In Cauza Andreescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 18 mai 2010,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 19.452/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Gabriel Andreescu (reclamantul), a sesizat Curtea la 29 martie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de doamna Livia Cinteza, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plange de incalcarea dreptului sau la libertatea de exprimare ca urmare a condamnarii sale sub aspect penal si civil pentru calomnie, precum si de incalcarea dreptului sau la un proces echitabil, in conditiile in care a fost condamnat de catre instanta de recurs fara a fi audiat, dupa ce a fost achitat in prima instanta.
4. La 15 ianuarie 2009, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea . Intemeindu-se pe dispozitiile art. 29 alin. 3 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul sa fie examinate impreuna.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in 1952 si locuieste in Bucuresti.
A. Geneza cauzei
6. Reclamantul este un militant pentru drepturile omului recunoscut in Romania. El este membru fondator al Comitetului Helsinki Roman si a fost initiatorul mai multor asociatii nonguvernamentale care militeaza pentru drepturile omului. De asemenea, reclamantul este conferentiar universitar, predand Etica si Stiinte politice, si colaboreaza in mod constant cu mai multe ziare si publicatii.
7. In timpul regimului comunist, inainte de anul 1989, reclamantul a suportat persecutii, a fost arestat sau i s-a stabilit domiciliu obligatoriu pentru ca a criticat regimul de atunci in ceea ce priveste problema incalcarii drepturilor omului, pentru ca a acordat interviuri presei occidentale, precum si pentru ca a condus actiuni de protest pasnice, cum ar fi greva foamei.
8. La 9 decembrie 1999 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica . Conform acestei legi, orice cetatean roman sau strain care a obtinut cetatenia romana dupa 1945 are dreptul sa cunoasca continutul dosarului intocmit cu privire la persoana sa de catre organele politiei politice a fostului regim . In plus, legea dispune ca orice persoana care a facut obiectul unui dosar din care rezulta ca a fost pusa sub supraveghere de catre Securitate are dreptul de a cunoaste identitatea agentilor serviciilor secrete si a colaboratorilor lor care au contribuit cu informatii la dosar. In sfarsit, legea prevede ca toti cetatenii romani, mass-media, organizatiile nonguvernamentale si institutiile publice au dreptul de a li se permite accesul la informatii de interes public privind calitatea de agent sau de colaborator al fostei Securitati a persoanelor care ocupa functii publice, precum presedintia Romaniei, functii guvernamentale sau parlamentare, functiile de prefect, de judecator sau de inspector general de politie. Accesul la aceste informatii de interes public priveste, de asemenea, persoanele aflate la conducerea bisericilor si cultelor religioase recunoscute, precum si membrii Academiei Romane.

9. Legea nr. 187/1999 a instaurat un organism public insarcinat cu aplicarea acesteia, si anume Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS).
10. Dezbaterea politica in jurul acestei legi si al aplicarii sale a fost considerabila, iar acoperirea mediatica a fost si continua sa fie importanta. Reclamantul a fost unul dintre promotorii acestei legi intre 1989 si data adoptarii acesteia in 1999.
11. In luna iunie 2000, reclamantul s-a adresat CNSAS solicitand accesul la propriul dosar de informatii creat de catre fosta Securitate . El nu a primit raspuns in termenul de 30 de zile prevazut de art. 12 din Legea nr. 187/1999. In luna septembrie 2000, reclamantul a adresat CNSAS o noua cerere solicitand sa fie informat daca membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane au fost sau nu colaboratori ai fostei Securitati. Reclamantul nu a primit raspuns in termenul prevazut de lege .
B. Conferinta de presa organizata de reclamant la 20 februarie 2001
12. In absenta unui raspuns la solicitarile adresate CNSAS, reclamantul a anuntat o conferinta de presa programata pentru data de 20 februarie 2001, in cadrul careia intentiona sa isi exprime preocuparea cu privire la lipsa de eficienta practica a procedurilor prevazute de Legea nr. 187/1999.
13. In cursul conferintei de presa el a declarat ziaristilor prezenti ca este dezamagit de modul in care este aplicata Legea nr. 187/1999 si a denuntat problemele legate de aplicarea legii, probleme care erau de natura sa aduca atingere atat drepturilor persoanelor particulare, cat si interesului public. Reclamantul a invitat autoritatile sa respecte legea, iar publicul sa urmareasca acest aspect cu vigilenta.
