fluviala, s-a admis apelul declarat de reclamanta, s-a respins, ca nefondata, exceptia autoritatii de lucru judecat, invocata de intimatul-parat M.F. si s-a schimbat in parte sentinta atacata, in sensul ca s-a admis in parte actiunea, fiind obligat paratul la plata sumei de 94.000 USD plus dobanda legala de la data de 28.10.2008 pana la data achitarii debitului, in lei la cursul BNR din ziua platii.(...)

Impotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-parat M.F., criticand-o pentru nelegalitate, in temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 8 si 9 C.proc.civ. si solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii atacate si respingerea, ca nefondata, a apelului si a actiunii promovate, cu cheltuieli de judecata .

In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a aratat ca interpretarea pe care a dat-o instanta de apel exceptiei autoritatii de lucru judecat si elementelor privind raspunderea administratorului este gresita.

S-a aratat, astfel, ca, potrivit art. 22 C.proc.pen., hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si la vinovatia acesteia. Plangerile penale formulate impotriva recurentului au vizat aceleasi aspecte delictuale pe care le evoca intimata si in cadrul cererii de chemare in judecata, iar actiunea civila in cadrul plangerii penale a fost solutionata in acelasi timp cu actiunea penala, operand astfel autoritatea de lucru judecat.

Recurentul a sustinut ca si contestatia formulata de intimata in cadrul procedurii insolventei, ce a fost respinsa de judecatorul sindic prin sentinta de deschidere a procedurii insolventei nr. 29/S/2008, viza, in mare parte, aceleasi elemente ca si plangerile penale si prezenta cerere de chemare in judecata . Recursul declarat impotriva sentintei de deschidere a procedurii insolventei a fost respins ca ramas fara obiect, cu motivarea ca prin sentinta nr. 174/2008 judecatorul sindic a admis raportul final si a dispus inchiderea procedurii, desfiintandu-se astfel si obiectul recursului, motivare ce a presupus un nou control judiciar, atat din partea judecatorului sindic, cat si a instantei de recurs, care au apreciat ca suma ce formeaza obiectul contractului de prestari servicii este datorata si are caracter cert, lichid si exigibil .

Pe fondul litigiului, recurentul a aratat ca in speta incheierea contractului de prestari servicii intra in obiectul de activitate al societatii, astfel cum este el prevazut in actul constitutiv, iar acceptarea facturii intra in categoria atributiilor pe care recurentul le avea in calitate de administrator al societatii. Instanta de apel a retinut ca acceptarea facturii ar fi fost facuta la momentul in care recurentul indeplinea si calitatea de director general, insa calitatea de administrator i-a fost revocata la data de 27.03.2007, data la care se incheie contractul individual de munca cu functia de director general, contract ce a incetat la 08.08.2007. Factura externa este emisa la 14.07.2006, iar procesul-verbal de conciliere cu beneficiarul facturii are loc la 21.10.2006, ceea ce inseamna ca atat incheierea contractului de prestari servicii, cat si inregistrarea facturii fiscale si recunoasterea debitului au avut loc numai in perioada cat recurentul a fost administrator si nu are nimic de-a face cu calitatea de director general.

In ceea ce priveste elementele raspunderii delictuale, recurentul a aratat ca la momentul incetarii calitatii de administrator, recurentul a predat toata evidenta financiar-contabila noului administrator, fara ca asociatul unic sa ii reproseze ceva, ulterior fiind angajat chiar ca director general.

Contractul de prestari servicii a fost inregistrat la societate, la fel si factura fiscala, asociatul unic luand la cunostinta despre efectele acestor inscrisuri, la finele mandatului aproband situatiile financiare ale societatii. Bilantul contabil pe anul 2006 al societatii a fost aprobat de catre asociatul unic, in primul trimestru al anului 2007, inclusiv cu inscrierea facturii fiscale si de recunoastere a efectelor acesteia la capitolul ``creditori ai societatii``.

In privinta raportului de inspectie fiscala, recurentul considera ca acesta nu ii este opozabil, necontestarea acestuia constituind un risc asumat de societatea intimata, care a urmarit, in opinia recurentului, obtinerea unui inscris care sa il culpabilizeze.

Recursul este fondat.

