Decizia CEDO in Cauza Draganschi impotriva Romaniei

"Dreptul la viata al fiecarei persoane este protejat prin lege."
24. Curtea aminteste ca obligatiile pozitive enuntate de art. 2 din Conventie implica, sub aspect procedural, obligatia pentru autoritati de a instaura un sistem judiciar eficace si independent care sa permita stabilirea cauzei decesului unui individ si de a-i pedepsi pe cei vinovati (a se vedea, mutatis mutandis, Calvelli si Ciglio impotriva Italiei [MC], CEDO 2002, paragraful 51).
25. Forma anchetei derulate poate varia in functie de circumstante fara a fi necesara declansarea urmaririi penale in toate cazurile (Mastromatteo impotriva Italiei [MC], nr. 37.703/97, paragrafele 90 si 94-95, CEDO 2002-VIII, si Furdik impotriva Slovaciei (dec.), nr. 42.994/05, 2 decembrie 2008). Curtea aminteste ca art. 2 mentionat mai sus nu implica nici dreptul de a declansa o ancheta penala impotriva unui tert sau ca acesta sa fie condamnat la sanctiuni de natura penala, nici o obligatie de rezultat care ar presupune ca orice urmarire penala trebuie sa se finalizeze printr-o condamnare (cf. mutatis mutandis, Perez impotriva Frantei [MC], nr. 47.287/99, paragraful 70, CEDO 2004-I). In special, in ipoteza in care se pune problema respectarii unei reglementari care are ca obiect protectia vietii, acest articol impune organizarea unui sistem judiciar de ancheta eficace la finalizarea careia sa nu existe nicio aparenta de apreciere arbitrara a faptelor care s-au aflat la originea decesului (Bone impotriva Frantei (dec.), nr. 69.869/01, 1 martie 2005).
26. In aceasta privinta, cand se pune problema anchetarii unei neglijente, o cale judiciara civila sau disciplinara, singura ori paralela cu o actiune in fata instantelor penale, poate fi suficienta pentru a stabili responsabilitatile in speta si, daca se impune, pentru a obtine aplicarea sanctiunii civile necesare, precum plata de despagubiri (a se vedea, de exemplu, Calvelli si Ciglio, citata mai sus, paragraful 51; Mastromatteo impotriva Italiei [MC], nr. 37.703/97, paragrafele 90 si 94-95, CEDO 2002-VIII, si Furdik, citata mai sus).
27. Mai intai, Curtea observa ca, in speta, Parchetul a deschis imediat o ancheta penala cu privire la decesul lui M. D. si a solicitat Institutului de Medicina Legala efectuarea unei examinari medico-legale. In urma acestei examinari, IML a precizat ca decesul era datorat bolilor cardiace de care nimeni nu avea cunostinta si care nu puteau fi descoperite in urma unui control medical de rutina, in lipsa simptomelor specifice precizate de catre bolnav. In plus, Inspectoratul Teritorial de Munca a examinat decesul in ceea ce priveste respectarea dispozitiilor care reglementeaza dreptul muncii. Raportul sau din 16 decembrie 2003 mentiona cauzele decesului, indicand in principal concluziile IML si in secundar nerespectarea de catre societatea F. a art. 11 lit. i) din Regulamentul de protectie a muncii, avand in vedere acceptarea la munca a lui M. D. desi acesta se afla in stare de oboseala. Curtea constata, in acelasi timp, ca reclamanta a fost invitata de Parchet sa faca o declaratie si sa consulte dosarul de cercetare penala, chiar daca ea a trebuit sa faca demersuri in acest sens. La finalizarea unei proceduri judiciare, printr-o hotarare definitiva din data de 12 mai 2005, Tribunalul Tulcea a confirmat solutia de neincepere a urmaririi penale dispusa de Parchet la 18 noiembrie 2004.
28. In aceasta privinta, Curtea constata ca elementele mentionate mai sus contrazic ipoteza prezentata de reclamanti cu privire la absenta unei anchete a autoritatilor care sa permita clarificarea circumstantelor decesului (a se vedea, mutatis mutandis, Bone, citata mai sus). Faptul ca reclamantii au o teza diferita in ceea ce priveste cauzele decesului, teza pe care, de altfel, au avut ocazia sa o sustina in cursul procedurii penale, nu influenteaza in niciun fel aceasta constatare.