14. Ca raspuns la intrebarile ziaristilor cu privire la cauzele lipsei de eficacitate a activitatii CNSAS, reclamantul a mentionat lipsa de profesionalism, indiferenta si lenea membrilor Colegiului CNSAS.
15. Intrebat de ziaristi cu privire la indoielile pe care le-ar putea avea in ceea ce priveste independenta membrilor CNSAS, el a raspuns ca o singura persoana ii inspira neincredere din cauza presiunilor care au fost exercitate asupra sa in timpul regimului comunist, presiuni avand ca scop sa ii distruga rezistenta si sa o determine sa se plieze indicatiilor regimului. Reclamantul l-a nominalizat pe A.P., membru al Colegiului CNSAS, personalitate publica recunoscuta in domeniul culturii, fost ministru al culturii si, ulterior, al afacerilor externe. Prezentand motivele pe care isi fundamenta banuielile, reclamantul a precizat ca "desigur, asta nu este o dovada ca neaparat dl [A.P.] a colaborat intr-un fel cu Securitatea". Reclamantul a evocat, de asemenea, functiile acceptate de catre A.P. in unul dintre primele guverne de dupa 1989, precum si remarcile publice ale acestuia cu privire la "marile dileme morale din spatele dosarelor" si reticenta sa in ceea ce priveste deconspirarea politiei politice, manifestata in cursul dezbaterilor publice dedicate acestui subiect .
16. Evocand episodul Miscarii pentru Meditatie Transcendentala si al Grupului de la Paltinis la care o parte a intelectualitatii romanesti, printre care si A.P., s-a afiliat inainte de 1989, suferind represaliile regimului comunist, reclamantul s-a referit la metodele utilizate de politia politica pentru a distruge rezistenta psihica a persoanelor vizate, precum anchete abuzive, amenintari, intimidari, inscenari si hartuiri. Potrivit reclamantului, persoanele care facusera obiectul unor anchete erau puse in situatia de a continua sa prezinte explicatii agentilor Securitatii "cu ocazia unor discutii ulterioare", fiind astfel determinate sa cedeze progresiv presiunilor si sa actioneze impotriva propriei constiinte.
17. Reclamantul si-a exprimat, in acelasi timp, consideratia fata de A.P. si intelegerea fata de atitudinea de supunere a acestuia fata de fostul regim, persoana "care, fara a fi un erou, nu are un caracter rau".
18. Reclamantul a subliniat, la sfarsitul interventiei sale, ca nu detine probe care sa ii permita sa afirme ca A.P. cedase efectiv presiunilor Securitatii, dar ca a comparut in fata ziaristilor pentru a-si exprima banuielile si argumentele aferente, "argumente care nu sunt o proba absoluta, ci le asteapta pe cele absolute. Dar probe absolute nu pot fi obtinute decat cu colaborarea institutiilor".
19. Partea relevanta a interventiei reclamantului, astfel cum a fost transcrisa de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in Sentinta acesteia din 13 iulie 2001 (paragraful 31 de mai jos), este urmatoarea:
"Avem un singur caz despre care pot sa spun ca am o banuiala (...) - cred ca avem dreptul sa ne exprimam banuielile iar persoana pe care o am in minte este domnul [A.P.].