Inalta Curte retine inca de la inceput ca prin cererea de chemare in judecata, reclamanta SC D.C. SRL a solicitat, in temeiul dispozitiilor art. 998-999 C.civ. coroborate cu prevederile Legii nr. 31/1990, sa se atraga raspunderea patrimoniala a paratului M.F. si obligarea acestuia la plata sumei de 94.000 USD, reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat societatii prin coordonarea defectuoasa a intregii activitati, in calitatea de administrator, suma la care se adauga dobanda legala pana la data efectiva a platii si suma de 22.992 lei, reprezentand cheltuielile de judecata suportate de societate ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciara.

In motivare, reclamanta a aratat, in esenta, ca paratul a semnat factura/invoice nr. 146/2006, emisa de SC T.T.F. Inc la data de 14.07.2006 in baza contractului de prestari servicii de marketing incheiat intre cele doua societati, desi aceasta factura nu cuprindea nicio inserare cu privire la serviciile ce au fost realizate si facturate, iar potrivit contractului (art. 5) SC T.T.F. Inc avea obligatia notificarii serviciilor prestate prin act aditional. In plus, sustine reclamanta, paratul a semnat si procesul verbal de conciliere din data de 21.10.2006, acceptand tacit plata sumei de 94.000 USD.

In opinia reclamantei, obiectul contractului nefiind executat, paratul a creat societatii un prejudiciu material, din culpa, intrucat in calitatea sa de administrator si director general in cadrul societatii nu si-a indeplinit in mod corespunzator atributiunile ce ii reveneau si nu a actionat in interesul general al societatii, acceptand la plata o suma nedatorata si nejustificata. Reclamanta invoca astfel usurinta cu care paratul a acceptat la plata o suma nedatorata si nejustificata, precum si coordonarea defectuoasa a intregii activitati din cadrul societatii.

A mai aratat reclamanta ca aceasta administrare defectuoasa a condus la plata sumei de 94.000 USD, dar si a cheltuielilor de judecata din dosarul de insolventa nr. xx04/113/2007 al Tribunalului Braila, Sectia comerciala si de contencios administrativ.

In drept, reclamanta a invocat art. 998-999 C.civ., art. 73 lit. e), art. 1442 si art. 1443 din Legea nr. 31/1990.

Instantele de fond au retinut, in stabilirea situatiei de fapt, ca, inca de la data inregistrarii societatii, respectiv 28.12.2005, paratul a avut calitatea de administrator unic pana la data de 27.03.2007, cand a fost revocat din functie, asa cum rezulta din incheierea nr. 1430/2007 a O.R.C. de pe langa Tribunalul Braila. Paratul a avut si contract individual de munca incheiat cu societatea reclamanta pe o perioada de 12 luni, incepand cu 05.09.2006, fiind angajat in calitate de director general.

In calitatea sa de reprezentant legal al reclamantei, recurentul parat a semnat cu SC T.T.F. Inc. contractul de prestari servicii de marketing nr. DO 102/2006, incheiat pe o perioada de 1 an, incepand cu 01.02.2006.

In art. 5 din contract s-a prevazut ca pentru realizarea obiectului contractului in stricta conformitate cu toate clauzele acestuia, beneficiarul va achita prestatorului suma facturata in functie de serviciile prestate notificate in act aditional, iar art. 6 prevede ca suma se va achita de catre beneficiar in termen de 5 zile de la data primirii proforma-invoice eliberate de catre prestator, plata urmand a fi achitata de beneficiar prestatorului prin act aditional care urma sa fie semnat de parti in termen de 10 zile . Factura invoice emisa la data de 14.07.2006 prevede ca suma de 94.000 USD este datorata in conformitate cu contractul incheiat intre parti.

In calitatea sa de administrator unic, paratul a asigurat in toata aceasta perioada conducerea operativa a societatii si a coordonat intreaga activitate a acesteia. Reclamanta sustine, in esenta, ca prin semnarea facturii Invoice nr. 146/2006, care nu cuprindea nici o inserare cu privire la serviciile ce au fost furnizate si facturate, paratul a angajat societatea la plata sumei de 94.000 USD, producand astfel prejudiciul a carui acoperire se solicita prin actiune .

Prin actul aditional la actul constitutiv nr. 6051/2007 s-a dispus revocarea din functia de administrator a paratului, mentiunea fiind inregistrata in Registrul Comertului la data de 27.03.2007.

