Hotararea CEDO in Cauza Hauler impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

HOTARAREA
din 12 iulie 2007

in Cauza Hauler impotriva Romaniei
(Cererea nr. 67.703/01)

In Cauza Hauler impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Ziemele, judecatori, si din domnul S. Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 21 iunie 2007,

pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 67.703/01) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Magdalena Hauler (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 27 septembrie 2000 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamanta, careia i s-a acordat asistenta judiciara, este reprezentata de doamna K. Kapcza Mikolt, avocat in Cluj-Napoca. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de doamna Cristina Tarcea, agent al Guvernului Roman pe langa Curtea Europeana a Drepturilor Omului, apoi de doamna Beatrice Ramascanu, care a substituit-o in aceste functii.

3. La data de 30 mai 2002, Curtea a decis sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 A� 3 din Conventie, ea a decis sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

4. Reclamanta s-a nascut in anul 1940 si locuieste in Carei.

5. In anul 1991, la o data neprecizata, ea a sesizat comisia administrativa competenta cu aplicarea Legii nr. 18/1991 (denumita in continuare comisia) cu o cerere de atribuire in proprietate a unui teren in suprafata de 3,30 ha, care ii apartinuse matusii sale, a carei mostenitoare era.

6. Printr-o decizie a acestei comisii, emisa la data de 7 octombrie 1991, reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafata solicitata, dar fara a fi pusa in posesia terenului respectiv. Pe de alta parte, ea a prezentat primarului mai multe memorii pentru a i se elibera titlul de proprietate si a fi pusa in posesie.

7. Conform afirmatiilor Guvernului, reclamanta ar fi acceptat sa primeasca si ar fi cultivat un alt teren atribuit in schimbul celui care ii apartinuse matusii sale. Conform afirmatiilor reclamantei, ea a refuzat de fiecare data sa fie pusa in posesia unui alt teren .

8. In perioada 1991-1994, reclamanta a aderat, cu cele 3,30 ha ce nu fusesera inca stabilite din punctul de vedere al amplasamentului, la o asociatie agricola, societatea A., care exploata o mare suprafata de terenuri agricole ale particularilor carora li s-au recunoscut vechile drepturi de proprietate pierdute cu ocazia nationalizarii din anii '60.

9. La data de 5 ianuarie 1995, primaria i-a eliberat unui tert un titlu de proprietate asupra unei parti din terenul revendicat de reclamanta si l-a pus in posesia acestui teren .

10. La data de 1 octombrie 1996, reclamanta a contestat aceasta decizie in fata Judecatoriei Marghita, solicitand anularea titlului de proprietate al tertului si punerea sa in posesia terenului in cauza. Ea a aratat in primul rand ca terenul respectiv fusese proprietatea matusii sale, ca il obtinuse prin succesiune si ca toate conditiile erau indeplinite pentru ca terenul sa ii poata fi atribuit in proprietate . De asemenea, ea a invocat si art. 16 din legea care ii acorda prioritate in atribuirea terenului, avand in vedere ca apartinea minoritatii germane.

11. Prin Sentinta din data de 12 octombrie 1998, Judecatoria i-a admis actiunea si a dispus anularea partiala a titlului de proprietate contestat de reclamanta. Mai mult, ea a obligat comisia judeteana sa le elibereze partilor noi titluri de proprietate, in conformitate cu decizia sa.

12. Comisia a formulat apel impotriva acestei sentinte, sustinand ca, potrivit art. 13 A� 1 din lege, ea nu avea obligatia de a recunoaste dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenurilor care ii apartinusera matusii sale.

13. Prin Decizia din data de 16 septembrie 1999, Tribunalul Bihor a admis apelul, cu motivarea ca stabilirea amplasamentului si atribuirea efectiva a parcelelor nu intrau in competentele instantei de fond, dat fiind si faptul ca anularea partiala a titlului de proprietate "ar implica o modificare a altor titluri deja atribuite si ar necesita modificari in parcela respectiva si ca, prin urmare, ar fi afectati mai multi proprietari carora le fusesera deja atribuite parcele in acest loc". Instanta a retinut si faptul ca reclamantei i-a fost intr-adevar reconstituit dreptul de proprietate asupra intregului teren la care avea dreptul, avand in vedere ca, chiar inainte de introducerea actiunii in anulare a titlului de proprietate, ea incheiase un contract de inchiriere a terenului in cauza cu societatea A.