Dl [A.P.] a fost numit ministru al culturii imediat dupa Revolutie. Daca ne uitam pe lista celor care au intrat in structurile de Putere imediat dupa 1990, vedem ca cei cu functii de decizie au avut ceva in spate. Desigur, asta nu este o dovada ca neaparat dl [A.P.] a colaborat intr-un fel cu Securitatea . Pe de alta parte, de-a lungul timpului, dansul a avut o obedienta incredibila fata de premierul de atunci, [P.R.], apoi seful PD (...) ... dar cea mai flagranta a fost acceptarea de catre [A.P.] a prezentei sale pe lista candidatilor pentru Colegiu . Eu cunosc problemele sale anterioare, dupa ce a terminat in sfarsit spunea domnia sa - ministeriatul la portofoliul externelor. Cand dl [P.R.] l-a solicitat inca o data pentru aceasta pozitie, domnia sa a raspuns A«DaA» si, nu numai ca a raspuns A«DaA», ci a dus o intreaga politica de convingere a opiniei publice ca are acest drept . Desi nu avea acest drept, conform Legii dosarelor. Imi amintesc dezbaterea pe care am avut-o la GDS privind acceptabilitatea numirii lui [M.D.] si a lui [A.P.], si prezenta sa aici, genul de argumentare pe care a avut-o domnia sa aici. El s-a referit, cu un anumit patos, la marile dileme morale din spatele dosarelor, la cata drama se ascunde in aceste dosare. Si pe acestea nu le poti trata oricum, ca un copil, incat dupa aceste saptamani de discutii trebuie sa va spun ca mai multi membri ai GDS erau convinsi ca dl [A.P.] are o problema la dosar. Ca dansul se comporta cum se comporta datorita dosarului sau. De ce acest lucru? De ce dl [A.P.], a carui personalitate am motive sa o apreciez, a colaborat cu Securitatea? Lucrul este foarte simplu si explicabil, nu pentru un om care este construit rau, ci pentru un om care nu este un erou, care are inteligenta absolut precisa si elaborata a opozitiei pe vremea aceea la strategiile Securitatii. Dansul, stiti, a fost scos afara din Partid si a avut probleme cu Securitatea datorita Meditatiei Transcendentale. Este tot o inscenare a Securitatii, care folosea un agent strain pentru gruparea esoterica numita A«Meditatia transcendentalaA». In orice caz, in aceasta activitate au fost prinsi mai multi intelectuali de prestigiu si actiunea a reusit sa intimideze intelectualitatea romaneasca cel putin pentru o perioada de timp . Una dintre victime a fost dl [A.P.]. Si, evident ca in aceasta situatie esti chemat la Securitate, ti se bate cu pumnul in masa, esti amenintat, esti pus sa dai nenumarate declaratii - si lucrul asta se intampla nu o singura data, se intampla de nenumarate ori. Si exista o tehnica extraordinara in a se introduce pe hartia pe care urmeaza sa o semnezi lucruri de care devii responsabil, pe care ti le asumi, si stii lucrul acesta. Au fost situatii la Rahova, cand securistii veneau in stol si bateau cu pumnul in masa si spuneau: A«Semneaza! Semneaza! Semneaza!...A» Si ca sa-ti dai seama ca totusi verbul acela era asertiv si nu optativ, lucrul acesta presupune o anumita raceala, furie in tine si o anumita stapanire. Eu nu cred ca dl [A.P.] are puterea ... Si nu cred ca are nici dexteritatea textelor de lege pentru a rezista unei astfel de presiuni. De-a lungul anilor, dl [A.P.] a facut parte din Grupul de la Paltinis. Asta presupunea o activitate aflata in centrul atentiei Securitatii. Desigur ca oamenii care fusesera anchetati anterior trebuiau sa dea la noi intalniri explicatii despre discutiile de acolo si asa, incet, incet, faceai greseli si fiecare greseala iti incarca dosarul si devii din ce in ce mai slab si ajungi sa faci lucruri pe care initial niciodata nu-ti puteai imagina ca le-ai facut. Probabil ca dl [A.P.] are o imensa jena si din cauza asta nu a putut sa vorbeasca in 1990 despre ce cred eu ca ar fi trebuit sa vorbeasca. Subliniez: eu nu am probe. Eu am vorbit in fata dvs. apeland la banuieli si la pseudoargumente. Adica la argumente care nu sunt o proba absoluta, ci le asteapta pe cele absolute. Dar probe absolute nu pot fi obtinute decat cu colaborarea institutiilor."
20. Discursul reclamantului a cunoscut o larga acoperire mediatica. De exemplu, cotidianul cu difuzare nationala "Romania Libera" a titrat in editia sa din 21 februarie 2001: "Gabriel Andreescu a lansat ieri acuzatii grave: [A.P.] este banuit de a fi colaborat cu fosta Securitate ."