Reclamanta a formulat plangere penala la data de 31.10.2007, impotriva paratului si a numitului H.M., fost administrator al beneficiarei cedente pentru savarsirea faptei prevazute de art. 272 alin. (2) din Legea 31/1990. Prin rezolutia nr. 4617 din 22.04.2010, Parchetul de pe langa Judecatoria Braila a dispus neinceperea urmaririi penale a celor doi faptuitori, retinand faptul ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii atat pe latura obiectiva cat si pe latura subiectiva. Plangerea formulata impotriva acestei rezolutii a fost respinsa la 14.06.2010 de catre prim-procuror, motivat de faptul ca in cauza nu a rezultat reaua credinta a faptuitorului iar plangerea inregistrata impotriva solutiei prim-procurorului a fost respinsa prin sentinta penala nr. 1927/2010, retinandu-se faptul ca nu rezulta ca faptuitorul si-a desfasurat activitatea de administrator cu rea-credinta in scop contrar intereselor societatii sau in folos propriu, pentru a favoriza o alta societate in care avea interese.

Creanta invocata de reclamanta a fost cedata catre cesionara SC KDFE SRL Bucuresti la data de 02.07.2007, care a solicitat si obtinut deschiderea procedurii insolventei reclamantei prin sentinta nr. 29/2008.

Reclamanta a sustinut ca, pentru a evita starea de insolventa, a achitat debitul la data de 21.01.2008, conform declaratiei de plata externa din 21.01.2008 si a obtinut revocarea sentintei de deschidere a procedurii.

Prin decizia asociatului unic al societatii reclamante s-a aprobat la data de 28.03.2008 declansarea actiunii privind angajarea raspunderii paratului, in calitate de fost administrator, pentru neprotejarea interesului general al societatii, prin angajarea societatii la plata unor sume de bani nejustificate, urmare a indeplinirii defectuoase a atributiilor prevazute in actul constitutiv al societatii.

Instanta suprema a retinut, in primul ciclu procesual, ca instanta de apel nu s-a pronuntat asupra incidentei in cauza a art. 73 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, retinand numai neindeplinirea conditiilor cumulativ prevazute de art. 998-999 C.civ.

Inalta Curte a apreciat atunci ca speta de fata priveste raspunderea contractuala in conditiile art. 1539 C.civ. coroborate cu dispozitiile art. 72 si 73 din Legea nr. 31/1990 pentru perioada de timp in care intimatul-parat M.F. a avut calitatea de administrator al societatii reclamante, ulterior incetarii acestei calitati fiind vizata raspunderea delictuala in conditiile dreptului comun, respectiv art. 998-999 C.civ.

Inalta Curte a apreciat, astfel, ca se impune casarea in tot a deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, instanta de apel urmand a analiza angajarea raspunderii administratorului statuar M.F. in raport de temeiul juridic al actiunii introductive si de natura juridica contractuala si legala a raporturilor dintre administrator si societate pe parcursul exercitarii mandatului de administrator, respectiv delictuala ulterior incetarii calitatii de administrator.

Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, Inalta Curte a constatat ca niciuna din criticile formulate de recurent fata de modul de solutionare a exceptiei autoritatii de lucru judecat nu este intemeiata.

Pe de o parte, se constata ca actiunea de fata vizeaza angajarea raspunderii administratorului pentru neprotejarea interesului general al societatii, prin angajarea societatii la plata unor sume de bani nejustificate, urmare a indeplinirii defectuoase a atributiilor prevazute in actul constitutiv al societatii. Or, in plangerea penala s-a invocat ca recurentul si-ar fi desfasurat activitatea de administrator cu rea-credinta, in scop contrar intereselor societatii sau in folos propriu, pentru a favoriza o alta societate in care avea interese, in final dispunandu-se neinceperea urmaririi penale pe motiv ca nu erau intrunite elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 272 alin. (2) din Legea 31/1990, atat pe latura obiectiva cat si pe latura subiectiva.

Pe de alta parte, prin decizia nr. 266/R1/2008 a Curtii de Apel Galati s-a respins, ca ramas fara obiect, recursul impotriva sentintei de deschidere a procedurii insolventei, motivat de imprejurarea ca judecatorul sindic dispusese revocarea acesteia anterior. Instanta de apel a retinut, asadar, in mod corect, faptul ca nu se poate verifica existenta identitatii de obiect, cauza si parti, cata vreme sentinta prin care s-a respins contestatia formulata de catre debitoare (intimata) impotriva cererii de deschidere a procedurii insolventei si s-a deschis procedura insolventei impotriva debitoarei a fost revocata.