29. Curtea aminteste apoi ca art. 2 citat mai sus nu implica dreptul de a declansa urmarirea sau condamnarea penala a unor terti si considera ca solutia autoritatilor in ceea ce priveste inexistenta unei responsabilitati de natura penala cu privire la decesul lui M. D. nu ar putea ridica o problema prin prisma acestui articol, avand in vedere lipsa oricarei aparente de arbitrar in aprecierea de catre organele de ancheta a faptelor aflate la originea decesului. Desigur, Inspectoratul Teritorial de Munca a concluzionat, fara a aplica si sanctiuni, ca societatea F. si-a incalcat o obligatie de supraveghere acceptandu-l pe M. D. la munca in conditiile in care acesta se afla in stare de oboseala. Totusi, in ceea ce priveste faptele care ar putea fi considerate o omisiune sau neglijenta si care nu au fost analizate din punctul de vedere al legii penale de catre autoritati, statul era obligat, in virtutea obligatiilor sale pozitive, sa ofere reclamantilor posibilitatea exercitarii unui recurs in care sa fie analizata responsabilitatea societatii F. si, daca era cazul, sa obtina aplicarea oricarei sanctiuni civile necesare, precum plata de despagubiri (Mastromatteo, citata mai sus, paragrafele 90 si 94-95, si Furdik, citata mai sus).
30. De altfel, Curtea observa ca reclamantii au introdus o actiune impotriva societatii F. solicitand plata de despagubiri pentru neregulile pretinse care ar fi contribuit la decesul lui M. D. Curtea releva ca exista o jurisprudenta interna bazata pe art. 998-999 din Codul civil si pe dispozitiile Codului muncii, prin care victimele accidentelor de munca au avut posibilitatea sa le fie analizata pe fond problema responsabilitatii angajatorului si, daca era cazul, sa obtina repararea prejudiciului suferit. Faptul ca in unele dintre aceste proceduri, cum s-a intamplat si in cauza prezenta, Parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale, cu motivarea ca faptele pertinente nu angajau raspunderea penala a angajatorului, nu a impiedicat examinarea faptelor in fond de catre instantele civile (paragrafele 18-19 de mai sus).
31. Din aceste elemente, Curtea deduce ca procedura de mai sus indeplinea conditiile impuse de jurisprudenta Curtii in ceea ce priveste obligatiile procedurale care revin statelor si releva ca reclamantii nu au exercitat aceasta cale de recurs intern impotriva societatii F. (a se vedea, mutatis mutandis, Murillo Saldias si altii impotriva Spaniei (dec.), nr. 76.973/01, 28 noiembrie 2006).
32. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca reclamantii nu ar putea reprosa autoritatilor ca nu le-au pus la dispozitie un sistem judiciar adecvat care sa permita clarificarea circumstantelor decesului lui M.D. si sanctionarea vinovatilor. Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 A§ 3 din Conventie .
B. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 4
33. Reclamantii se plang in esenta cu privire la deciziile din 28 aprilie 2006 ale Tribunalului Tulcea care au restrans exercitarea dreptului lor de a circula liber pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

34. Curtea observa ca reclamantii nu au introdus recurs impotriva deciziilor mentionate mai sus. Rezulta ca acest capat de cerere trebuie respins pentru neepuizarea cailor interne de recurs, in temeiul art. 35 paragrafele 1 si 4 din Conventie .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
C U R T E A

declara cererea inadmisibila.


Josep Casadevall, Santiago Quesada,