C. Condamnarea penala a reclamantului pentru calomnie
21. La 27 februarie 2001, A.P. a formulat o plangere penala impotriva reclamantului, acuzandu-l de insulta si calomnie cu privire la afirmatiile acestuia din cadrul conferintei de presa din 20 februarie 2001. A.P. a solicitat in acelasi timp daune morale in cuantum de un miliard de lei romanesti vechi (ROL) si obligarea reclamantului sa prezinte scuze in public.
1. Procedura in fata Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti
22. La termenul din 3 iulie 2001, instanta i-a ascultat pe reclamant, pe partea vatamata si pe procuror.
23. Procurorul a solicitat achitarea, cu motivarea ca discursul in litigiu exprima o simpla banuiala, iar nu afirmarea unui fapt determinat si ca nu exista niciun element susceptibil sa demonstreze ca reclamantul a actionat cu intentia de a aduce prejudicii de imagine partii vatamate.
24. In concluziile depuse in scris, reclamantul a facut referire, intre altele, la o declaratie manuscrisa a lui A. P. din 19 mai 1982. Conform reclamantului, continutul acestei declaratii intarea banuielile sale conform carora A. P. a putut ceda presiunilor Securitatii, oferind acesteia informatii de natura sa aduca atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale unor terti, precum libertatea de exprimare si cea de asociere . Reclamantul se baza pe urmatorul pasaj din scrisoare:
"Mentionez ca la un timp dupa (...), am informat un ofiter al Ministerului de Interne asupra conferintei la care am participat, exprimandu-mi dezacordul fata de continutul ei, precum si uimirea ca a putut avea loc in conditii oficiale."
25. In concluziile scrise, reclamantul sustinea ca faptul de a dezvalui asemenea informatii si de a-si exprima dezacordul intr-o declaratie facuta in fata unui reprezentant al fostului regim reprezenta o atitudine daca nu de colaborare cu regimul, cel putin de compromis, deoarece o asemenea atitudine era "o invitatie la reprimarea organizatorilor" acestor reuniuni. In aceasta privinta, reclamantul considera ca declaratia lui A. P. din 19 mai 1982 era o dovada de natura sa ii intareasca indoielile, cu atat mai mult cu cat Legea nr. 187/1999 oferea o definitie legala a notiunii de "colaborator al organelor de Securitate ca politie politica", incluzand "persoanele care au oferit informatii Securitatii prin care s-a adus atingere nemijlocit sau prin alte organe drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului", cu exceptia declaratiilor facute in cursul anchetelor de catre persoanele private de libertate din motive politice si cu privire la faptele care le erau imputate acestora.
26. Reclamantul a indicat, de asemenea, doua persoane membre ale GDS, si anume R. S. si D. P., care si-au exprimat cu ocazia discutiilor pe care le-au avut banuielile in ceea ce il priveste pe A.P.
27. Reclamantul a precizat, in plus, ca, in virtutea dreptului la libertatea de exprimare, avea dreptul de a aprecia fapte evidente, dar si aparente.
28. Din concluziile scrise ale reclamantului rezulta ca, la 15 mai 2001, adversarul sau, A. P., a fost audiat de instanta cu privire la declaratia din 19 mai 1982. Cu privire la acest subiect, A. P. a declarat ca a fost constrans de catre Securitate sa faca declaratia incriminata si ca aceasta privea cetateni elvetieni care au participat la conferinta, iar nu participantii romani.
29. In fine, reclamantul a subliniat ca, exprimandu-si indoielile in ceea ce priveste integritatea lui A. P., el a inteles mereu ca A. P. pur si simplu a dat dovada de slabiciune in fata presiunilor Securitatii si ca acesta nu a actionat niciodata cu scopul de a face rau sau de a obtine privilegii din partea regimului. Reclamantul concluziona ca "afirmatia conform careia o persoana nu este un erou nu ar putea fi considerata o calomnie".
30. In cadrul audierilor, A. P. a prezentat instantei un certificat emis de CNSAS, al carui membru era, datat 12 iunie 2001, atestand ca nu a colaborat cu Securitatea . De asemenea, a depus la dosar o declaratie extrajudiciara data de D. P., datata 22 iunie 2001, in care acesta din urma declara ca nu a afirmat niciodata ca A. P. a colaborat cu fosta Securitate, ca nu a avut discutii cu reclamantul in acest sens si ca nu sustine nimic din ceea ce reclamantul a afirmat in ceea ce il priveste.