In ceea ce priveste fondul cauzei, se retine ca reclamanta intimata a sustinut ca administratorul este in culpa pentru ca a acceptat la plata o factura pentru plata unor servicii care nu au fost, in fapt, executate. Se observa, insa, din considerentele deciziei recurate, ca instanta de apel a retinut culpa paratului recurent nu numai pentru ca in numele reclamantei el a acceptat factura externa in suma de 94.000 USD si a recunoscut respectiva creanta, desi nu a existat o indeplinire macar partiala a obiectului contractului (conform raportului de inspectie fiscala), ci si pentru ca, in calitatea sa de reprezentant legal al reclamantei, acesta a semnat contractul de prestari servicii nr. D0102/2006 fara a prevedea un pret pentru serviciile ce urmau sa fie prestate, iar la incheierea contractului s-ar fi avut in vedere niste datorii din perioada mai 2005 - februarie 2006, desi societatea reclamanta fusese infiintata abia la 28.12.2005.

Inalta Curte retine, din aceasta perspectiva, ca, fata de modul in care reclamanta si-a formulat actiunea, in considerarea principiului disponibilitatii ce guverneaza litigiul civil si a momentului procesual pana la care se pot formula cereri noi, dar si a principiului contradictorialitatii si a modului legal de exercitare a rolului activ, instanta de apel a procedat in mod gresit, fiind intemeiate, astfel, sustinerile recurentului privind interpretarea eronata pe care a dat-o curtea de apel elementelor raspunderii administratorului analizata prin prisma motivelor invocate in cererea de chemare in judecata si raportat la textele legale incidente in speta.

Astfel, Inalta Curte observa ca reclamanta nu a contestat contractul incheiat de parat, in calitatea sa de reprezentant al reclamantei, nici din punctul de vedere al lipsei vreunui pret si nici din cel al scopului urmarit la incheierea sa, respectiv achitarea unor datorii anterioare infiintarii societatii. Dimpotriva, reclamanta a sustinut doar ca serviciile pentru care s-a acceptat la plata factura nu au fost in realitate prestate, administratorul fiind in culpa pentru ca a acceptat o asemenea factura, asadar pentru neprotejarea interesului general al societatii, prin angajarea societatii la plata unor sume de bani nejustificate, urmare a indeplinirii defectuoase a atributiilor prevazute in actul constitutiv al societatii.

Potrivit art. 73 lit. e) din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

In art. 1442 din acelasi act normativ se prevede ca administratorii sunt raspunzatori de indeplinirea tuturor obligatiilor, conform prevederilor art. 72 si 73.

Prin decizia asociatului unic al societatii reclamante s-a aprobat la data de 28.03.2008 declansarea actiunii privind angajarea raspunderii paratului, in calitate de fost administrator, pentru neprotejarea interesului general al societatii, prin angajarea societatii la plata unor sume de bani nejustificate, urmare a indeplinirii defectuoase a atributiilor prevazute in actul constitutiv al societatii.

Se urmareste, asadar, angajarea raspunderii directe a paratului fata de societate pentru prejudiciul cauzat prin greselile de gestiune ce au condus la pierderi suferite de societate in exercitiul functiilor administratorului.

Inalta Curte retine ca, intr-adevar, raspunderea civila a administratorului este o raspundere bazata pe culpa, care este prezumata in cazul raspunderii contractuale, administratorul trebuind, in acest caz, sa faca dovada unei cauze straine (forta majora, caz fortuit) pentru a se exonera de raspundere .

Legea, insa, ofera protectie doar contra neglijentei si fraudei, nu si contra riscurilor inerente ale afacerilor, cand o decizie luata cu buna-credinta se poate transforma in esec. Cata vreme discernamantul administratorului nu este afectat de o miza personala, este informat corespunzator in legatura cu natura afacerii si este convins ca hotararile luate sunt in interesul societatii, atunci administratorul este exonerat de raspundere . Asadar, obligatia de prudenta si diligenta de care fac vorbire dispozitiile art. 1441 din Legea nr. 31/1990 nu este incalcata daca in momentul luarii unei decizii de afaceri administratorul este in mod rezonabil indreptatit sa considere ca actioneaza in interesul societatii si pe baza unor informatii adecvate.

Este adevarat ca aprobarea situatiei financiare anuale a societatii ori a raportului de gestiune a administratorului nu il scuteste pe acesta de raspundere, fiind doar elemente obligatorii pentru continuarea in bune conditii a activitatii societatii. Nu mai putin adevarat este, insa, ca responsabilitatea civila a administratorilor este o responsabilitate subsidiara, pentru ca ea trebuie sa intervina doar atunci cand societatea a epuizat orice alt remediu, sanctiune sau alte proceduri de reparatie, care nu au dus la satisfacerea integrala a pretentiilor acesteia, deoarece administratorii nu actioneaza in nume propriu, ci in numele societatii.

Or, asa cum s-a aratat, societatea intimata din speta de fata nu a contestat contractul incheiat de administrator si nu a inteles sa se prevaleze de neexecutarea obligatiilor corespunzatoare sumei solicitate de catre partenerul contractual, ci a incercat, fara succes, sa obtina condamnarea administratorului pentru folosirea, cu rea-credinta, a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect.

In plus, in conditiile in care judecatorul sindic, verificand creanta pentru care s-a cerut deschiderea procedurii insolventei de catre creditorul sumei de 94.000 USD, a constatat ca aceasta este certa, lichida si exigibila si, prin urmare, sunt indeplinite conditiile pentru deschiderea procedurii, reclamanta debitoare a ales sa plateasca acea creanta, obtinand, astfel, o hotarare de revocare a sentintei de deschidere, inainte chiar de solutionarea propriului recurs formulat impotriva acelei sentinte de deschidere.

Trebuie observat, in acest context, ca, potrivit art. 134 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, in cazul procedurii deschise in urma formularii cererii introductive de catre debitor, in conditiile art. 32, daca judecatorul-sindic constata, la expirarea termenului pentru inregistrarea cererilor de admitere a creantelor, ca nu s-a depus nicio cerere, va pronunta o sentinta de inchidere a procedurii si de revocare a hotararii de deschidere a procedurii. Aceeasi solutie s-a impus in practica si in ipoteza in care cererea introductiva este formulata de un singur creditor, in temeiul art. 31 din lege, in cazul in care niciun alt creditor decat cel ce a formulat cererea introductiva nu a depus o cerere de admitere a creantei, in considerarea caracterului esential colectiv al procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006. Se observa ca, in cauza, procedura a fost deschisa la data de 16.01.2008, plata creantei de catre intimata debitoare a fost efectuata la data de 21.01.2008, dupa aprobarea raportului final fiind pronuntata, la data de 06.03.2008, inchiderea procedurii si revocarea sentintei de deschidere, ulterior fiind respins, ca ramas fara obiect, recursul impotriva sentintei de deschidere a procedurii insolventei, motivat de imprejurarea ca judecatorul sindic dispusese revocarea acesteia anterior.

Chiar admitand ca plata a fost efectuata de catre societatea reclamanta doar pentru a se evita insolventa, efectele acestei plati s-au produs, nefiind suficient doar sa se afirme ca administratorul, care a incheiat contractul in numele societatii, trebuie sa raspunda pentru ca societatea reclamanta a fost nevoita sa faca o plata pentru a evita starea de insolventa. Or, reclamanta doar pretinde, in actiunea sa, asa cum, de altfel, in mod judicios a retinut si prima instanta (chiar daca nu a facut referire expresa la toate temeiurile de drept invocate in cererea de chemare in judecata), ca paratul si-a indeplinit defectuos atributiile prevazute in actul constitutiv al societatii, prin angajarea acesteia la plata unor sume de bani nejustificate, desi, asa cum s-a mai aratat, responsabilitatea civila a administratorilor, chiar contractuala, este o responsabilitate subsidiara, ce trebuie sa intervina doar atunci cand societatea a epuizat orice alt remediu, sanctiune sau alte proceduri de reparatie, care nu au dus la satisfacerea integrala a pretentiilor sale, administratorii actionand in numele respectivei societati si, oricum, nu inlatura obligatia reclamantei de a proba faptul ca administratorul a actionat cu neglijenta sau (in cazul in care s-ar fi invocat) in frauda societatii.

Asa fiind, Inalta Curte, gasind recursul fondat, in raport de motivele invocate, l-a admis, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. (1) si (3) C.proc.civ.. Pe cale de consecinta, decizia atacata a fost modificata, in sensul respingerii apelului declarat de reclamanta impotriva sentintei nr. 461 din 12 noiembrie 2008 pronuntata de Tribunalul Braila.